38,816 matches
-
de pe Thule. Pe urmă însă, țărmul îl cheamă din nou, așa cum îl che mase, odinioară, Nordul. Așteaptă. Pe urmă, încearcă iar. Fiecare coborâre îl arde ca o întoarcere în Infern. Îi pune câte cinci ani pe umeri. Îl aduce de spate. Îi vălurește pielea de pe gât. Îi încărunțește barba din ce în ce mai neîngrijită. Orașele, toate, sunt fierbinți ca niște cazane din care iese smolit și singur. Ochii îi scapără însă, din nou, ca la 20 de ani. Ceasloave după ceasloave, legate în catifea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu zâmbește. Afară plouă cumplit. Atipic pentru luna asta. Tot un clișeu, probabil... David se lasă moale în fotoliu. Un fotoliu mare cât toată casa. David cade în el ca-ntr-un sicriu ceva mai comod. Își lasă capul pe spate. Bâjbâie după farfuriuța-cimitir. David aprinde țigara numărul cinci. — Mare sau uscat? Privirea bătrânului, de la un timp mai mereu apoasă, se ridică până la el curată de spaimele și fricile trecutului. De o săptămână Evgheni bolește de friguri și Ivan îl veghează
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
făceau doctorii din cărți și din anii lui de ucenicie și cum el își jurase că nu va face niciodată, și a dat un verdict scurt, neînsoțit de nici o rețetă și de nici o recomandare. — Hibernează. Nu avea anul scris pe spate, cum au, de multe ori, pozele vechi, dar era aceeași fotografie, mai puțin urma galbenă din colțul din dreapta. Aceeași femeie tânără, în rochie vaporoasă, de mână cu o fetiță cu ochi care în poză păreau negri. David dăduse de ea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să-i poată vorbi. Tîrziu, cînd credea că puii n-or să mai obosească niciodată, se ivi prilejul. Se așezară împreună pe-un petec de pămînt uscat, la intrarea într-o vizuină părăsită. Copiii erau la cincisprezece-douăzeci de metri în spate, pe-un povîrniș; găsiseră cîteva găuri făcute de cîrtiță în pămîntul reavăn și cercetau curioși, împingîndu-se și disputîndu-și întîietatea, întreaga zonă. Nu ești în apele tale, Lupino, susură Hana, cu vocea-i caldă, în care se regăsea toată muzica pădurii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la fel de repede cum începe. Clipa de încremenire durează exact atît cît să te-ntrebi, după ce dispare, dacă a fost reală sau ai trăit doar un vis iar și iar repetabil. Cînd, ca smuls din vrajă, Lupino a auzit undeva, în spate, foșnet de crengi uscate, a respirat ușurat. "Se trezește pădurea", și-a spus, știind că de-acum aveau să apară, treptat, zorii dătători de speranță. A grăbit pasul, fidel planului de a se îndepărta repede de haită. La o bucată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
urechile lui un strigăt stins, nedefinit. Se încordă tot, chinuindu-se să deslușească natura sunetului și direcția din care provenea. Nu dură mult și chemarea se auzi din nou, mai anemică decît prima dată. Era posibil? Se strecură înapoi cu spatele, incapabil să se rotească în spațiul îngust în care se afla. Încercă, fără izbîndă, să întoarcă privirea. Ocoli riscant prima stîncă. Respiră ușurat, redescoperind o palmă de piatră ușor ieșită în relief, și reuși să se răsucească. Se grăbi să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în calcul o variantă: aceea ca părinții să nu mai fie în viață. Nimic nu-l îndreptățea să elimine această amară posibilitate. Trase aer în piept și se strădui să-și golească mintea. Se scutură, ca și cum ar fi aruncat de pe spate o greutate, apoi reluă înaintarea. "Va fi bine!", gîndi, amintindu-și spusele lui Arus și încurajările Hanei. Dacă i-ar fi fost alături, Hana i-ar fi risipit, fără îndoială, gîndurile negre. Așa era ea: bună și blîndă, înțeleaptă și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
privea ea, nu avea a se teme sau să vestească apariția unui pericol. Continuă să-l urmărească în timp ce înainta precaut. Nici strop de agresivitate nu se descifra în comportamentul acestui străin. Atunci pentru ce să-și bată capul? Îi întoarse spatele și-și văzu, agitată, de treburi. Venise primăvara și avea atîtea de făcut! Undeva, în față, Lupino desluși grohăitul înăbușit al unor mistreți. În sfîrșit! Începuse să creadă că avea să-l prindă înserarea fără să fi avut ocazia să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
descumpănit. Acesta măsură aerul. Era, într-adevăr, confuz. Tu cine ești? De unde vine vocea asta?... Draga mea, te rog, apropie-te. Și spune-mi, pentru sufletul meu!, cine vorbește acolo, lîngă tine? Lupino simți cum i se ridică blana pe spate. Ce vroia să spună înțeleptul? Acesta continuă, agitat: De ce nu-mi răspunzi? De ce nu te-apropii? Ah, cît am visat clipa în care voi putea să-mi sprijin fruntea de pieptul tău, să-mi odihnesc trupul la picioarele tale, să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
hotărît să-și ducă treaba pînă la capăt, indiferent de consecințe. Ca la comandă, captivii înțeleseră. Se lăsară la pămînt, tînguindu-se răscolitor. Lupino pătrunse primul în perimetrul adăpostului. Aruncă un strigăt scurt, ca să-și înștiințeze tatăl, rămas undeva, mai în spate, despre mișcarea făcută. Cîțiva dintre prietenii lui îi încercuiră pe lupii captivi. Sfîșiară cu colții legăturile care-i țineau prinși, încurajîndu-i să se ridice. Puteți pleca acum!, le strigau, trăind împreună cu ei presupusa bucurie a libertății. Le înțelegeau spaima; mai
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
o blană de urs, stăteau ghemuite două făpturi. Una era un lup. O femelă mărunțică și slăbită, respirînd sacadat, care-i privea cu ochi mari, calzi și iscoditori. Cealaltă? Un pui de Om, de bună seamă, o mogîldeață culcată pe spate care-și agita, fără răgaz, brațele și picioarele în aer. Lupino se apropie. Femela se ridică, păstrîndu-și calmul. Privirile li se întîlniră, și Lupino simți că-l lasă picioarele cînd, în semiîntuneric, o recunoscu. Stătea acolo, exact în fața lui, frumoasă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de bancuri...”; „V-o spun sincer și direct, eu așa am fost întotdeauna, ce-i în gușă și-n căpușă!”; „O spun aici, dar o pot spune și în ședință, în fața întregului colectiv, mie nu-mi place să vorbesc prin spate...”; „Oamenii sunt oameni, poate ar fi bine să...”. Dar lui îi era imposibil să creadă așa ceva! Scorneli, tovarăși, scorneli în orele de program! Mai multă atenție la folosirea cu maxim de eficiență a timpului afectat muncii! Și... punct! Mai bine-zis
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
-mi pierd răbdarea. Ba nu! Face un semn discret cu arătătorul de la stânga: „Șezi”. Așa l-am tradus eu, și m-am așezat pe scaunul din fața mesei. Îl observ mai de aproape: cu părul des și ondulat, sârmos, adus spre spate fără drept de apel, cu unele smocuri rebele întoarse peste urechi, pare un mistreț aplecat cu pasiune asupra unei băltoace. Stă așa, nemișcat, apăsat, desigur, de povara răspunderii, ca un Atlas modern, încadrându-se la modul onorabil în mitologia timpurilor
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
urlet înăbușit. Poate că fiara stătea la pândă și ne simțise în liniștea serii?... Ori nervii noștri întinși la maxim făceau să percepem exagerat și un simplu țârâit de greier? Pe măsură ce ne apropiem, pășim tot mai rar, aproape neauzit. Din spate se aude bine gâfâitul Unchiului. Însă cine mai are acum timp pentru el? Pușca strânsă în mâini este totul, nu avem ochi și urechi decât pentru pâlcul de cătină din față. Nu știu de ce îmi vine să cred că fiara
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nu vede cum ne-am lipit unul de altul... Noroc că... Bum-bum! Bum! Parcă a fost o salvă de artilerie. Lupul era? Ori numai fantoma lui? Ați văzut și voi ce-am văzut eu: o matahală stând pe labele din spate, cu două urechi ascuțite și botul căscat imens, a urlet mut? În ce fantomă am tras? - Hai să vedem ce dracu' am făcut! mormăie Mihai înciudat, desprinzându-și lanterna agățată la brâu. O aprinde și ne apropiem de pâlcul de
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
copii! Bun. Dă-i dracu’ de melci. Aia cu oile era cu totul altceva. Nu avea rimă, nu avea melodie, nu avea nici o legătură cu melcii și nici cu apa caldă. Cum era cu oile? A, da: te întinzi pe spate, stingi lumina... Invers, că tu n-ai veioză. Deci, stingi lumina, te întinzi pe spate, închizi ochii, îți imaginezi o pășune verde și o turmă de oi care paște în peisaj. Oile - esențiale în chestiunea de față, căci, de îndată ce reușești
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
avea rimă, nu avea melodie, nu avea nici o legătură cu melcii și nici cu apa caldă. Cum era cu oile? A, da: te întinzi pe spate, stingi lumina... Invers, că tu n-ai veioză. Deci, stingi lumina, te întinzi pe spate, închizi ochii, îți imaginezi o pășune verde și o turmă de oi care paște în peisaj. Oile - esențiale în chestiunea de față, căci, de îndată ce reușești să le focalizezi sub pleoape, oricât de absurd ar părea, trebuie să te apuci să
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
văzut niciodată și, ca urmare, n-am nici cea mai vagă idee câte oi are. Atunci nu ar mai fi absurd să le număr, nu? În cazul ăsta nu mi-ar rămâne decât să sting lumina..., să mă întind pe spate..., să închid ochii..., să îmi imaginez pășunea țoarecare!), ciobanul țoarecare!) și oile lui. O oaie, două oi, trei oi, patru oi... Păi, de ce să le număr, când pot pur și simplu să îl întreb pe cioban direct? Sunt ale lui
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Ia magneziu, ia ce-oi ști, dar lasă-mă să dorm. Clar? — V-ar deranja dacă aș aștepta până când veți considera că e o oră potrivită pentru a lămuri această situație? Femeia nu catadicsi să-i răspundă, se întoarse cu spatele și începu să sforăie aproape instantaneu. El, intrigat peste măsură și cu cele patru oi numărate de câteva sute de ori, care nu aveau nici cea mai vagă urmă de bun-simț să se înmulțească, așa cum fac toate oile normale, se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
unu. De fapt tot acolo s-a și născut. La propriu. Adică nu la maternitate, ca toți ceilalți copii care se joacă în fața blocului începând cu ora șapte după masa. Asta e ora la care se adună pe maidanul din spate ăi mai mari, care știu deja să joace tenis cu piciorul și frunza. Printre dărâmături Răducu este cel mai fericit. — Uite, mă, am mai găsit un ban cu capul lu’ urâtu’ ăsta... Regele ăla... Colecționează monede. De fapt, el habar
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
călătorului cu metroul. Mama lui Răducu lipsea cu desăvârșire. Intră la idei. Să fi pățit ceva era exclus, ar fi vuit tot blocul încă de aseară. De mutat nici vorbă, îl văzuse pe fiu-său chiar ieri jucându se în spate. Gândul că-și schimbase ora de întoarcere se lega în capul domnului Avram de o tragedie existențială. Că așa n-are omul noroc, că o mulțumire are și el, o bucurie acolo, că și-așa viața asta e cum e
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
potolești! Ce dracu? Parc-ai fi copil. Acum să te văd cum strângi tu zațul ăsta din pat. Se ridică propulsat ca de un arc. Timpul nu mai vroia deloc să aibă răbdare cu Gigi Pătrunjel și-l mâna de la spate ca pe găinile zburătăcite, scăpate din ogradă. Timpul cu care se lupta Gigi Pătrunjel era de data asta chiar îmbufnat și bătea din picior ca o adolescentă năzuroasă și isterizată de propria i pubertate. Și, ca un bonus de umilință
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de câte ori nu își luase inima în dinți să-i spună că le vrea înapoi... Ba chiar odată i-a și spus, doar că mătușa Pamela se metamorfozase în mod radical, ca în fața unui pluton de execuție, își dăduse ochii pe spate, apoi îi plecase cuvios și lacrimile începuseră să-i curgă de-ar fi pălit de invidie și cel mai viteaz și bine dotat pompier. Suspinase ținându-se cu mâna de inimă. Că așa faci tu, mă, mamă, că un nepot
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cincisprezece ani. De ce tocmai acum, după întâlnirea cu Manole, și, în general, despre ce ar fi putut ei să stea de vorbă în condițiile în care nici măcar nu-și mai amintea numele ei de familie. Gigi Pătrunjel se lăsă pe spate, între perne. Își dăduseră întâlnire peste un ceas, la Universitate. Că nu s-au mai văzut de mult și că ce frumos ar fi să se întâlnească și ei, ca în vremurile bune, de tinerețe. Frumos, nu zic nu, gândi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mie îmi aminteau de găurile de cașcaval în care îmi vâram fără drept de apel degetele copilăriei și din care rareori mai reușeam să mi le scot țși atunci la insistențele bunicii) fără să fac fărâme întreaga bucată. REPORTAJ DE LA SPATELE LOCULUI Dragii mei preacurioși cititori, încă de la început vă avertizez să nu porniți la drum cu ideea preconcepută că am să vă povestesc fapte cu însemnătate. Întâmplările, puține la număr și sărace în conținut, nu sunt mai deloc importante. Vă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]