19,182 matches
-
așa e în viață și viață însemna și ceea ce era în jur. Încurajându-se astfel, a dat drumul spectacolului. S-a arătat plină de spirit, de rafinament, de fantezie, bineînțeles că a intuit din primul moment că în casa aceea stăpân era bărbatul și l-a înconjurat cu o atenție aparte, i-a descoperit din doi timpi și trei mișcări punctele sensibile și le-a atacat cu multă înțelegere, fără să uite nici o clipă să-și mențină poziția demnă, de neatacat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca să-l urnească din starea de plictis ce-l guverna de obicei. Carmina se întristă când îl văzu acolo, învins în fața unor obiecte costisitoare, gata să se închine fastului ostentativ, fără să-și pună întrebări, fără să ceară amănunte despre stăpânii acelei case, ca și cum pentru el contau mai mult obiectele, ce-i încântau pentru moment retina, și-i crea o senzație de confort psihic și mai puțin oamenii și modul lor de viață, felul lor de a concepe existența, relațiile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
două câte două, e plăcută liniștea nopții, e perfectă. Îl mai aude apoi pășind de-a lungul aleii, grăbit, grăbit ca întotdeauna, cum trântește portiera mașinii în urma lui, cum ambreiază motorul și pornește cu amândouă mâinile pe volan, conștient, treaz, stăpân pe toate reflexele. Carmina îl urmărește cu auzul încordat până când zgomotul mașinii lui, devenit pentru ea cunoscut, aparte, ca un glas uman, se pierde în noapte. Adoarme cu un sentiment nespus de ușurare. Se simte bine așa, iubită, îmbăiată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în oglindă, din profil și din față, pe urmă își alege din dulap o rochie de casă de mătase, țesătura alunecă pe ea și pielea ei alunecă pe țesătură, acum e gata, roaba a fost pregătită, minuțios pregătită pentru venirea stăpânului. Puțină muzică, derularea unui CD durează patruzeci de minute, acum vine, acum vine. Îl aude cum întoarce cheia în broască, aleargă în întâmpinarea lui, aproape se lovesc unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pliante de prezentare a stațiunilor montane. Renunță să mai plece la plimbare și se duse să dea drumul la robinete. Sidonia îl plăcuse pe Dimitrie de când îl văzuse apărând în holul mare al tribunalului. Un bărbat trecut de prima tinerețe, stăpân pe el, încă răscolit după decesul recent al soției. Venise ca martor al unui omor petrecut acolo, la fermă. O beție sfârșită cu o încăierare și un mort. Agresorul, un ins de 32 de ani, avea acasă patru copii, victima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
haioasă, și din cauza vârstei cu experiență, și poante multe am zis și ei au râs și ne vedem și mâine la cafea, toate mâinile mele îl țineau la distanță, din orice poziție, pe Păianjenul care plusa de sus, hotărât și stăpân și eu îl voi înțelege cumva, dar nu de tot, să nu te îndrăgostești de mine răsucea totul, modifica tot trecutul, ca și cum intervii din viitor și tot ce era alb putea fi și negru, și tot ce era măi mititico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de pian și germană, echipamente de ski, toate costă bani. Ca să nu mai vorbim de mâncare: lapte zilnic, carne de trei ori pe săptămână, iar fructele, din țară ori import, nu lipseau de la masă. Gheretă oftă. Îl vedea pe Cain stăpân peste câteva hectare de portocali, lipind cu mâna lui etichetele pe care scria: Domnului Wenczel Horacsek, România, etc. Expediate “par avion”, lăzile cu portocale vor ajunge la timp sub bradul de Crăciun al slovacului. Când ești majoritar În țara ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu poștașul Macavei. Povestea părea că va ține cât o telenovelă, Întrucât bătrânul cal Înhămat la sania Poștei din Feldiu se scufundase cu totul Într-un generos braț de fân ce trebuia dovedit acum, căci altă oprire atât de importantă stăpânul său nu mai avea În cursul zilei. Când Între cei doi părea să nu fi rămas loc decât pentru un sărut grăbit, Eleonora scoase din buzunarul cojocului ei de oaie un Snickers pe care Îl plimbă mai Întâi, provocator, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
strălucea mai puțin și nici nu mai era atât de amenințător, ci gata să cedeze În fața unei atitudini mai pașnice. Ca să se pună de acord, cei doi ochi se scufundară cu voluptate Într-un pahar de vin vechi, lăsându-și stăpânul În beznă, cum se Întâmpla pe vremuri cu sala de cinema, când se schimbau bobinele. Sau când se rupeau. Coriolan duse două degete la gură și nu se opri din fluierat până nu-și redobândi lumina ochilor. Atunci văzu plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adesea se vede pe fețele nădușite de transpirație ale actorilor din teatrele sărace de provincie. Odată cu chipurile, din nou banalizate, chiar hainele se destindeau cu un oftat de ușurare, deveneau mai puțin solemne, mai ușor astfel de purtat. Își serveau stăpânii cu naturalețe; În toate mișcările, de la cele protocolare, la cele amicale. Aerul de chermeză care Începea să plutească deasupra revelionului era tot mai amenințător. Dacă, până la „periniță”, nu se Întâmplă nimic, va trebui să mă mut de aici, Își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
visam: Mergeam de-a lungul unei străzi scăldate în soare, mărginite de tufișuri crescute alandala și de viță-de-vie, de coloane grecești pe jumătate prăbușite și clasice statui albe, cu brațe lipsă sau capete răsturnate sau socluri sparte, ce-și înclinau stăpânii bătuți de vremuri în unghiuri care pentru orice persoană în carne și oase ar fi fost precare și periculoase. Aerul era plin de mirosul dulce-zemos al eucalipților sau al semințelor de in sau al uleiului de camfor și atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
f chiar să-ncerc o ridicare din umeri, înainte ca ea să vobesc. „Zi-i.“ întebă. „Mă tem că am vești rele pentru tine,“ zice. Încep să încuviințez cu mișcări scurte din cap, care sper să mă facă să par stăpân pe mine și „Bi Niște degete mă prinseră de încheietura mâinii și de antebraț și mă traseră înapoi la suprafață cu o Niște degete mă prinseră de încheietura mâinii și de antebraț și mă traseră înapoi la suprafață cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a fost? Tare-s într-o stare neagră, Tano. Fără tine ar fi mare plictiseală în grădină. Mă privește cu ochi umezi, serioși și prietenoși. Cîinii au darul recunoscut de-a simți tot. De-a ști ce li se întîmplă stăpînilor. Mie, o nefericire de origine obscură, care mă bîntuie mai puțin, mai mult de-o săptămînă, cînd "fiecare zi i-o limbă străină"‡‡‡. Simt în ceafă ceva rece, o gură de armă și mi-e din ce în ce mai greu să-mi depășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la maturitate, cu o pînză albă-n talie, într-un eden: ostrovul încercuit cu stuf, străpuns de ciocurile cufundarilor (Mondrian?), nu mi-a plăcut. Cît orgoliu țîșnește din gîtul încordat de lup alb, singuratic. Din umerii încordați. Din rînjet. Om stăpîn pe stările lui, de orice natură s-ar dovedi ele. Îi șade scris pe frunte. Și, neașteptat, în colțul de jos: mărul tăiat în două de o sabie șogun nu-i decît țeasta mea. Alt autoportret, hieratic, da, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
seamă. Am rămas cu gîndul la Herr Professor (ce pereche mai fac! el mereu calm, în defensivă; Magda U., mereu supravoltată). Cursul opțional Mircea Eliade l-a ținut în răspăr cu generația Bumbești-Livezeni, în frunte cu prorectorul, votat "ca bun stăpîn și altul nu ne trebuie" (cum zicea Anonimul Brâncovenesc despre Brâncoveanu) și cu Alexandru Andru. Carp, vechiul decan, e mort, dar Alandru se bîțîie pe Copou, abia încăpînd de sinele lui cosmic, pe care lumea nici nu-l merită. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
bine-a deprins de la Mistrie legile ascensiunii: pleacă-ți capul pînă ai și tu prilejul să dai la cap. Și cum își mai articula venerația: "Partidul, Institutul și Mistrie!", cum mai cînta la petreceri Malageña, să-i facă pe plac stăpînului! Cei de la Institut au avut ocazia, după eveniment '89, să strige că regele e gol-gol-gol, cu țeasta tanga. N-au făcut-o. Se învățaseră așa și erau dispuși să accepte pe mai departe nesimțirea stalinozaurului devenit penelist. Volodea Mistrie și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
merge până la mimetism fizic, devine cameleonică. Așa cum în natură animalele îmbracă culorile mediului, cum două ființe ce tind una spre alta ajung să semene foarte bine: de exemplu, soții ce par frați gemeni, câinele ce ajunge să semene fizionomic cu stăpânul, fiul adoptiv ce repetă aproape genetic matricea tatălui vitreg, pe care-l idolatrizează pentru a compensa un sentiment refulat și refuzat demult. Teoria funcționează la fel de bine și invers: gemenii pe care nu-i poți deosebi la naștere, ce au naturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cât de mult îmi vor fi lipsit "mamele" și "tații" mei estivali. Licornul. Elevul de clasa a șasea Inorogul mă fixa cu ochii lui albaștri și sticloși. Își înclina capul pe-o parte, ca un câine credincios ce așteaptă mângâierea stăpânului. M-am așezat o clipă, atentă să nu tulbur marginile careului desenate fin pe nisip, și el și-a pus pe dată capul cu corn în poala mea. Totuși, nu avea maiestatea licornului prinț desprins din basmele cu fete frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încearcă să prindă un măgar. Îl hăituiesc din toate părțile și-l strigă zeci de glasuri. A scăpat din grajdul lui și pesemne avea să distrugă grădina. Din gloată nu se mai distinge care sunt vilegiaturiști și care localnici sau stăpâni ai măgarului. Sunt îmbrăcați sumar, în pantaloni scurți, maieuri sau bluze de pijama. Au fețele umflate, obosite, roșii și ghiftuite și răcnesc din toți rărunchii la măgarul rătăcit și confuz, ce-o apucă în toate direcțiile. Măgarul își cască, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
răspundea acel cineva străin, dar ajungi la tine. Ce bumerang zburdalnic, nesățios de a reteza întrebări și a ști să se întoarcă docil în palmă, ca un șoim. Când zici că-l cunoști, ți-e teamă de faptul că ești stăpân sau știi și ți-e teamă că știi și nu vrei să tulburi această apă sumbră, tăcută, atotștiutoare, aparent calmă, dar abisală. Faptul că Mioara își cunoștea abisul îi dădea un sentiment de supremație: acest dar îl au doar zeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și poporului iudeu, dar nu-i păsa. Cunoștea viitorul din cealaltă lume, de pe malul drept, dincotro nu venea decât pustiul care i-a ucis pe egipteni, iar iudeii învinseseră acest uriaș mortal pustiu prin credință. Pustiu este totul și ei stăpânii lui. De aceea Iisus i-a înțeles și se roagă Tatălui și acum: Iartă-i Doamne, că știu ce fac! Așa și Alimentară, oprindu-se tăcută și singură și ocolită, dar accepta pentru că-și înțelegea singurătatea și dușmănia celor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
niciodată vreun elev să-și aduleze profesorii sau părinții să nu fie niciodată în afară de părinți și călăi specializați cu parfum de medic, la fel îngerii se rugau pentru oameni, la fel pisicile mieunau în călduri și câinii smulgeau de zgardă stăpânii. În pâlpâirea stroboscopică a fulgerelor peste piața cuprinsă de întunericul țâșnind ca artezienele de petrol, se întrepătrunseră și personajele de pe monitorul TV din Parcul Monument, la patru stadii distanță de piața noastră, un spațiu invadat de talk show-uri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fiecare lacrimă îți va spune povestea ei, sunt miliarde și mulțimi de mii de miliarde, nu-ți va ajunge secolul, tu însăți vei fi o lacrimă, după ce n-ai să mai fii, rochia se va risipi odată cu tine, pentru că, nemaiavând stăpân, se va disipa în neant, ca orice lacrimă tăcută și plină de fierbințeala clipei în care s-a născut, se va duce acolo unde se duc lacrimile, poart-o, cât mă bucur că ai să mă simți, nu mai sunt singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
granița dintre somn și trezie, toate într-o presupusă cameră întunecată, pentru că se frecau la ochi, căscau și își imaginau o discuție în registru calm, care avea să-i dizolve cu totul și cu totul în imaginar. Timpul era iar stăpân. Pentru că aici, mai mult decât în ipotetica viață, era programat să dea sens a tot ce fusese în toate treptele sale ierarhice. Și am văzut orașul de sus, dublat de altul și de altul, pe aceleași structuri, dar mereu altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se extrăgea rădăcina, totul supra numărul de membri de familie. Goana după nou crease remodelarea vechiului într-un nou pe cât de hidos pe atât de liniștitor, pentru că Mârlanul ajuns Orășean se închina acum către Washington via Bruxelles. Slugă la doi stăpâni, cojanul, devenind mârlan în ieslele apartamentelor de bloc, cânta country mândruței cu unduiri orientale, făcând-o pe Maria Tănase această Fedră a cântecului românesc să moară definitiv. Folclorul, izvor nesecat pentru Povestitor, devenise un canal de irigație, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]