4,773 matches
-
ale secolului XX: de la practicile novatoare la teoriile postmoderne") reprezintă tot atâtea încercări de clarificare a semnificațiilor pe care parodia le-a căpătat din momentul apariției sale în Antichitate și până în prezent. Am semnalat substanțialele diferențe existente între percepția primilor teoreticieni, cei care plasează parodia în rândul genurilor literare de importanță scăzută și de rang vulgar, și a celor mai recenți, care îi conferă un statut privilegiat și o fac să devină un concept-cheie în judecarea estetică a postmodernismului. Din rațiuni
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
meritul de a fi oferit un dublu cod, care unește "faptul literar modern cu cel antic"3. Volumul enumeră și discută caracteristicile definitorii pe care parodia le-a dezvoltat în fiecare epocă în parte, înregistrând, alături de exemplificarea prin opere, optica teoreticienilor mai însemnați (parodiile lui Aristofan sunt luate în discuție alături de contribuțiile lui Aristotel din Poetica, funcția și structura parodiilor medievale evocă semnificațiile bahtiene etc.). La final, există chiar un tabel ce include rezumativ contribuțiile în definirea parodiei, din care am
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cea a textului încifrat), în calitatea sa de literatură de grad secund: pe de o parte, constantele parodice ale romanului din epocile în care ele au cunoscut un grad maxim de dezvoltare (aflându-se în atenția publicului larg și a teoreticienilor/ criticilor etc. atât cantitativ, cât și calitativ), iar pe de altă parte am evidențiat, sincronic, invariantele care fac dintr-o parodie romanescă o creație validă, păstrând nuanța parodistică fără a mai aminti opera de care s-a slujit drept model
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodia devine un fenomen impresionant prin vastitatea sa nu putea să rămână fără ecouri și în teoria literară, unde numeroase studii oferă azi o pluralitate de perspective. Definițiile parodiei țin inevitabil seama de accepțiunile pe care le extrag istoricii literari/ teoreticienii/ criticii în urma studierii acelor texte superior cotate din punct de vedere estetic. Cum parodiștii sunt animați de cele mai diferite intenții cu putință, și natura explicativă a celor mai importante lucrări de specialitate va căuta repere distincte. Discutând, spre exemplu
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se obține prin neconcordanța dintre stil și materialul tematic al limbajului (s.n.) (de pildă, descrierea unor fenomene contemporane într-un limbaj din secolul al XVII-lea sau prin alte modalități ale contrastului comic". Registrul satiric nu este, în accepțiunea acestui teoretician, omniprezent în parodii, care "se dezvoltă ca o artă liberă a procedeului" preluat. E cazul sternismului "de la începutul secolului al XIX-lea", reprezentând o "școală care s-a dezvoltat din parodie privită ca o artă în sine"27 și care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sentimentul întreținut cu bună știință că te afli în fața unui cuvânt străin trebuie să fie deosebit de clar și izbăvitor în parodie". Dostoievski e creatorul unui gen de roman cu totul nou, polifonic, noțiune la care se vor raporta mulți dintre teoreticienii ulteriori ai parodiei. Polifonia romanului vizează "pluralitatea vocilor și conștiințelor autonome și necontopite"39, din rândurile cărora se disting, pe de o parte, limbajele/ discursurile parodiate și limbajele/ discursurile parodiante. Importantă rămâne, în fond, distincția celor două tipuri, certificată prin
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
reîntoarce la text și propune o nouă lectură, o nouă scriitură", cum se întâmplă în operele parodice, exemple folosite de telqueliști spre a înfățișa o lume nesfârșită, obositoare chiar, de texte integrate într-un circuit condamnat "să plutească", după expresia teoreticianului citat, "liber". Cititorul reface, chiar dacă pe căi mai puțin ortodoxe, dictate de posibilitățile proprii, codul care transformă o operă literară într-o parodie. Textul parodic nu funcționează în virtutea unui scop singular, acela de a-și submina modelul. El își revendică
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe tema unei dispute literare submediocre"57. Astfel constată că, datorită operelor parodice franceze care mizează, nu o dată, pe importanța componentei burlești, apar și numeroase dificultăți în ceea ce privește delimitarea strictă a sferei parodiei. S-au făcut și se fac, în ciuda eforturilor teoreticienilor, confuzii între parodie, pastișă, satiră, travesti. O definiție a parodiei nu mai poate fi dată în lipsa delimitării acesteia de speciile aflate în imediată vecinătate. "Cuvântul parodie lasă, în general, loc unor confuzii foarte serioase, pentru că prin parodie se desemnează și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
niciodată respectată pe deplin de sistemul de decodare, în ultimă instanță propriu fiecărui cititor în parte. Capitolul 2 Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului 2.1. Definirea parodiei literare în Antichitate. De la etimologie la terminologie: primii teoreticieni Multe căi eronate de interpretare și, implicit, înțelegerea trunchiată a celor mai vechi texte parodice au la bază insistența excesivă cu care cercetătorii fenomenului s-au îndreptat asupra etimologiei termenului de parodie (mergând până acolo încât au aplicat, nu de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fructificând orizonturile de regenerare intrinsecă a artei literare deschise de aceasta. În Antichitate însă, opinia general împărtășită nu acoperea și un sens pozitiv, parodia nu era invocată laudativ. Dimpotrivă, la începuturile sale pare să fi fost privită condescendent de către primii teoreticieni. Iat-o definită drept un gen comic minor, meritând o dezbatere amănunțită cu precădere în ceea ce privește etimologia sa și o prezentare detaliată a practicilor orale, discursive și prin urmare apropiate de retorică a căror haină a îmbrăcat-o de multe ori
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
precis și ușor recognoscibil, fie el un text anume sau un întreg corpus de texte (de pildă, texte subsumate aceluiași gen sau aceleiași tematici, precum epopeea sau romanul pastoral). Oricum, nici mediile erudite în care își făceau simțită prezența primii teoreticieni nu erau străine de discursul parodic. Cât privește etimologia termenului, se impune să remarcăm ca pe un minus graba fie a unor exegeți, fie a unor instituții lexicografice de tipul dicționarelor de terminologie literară de a aplica ad litteram unele
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fi așadar parwdoz ("parodos" cu pluralul "parodoi"), desemnând intrarea laterală în vechiul teatru antic, prin care își făcea apariția de obicei corul specific pieselor dramatice. Asupra acestor detalii, o lumină edificatoare vine din zona celor două studii de care majoritatea teoreticienilor parodiei se folosesc în zilele noastre. Este vorba despre intervențiile lui Fred W. Householder 83, un lingvist preocupat de chestiuni de etimologie, și F.J. Lelièvre84, care prezintă fenomenul în diacronie, legând aspectul etimologic de producția ulterioară de opere literare. Ambii
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține chiar punctul de pornire al propriei parodii pentru a inova apoi prin intertextualitate: "când el se folosește (...) de aceleași versuri pentru a exprima lucruri diferite"104. De fapt, teoreticianul se referă la două construcții parodice specifice Antichității, centos și sillos, discutate de Marcus Fabius Quintilianus. Prima desemnează acea formă de imitație a unui text prin citarea sa literală și se apropie de pastișă atunci când asociază citate preluate din unul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe retori ca, pentru a-și binedispune auditoriul (realizând implicit mult- râvnita captatio benevolentiae), să "făurească versuri care să semene cu versuri cunoscute, ceea ce se cheamă parodie"116. Cu privire la modelul parodiat, părerile sunt însă împărțite, în funcție de exemplificările de care dispuneau teoreticienii antici. Astfel, dacă Aristotel găsise că parodia reprezintă o "vulgarizare" a epopeii, există și mențiuni care o corelează cu cealaltă mare formă dramatică a Antichității, tragedia. S-a impus și termenul de paratragoedia pentru a denumi doar acele opere literare
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
rezultat în urma efortului depus de parodistul de talent trebuie admise și sunt pe deplin funcționale ca mărci ale inteligenței. Este cât se poate de adevărat că cei care au impus parodia ca termen bon à tout faire nu au fost teoreticienii antici, în cazul cărora ocurențele și discutarea lui sunt dacă nu întâmplătoare, oricum sporadice. Meritul le revine studiilor moderne și postmoderne, celor care iau în calcul Renașterea ca perioadă maximă de înflorire a parodiei și, ulterior, postmodernismul ca mișcare eminamente
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a noului împărat, Nero, e salutată cu surle și trâmbițe de toți zeii, al căror statut comportă, de astă dată, o dublă interpretare: fie ridiculizează, întrucâtva, modul lingușitor de comportament al cetății romane față de cezarul ei (transformându-se în ceea ce teoreticienii îndeobște numesc parodie neliterară, vizând moravurile și mentalitățile societale), fie reprezintă tocmai o asemenea dovadă de plecăciune 147 din partea autorului operei Apokolokyntosis. Seneca pune însuși soarele să pregătească intrarea în scenă a cezarului Nero, a cărui histrionică autoadmirație era recunoscută
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
face versuri în maniera și stilul anumitor autori, mai puțin cunoscuți"281 (trad. n.). Dacă ultima definiție, al cărei câmp este mai restrâns decât al celorlalte, e tributară, în viziunea genettiană, mai degrabă pastișei satirice, primele patru categorii îi oferă teoreticianului francez o bază solidă în dezvoltarea propriei terminologii, cum singur o mărturisește. Oricum, textele la care ne-am referit se opresc asupra unui aspect esențial în teoriile pe care secolul XX le închină parodiei: dialogul (între opere, autori, teme sau
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
seamă, ele se îndreaptă de asemenea în direcția recuperării, reinterpretării și valorificării pe cât posibil obiective a canonului, recomandând traseul respectiv ca sursă de inspirație și scriitorilor. Punctul de vedere formalist este, terminologic vorbind, un deschizător de drumuri pentru atât pentru teoreticienii literari ai secolului XX, cât și pentru romancierii postmoderni, căci teoria "narațiunii dialogice" pe care cei dintâi au propus-o, iar cei din urmă au aplicat-o ca principiu intern de dezvoltare a scriiturii a apărut înainte de parodiile postmoderne cele
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cum lesne se subînțelege, prin categoria numelor mari din literatura rusă cu ideile lui Tomașevski în aceeași notă a continuității tradiție/ modernitate pe care o asigură, comic și/ sau prin intermediul stilizării, parodia. La scară universală, literatura reprezintă, în concepția acestui teoretician, un depozit de procedee vechi și noi care conviețuiesc numai după ce lupta pentru supremație și, de ce nu, pentru supraviețuire se va fi încheiat. Încadrând parodia la capitolul "preluărilor" mărturisite ("făcute conștient", cum ar fi scris Tomașevski) și separând-o de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
un nou statut, matur și complex: exemplul cel mai nimerit este tocmai cazul "metaficțiunilor istoriografice", cum numea Linda Hutcheon romanele având ca punct de pornire "istoria" reală, care au devenit practic marca fenomenului postmodern, așa cum se disimulează ea sub lupa teoreticianului literar (la noi, Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș). Eco, Fuentes, Barth, Fowles recunosc, atât direct, în interviuri sau eseuri, cât și indirect, prin opere, că textele lor originează și își găsesc sensul numai raportate la
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cunoașterea se legitimează prin referire la origini, la timpul primordial când au apărut lucrurile. Spre deosebire de mituri, metanarațiunile caracteristice modernității legitimează cunoașterea unui lucru nu în termenii trecutului, ci în cei ai viitorului"334. Preluând conceptele, în mare parte tributare filosofiei, teoreticienii/ criticii postmodernismului literar au lansat și ei o importantă viziune asupra actului de a scrie și a literarității textelor (de care nu ne putem priva, cel puțin timp de o jumătate de secol). E vorba de teoria (certificată în practică
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
planurile au fost date peste cap atunci când rolurile s-au inversat, în momentul în care, pe 2 iunie 2009, în Emilia, trei români au chemat la 113, reușind să împiedice un atentat care viza sediul local al Ligii Nordului. Evident teoreticienii ecuației român egal delincvent uită să aducă în discuție astfel de exemple. Dar, apropo, privind prejudecățile, să analizăm un mic de episod de neglijență jurnalistică aparent nesemnificativă. Aici însă vom folosi acest exemplu ca un model emblematic. Iată cum presa
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
și asociat cu concepte poetice de cea mai recentă extracție, i se nuanțează și i se adâncesc sensurile chiar pe baza textului sursă, stabilindu-se că mimesisul ca imitație în absolut este o imposibilitate. Dat fiind că însuși primul său teoretician a considerat mimesisul cunoaștere ca reelaborare a datelor realului întru revelarea sensului gândit și exprimat de subiectivitatea care apelează la acest real, Cecilia Maticiuc insistă pe acel "cum" al relației artă-realitate care înregistrează moduri diferite de realizare, tocmai pentru că, așa cum
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
amintirilor și jurnalelor din închisori, aflate, la rândul lor, în cadrul "literaturii mărturisirilor", caracterizată drept un "teritoriu imens și de o diversitate deconcertantă", "străvechea relatare a unor întâmplări cu relief neobișnuit, uneori a unei experiențe-șoc"32. Termenul ce reunește, în viziunea teoreticianului român, toate aceste texte, este "literatura de frontieră". Aici sunt incluse atât textele caracterizate de lipsa de intenție literară (oratoria, aforistica, reportajul, memoriile, jurnalul, corespondența), cât și cele în care literatura se îmbină cu documentul. În ultimele decenii, în critica
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
domenii este foarte complexă și încă neclarificată pe deplin, de aceea vom prezenta doar câteva elemente caracteristice pentru fiecare domeniu, cu trimitere la diverse teorii. Majoritatea au fost exprimate începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, când teoreticienii încep să ia în discuție și domeniul textelor nonficționale 41. În ansamblul textelor factuale 42 includem, fără a putea pretinde exhaustivitatea, scrieri de natură istorică, de natură biografică, genuri ale mărturiei, povestiri de călătorie, scrieri de natură filosofică, eseuri critice
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]