2,116 matches
-
de veste cu un glas senin și foarte calm, ai să auzi acum ce n-am putut să-ți spun mai demult... Mă asculți? Sunt numai ochi și urechi, o asigură el, strângând-o de mână. Bine... Să începem cu spovedania..., oftă fata și în seara aceea, în liniștea parcului Herăstrău, Victor află, în sfârșit, de ce iubita lui evitase până atunci, cu mai multă sau mai puțină abilitate, să-i vorbească în mod deschis despre familia ei și de ce îl refuzase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mărturisească. Se făcu o lungă tăcere, întreruptă doar de foșnetul vântului printre crengile sălciilor plângătoare și de niște țipete vesele și nepăsătoare, însoțite de hohote de râs, care răzbăteau de undeva, de jos, de pe malul lacului. Apoi Felicia își reluă spovedania. Norocul venise în cele din urmă din partea unor rude îndepărtate, acești Măgureni, care, aflând de nefericirea abătută asupra lor, nu doar că îi compătimiseră, dar se oferiseră să le întindă și o mână de ajutor. Ei o adoptaseră și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
atenție, cu chipul de nepătruns, cu privirea pierdută spre largul mării pe care cu siguranță nici măcar n-o vedea. Își spuse că va fi nevoit să se lupte din greu, chiar să amenințe, ca să scoată de la ea cîteva frînturi de spovedanie. Rămase uluit cînd ea Începu să vorbească. - Eu sînt cea care a smuls copilul din brațele micului Pierric. Am izbutit să scot copilul din scutece și să i-l iau. - De ce nu ai vorbit niciodată despre asta? - Crezi că aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aici; când un vis se împlinește, el devine realitate... Aud plânsul copilului, calm și liniștit de-acum, în leagănul ploii ce bate curioasă la fereastră... Umbrela Tanti Eugenia. Părintele-confesional. D Tanti Eugenia era o veritabilă mireasă a lui Hristos. Taina spovedaniei corespundea cu desăvârșire spiritualității ei de duminică, atunci când apărea în fața părintelui invizibil din muntele confesionalului. Și reîncepea acel dialog expiator cu dumnezeirea, în care vocea lui de bariton pronunța malițios și deloc împăciuitor câte o sentință cu fiecare nouă mărturisire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să scape nici pînă în ziua de azi, la mititica unde a stat șapte ani bătuți pe muchie a dat peste tot felul de camarazi care au avut grijă să-i bage în cap o grămadă de alte prostii. Poezioare, spovedanii, convertiri, lepădări, rebotezări, zice Curistul, am auzit și eu povestioare berechet despre floarea intelectualității și alte alea, răbdare, posturi, rugăciune, izbăvire și ură, nu-i așa Părințele? Numai așa putea să le vină de hac, își dă seama Roja, adică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
lesbiană, zise doamna Ster fără să clipească. Credeți că știu ce Înseamnă cuvântul ăsta? Cuvântul nu, dar relația cu siguranță, după câte casete erotice văd la instalațiile lor video În fiecare seară. De ce crezi că e așa mare Înghesuială la spovedanii? Au râs amândouă Închipuindu-și femeile În drum spre biserică, cu caseta vinovată sub braț și pe părintele Clemente cerând răgazul unei nopți pentru a vedea acasă filmul deocheat. Numai după o dreapta judecată, zicea el, pot spune În ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mărturisi francezul. Dacă mi-l aduci pe Johnnie, fumez. Mărturisesc mai bine în compania lui Johnnie. Întrebați-l pe preotul catolic de la North Post. Mi-a zis că l-a mirosit pe Johnnie de fiecare dată când am fost la spovedanie. Începeam să miros în caporalul Joseph Dulange un vânător de senzații tari. — Mărturiile depuse în stare de ebrietate nu sunt valabile la tribunal, Joe, spuse Russ. Dar uite cum facem. Tu mă convingi c-ai omorât-o pe Betty Short
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Îl privea pe el. Viermele invidiei și al geloziei i-o mânca de sub ochi. Se trezi prins În ceea ce romano-catolicii numesc examen de conștiință, despre care un cardinal pe care Îl cunoștea Îi explicase că face parte din pregătirea pentru spovedanie, acuzându-se de egoism, invidie, gelozie, resentimente și o lipsă corespunzătoare de generozitate, modestie, mărinimie și tărie de caracter. Până și ziarul din ziua aceea părea să confirme această judecată aspră. În The Times era un articol, aproape sigur scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceea de zid, conturând silueta unui om În mărime naturală, era goală acum, iar peretele arăta sterp, cu un Început de igrasie, ca și cum mâna artistului nu ar fi trecut niciodată pe acolo. Sfântul era chiar cel pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de evlavie și de nevoia de curățire, enoriașii veneau să-și elibereze sufletele de cohorta păcatelor făptuite. 13 O statuie veritabilă Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și-i ascult la club. SÎnt proiecte din belșug - un ziar local, un birou de consiliere cetățenească, cursuri de kung fu, hipnoterapie, parcă toată lumea are cel puțin cîte-o idee. E și un preot iezuit pensionat care se oferă să asculte spovedanii. — Bun. Sper că-l țin ocupat. Hennessy mi-a zis că se plănuiește Înființarea unui club sportiv rival. — Așa e. Al nostru nu-i destul de exclusivist pentru gustul unora. Residencia Costasol pare ea omogenă, dar e stratificată social mai dihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Morpurgo - Imigranții Alex. Leo Șerban - Litera din scrisoarea misterioasă Tudor Călin Zarojanu - Mass Media Insider Liviu Antonesei - Victimele inocente și colaterale ale unui sângeros război cu Rusia Tatiana Niculescu Bran - În Țara lui Dumnezeu Adrian Chivu - Strada Tatiana Niculescu Bran - Spovedanie la Tanacu Andrei Ruse - Soni Daniela Zeca - în pregătire : Florin Irimia - O fereastră întunecată Simona Sora - Hotel Universal
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ocolit puțin, au trecut pe Grivița, în cele din urmă au ajuns la locul de veci al croitorului. Când au început să cadă bulgării, femeia răposatului a picat grămadă la pământ. Preotul se ruga pentru odihna tuturor nelegiuiților morți fără spovedanie: "...și iartă-le lor, Doamne, cele ce-au greșit și ascultă-i, că, de-au făcut strâmbătăți, au plătit, pentru că nu se află bucurie nedesfătată de griji..." După înmormîntare s-au întors la casa văduvei, la praznic. Florica a destupat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o baterie și mi-a cerut să jur că nu voi povesti nimănui cele ce voi auzi de la el. „Nici chiar ție să nu ți le mai spui“, a precizat el. Și a început să-mi povestească, un fel de spovedanie despre el, despre ai lui, despre lumea ciudată și total necunoscută mie pe care o știam doar așa, din cărți și din unele filme. Că era fiu de general. Că tatăl lui a fost trimis să comande nu știu ce regiment în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spus generalului, acela l-a luat la întrebări și, într-o criză de sinceritate, băiatul i-a mărturisit tatălui ce avusese de gând să facă. „Tu nu înțelegi, frate Simioane“, suspina Matvei, „ce suflet avem noi. Dar simțim nevoia de spovedanie din când în când. De iertare. Poate avem păcate adânci în noi, dar ne spovedim și cerem iertare. Lui Dumnezeu îi cerem, desigur, dar nu prea avem voie la biserică. Mama are o icoană și știi unde o ține? Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de suflet al nostru. Nu ai cum să înțelegi. Voi faceți mișto de toate și vă temeți să vă urmați sufletele. Aveți teamă în voi, supușenie parșivă. De-asta și sunteți așa cum sunteți, miștociști. Nu aveți suflete libere, nu-i spovedanie în voi“. Nu îmi ardea să filosofez cu Matvei pe marginea sufletului românesc la „Podgoria“. Nici nu mă gândisem până atunci la sufletul nostru. La suflet, în general, nu mă gândeam. Îmi plăcea însă să-l ascult, deși nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arătat biserica la care trebuia să ajung și preotul căruia trebuia să mă spovedesc. M-am pomenit dintr-odată, peste ani, că voiam să-i demonstrez acelui Matvei de demult că și eu am suflet, că și eu am tăria spovedaniei, deși sunt daco-roman, nu slav, cum mă învățaseră în primele clase și cum mă dezvățaseră mai târziu, în anii de liceu, cărțile pe care trebuia să le rumeg pentru a-mi face cât mai luminos falnicul drum în viață, deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani, chiar mai profund, pelasgic, cu bucăți de suflet part și trăiri îndepărtat himalayene, fiind la curent cu noile discuții care se purtau pe eternul și fascinantul drum al strămoșilor. Insuflat de acea viziune de la „Mureșul“, porneam adeseori spre biserica spovedaniei mele. Ca un făcut, mereu mă opream în câte o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la biserică, mersul la duhovnic, întâlnirea izbăvitoare cu el și cu binecuvântata taină a spovedaniei. Nu ajunsesem niciodată la acea biserică din viziunea mea. Dintre toate celelalte la care mergeam, din când în când, nu era nici una asemeni celei pe care trebuia să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la acea biserică din viziunea mea. Dintre toate celelalte la care mergeam, din când în când, nu era nici una asemeni celei pe care trebuia să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând să-mi primească spovedania. Porneam uneori și în inima nopții spre acea biserică a izbăvirii din mine. Rătăceam întru căutarea ei pe străzile pustii ale orașului, străzi cufundate în întunericul desăvârșit pe care ni-l dăruia înțeleapta grijă a partidului și a conducătorului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stația de la statui, văzând lumânarea din mâna omului aceluia, îmbătat de mireasma busuiocului, am simțit că atinsesem preotul bisericii râvnite. Am dat să-i sărut mâna și, cu zel duhovnicesc, să aprind și lumânarea pentru a începe cât mai grabnic spovedania. Sufletește eram pregătit, după cele câteva replici schimbate cu marele Mihai. Nu aveam însă chibrit. „Părinte, o facem fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul calului“, am întărit, doar ca să-i adeveresc că, în sfârșit, sosise și pentru mine mult așteptatul moment al spovedaniei izbăvitoare. „Uite, mă așez în genunchi și trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu reușea să mă scoată din pasa mistică. În acel moment a venit și profesorul. Reușise să se strecoare printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru mărturisitoare spovedanie... Râcă a sufletului. Și totuși, nu regret. Pare că totul s-a dus, s-a șters. Parcă nici n-a fost. Deși nu cred că se vor șterge imaginile, amintirile altora despre mine. Nu cred că vor putea fi uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în care eram eu cu minunea din grădină. Mi-a cerut să-l spovedesc. Simțea că-l cheamă subsolul. — Se botezase? Nu, dar spunea că și Dumnezeul meu e bun și a vrut ca eu, hogea creștin, să-i primesc spovedania, să-i dau pricestania de pe urmă și Allah al meu poate îi spune lui Allah al lui că Kerim nu a făcut păcate. Și l-am spovedit, era și el un suflet, băuse cu noi, de ce să n-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pace.“ Am reușit iarăși să-l liniștim cumva. Când credeam că s-a potolit, dintr-odată a început să vorbească. „Bine! Dacă tot e dimineața Sfintelor Paște și dacă tot am ajuns aici, am să vă spun totul, ca o spovedanie, vouă, am să vă spun tot, totul. Că nu mai pot. Am ajuns la capătul puterilor!“ Și a început să-și descarce sufletul. Îl ascultam și scârbit, și speriat, și neîncrezător. Fusese agent de siguranță. Îi turnase întruna pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spune, autobiografic, fiind, de aceea, asimilabile, memorialisticii, gen fără pretenții prea mari stilistice, de aici, poate, oralitatea lor evidentă, care ne duce cu gândul, că autoarea, având în vedere mărturisita-i credință, săvârșește în aceste pagini o amplă și smerită spovedanie, căutând, parcă, o împăcare cu trecutul și o liniștire interioară a conștiinței încărcată de anumite neajunsuri și neîmpliniri, conjuncturale, nedorite, involuntare dar de netrecut, de nedepășit, de neocolit, în planul existării. De aceea, încă, dintru început, poemul „Rugăciune”, smerită rugă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]