24,122 matches
-
punctul-limită al acestei activități, ea nu suferă în fața acesteia nici o pasivitate a privirii și se prăbușește imediat ce se întrerupe actul consciențial care o produce. Nu pot număra, spune Sartre, coloanele Panteonului a căror imagine mi-o formez. Or una dintre trăsăturile remarcabile ale operei de artă este claritatea și precizia detaliilor (în Coborârea de pe cruce a lui Fra Angelico de la San Marco pot să număr cu precizie personajele din prim-plan, turnurile incintei, casele sau construcțiile care se întrezăresc deasupra zidurilor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fixare sunt lăsate în seama puterii acestei mișcări. Iată de ce instrumentul este detașat de natură pentru a fi încredințat inițiativei Corpului și pus la dispoziția sa. Totuși, o astfel de "detașare" nu este decât aparentă, nefăcând decât să sublinieze o trăsătură proprie naturii în totalitatea sa. Aceasta este prin esență la dispoziția unui Corp originar, mai precis corelatul fluctuant al unei mișcări sau limita sa fixă în așa fel încât această "fixitate" se determină numai într-o atare mișcare și prin
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea, ca praxis. Doar în imanența radicală a corporeității sale originare corpul pune stăpânire și dispune de fiecare dintre puterile sale cu scopul de "a se servi de ele" atunci când o dorește. Imediat ce contenește această instalare în sine care este trăsătura oricărei puteri și oricărei acțiuni, imediat ce subiectivitatea nu-și mai împarte esența ca auto-afectare, nici o "acțiune" nu se înfăptuiește vreodată, ci doar deplasări materiale, precum căderea apei într-o cascadă, diversele mecanisme ale industriei, fenomenele de propagare sau "traiectoriile" microfizicii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea este nebunie. Abia treptat începem să înțelegem ce anume implică în lumea noastră, adică în viața oamenilor, scoaterea din joc a vieții înseși. Se impune totuși încă de pe acum o observație, care ne va permite să percepem o altă trăsătură hotărâtoare a modernității, și anume răsturnarea raportului dintre tehnică și economie, răsturnare care se petrece sub ochii noștri. Până la revoluția tehnică (care, să ne reamintim, constă în faptul că tehnica, care a exclus din sine viața și se află redusă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tradiționale care constau toate în dezvoltarea vieții absolute și își atribuiau în același timp o astfel de dezvoltare ca scop explicit. Așadar nu doar cultura științifică, nu doar eliminarea dorită și dictată de ea a tuturor celorlalte modele spirituale constituie trăsătura decisivă a "culturii moderne". Pentru faptul de a fi avut această consecință uriașă și de a fi determinat în istoria gândirii umane mișcarea prin care aceasta s-a întors împotriva trecutului său, repudiind tot ceea ce îi adusese acesta mai însemnat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestea din urmă, în opoziție cu simplele fenomene naturale, este faptul că, în ciuda acestei diferențieri tematice, ele nu pot fi nici definite, nici concepute independent de o umanitate și de comportamentele sale esențiale. Nu regăsim oare în apariția științelor umane trăsătura caracteristică a culturii moderne? Doar omul a constituit dintotdeauna tema principală a propriei sale reflecții, și astfel un obiect de studiu sistematic și constant. Irupția științelor umane în secolul XX și extraordinara lor dezvoltare pot oare din acest moment dovedi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
excluderea a ceea ce în om constituie esența sa proprie. Intentio științifică, identificându-se o dată în plus cu intentio galileeană, are prin urmare drept consecință imediată, în ceea ce privește aceste din urmă științe, dispariția obiectului lor. Devine astfel posibil să înțelegem a priori trăsăturile pe care le prezintă acestea încă de la apariția lor în cultura modernă. Aspectul principal al acestor trăsături constă așadar în faptul de a le retrage conținutul lor specific, prin intermediul înlăturării subiectivității. În drept, totuși, orice cercetare se definește prin obiectul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
intentio galileeană, are prin urmare drept consecință imediată, în ceea ce privește aceste din urmă științe, dispariția obiectului lor. Devine astfel posibil să înțelegem a priori trăsăturile pe care le prezintă acestea încă de la apariția lor în cultura modernă. Aspectul principal al acestor trăsături constă așadar în faptul de a le retrage conținutul lor specific, prin intermediul înlăturării subiectivității. În drept, totuși, orice cercetare se definește prin obiectul său, de care depinde ca efect al acestuia. Ea implică, în primul rând, ivirea de la sine a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care încearcă să le includă în rețeaua unei nomenclaturi ideale. În constituirea oricărei științe de acest fel se desfășoară așadar un dublu proces, ale cărui implicații este nimerit să le recunoaștem. În primul dintre acestea, care marchează trecerea la reprezentare, trăsătura ontologică decisivă a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe care o primim ca pe ceea ce ne poartă în sporirea ființei noastre, înseamnă în mod necesar a străbate această suferire, această străbatere este efortul nostru, ceea ce, aflat în opera ființei, înfăptuim la rândul nostru. Aici devine vizibilă și inteligibilă trăsătura oricărui proces de pierire și ceea ce constituie propriu-zis posibilitatea acestuia, punctul de origine pornind de la care acesta se produce negrești: barbaria este o energie nefolosită. De ce rămâne aceasta într-o astfel de stare, pe de o parte, și ce decurge
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ei înseși pentru a-și desfășura forța. Un astfel de proces este așadar cel al culturii surprins în stare pură, iar puterea sa de culturație se dovedește cu atât mai spectaculoasă cu cât ea debutează în punctul zero al Nașterii. Trăsătura sa dominantă este progresul. Acesta este tributar unei ucenicii, unui învățământ, pe scurt, unei educații, care începe de fapt încă de la naștere și este mai întâi treaba părinților. Însă Universitatea preia ștafeta, iar multiplele progrese în toate domeniile, practice și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
bază simpla diferențiere a funcțiilor lor; este vorba despre două esențe nu doar distincte, ci eterogene, care se exclud una pe cealaltă, care se înfruntă într-o bătălie care nu poate fi decât o luptă pe viață și pe moarte. Trăsătura decisivă a lumii moderne este, așa cum am arătat, faptul că viața a încetat să constituie fundamentul societății, care, de la începutul vremurilor, era o societate de producție și consum care-și extrăgea substanța din cea a indivizilor. Se va spune că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o inculca elevilor. Natura cunoașterii care trebuie transmisă și modul acestei transmiteri erau două chestiuni adresate Universității. Modificarea de conținut care pervertește disciplinele tradiționale și le substituie pretinse științe care se mărginesc la a ridica la rang de norme teoretice trăsăturile imprecise ale unei stări de lucruri empirice este însoțită de o schimbare nu mai puțin esențială a modului de transmitere, adică a învățământului ca atare. Repetării în contemporaneitatea producătoare de evidență apodictică sau de certitudine patetică i se opune comunicarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și apoi din Universitatea însăși (invadată de această existență), cultura este exilată în clandestinitatea unui underground în care natura și menirea sa se schimbă în totalitate în același timp cu natura și menirea societății din care tocmai a fost exclusă. Trăsătura decisivă a modernității, care face din ea o barbarie de un soi încă necunoscut, este tocmai faptul de a fi o societate lipsită de orice cultură și subzistând independent de aceasta. Oricât de banală și de obișnuită ar putea părea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nobile ale culturii, ci se manifestă spontan, prin intermediul fenomenelor de intropatie și de imitare, ca însuși procesul în care se auto-constituie orice intersubiectivitate patetică concretă. Când aceasta se alienează în comunicare și în existența tehnico-mediatică, ea adaugă societății noastre materialiste trăsătura de năucire, iar în același timp îi dă culturii o ultimă lovitură. Pentru a justifica lumea mass-media a cărei umanitate este pe care să se stingă, se obișnuiește să se declare că acestea au existat întotdeauna: un mozaic bizantin, frescele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sentimentului prezintă un potențial distructiv asupra unității și coerenței factice a sferei publice. Perechea conceptuală public-privat poate fi abordată în corelație cu alte concepte: stat-societate civilă, politic-personal, social-individual, loc de muncă-gospodărie. Mai mult, sfera publică este caracterizată prin asociere cu trăsături „masculine”: rațiune, raționalitate, neutralitate, obiectivitate, calcul de interese, meritocrație, competiție, drepturi. În mod analog, sfera privată este asociată trăsăturilor „feminine”: sentimente, intuiție, iraționalitate, părtinire, sensibilitate, grijă (O. Dragomir, M. Miroiu, 2002, p. 302). În acest context, se face, de pildă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în corelație cu alte concepte: stat-societate civilă, politic-personal, social-individual, loc de muncă-gospodărie. Mai mult, sfera publică este caracterizată prin asociere cu trăsături „masculine”: rațiune, raționalitate, neutralitate, obiectivitate, calcul de interese, meritocrație, competiție, drepturi. În mod analog, sfera privată este asociată trăsăturilor „feminine”: sentimente, intuiție, iraționalitate, părtinire, sensibilitate, grijă (O. Dragomir, M. Miroiu, 2002, p. 302). În acest context, se face, de pildă, distincția între munca desfășurată în sfera publică, recunoscută social și recompensată salarial, și munca în sfera privată, receptată drept
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
douăzeci de spații care începeau cu formula: „Eu sunt...”). Aplicând proba pe care o numește prescurtat C.S.E. (Cine sunt eu?), M. Zlate (1999, „Eul, tipurile de personalitate”, p. 121) concluziona asupra existenței a 27 teme de interes: identitatea, înfățișarea fizică, trăsăturile psihice, rezultatele la învățătură sau muncă, preferințe, dorințe, sistemul relațional, opinii și experiențe, căutarea de sine, unitatea persoanei, unicitatea ei, izolarea și închiderea în sine, adaptarea și integrarea socială, atitudini față de viață și problemele ei, valoarea autocunoașterii, reacțiile provocate de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
contractual (relațiile de rudenie apar ca personale, difuze, afective, sunt caracterizate de existența obligațiilor informale și, ca atare, pot fi apreciate ca morale - C.C. Harris, 1998, p. 104), rudenia este și un element de structurare a relațiilor economice. O altă trăsătură a familiilor se referă la menținerea solidarității și stabilității acestora. Astfel, pot fi surprinși factori interni: reciprocitatea emoțională și afectivă, convergența aspirațiilor, aderența la anumite valori, desfășurarea în comun a unor activități și satisfacția produsă de aceasta, dar și factori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
multe culturi, femeile iau numele bărbaților care sunt considerați capii de familie); • politic, ca dependență față de o putere conducătoare exterioară (cum este cazul pentru o colonie sau un grup social de rezidenți fără cetățenie); • moral-psihologic, când se referă la o trăsătură de caracter individuală, similară lipsei de voință sau trebuințelor emoționale excesive. Într-o primă accepțiune, dependența economică apare ca acea stare precară în care se află o persoană ce nu dispune de resurse pentru a se întreține singură, nu are
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Linda Gordon, 1997) Acestea sunt atât stereotipuri de gen, cât și premise ale diferențierii într-un sens negativ, chiar a discriminărilor între sexe. Socializarea de gen comportă și valențe pozitive, persoanele își pot contura identitatea de gen: fetele își accentuează trăsăturile feminine, iar băieții pe cele masculine. Socializarea de gen adecvată a fost considerată ca fiind foarte importantă privind emanciparea femeilor. Socializarea este una dintre structurile fundamentale care pot face viața femeilor mai bună, alături de producția de bunuri, reproducere și sexualitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
invizibilitatea socială poate fi depășită, iar interesele părinților singuri pot fi promovate mai adecvat în spațiul public. 7.1. Educația androginătc "7.1. Educația androgină" Educația androgină este o opțiune a feminismului radical liberal, legată de promovarea unei combinații de trăsături masculine și feminine. Acesteia i se opunea alegerea feminismului cultural care opta pentru conservarea specificului feminității și al masculinității, poziție de pe care femeile nu trebuia să preia și să imite valori bărbătești (M. Miroiu, 2002, p. 133). Androginul 95 era
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sexului său, iar copilul nu are acces în mod direct la modelul celuilalt sex97? Atunci când mama își crește singură fetița, se presupune că vor fi întărite aspectele reprezentative pentru feminitate; analog, pentru băiatul crescut de tatăl singur vor fi accentuate trăsăturile masculine (în conformitate cu așteptările feminismului cultural)98. Ce se va întâmpla atunci când mama singură își crește băiatul, când tatăl își crește singur fata? Ipoteza pe care o avansez este că tipul de educație va tinde către modelul androgin (în concordanță cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
televiziune. Pentru copilul din familia monoparentală, ideea care apare în prim-plan este acea de a evita izolarea și de a-i oferi ocazia de a relaționa. Din punctul de vedere al opțiunii pentru o educație care să combine atât trăsături specifice unui sex, cât și celuilalt, cred că, în viața de fiecare zi, acest fapt are loc de la sine, receptat cel mult ca mod de a particulariza aspecte ale vieții cotidiene. Am abordat problema educației copiilor din familiile monoparentale din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
copii. În paradigma clasică de abordare a acestui subiect, se consideră că determinantă pentru dezvoltarea normală a copilului este iubirea maternă (E. Fromm, 1995, p. 49). Maternitatea apare ca „obiect de înflăcărare socială”, „imaginea mamei este ridicată în slăvi sub trăsăturile bunătății, blândeții, tandreței” (G. Lipovetsky, 2000, p. 167). De multe ori, iubirea maternă este considerată un instinct (prin analogie cu instinctul matern al animalelor). Lipsa iubirii materne apare ca fiind ceva nenatural, rușinos. Susținerea vieții copilului poate fi privită sub
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]