4,267 matches
-
mai dăunător decât răul moral (delăsarea la nivelul practicii): „Iar dacă încălcarea regulilor de viețuire este un rău, cel mai mare, după părerea mea, este acela de a nu respecta dogmele și de a nu gândi după regula adevărată a Scripturii. Iar dacă suntem pedepsiți atunci când săvârșim păcate împotriva moralei, cu atât mai mult vom fi pedepsiți atunci când mărturisim învățături false. Dacă pentru mântuirea noastră ar fi fost într‑adevăr de ajuns o bună conduită a vieții, cum se explică faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
omul din afară/exterior” - fals și superficial. Anticristul este numele lui Cristos golit de orice substanță cristică. Am văzut până aici că Anticristul se manifestă la nivelul moravurilor și doctrinei. La cel de‑al treilea nivel se situează raportarea la Scripturi, precum și demersul exegetic. În acest punct, Origen se dovedește extrem de original; însuși actul hermeneutic, ca proces de asimilare cu Cristos‑Logos‑Scriptură, se află în centrul gândirii sale teologice. Într‑adevăr, „pentru că [Isus] a venit și pentru că în el s
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul se manifestă la nivelul moravurilor și doctrinei. La cel de‑al treilea nivel se situează raportarea la Scripturi, precum și demersul exegetic. În acest punct, Origen se dovedește extrem de original; însuși actul hermeneutic, ca proces de asimilare cu Cristos‑Logos‑Scriptură, se află în centrul gândirii sale teologice. Într‑adevăr, „pentru că [Isus] a venit și pentru că în el s‑a împlinit Evanghelia, a făcut din toate o Evanghelie”. Așadar, toate Scripturile, atât Noul, cât și Vechiul Testament, nu vorbesc decât de această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însuși actul hermeneutic, ca proces de asimilare cu Cristos‑Logos‑Scriptură, se află în centrul gândirii sale teologice. Într‑adevăr, „pentru că [Isus] a venit și pentru că în el s‑a împlinit Evanghelia, a făcut din toate o Evanghelie”. Așadar, toate Scripturile, atât Noul, cât și Vechiul Testament, nu vorbesc decât de această bucurie evanghelică dăruită tuturor prin Întrupare. Dar care este conținutul Evangheliei, în sensul larg al termenului, de „veste bună”, transmisă de Scripturi? Conținutul său nu este altul decât Isus, Logosul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a făcut din toate o Evanghelie”. Așadar, toate Scripturile, atât Noul, cât și Vechiul Testament, nu vorbesc decât de această bucurie evanghelică dăruită tuturor prin Întrupare. Dar care este conținutul Evangheliei, în sensul larg al termenului, de „veste bună”, transmisă de Scripturi? Conținutul său nu este altul decât Isus, Logosul veșnic. Isus continuă să se întrupeze în sufletul fiecărui creștin care se apleacă asupra Scripturilor, în căutare de hrană spirituală. Citirea și interpretarea evangheliei lui Cristos înseamnă deci intrarea în comuniune mistică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin Întrupare. Dar care este conținutul Evangheliei, în sensul larg al termenului, de „veste bună”, transmisă de Scripturi? Conținutul său nu este altul decât Isus, Logosul veșnic. Isus continuă să se întrupeze în sufletul fiecărui creștin care se apleacă asupra Scripturilor, în căutare de hrană spirituală. Citirea și interpretarea evangheliei lui Cristos înseamnă deci intrarea în comuniune mistică cu Logosul. Exegeza, potrivit lui Origen, este un act prin care se realizează un fel de „cristificare” a hermeneutului și, prin acesta, a celor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristului pe care o propune Origen. Interpretarea sa pornește de la imaginea templului de care vorbește Mt. 24,1‑2. Edificiul exterior, vizibil, al templului este Vechiul Testament, care trebuie dărâmat „pentru a clădi templul cel dumnezeiesc și mistic al unei alte Scripturi”. Iar pasajul continuă: „Unul dintre predecesorii noștri a explicat că templul este Scriptura. Și, cum potrivnicul care «se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu» (2Tes. 2,4), care se așază în templul lui Dumnezeu, este Anticristul, cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care vorbește Mt. 24,1‑2. Edificiul exterior, vizibil, al templului este Vechiul Testament, care trebuie dărâmat „pentru a clădi templul cel dumnezeiesc și mistic al unei alte Scripturi”. Iar pasajul continuă: „Unul dintre predecesorii noștri a explicat că templul este Scriptura. Și, cum potrivnicul care «se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu» (2Tes. 2,4), care se așază în templul lui Dumnezeu, este Anticristul, cuvântul fals, care se așază în Scripturi, care se pretinde adevărat luând din Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
predecesorii noștri a explicat că templul este Scriptura. Și, cum potrivnicul care «se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu» (2Tes. 2,4), care se așază în templul lui Dumnezeu, este Anticristul, cuvântul fals, care se așază în Scripturi, care se pretinde adevărat luând din Scripturi mărturiile părerilor nevrednice. Pentru cei care refuză să [le] creadă în alt fel, el este «potrivnicul» care se așază pe tronul Scripturilor și pe zidirea lor «dându‑se pe sine drept Dumnezeu». În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scriptura. Și, cum potrivnicul care «se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu» (2Tes. 2,4), care se așază în templul lui Dumnezeu, este Anticristul, cuvântul fals, care se așază în Scripturi, care se pretinde adevărat luând din Scripturi mărturiile părerilor nevrednice. Pentru cei care refuză să [le] creadă în alt fel, el este «potrivnicul» care se așază pe tronul Scripturilor și pe zidirea lor «dându‑se pe sine drept Dumnezeu». În orice vreme, cuvintele ereziilor, anticriștii se arată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templul lui Dumnezeu, este Anticristul, cuvântul fals, care se așază în Scripturi, care se pretinde adevărat luând din Scripturi mărturiile părerilor nevrednice. Pentru cei care refuză să [le] creadă în alt fel, el este «potrivnicul» care se așază pe tronul Scripturilor și pe zidirea lor «dându‑se pe sine drept Dumnezeu». În orice vreme, cuvintele ereziilor, anticriștii se arată stând în templul Scripturilor și vrând prin ele să‑și ademenească ascultătorii, ca și cum fiecare dintre acestea ar fi Dumnezeu Cuvântul în Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pentru cei care refuză să [le] creadă în alt fel, el este «potrivnicul» care se așază pe tronul Scripturilor și pe zidirea lor «dându‑se pe sine drept Dumnezeu». În orice vreme, cuvintele ereziilor, anticriștii se arată stând în templul Scripturilor și vrând prin ele să‑și ademenească ascultătorii, ca și cum fiecare dintre acestea ar fi Dumnezeu Cuvântul în Scripturi”. Interpretarea anagogică este aplicată și pasajului de la Mt. 24,15 (care trimite la Dan. 9,27), referitor la faimoasa abominatio desolationis stans
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scripturilor și pe zidirea lor «dându‑se pe sine drept Dumnezeu». În orice vreme, cuvintele ereziilor, anticriștii se arată stând în templul Scripturilor și vrând prin ele să‑și ademenească ascultătorii, ca și cum fiecare dintre acestea ar fi Dumnezeu Cuvântul în Scripturi”. Interpretarea anagogică este aplicată și pasajului de la Mt. 24,15 (care trimite la Dan. 9,27), referitor la faimoasa abominatio desolationis stans in loco sancto (Com. Mt. ser. 42). În opinia lui Origen, abominatio desolationis este falsum verbum, iar locus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este aplicată și pasajului de la Mt. 24,15 (care trimite la Dan. 9,27), referitor la faimoasa abominatio desolationis stans in loco sancto (Com. Mt. ser. 42). În opinia lui Origen, abominatio desolationis este falsum verbum, iar locus sanctus este Scriptura: „În acest locaș sfânt al Scripturilor - Vechiul și Noul Testament deopotrivă - Anticristul, adică falsul cuvânt, a stat de multe ori, pretinzându‑se Dumnezeu și Cristos, însuși Cuvântul lui Dumnezeu, el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
24,15 (care trimite la Dan. 9,27), referitor la faimoasa abominatio desolationis stans in loco sancto (Com. Mt. ser. 42). În opinia lui Origen, abominatio desolationis este falsum verbum, iar locus sanctus este Scriptura: „În acest locaș sfânt al Scripturilor - Vechiul și Noul Testament deopotrivă - Anticristul, adică falsul cuvânt, a stat de multe ori, pretinzându‑se Dumnezeu și Cristos, însuși Cuvântul lui Dumnezeu, el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis, sunt ereticii care propovăduiesc o învățătură falsă și nelegiuită. Anticristul‑uerbum falsum, propus de eretici, trebuie să fie înlăturat din „lăcașul sfânt” (Scriptura) printr‑o interpretare corespunzătoare. Exercițiul exegetic ne este propus, așadar, ca un veritabil exercițiu spiritual al cărui ultim scop este acela de a „distruge”, într‑un fel de sacrificiu purificator la nivel intelectual, sensul fals, sensul superfluu și nelegitim. Lupta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
9; Mt. 24,24). Nu mai este vorba, așa cum se întâmpla în cazul autorilor creștini anteriori sau în Contra lui Celsus, de o magie „populară”, care îi amăgește pe toți, ci de o magie „intelectuală”, care seduce „elita”, oamenii care frecventează Scripturile. Exegeza eretică „săvârșește minuni” în sensul că, pe de o parte, ea este cuceritoare prin originalitatea sa, iar, pe de altă parte, este foarte persuasivă: frequenter ualde persuasorii sunt sermones haereticorum et commouere potentes etiam eos, qui sapienter audiunt (Com.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ciprian sau Hipolit. În cazul său, este vorba de o viziune spiritualistă, proprie tradiției alexandrine, care abandonează provizoriu cadrul eshatologic și plasează figura adversarului lui Cristos într‑un context „metafizic”. Așa cum adevăratul Cristos continuă să se întrupeze în Evanghelie (totalitatea Scripturilor) după învierea sa, tot astfel dușmanul său se instalează, încă de pe acum, în „templul” Scripturilor, propunând doctrine opuse celei adevărate, dar care se dovedesc extrem de cuceritoare. Anticristul este acest fals Logos care locuiește ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care abandonează provizoriu cadrul eshatologic și plasează figura adversarului lui Cristos într‑un context „metafizic”. Așa cum adevăratul Cristos continuă să se întrupeze în Evanghelie (totalitatea Scripturilor) după învierea sa, tot astfel dușmanul său se instalează, încă de pe acum, în „templul” Scripturilor, propunând doctrine opuse celei adevărate, dar care se dovedesc extrem de cuceritoare. Anticristul este acest fals Logos care locuiește ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul sens al Scripturilor și propun dogme noi, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul sens al Scripturilor și propun dogme noi, fără nici un respect față de tradiție. Mai mult chiar, modul lor de viață se îndepărtează evident de principiile credinței. Descriind acești „anticriști” demitologizați și abstracți, Origen face apel la un dublu model: cel al pseudoprofetului, iudeu sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit era diferit de cel al autorului nostru. Preocuparea celui dintâi este de a apăra Apocalipsa de calomniatorii de moment; celălalt o comentează pentru valoarea sa teologică. Într‑adevăr, interesul lui Victorin pentru revelația ioanică se datorează pasiunii sale pentru Scriptură; el este conștient de faptul că exegeza, dacă nu ajunge să egaleze, prelungește darul profetic. Prin aceasta, se dovedește discipol fidel al lui Origen, ale cărui scrieri le studiase în bibliotecile Palestinei. Alexandrinul însuși se gândea la un Comentariu la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Victorin, cealaltă de Ieronim. Înainte de a aborda secțiunea anticristologică propriu‑zisă, este important să spunem câteva cuvinte despre valoarea Apocalipsei pentru Victorin, despre metoda sa hermeneutică și despre structura comentariului. Origen consideră Evanghelia după Ioan rezumatul și, totodată, încununarea Scripturilor. În cazul lui Victorin, locul acesta este rezervat Apocalipsei transmise sub numele apostolului „cel iubit”. Ce reprezintă deci, foarte exact, această carte pentru exegetul nostru? „Apocalipsa nu este în esență, pentru pannonian, o profeție despre vremurile din urmă care să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iubit”. Ce reprezintă deci, foarte exact, această carte pentru exegetul nostru? „Apocalipsa nu este în esență, pentru pannonian, o profeție despre vremurile din urmă care să completeze Evangheliile, prea puțin dezvoltate în acest sens: ea este revelația desăvârșită a sensului Scripturii prin însuși Cristos, prelungirea către toți creștinii a uimitorului privilegiu al ucenicilor de la Emmaus (Lc. 24).” Există trei momente esențiale ale istoriei revelației divine: încredințarea Vechiului Testament (Legea) poporului ales, prin Moise; deschiderea Vechiului Testament prin răstignire; revelația desăvârșită a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însuși Cristos, prelungirea către toți creștinii a uimitorului privilegiu al ucenicilor de la Emmaus (Lc. 24).” Există trei momente esențiale ale istoriei revelației divine: încredințarea Vechiului Testament (Legea) poporului ales, prin Moise; deschiderea Vechiului Testament prin răstignire; revelația desăvârșită a mesajului Scripturilor în Isus Cristos, în calitate de judecător. Moise a fost cel care a scris și a pecetluit „testamentul lui Dumnezeu”; prin răstignire, Isus desface pecetea acestui testament, descoperindu‑i conținutul, pe tronul judecății: „Acum deci se arată chipul lui Moise, acum el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]