4,646 matches
-
care Desdemona călătorea spre interviul ei de angajare, un artist mexican pe nume Diego Rivera lucra la noua operă care Îi fusese comandată: o pictură murală Înfățișând noua mitologie a industriei automobilelor. Stătea sus, pe schele, pe un scaun pliant, schițând marea lucrare: cele patru rase androgine ale umanității pe panourile superioare, privind În jos la linia de asamblare de la River Rouge, unde lucrau muncitorii din industria automobilelor, cu corpurile armonizate de efort. Diverse alte panouri mai mici Înfățișau „celula embrionară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
faptul că-mi erau bunici, Desdemona și Lefty Îmi erau și unchi și mătușă. Părinții mei aveau să-mi fie veri de-ai doilea, iar Capitolul Unsprezece avea să-mi fie văr de-al treilea și frate. Arborele genealogic Stephanides, schițat În cartea doctorului Luce Transmiterea autosomatică a trăsăturilor recesive, intră În mai multe detalii, care nu cred că vă interesează. M-am concentrat numai pe ultimele transmiteri ale genei. Și acum aproape c-am ajuns acolo. În onoarea domnișoarei Barrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
controla lungimea peliculei ramase era aceea de a citi contorul dinăuntrul obiectivului. În toiul scenelor de la Crăciun sau de la zilele de naștere, Întotdeauna venea un moment În care ochiul lui Milton umplea ecranul. Așa că acum, când Încerc rapid să-mi schițez anii de Început, ce-mi apare cel mai clar este exact asta: orbita Întunecată a ochiului somnoros, de urs, al tatălui meu. O notă postmodernă În cinematografia noastră domestică, indicând meșteșugul, atrăgând atenția la mecanică. (Și lăsându-mi mie moștenire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mă obișnuiesc la noua mea școală, cel mai dificil a fost cu vestiarul. Chiar și acum, când sezonul se sfârșise, antrenoarea Stork stătea lângă ușă, lătrând: ― Bine, doamnelor, acum la duș! Haideți, fuguța! Văzu că mă apropii și reuși să schițeze un zâmbet. ― Ți-ai dat silința, spuse ea, Înmânându-mi un prosop. Peste tot există ierarhii, dar mai ales În vestiare. Senzația de mlaștină și nuditatea aduc Înapoi condițiile originare. Îngăduiți-mi să realizez o taxonomie rapidă a vestiarului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am săturat de Homer, am Început să citesc pereții. Ăsta era Încă un punct de atracție al toaletei de la subsol. Era acoperită cu graffiti. Deasupra, fotografiile din clasă Înfățișau șiruri-șiruri de chipuri de eleve. Aici jos erau mai ales corpuri. Schițați cu cerneală albastră, se vedeau bărbați mititei cu organe sexuale enorme. Și femei cu sâni imenși. În plus, diverse permutări: bărbați cu penisuri sfrijite și, de asemenea, femei cu penis. Era o lecție și despre ce era, și despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nici în natură, ci deasupra ei. Un observator. Se zice că numele unui om se oglindește pe fața sa. Oricât de adevărată ar fi fraza aia, eu nu-mi puteam da seama în această situație. Părea să mă aștepte. Nu schița nici un semn că s-ar fi plictisit să stea locului, fără să se clintească deloc. De fapt, părea să nu pară conștient că timpul trecea. Secundele parcă fugeau pe lângă mine, minutele se scurgeau amețitor de repede, iar eu începeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
loiali dintre combatanți primesc Rombul Argintiu ca recunoaștere a valorii lor. Ai dreptate, zise el împăciutor. Majoritatea timpului sunt în serviciul Guvernului. În seara asta, totuși, nu sunt, așa că nu ești în primejdie. Era de ajuns pentru moment. Vladimir nu schițase nici un gest cum că întrebările mele ar pune în primejdie vreun plan secret. Prin urmare, ori era un actor foarte bun, ori nu era nici un plan pentru a mă prinde în cursă. La urma urmei... nu se știa cine conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un om beat. Eram dezgustat de faptul că putea glumi într-un asemenea mod în momentele în care ne aflam. M-a apucat de mână cu o forță supranaturală. M-am întors spre el pregătit să-l înfrunt, dar nu schițase nici un gest de agresiune. În schimb spuse: Ferește-te de ceața oarbă! Ce cauți e în acoperișul lumii! Spunând acestea, îmi dădu drumul și se trânti cu spatele de canapea. Vladimir se ridicase și el și era în spatele meu. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
roșu și triunghiuri de aramă. Patronul, În haină albă și pălăria de bucătar pe cap, Îi aștepta pe coridor. — Ați văzut, domnule Maigret, cît de bine sînteți tratat la Vichy? Vi s-a oferit și o crimă! Comisarul reuși să schițeze un zîmbet. — Sper că vă veți ocupa de elucidarea cazului? — Nu s-a Întîmplat la Paris, așa că nu e de competența mea. Doamna Maigret trăgea cu ochiul la el. Credea că n-o vede, dar el Își dădea seama. În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
anticei frugalități își roagă din priviri soția să-l ajute pe cubicular. Suspină sub mâinile experte și îngemănate ale celor doi. Greu e să-i păstrezi echilibrul în agitația mersului. Morfăie printre dinți: — În focul discursului sau în îmbulzeala mulțimii... Schițează o piruetă neîndemânatică. — Să-i suporți greutatea e o povară intolerabilă, șoptește ostenit. — Nu mă întrebați pe mine cât trebuie să o spăl și să o frec ca să-i întrețin albeața, completează pesimist Parthenicus. — Aha! se zbârlește principele. De aceea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ale lui, o duce afectuos la buze, apoi și-o apasă cu putere pe piept. — Draga mea, îi răspunde cu un zâmbet strâmb, dacă duș manii s-ar găsi pe aici, prin apropiere, atunci mi-aș lua vor bele înapoi. Schițează o grimasă cu subînțeles. Dar cine să îndrăznească să ne facă rău când tot țărmul mării se află sub stăpânirea noastră? Rostește liniștitor: — Sigur, dincolo de Eufrat și de Dunăre, mai există duș mani, dar armata stă de pază la frontiere
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
său, Augustus se dă mai la o parte pe marginea patului. — Ca unul care deține o putere atât de mare, murmură cu un suspin, e drept că sunt nevoit uneori să iau măsuri ne po pulare și să rănesc sensibilități. Schițează un zâmbet trist. — Nu pot fi pe placul tuturor. Respiră adânc, ca să alunge povara din piept. — Știu că se mai găsesc din cei care se împotrivesc autorității mele. Pe de altă parte, puțini în țeleg cât de mult mă ostenesc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de riduri adânci, coboară spre ochii înfundați în orbite, pe jumătate stinși, alunecă în jos la pielea flască de pe bărbie și gât, pentru a se fixa cu insistență asupra maxilarelor știrbe. Oftează. Tremurăturile incontrolabile ale bătrâneții se fac deja simțite. Schițează apoi un zâmbet de gheață. Cui i-ar trece prin minte că făptura aceasta, atât de zaharisită la exterior, este mâna lui dreaptă, auxiliarul său în mai toate treburile administrative, finan ciare, chiar și legale ale imperiului? Urmașul lui Gaius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fost nevoit să cumpere pământuri în Italia. Cei care n-au mai încăput au fost stabiliți în colonii fondate tot din banii săi. Care în Africa și Asia, care în Grecia, Sicilia, Mace donia, Syria, Galia Narbonensis sau Pisidia. Mustăcește, schițând un mic zâmbet șiret. Tot atâtea așezăminte populate cu militari de origine latină. Un mare pas înainte pe dru mul lung și anevoios al anulării deosebirii dintre Italia și provincii... De cealaltă parte a mesei, Ianuarius se gândește încruntat că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
căsătorie înainte de a fi împlinit aproape patruzeci de ani, când e deja prea târziu. Își simte genele umede. Se șterge discret. Atât se angajează fetița asta neștiutoare să servească Zeiței. E drept că fiind mititică nu prea știe ce pierde. Schițează o ușoară mișcare a buzelor, după care oftează. Nu e vorba numai de bani. De mult timp a constatat că aristocrația nu se mai învoiește bucuroasă să și dea fetele pentru a fi preotese. Pe Augustus îl cunoaște din tinerețe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
urmează un șuvoi lung de vorbe despre isprăvile călărețului în campanie. Nu se înșală. — Eu, împreună cu camarazii mei, ne-am apropiat înarmați de ziduri, pășind peste scuturi. Eram deopotrivă în înălțime cu apărătorii. Se lasă pe vine și încearcă să schițeze manevra cu un pai pe pământul bătucit de sub trapa deschisă. — I-am aruncat jos de pe parapet. Două ma nipule au trecut zidul deodată. Ridică spre Rufus ochii lui de un albastru senin. Prea spălăciți, gândește acesta privind cum bate lumina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bine. Ridică vocea să se facă auzit de toți: — Dar văd că în timp ce vi se dezvoltă mușchii corpului și învățați să-i controlați un alt fel de mușchi se așterne peste creierul vostru, ca pe scoarța unui copac. Nimeni nu schițează nici măcar un zâmbet. Îl știu iute la mâ nie. Rufus începe să circule printre ei, împărțind cu dărnicie lovituri de baston în dreapta și-n stânga. — Nu ne-a spus nimeni să folosim doar armele boante și sulițele de lemn, se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un tânăr rezemat de o coloană. Stă tăcut, departe de tumultul din jur. Zăbovește perplex asupra benzii de purpură, nici lată, nici subțire, țesută vertical în pânza togii. Senator, sau cavaler? Bărbatul îi susține privirea fără să-și plece pleoapele. Schițează apoi un zâmbet timid. I se pare că-l recunoaște. Îl întreabă pe Nero: — ăl’ de colo, nu este cel care a adus la Siscia cohortele de voluntari și veterani rechemați sub arme? Tiberius tresare și murmură derutat: — Velleius Paterculus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întotdeauna ultimul cuvânt. Ca princeps, deține puterea civilă și militară. În calitate de Mare Pontif, o posedă și pe cea religioasă. Și totuși, alegerea lui Paullus n-a fost o greșeală. Este un om integru, spre deosebire de fiu-său, Persius, amicul lui Claudius. Schițează un zâmbet fugitiv. Și un versificator diletant, care și-a tot încercat pana pe lângă Pollio, dar fără prea mult succes. Ce nu s-o duce moșul acasă? Uite cum îi tremură până și rămurica de măslin din vârful bonetei! În
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
factură dramatică, prin tonalități pătrunzătoare și prin manifestarea unui spirit independent de cotidianul conformist. În concordanță cu uniunea celor două megateme, este subliniată în operele de factură imaginară o uniune a conceptelor de comic și urât, cel din urmă fiind schițat prin intermediul stilului hiperbolizant, având ca rezultat nașterea noțiunii de grotesc. Această uniune ce se dorește a fi o machetă virtuală a celei dintre joc și fantastic, un caz particular de anvergură minimalizată. Caracterul neplăcut al anumitor personaje, respectiv obiecte din
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
vine a râde, și pe de alta îți vine a-l plânge”, demonstrând că modalitatea de caracterizare a uriașului funcționează pe baza unui principiu bifacial, cel al formulării unor idei despre urât într-o manieră amuzantă. Deși portretul său este schițat aparent comic, în profunzime uriașul este condus de sentimente nobile, el fiind puternic umanizat pe parcursul desfășurării acțiunii. Faptul că îl ajută pe Harap-Alb în îndeplinirea unei misiuni (cea de a o păzi pe fata Împăratului Roș), și de asemenea, întreaga
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
tupeul să facă asta. ― O cunoști pe Laurie? L-a întrebat Richard detașat, după ce Richard o sărutase pe ambii obraji și fusese călduros îmbrățișat de delicioasa Laurie. ― Nu ne-am cunoscut, a spus Laurie, privindu-l fix pe Ben și schițând un zâmbet. Și când i-a întins mâna să i-o strângă pe a lui, chipul i-a fost invadat de un zâmbet plin, care le-a conferit ochilor ei o căldură uluitoare - sau cel puțin așa a avut Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dobitoacele. După masă, primarul puse o slugă să-i aducă din cabinetul său globul pământesc. Voia să-l întrebe pe Velasco unde se afla țara numită Japonia. Pe globul acela ca un ou de struț, doar India și China erau schițate stâlcit. Japonia era o peninsulă mică precum un strop de apă în prelungirea coastei de răsărit a Chinei. E greșit! Velasco strânse tare din umeri ca și cum nu mai putea îndura neștiința compatrioților săi și globul acela stâlcit. Dacă Japonia era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din nou pe mine. Eminență, eu nu cred că Japonia e un câmp de bătălie fără sorți de izbândă. Dacă munca noastră de propovăduire n-a dat roade, aceasta a fost din pricina măsurilor nesăbuite luate de Ordinul Sfântul Petru. Cardinalul schiță un surâs. Semăna cu zâmbetul amar al unui dascăl bătrân în fața unui copil mofturos. — Eminență, misionarul se deosebește de ostaș. Moartea unui ostaș poate fi zadarnică uneori, dar un misionar care moare în vreme de prigoană sădește o sămânță nevăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
amenințat cu operația, copilul se sperie și își recunoaște mistificarea, iar asistenta medicală exclamă cu falsă îngrijorare: “Și-acum, ce să facem? Că injecții contra minciunii nu există!” Amuzantă în ce privește naivitatea celor mici, tentați să judece lucrurile după aparențe, este schița „Boala animalelor”, unde este surprinsă reacția îngrijorată a celor doi copii, care iau un proces fiziologic normal la vite (rumegatul) drept semn de boală. Originală, în proza „Ziua bunicilor”, este ideea botezării copacilor din livadă cu nume de copii: „Aici
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]