2,085 matches
-
avem. Reclamele de terenuri și imobile folosesc adesea metalimbajul pentru a prezenta proprietatea respectivă într-o lumină mai favorabilă. Iată câteva exemple, în paralel cu înțelesul lor real. Iată un exemplu tipic: la un program radio ascultătorii sunt îndemnați să telefoneze și să discute cu realizatorul probleme personale sau de stringentă actualitate. Programul, difuzat duminică seara, este animat de un binecunoscut preot. De multe ori, adolescente care descoperă că sunt însărcinate și nu știu cine este tatăl copilului dau telefon pentru a cere
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
în cazul aprecierilor directe, este bine să adăugăm imediat o întrebare. De exemplu: "John îmi spune că ești cel mai bun jucător din cadrul clubului pentru că până acum nimeni nu te-a învins. Care e secretul tău?" Un agent comercial care telefonează unui posibil client pentru a-i cere o întâlnire poate folosi liniștit acest tip de compliment, care chiar dacă este o exagerare, e totuși compliment și îl face pe client să râdă. Prin aceasta CUM SĂ PRIMIM COMPLIMENTELE Atunci când începem să
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
1 ar vizita, pentru a mai discuta câte ceva. Alan nu era disponibil nici atunci și nici în următoarele trei ocazii când a venit la Washington și, de altfel, nici nu l-a prea încurajat. Dar avocatul a insistat, i-a telefonat în continuare, așa încât până la urmă s-au întâlnit, după șase luni, la San Diego. Și, de atunci, au devenit buni prieteni. Cu atât mai mult, deci, ori de câte ori invitației noastre se va răspunde cu un "da", să ne bucurăm î IX
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
de nimic. Ba chiar răspândise zvonul, ca să ajungă și la urechea mea, că ea a cumpărat de la stat partea mea din casă... Ei, după ce-a murit ea, sora ei, care avea cu totul altă atitudine față de mine, mi-a telefonat și m-a rugat să viu să fac intervenții, pentru că nu poate vinde casa, că nimenea nu cumpără numai o parte din casă... Și am și fost și m-am Înțeles foarte bine cu cumnată-mea, care rămăsese cu doi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Aurica!”. Ioi, ioi, mi-e rău... Ha, ha, ha, de bucurie... Între timp, fratele meu, care era medic de copii la policlinica CFR, care era vizavi de gară, era Înțeles cu ăștialalți care m-așteptau că, dacă ies, să Îi telefoneze lui și el să meargă s-o anunțe pe o altă soră de-a mea care stătea În gară, că, dacă am domiciliu obligatoriu și mă duc la domiciliu, ea, de la gară, să mă vadă. Deci ei se-organizaseră... Știi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
opresc, o să mai încercăm de două-trei ori”. Cînd îl conduceam la autobuz, niște cheflii se despărțeau de gazda lor. „Iartă-ne, striga unul haiducește către bărbatul rămas în ușa blocului, dacă am făcut și noi oleacă de exces!...” Mi-a telefonat bădița Vasile, fratele vitreg, „de pe tată”, al mamei, și am hotărît să ne întîlnim în oraș. Și-a întrerupt drumul spre Ploiești numai, pretindea, ca să-mi spună care e starea sănătății părinților mei. Întîlnirile cu el sînt întotdeauna - eufemistic vorbind
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
întrebat dacă știu că a murit Sabin (Mișu Sachter). „Nu știu și nu cred”, i-am răspuns. E probabil o glumă - sinistră! -; el însuși are obiceiul de a glumi; ce-i drept, niciodată în acest fel”. Am coborît și am telefonat la redacție; da, se confirmă! M-am dus acolo. A apărut Bălăiță. Puțin nădușit, s-a așezat pe scaun: „Ei, ce zici de asta?”, m-a întrebat. Au apărut și ceilalți. Constat cum, brusc, Mișu a trecut în amintire. B.
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în criză de timp, așa că mai mult a lucrat... În concedii și ca pensionar. Murind, a fost îngropat, după dorință, sub orga mare a bisericii St. Florian din Viena, unde cîntase de nenumărate ori. Fapt rar, aproape neobișnuit, mi-a telefonat Bălăiță. Vrea să-i împrumut „Viața Românească”, fiindcă a auzit că ar fi acolo o „șopîrliță” la adresa lui. E vorba de nota lui I. Negoițescu, intitulată „Cîteva cuvinte despre George Bălăiță”, care se încheie cu afirmația paradoxală că Lumea în două
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
i-am spus nici să vină nici să nu vină. Pur și simplu, m-am făcut că nu-l aud. Bineînțeles, „oroarea (sa) de spital” a fost mai puternică decît dorința de a mă vedea. Ieri, înainte de ieșire, i-am telefonat ca să-l anunț: „Am terminat. Mîine plec.” „Cum, gata?”, s-a mirat și a continuat, mințind neconvingător: „Am așteptat să-mi spui cînd te pot vizita...” „Lasă, l-am oprit. Vorba ceea: intenția contează!” Din cîte am observat, intelectualii cam
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Mănîncă împreună, frugal, dar cu plăcere, vorbesc îndelung despre „ce mai e pe acasă”, iar la plecare, cîteodată, mai varsă și cîte o lacrimă. Vizitele oamenilor mai simandicoși sînt scurte, la obiect: „Ți-am adus cutare și cutare lucru; a telefonat X, se interesează de tine; zicea că o să vină și el; dacă n-a făcut-o, probabil are un necaz cu mașina”. Urmează, de regulă, o frază de autocompătimire: „Nici nu știi ce căldură e în oraș. Te sufoci în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dat mîncare (începînd de dimineață) și nu sînt deloc încîntată de ea. Mă simt stingheră deoarece nu am colege în cameră cu mine. Ce știți despre Anca? Are de gînd să vină? Am dat de un telefon și dacă pot telefona, o voi face. Mi-este din ce în ce mai dor de voi. Cînd veniți să mă vizitați? Iată și cîteva indicații pe care vi le pot da: întrebați-i pe localnici unde este tabăra de pionieri, urcați pînă la castelul „Cutezătorii” și apoi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
luați-o pe niște trepte din curtea castelului pînă dați de cele trei vile. Eu stau în vila „Bradul” și vă aștept nerăbdătoare. A voastră fiică, Roxana Dărmănești, 18 iunie 1979 Scumpii mei părinți, Astă seară am vrut să vă telefonez după cină, dar cînd am ajuns acolo telefonul nu mai era. Am plîns (și plîng și acum) căci plecasem atît de bucuroasă să vorbesc cu voi, să vă aud glasurile atît de binecunoscute. Această scrisoare-supliment o scriu cu lacrimi (amare
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Englez, neamț, evreu, ungur, român? Aș putea să pariez că aftershave-urile noi, accesibile ca preț doar „reprezentanților autentici ai clasei muncitoare”, batalioane de șefi și șefuleți, nu pun asemenea probleme... intelectuale! *Vasile Pruteanu, „lectorul” nostru la Comitetul de Cultură, a telefonat ca să ne anunțe: „Am citit revista și am dat verde”. L-am întrebat: „Lucrezi la barieră?”. N-a reacționat. Ca și pe alții, funcția îl face prezumțios: „Dacă eu n-am avut obiecții - zice uneori -, înseamnă că-i un număr
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rentează, 2 300 de lei (maximum cît i s-ar putea da) fiind o sumă prea mică pentru cine are ideea respectului de sine. Internată de cîteva zile în spital, „Bunica” a început să aibă gusturi și precauții insolite: a telefonat să i se aducă „apă de la fîntînă” și a spus că nu vrea s-o viziteze „madam” Macri, despre care știe că e bolnavă de plămîni. „La sensibilitatea mea (ea crede în diagnosticul «sechele de la o gripă»), aș putea să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu indiferența, cu iresponsabilitatea de altădată, cînd răspundeam cu elan oricărei solicitări”. Vasile Munteanu, care, cu sublinieri din voce, mi-a declarat vorbele de mai sus, are 42 de ani, cu unu doar mai puțin decît mine. Cînd mi-a telefonat că dorește să ne vedem, îi era teamă că, după două decenii de cînd unul a mers într-o direcție și celălalt în alta, nu-l voi mai recunoaște. Acum, după ce i-am spus că nu s-a schimbat și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un tron de foc. În timpul rămas pînă la trenul de întoarcere, am vizitat anticariatul și am trecut pe la redacția ziarului local pentru a-i spune fotografului ce imagini îmi vor trebui de la VEF. Nu l-am găsit; atunci i-am telefonat lui Traian Olteanu, care m-a invitat la el. Are o casă frumos mobilată, de-o curățenie perfectă, dar biblioteca e modestă și, spre stupefacția mea, „ornată” cu cutii de bere străine, cu statuete de artizanat. În fața bibliotecii, un birou
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
atenția unui contemporan că „nimic nu e mai urît pe lume ca un chel care și face bucle”. Contrariat de vederea celor doi, mă întreb (se înțelege, retoric) dacă acest gen de nesinceritate e singurul pe care îl practică? * Am telefonat la Comitetul de Cultură să întreb la ce oră va începe mîine ședința. Mi a răspuns Valeriu Traian, care a prelungit discuția spunîndu-mi că tocmai m-a văzut într-o fotografie de la „Zilele Culturii Călinesciene”, alături de Pompiliu Marcea și de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Corneliu a fost împușcat mortal de un individ neidentificat!... Asta a fost prima informație din «buletinul» Vocii Americii”. Am privit-o uluit. Îi apăruseră lacrimi pe obraz. Am încercat să spun ceva, dar n-am găsit cuvintele trebuitoare. Mi-a telefonat Lucica. Înainte cu doar cinci minute de a i se da legătura, a auzit și ea aceeași știre. N-am mai putut să citesc. M-am dus să văd, la televizor, Sorrel și Fiul. În film, Fiul ține deschisă, pe timpul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
suferă. Cînd să-l dea jos, „Bunicul” i-a cerut Anișoarei să-l ajute. A. a izbucnit în plîns și a refuzat. Așteptîndu-și sfîrșitul, „Bunica” stă cu lumînarea aprinsă mereu lîngă ea. În zori, eu am visat nuntă. *Mi-a telefonat Theodor Codreanu. Credeam că pentru a afla cînd îi vor apărea articolele pe care le are în redacție. Dar nu, era altceva, grav: dacă știu „despre soarta lui I. Alex. Angheluș”. I-am spus că nu, evitînd și să mă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de partid. Ca figura de teatru să fie completă, la sfîrșit, după încheierea acestei alegeri cu rezultat previzibil, s-a dus și l-a sărutat, făcînd același lucru cu Verman și cu Mitocaru. „Diplomație” mare! A plecat satisfăcut... *Mi-a telefonat tatăl lui Gelu și mi-a spus: „Parcă aș avea lacrimi în ochi, în urechi, în creieri, în degete: asta-i starea mea!” și-a continuat pe aceeași notă de disperare, amestecînd trecutul cu prezentul și citînd zeci de persoane
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
încredere în ochii ei. Dacă N. Îi zice că am participat și eu, e mai indulgentă, consideră că a fost necesar sau chiar obligatoriu. A ajuns astfel să-l verifice prin mine, lucru numai în aparență amuzant. Aseară mi-a telefonat să-mi ceară numărul lui Costin, să l blefturească și să-l înjure pentru că i-a îmbătat bărbatul! Vorbea înspăimîntător de urît și, pe deasupra, era sadică: „N. bate la ușă, gata s-o spargă. Nu-i deschid, să vadă tot
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
validați în condițiile unei „exigențe sporite”! *„Eu trebuie să vreau ceea ce este important, chiar dacă în față se află sfîrșitul tuturor lucrurilor” (Karl Jaspers, Situația spirituală a timpului, 1931). * Ce extraordinară putere de evocare are vestea morții cuiva! Adineaori mi-a telefonat Lucica, să-mi spună că a murit nașă-mea. Dintr-odată, din amintiri, s-a închegat chipul ei: fața zbîrcită, dar cu pielea încă albă, fină, îngrijită, ochii verzui, mici, iscoditori. Avea o judecată necruțătoare asupra oamenilor și o mare
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
biroul Elenei Ciocan, unde e vama sesizărilor. Aștept să văd dacă va fi trimis cineva să scrie, și cum o va face. *Am crezut în efectul memoriului meu, dar decepție... Aseară (1 septembrie), pe cînd eram plecat în oraș, a telefonat Gheorghe Sprințeroiu și i-a spus lui Ani că nu se poate face nimic: „metodologia”(cuvînt pretențios, menit, ca în atîtea alte situații, să închidă gura solicitantului) a fost respectată. Dar memoriul era în parte contestație (a „metodologiei”, după mine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și-o facă amantă. Dacă ar fi studiat mai atent „subiectul”, ar fi aflat că e născută în „zodia leului”. *„Climaxul” cotidian al țoapei de la parter: „Mă enervezi!”; „Mă scoți din sărite!”, „Mă înnebunești!”. Adineauri (2 noiembrie 1987) mi-a telefonat Ioan Mitrea că „a murit Nicu” (N.V. Turcu). Cauza: ciroză. Am fost colegi de cameră: Mitrea, Nicu, Silviu Sanie, Tudor Ghideanu și eu. Instantaneu îmi apare clară în minte fotografia făcută prin octombrie sau noiembrie 1958, în restaurantul „Moldova” din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
E palid, literalmente speriat. Boala îi vine, cred, din faptul că se hrănește într-un fel lipsit de variație: mereu pîrjoale și salam. Insist să și scoată din cap ideea că e sortit suferințelor. „Citește, ieși (iar cînd e nevoie telefonează-mi să ies și eu) la plimbare”. Am schimbat apoi subiectul, discutînd despre ghinionul de a trăi în epoca lui Midas. *„întîmplarea dă gîndurile și tot întîmplarea le ia: nu există nici o artă în a păstra sau a dobîndi. Gînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]