4,282 matches
-
și apoi să iasă din mocirlă? SÎnt prea bătrîne ca să le mai protejeze vreun codoș. Deodată pămîntul Începu să tremure și Întunericul să vibreze. Se porni treaba. Se zăreau cîțiva bărbați venind fuga, cu pași mărunți de dans, ale căror siluete se conturau pe banda de lumină ce urmărea linia de orizont a digului. Următorul schimb era probabil după o baie bună sau o dușcă de saké. SÎnt numai trei fete? Ce naiba ai de gînd să faci? De data aceasta, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vedea de ceșcuța cu saké. Dacă trebuia să găsesc neapărat ceva care să mă Îngrijoreze, atunci nu puteau fi decît muncitorii aceia cu căști, deși nu erau În timpul serviciului. Poate că poartă căștile ca să le țină de cald. Cele cinci siluete rămăseseră pașnice, În aceeași poziție, În jurul focului... Nu erau nici clienți care să ia fetele În bătaie de joc... Deodată, fratele... mușchii gîtului i se Încordară teribil. Vroia parcă să-și Întindă gîtul ca o pasăre de pradă, iar mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
bărbați, care o tăiaseră de-a curmezișul ocolind focul, ca și cînd voiau să o ia printre microbuze, Își schimbară brusc direcția și Înconjurară focul. N-am Înțeles cine a lovit primul, dar deodată se iscă o adevărată harababură printre siluetele acelea Întunecate. Două fete au țîșnit spre noi, țipînd, dar au fost prinse. Au sosit Întăriri imediat și cele două au fost săltate, fiecare de cîțiva bărbați, ca niște saci cu legume și duse În beznă, undeva dincolo de cercul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
luînd-o apoi la fugă. Chiar pe cînd traversa semicercul de microbuze, a fost ajuns din urmă de cîțiva muncitori și trîntit la pămînt. Eu n-am făcut, Însă, nici un pas spre el. Stăteam cu ochii ațintiți spre masa aceea de siluete negre și nici nu-mi părea rău, nici nu mă simțeam dator să-i Întind o mînă. Ciudat... Îi veni un microbuz În ajutor tocmai În momentul cel mai critic... Microbuzul din punctul cel mai Îndepărtat - care reușise oarecum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
chiar dacă era, trebuie să recunosc că m-a zguduit moartea cumnatului său. Dar oricum, era mult mai bine așa decît să Încerc să mi-l scot din minte pe EL - punctul esențial. Am impresia că s-a profilat la orizont silueta LUI. Într-un colțișor din peisajele suprapuse ale orașului se aflau și găuri negre neastupate... Umbre ale CELUI ce nu mai există... Și dacă priveam astfel lucrurile, orașul era plin de astfel de găuri și el nu era singurul; nenumărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mă asigur de realitatea peisajului cu proprii mei ochi, simțeam că lucrurile se vor rezolva mult mai simplu... ca și cînd ai face să alunece cu apă o pilulă care ți s-a oprit În gît. Omul tocmai dădea curba. Silueta dispăru, dar n-am auzit nici un țipăt... Probabil că orașul de pe platou exista și individul era convins de asta. Dacă a putut el, nu văd de ce n-aș putea și eu. Oricum, nu mai erau decît cinci-șase pași, iar cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ea un nor de fum alburiu. Era oare o iluzie optică? Am Încercat să mă feresc din calea ei luînd-o spre zidul protector și Într-o clipă se făcu nevăzută. Dar n-a fost singurul lucru care a dispărut... Și siluetele și Împrejurimile și-au Încetat complet existența. M-a cuprins o senzație insuportabilă de singurătate. Mă simțeam nenorocit și vrednic de milă, de parcă mi s-ar fi turnat În cap o călimară plină cu cerneală și am luat-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Dar astfel de presupuneri nu-mi serveau oricum la nimic. Mai mult decît atît, autobuzul meu mergea oriunde, numai la mine acasă nu... pînă la urmă. Adevăratul autobuz a luat-o din loc. Fereastra a devenit din nou oglindă Întunecată. Silueta femeii se reflecta exact În locul În care bătuseră farurile. Cum parte din lumina de pe stradă acoperea ceva din imaginea reflectată, nu puteam fi prea sigur, dar aveam impresia că mă studiază atent. GÎndindu-mă mai profund, nu-mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care părea să nu se mai termine. Sub stejarul de la Gospodăria de partid (saună, piscină, lux), amușinam și ceva familiar. Mirosul de balegă din sat, combinat cu cel de iarbă încinsă de soare. Toată această solitudine livrescă a durat până când silueta care dispărea ca o nălucă în jogging matinal pe malul râului a început să poposească sub stejarul meu, substituindu-se farmecului lecturii. Venise să ne prezinte teorii politice feministe asupra cetățeniei. Era singura cu care aveam un background ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
tulbure șirul ideilor. Așeza masa în curte, sub viță. Pregătea un mic dejun frumos, o nouă cafea și mă striga: - Fetiță (căci pentru el asta am rămas), hai la masă! Ieșeam din casă cu ochii injectați de ecran. Îi zăream silueta frumoasă și „verde”, coborând spre grădina de lângă poartă. Venea de acolo ținând în mână un boboc de trandafir pe care mi-l așeza în poală. Colonelul meu artilerist fără războaie, tătic sentimental-discret. Peste tot mirosea aiuritor a fân, a roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
am migrat și noi în această zi însemnată a Americii. Am migrat în pădurea Mariei. Ne-am adunat acolo Carmen Popescu, Adi și cu mine și Liusia Bucur de la Moscova, via Baton Rouge, Luisiana, ingineră de industrii grele, cu o siluetă impecabilă, vorbind o română slavizată ca accent și cu firești amestecuri engleze în vocabular. Liusia este realmente un personaj. O femeie liberă. Mama fiicei ei, Maria. Crescută în comunismul care împingea femeile spre demonstrații de virilitate profesională și, iată, aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în curiozitate și interes în primul rând. Uite cum selectez negativ. Tipic depresiv. Mi-am mai dat seama de o problemă: cam multe femei americane încă tinere sunt bolnave de anorexie. S-au înfometat în așa hal ca să își mențină siluetele conform dictaturii modelului standard, încât nu mai au nici energie, nici chef de viață. Apropo de dieta mea cu ciorbă de varză. Scriu aiurea și tâmpit. Sâmbătă am fost cu Liviu la Maria. S-au plăcut de la prima vedere. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
flise albe, de o estetică convalescentă ce se reclamau a fi schimbate, după patruzeci de ani de ființare a lor. Focul iradia o lumină roșiatică ce juca peste pereți și tavan umbrele spătarelor înalte a două scaune de epocă și silueta unei vaze de flori, care în acest anotimp ocrotea trei trandafiri artificiali, ale căror tulpini păreau crescute din semiobscuritatea dimprejur. Mă gândeam să-i spun să rămână pentru că gerul de-afară... dar ea, ghicindu-mi gândul răsărit acum după cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ei se deslușiră bătăi la ușa bucătăriei, fără să se fi auzit deschiderea porții. Bătăile, în lipsa unui răspuns, încetară. Și după câteva clipe se auziră la ușa apartamentului meu. Când m-am aflat în fata ferestrelor givrate deslușii dincolo de ele, silueta Margăi Popescu. Mă întâmpină cu voiciunea ei obișnuită: - Da’ unde-i tanti? întrebă curioasă, cu o ușor ipocrită îngrijorare în voce. Și-mi întinse mâna, lăsând-o moale, să i-o sărut. Îi explicai că-i peste drum. Foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cununiți de siminoc. Asupra unora dintre portrete vegheau buchete sure din alte veri. Scafandrii regretului scoborau în marea acelui trecut pierit odată cu primăverile și se întorceau aducând raze veștede. Erau plăcute aceste vestigii ale petrecerilor de la Prelunci și prin evocarea siluetei delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul Micu, era semnul cel mai evident că opera de vindecare desăvârșită rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înhămată cu cai bălțați porni sunând din obezi ca din clopote; într-însa se vedeau îngrămădiți o duzină de rudari și rudărese; pe drumul moale de năsip se duceau cătră un sat de aproape, la un praznic al vreunui cumătru. Siluetele altor locuitori ai cătunului preistoric se înșirau în monom spre o baltă rămasă din revărsări, ca să înceapă o vânătoare la fel cu a cormoranilor. Alții în sfârșit veneau la mal, cu părul învăluit, bărbile zbârlite și ochii rotunzi, ca să contemple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că ar fi fost o regină demult moartă, în mormânt de porfir boltit, învăluită în triplu giulgiu, care se întoarce din când în când în valea Nilului din călătoria ei fără sfârșit prin ținutul umbrelor. Numele ei era Nitacrit. Când silueta ei fină și nealterată se întorcea din veacul vechi în lumea nouă, într-o noapte de lună plină, cel care avea norocul s-o zărească era săgetat de spaimă și iubire și nu mai putea viețui nici în lumea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a plonjat înapoi în apă, stârnind un val uriaș de-a lungul bazinului. Mulțimea a respirat adânc, „Oau“, copiii țipau, blițurile licăreau, înghețatele uitate se topeau și, în mijlocul lor, eu și Mitch priveam impasibili, de parcă am fi fost propriile noastre siluete de carton. Uite încă una, uite încă una! Mami, uite, încă una! Al doilea leu de mare era și mai mare decât primul și valul pe care l-a stârnit la întoarcerea în apă a stropit jumătate din mulțime. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a da semnalul de plecare spre cimitir. Femeile însoțiră giulgiul până în pragul ușii, fluturând năframe albe în semn de tristețe și de rămas-bun. Boabdil se făcu nevăzut printr-o ușă ascunsă. De acum înainte granadinii din Fès puteau muri liniștiți: silueta lăbărțată a sultanului nu avea să mai vină să le tulbure ultimul drum. Condoleanțele se prelungiră vreme de încă șase zile. Împotriva durerii stârnite de dispariția unei ființe dragi, ce alt leac mai bun poate fi decât epuizarea? Primii vizitatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o văzusem venind spre noi agățată de brațul maică-sii, pe tartană. Pielea nu-i era mai puțin trandafirie. Buzele nu-i luceau mai puțin. Cu toate astea, khôlul întins pe pleoape o făcea să pară femeie. La fel și silueta. De altfel, în vreme ce o tot observam, s-a îndreptat de spate și i-am putut ghici sânii. Inima ei bătea mai tare, sau a mea? Mi-am plecat ochii. Într-un singur an, se maturizase, se făcuse frumoasă și tulburătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-l aducă și, când l-a pus jos, mi-a spus încet la ureche, pe un ton de reproș: — Ai răbdare cu biata fată! În cursul serii, mi-am făcut apariția pentru câteva clipe la sărbătoarea femeilor, cât să zăresc silueta Hibei, de care aveam să fiu lipsit încă o săptămână. Când am ieșit, Fatima a venit după mine în cameră, desigur împinsă de la spate de maică-mea. Mi-a luat mâna și a început s-o sărute în neștire. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
muntelui că era în continuare bine văzut la curte. Pentru a ajunge la cei din clanul Beni Zerual, caravana trebuia să străbată teritoriul celor din clanul Beni Walid. Acolo, pe un drum pietros dintre două sate de păstori, aștepta o siluetă de femeie bătrână, formă neagră și murdară de pământ din care ieșea doar o palmă nepăsătoare deschisă mărinimiei trecătorilor. Când Zeruali s-a apropiat, călare pe un cal împopoțonat și urmat de un sclav care-i ținea deasupra capului o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru a le construi, oameni care și-ar fi putut petrece ani buni de viață cultivând pământul, mâncând, împerechindu-se! Apoi ar fi murit de ciumă, fără să lase vreo urmă. Din voința Faraonului, au înălțat un monument a cărui siluetă va face să dureze veșnic amintirea muncii lor, a suferințelor lor, a năzuințelor celor mai nobile. Tumanbay n-a făcut altceva. Patru zile de curaj, patru zile de demnitate, de sfidare, nu fac oare mai mult decât patru veacuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
treacă o coloană otomană care cuprindea cam o sută de călăreți și de două ori mai mulți pedeștri. Cu spatele spre mulțime, ei alcătuiră trei cercuri concentrice, având în mijloc un bărbat călare. Nu era ușor să-l recunoști în silueta aceea pe Tumanbay. Cu capul gol și barba în dezordine, nu avea drept straie decât niște zdrențe din postav roșu prost ascunse de o mantie albă. În picioare nu avea decât niște legături grosolane dintr-o pânză albastră. Un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă bucurasem, pentru o vreme, de plăceri și de onoruri. Câte străzi, câte monumente, câți bărbați și câte femei eram însetat să descopăr, eu, cel care, timp de un an bătut pe muchie, nu avusesem parte la Roma decât de silueta cilindrică a castelului Sant’Angelo și de nesfârșitul coridor care îl leagă de Vatican! Fără îndoială că am greșit lăsându-mă însoțit în prima mea vizită de indescriptibilul Hans. M-am dus mai întâi drept spre strada Vechilor Bănci, cotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]