5,159 matches
-
spre vale, aveam liliac și straturi de lalele. Înfloriseră toate și mă minunam de minunea lor. Minune de la Dumnezeu, simțeam asta. Visător, popa se tolăni și mai comod pe canapea, lungindu-se pe spate, cu picioarele larg desfăcute, privind spre tavanul localului, de parcă aștepta să se dea la o parte și să i se arate cerul înstelat și bucuriile nevăzute ale tăriilor. Surâse satisfăcut. — Și când mă uit eu așa mai bine, lângă stâlpul de electrică din colțul grădinii, chiar acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să intri și de unde știai... — Vino, o să facem focul să te Încălzești. M-a condus de-a lungul coridorului pînă În galeria care prezida curtea interioară. Salonul se Înălța În coloane de marmură și ziduri golașe ce se tîrau spre tavanul decorat În casete, prăbușit pe alocuri. Se zăreau ramele unor tablouri și oglinzi care, cu ceva vreme În urmă, acoperiseră pereții, precum și urme de mobile pe pardoseala de marmură. La un capăt al salonului se afla un cămin cu cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
doar tristețe. — Totuși, șopti ea. Se Îndepărtă În ceață, ducînd cubul și tîrÎndu-și umbra ca pe un văl nupțial. Fermín mă Împinse În celulă. Era un cubiculum mizerabil tăiat Între ziduri de grotă supurante de umezeală, din al cărui tavan atîrnau lanțuri terminate cu cîrlige și a cărui pardoseală crăpată era găurită pentru un grătar de canal. În mijloc, pe o masă de marmură cenușie, odihnea un sicriu din lemn de ambalaj industrial. Fermín a ridicat lampa și am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu un imens motan alb pe nume Kurtz. Felina mă privea bănuitoare de la picioarele stăpînului, ascuțindu-și ghearele. Am numărat două scaune, un cuier și mai nimic altceva. Restul erau cărți. Ziduri de cărți acopereau pereții, de la podea pînă În tavan, pe două rînduri. În timp ce eu cercetam locul, Julián a oftat. — E un hotel la două străzi de aici. Curat, accesibil și respectabil. Mi-am permis să fac o rezervare... Am avut Îndoieli, Însă m-am temut să nu-l jignesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Era un imobil nou, Încă fără chiriași. Au urcat pînă la apartamentul principal. Don Ricardo a deschis ușa și i-a făcut loc să intre. Sophie a pătruns În apartament, un labirint de coridoare și galerii, de pereți goi și tavane invizibile. Nu existau mobile, nici tablouri, nici lămpi, nici vreun obiect care să fi identificat acel spațiu ca fiind o locuință. Don Ricardo Aldaya a Închis ușa și cei doi s-au privit. — M-am gîndit tot timpul la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a năpădit un frig ce nu avea nimic de-a face cu atmosfera umedă și mușcătoare a acelui loc. Am urcat pînă la etajul al treilea, unde un coridor Îngust Își deschidea drum spre aripa de sud a casei. Acolo tavanul era mult mai jos, iar ușile mai mici. Era etajul la care se găseau Încăperile servitorilor. Ultima, am știut fără să fie nevoie să spună Julián ceva, fusese dormitorul Jacintei Coronado. Julián s-a apropiat Încet, temător. Acela fusese ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Încuviințeze. — Trebuie s-o găsesc pe Bea Înainte de a fi prea tîrziu. Cred că știu unde e. M-am așezat pe pat, Îndepărtînd brațele lui Fermín. M-am uitat În jur. Pereții se unduiau ca niște alge Într-un lac. Tavanul se Îndepărta dintr-o suflare. Abia m-am mai putut ține. Fermín, fără nici un efort, mă culcă la loc pe laviță. — Nu te duci nicăieri, Daniel. Ce erau pastilele alea? — Alifia lui Morfeu. Ai să adormi buștean. Nu, acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o precauție infinită. M-am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau pe tavan, plutind Într-un tunel de luminozitate prăfoasă prin care se insinuau ruinele din casă. Am mai coborît patru trepte, sprijinindu-mă de perete. Am Întrezărit o sclipire a vitrinei de la bibliotecă. Încă nu-l detectasem pe Fumero. M-am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
când medicul avu impresia că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă cu o viteză amețitoare, antrenând după el toate lucrurile din jur. Medicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
miros neplăcut, care-l făcu pe medic să vomite din nou. La fiecare spasm al stomacului, stomatologul Își revenea În simțiri. Răul dinăuntrul său se revărsă În afară. Da, acum, Noimann se simțea mai bine. Patul Își Încetini rotația, iar tavanul reveni și el la locul lui. Noimann Întinse mâna și căută În dreapta sa o bucată de cearșaf curat cu care să-și șteargă murdăria de pe față și de pe abdomen. Dar pretutindeni degetele dădeau de o umezeală lipicioasă. Tot bâjbâind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de fața ta reală, alcătuită din carne, sânge și oase, pentru a dispărea În hău. Forțându-și un pic Închipuirea, Noimamn strânse cocoloașele de pe podea și, modelându-le În palme, făcu din ele niște bile pe care le aruncă În tavan. Bilele ricoșară din plafon, se izbiră de masă, de podea, pendulând În zigzag Între pereți, și reveniră Înapoi În mâinile lui Noimann, pe cât de Îndemânatice, pe atât de neputincioase, care nu știau nici acum, la vârsta maturității, să distingă binele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aducea uscăciune În gât și atunci Lawrence și Bikinski erau nevoiți să toarne-n ei votcă și coniac. Alcoolul avea darul de a scoate la lumină adevărurile prime și cele ultime, care se manifestau sub forma unor degete ridicate spre tavan sau chiar a unor pumni loviți cu putere-n gol. Uneori, din cauza tăriei, adevărurile ultime deveneau de nesuportat atât pentru unul, cât și pentru celălalt, și Lawrence și Bikinski erau nevoiți să le dilueze turnând tăria În halbele de bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver se zbătu, se lovi cu capul de perete, dar nu simți nici un fel de durere. Și atunci gândurile negre i se așezară pe umeri și pe creștet. Masterandul Își Întinse brațele În sus, căutând să ajungă cu degetele până-n tavan, unde se afla Înșurubată, În loc de bec, o cioară. Oliver scoase mai Întâi un cârârit, Încercând să se ridice În aer. Picioarele Îi prinseseră Între timp rădăcini pe linoleum, țintuindu-l de podea... Creștetul său acoperit cu pene de un galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o cioară. Oliver scoase mai Întâi un cârârit, Încercând să se ridice În aer. Picioarele Îi prinseseră Între timp rădăcini pe linoleum, țintuindu-l de podea... Creștetul său acoperit cu pene de un galben roșiatic tindea să se Înalțe spre tavan, În timp ce tălpile, Înfigându-se În linoleum, Își Împânziră miile de rădăcini În cimentul rece, străbătînd planșeul și atârnând În camera vecină, unde se afla salonul rezervat ființelor de sex opus. Oliver stătu Înțepenit așa de dimineața până seara și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din două degete, transformă frunzele aruncate de Oliver Într-un careu de ași, după care, făcând o piruetă În fața femeii-ușă, dispăru În salonul vecin... Stând țeapăn ca un stâlp În mijlocul camerei, cu tălpile Înfipte În linoleum și aripile sprijinite de tavan, masterandul răsucea În minte toată această Întâmplare, fără să poată Înțelege cum s-a putut produce o astfel de metamorfoză, care a transformat fața unei femei atrăgătoare Într-un coșmar... Viața Oliviei, de care, la drept vorbind, Oliver se Îndrăgostise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
el un lătrat atât de lung și de lugubru, Încât pe masă halbele zdrăngăneau, ciocnindu-se Între ele, iar mușteriii Își astupau urechile. „Adevărul poate fi perceput și sub forma asta”, conchidea el, suflând din buzele-i umede fumul spre tavan. „Adevărul dumneavoastră”, Îi răspundea Bikinski, „nu și al meu...” „Al dumneavoastră”, replica inginerul, scoțând rotocoale de fum pe nări, „seamănă cu o piatră kilometrică sau cu un adidas Nike pe care, adulându-l, nu faceți decât să-l tăvăliți prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Medicul Încercă să-și păstreze judecata rece. Între timp, durerea de cap se accentua. Cu degetele răsfirate deasupra pleoapelor, Noimann privea În gol. Înghesuite În dulap, costumele păstrau o tăcere respectuoasă. Ridicându-și cu un efort suprem mâna dreaptă spre tavan, Noimann dădu comanda: „Pe loc repaus!” și Întreg regimentul se destinse, adoptând o poziție de așteptare. „Vax”, spuse medicul, „azi n-am chef de voi...” Vârtejul de chipuri se roti deasupra patului, apoi, urmând bărbia, se strecură În dulap. Costumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pline cu mucuri mucegăite de țigară și resturile de mîncare rămase de la cina pe care Noimann o luase Înainte de intra În marș. Toate aceste resturi erau Învelite cu grijă În mii de fire strălucitoare și atârnate În diferite locuri de tavan. Trăgând Încă o dușcă de coniac din sticlă, medicul devenea tot mai lucid. Porii pielii sale, pe care-i vedea dilatându-se și Îmbrăcând pereții, Începeau să revină la dimensiunea lor obișnuită. Și, pe măsură ce porii năpădiți de sudoare se destindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Fiecare ginecolog purta pe cap un coif metalic, Împodobit cu un fel de herb cioplit din oase, ce reprezenta zodia Vărsătorului. Saloanele erau pline de trupuri de femei care gemeau Întinse pe scaune ginecologice, amplasate nu pe podea, ci pe tavan. Noimann le observa cu atenție picioarele care, În locul unghiilor, erau Împodobite cu pleoape și gene vopsite strident, posedând, În același timp, pe labii și pe sfârcuri dinți. La fiecare mișcare a mâinilor chirurgilor, femeile Își dădeau ochii peste cap, scrâșnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi fost, desigur, de folos lui Papil, a cărui dantură falsă se mișca În gură ca o greblă. Nu știu de ce, Noimann privi În direcția acvariului, dar nu-l văzu În prima clipă. Acvariul atârna ca o colivie agățat de tavan. Peștișorii Înotau printre scoici și printre proteze. Dinții albi de ceramică erau acoperiți de o mâzgă verzuie. O mulțime de viermișori roiau printre gingiile de plastic. „Clinc Advance. Implantologie ORALĂ. DentalPlus&Minus tratează fără operație! Fără internări! HEMOROIZI. FISURI ANALE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
viață putea să devină exemplar. După primul pahar băut, conceptele din care era alcătuită această morală Începeau să se dizolve. Încetul cu Încetul, universul lui interior, constituit pe baza unor precepte solide, devenea fluid... Odată cu el, totul luneca la vale. Tavanul, podeaua, patul, fereastra, ușa și treptele care coborau În stradă Începeau să-i curgă printre degete. Noimann Însuși devenea și el lichid. Trupul său, pe măsură ce se umplea de tot felul de licori, se transforma Într-un șuvoi de haine umede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-i Întări esența, Noimann era nevoit să adauge votcă sau coniac Alexandrion. Peștele mare Îl Înghite pe cel mic sau viceversa. Universul În care viețuia doctorul Noimann evolua după legi cu totul stranii. Aici formele Înlocuiau fondul, de aceea uneori tavanele se Învârteau, iar treptele pe care urca Îl trăgeau mereu În jos și Noimann, În loc să ajungă În salon, unde plana acvariul, ajungea În beci. Treptele erau fluide, puneai un picior pe ele și lunecai În hău, scăldat Într-o mâzgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Într-o mâzgă ce mirosea ca propria ta vomă. Nu luneca numai el, ci lunecau și costumele, doar patul și amanții rămâneau sus. Dar și el Începea să se rotească, la Început mai lent, apoi din ce În ce mai repede, ridicându-se spre tavan și lăsând În locul său un dreptunghi de praf și scame și un vraf Întreg de pantofi, alături de cârpele și păpușile de care Lilith nu voia să se despartă nici În ruptul capului și care mult timp zăcuseră sub pat. Ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
calcă În picioare și mătură cu el podeaua, da, e fericit, pur și simplu fericit. Spre deosebire de alții, Noimann nu accepta pe creștetul său decât un singur toc, un toc cui, deasupra căruia izvorau două splendide picioare, ce se Înălțau până În tavan. „Lilith, Lilith, unde ești, Lilith?” Cărămizile zidite În serai cu zeci de Încoronate țeste erau deseori Încornorate. Noimann nu era singurul bărbat din lume Înșelat de nevastă. Alături de el viețuiau și alți, dispersați În aerul pe care-l inhala acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]