2,157 matches
-
și am știut ce va urma. Parcă nu e iasomie pe aici, nu? 2 Fiona și cu mine am văzut împreună Orfeu într-o seară, la două sau trei zile după cina de la Mandarinul. Își revenise destul de repede după spaima trasă atunci și acum eu eram cel care avea probleme cu somnul. Ultimele ore dinaintea zorilor mă găseau treaz, ascultând istovit zumzetul intermitent care, la Londra cel puțin, se aproapie cel mai mult de ceea se poate numi liniște. ...La silence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fiecare bucățică a trupului meu era atinsă de fiecare bucățică a trupului ei, parcă din acea clipă întreaga lume nu mai putea fi percepută decât prin atingere, astfel încât în căldura umedă a patului meu, în întunericul dormitorului meu cu perdelele trase, nu mai existam decât noi, care începeam să ne zvârcolim încet și fiecare mișcare, fiecare schimbare de poziție provoca noi valuri de plăcere, până când în cele din urmă ne legănam încoace și-ncolo ca într-un scrânciob și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să tremure. Apoi, în timp ce el scotea bagajele din portbagaj, își ridică privirea spre etajul al doilea și ceva ce se mișca în spatele uneia dintre ferestrele cu despărțituri îi atrase atenția. O văzu doar o fracțiune de secundă: o față palidă, trasă și schimonosită, înconjurată de o claie de păr cărunt, care privea în jos spre nou-sosiți cu o răutate dementă care îți îngheța sângele în vene. Roddy se așeză pe pat și își tamponă cu o batistă de mătase fața deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Și spunând asta, mă împinse spre ușă, apoi afară, în noaptea cu aer proaspăt de iarnă din Picadilly. Imediat ce am ieșit, s-a rezemat greoi de zid, ducând o mână la frunte și cu cealaltă făcându-și vânt în dreptul feței trase și palide. Nu pot să stau mai mult de câteva minute cu familia asta, spuse el gemând, fără să mi se facă rău fizic. Îmi vine să vărs. — Dar erau numai doi reprezentanți, am subliniat eu. — Foarte bine: altminteri m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
contorsionându-mă și aproape făcând o întindere de mușchi încercând să ajung cu mâna în spatele schimbătorului de viteze. După ce a pornit motorul, la cea de a patra încercare, Findlay a crezut că poate porni din loc cu frâna de mână trasă și cu schimbătorul în punctul mort. M-am lăsat pe speteaza scaunului, resemnându-mă cu ideea că va fi un drum cu zgâlțâituri. — Vestea că scrii această carte a fost o mare supriză pentru mine, spuse Findlay, în timp ce ne îndreptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că va transforma Anglia într-o națiune de voyeuriști și uneori stătea fascinat în întuneric cu televizorul aprins, cu nasturii de la prohab desfăcuți și cu ușa bine încuiată și își imagina scene identice repetându-se în toată țara cu perdelele trase și simțea o stranie solidaritate cu marea masă de oameni de a căror viață se izola în mod normal. Doar o dată, întâmplător, a uitat să-și încuie ușa biroului. Era aproximativ șapte seara și șansa a făcut ca secretara lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și în scurt timp calculă că ajunsese la nivelul parterului, unde se terminau treptele. Stătea acum la intrarea unui pasaj îngust. Începu să-l învăluie întunericul, Găsi în peretele pasajului, după numai câțiva pași,o ușă de lemn. Avea zăvorul tras sus, dar mecanismul era bine uns și părea să fi fost folosit de curând. O deschise fără dificultate și se pomeni, după cum se așteptase, în sala de biliard. Încă nu se iviseră zorile, dar câteva raze de lună pătrundeau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trecut de prânz, își spune Mihaela. După ceasul de la mână, își privește împrejurimile imediate, apoi, ridicându-se într-un cot, examinează restul universului vizibil. O cameră necunoscută, pe jos mochetă verde, un antreu probabil spre o baie, ferestre cu jaluzelele trase, mobilă de dormitor asortată, unde naiba e? Din baie se aude dușul. Pe jos se zăresc articole de lenjerie intimă pe care le recunoaște. Ca în reclama aia tâmpită. Brusc își aduce aminte, cel puțin o parte, partea dinspre baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se complăcea în automatismul obligațiilor cotidiene, într-un cenușiu ce îi asigura liniștea dată de gândul trist că nimic nu se mai poate schimba... Așteptări, dorințe, visuri de împlinire personală - totul era adunat într-o cămară a sufletului cu obloanele trase complet. Sau aproape complet... Până a apărut acest Domn R., care a scos-o dintr un fel de autoliniștire spirituală, ca și din amorțeala simțurilor în care se complăcea de atâta timp! La început l-a privit cu indiferență, apoi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai lăsăm puțin. Haideți la umbră, vă rog, spuse Margot. Era palidă la față și părea că-i e rău. Se duseră sub copacul singuratic cu coroană largă sub care era trasă mașina și urcară-n ea. — E posibil să fi murit deja În desiș. Mai stăm puțin și după aia mergem să vedem ce-i cu el. Macomber era cuprins de o bucurie sălbatică, fără sens, cum nu mai simțise vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe patul din camera sa, doctorul văzu un maldăr de reviste medicale pe podea, lângă birou. Învelitorile erau Încă nedesfăcute. Asta-l irita. — Nu te-ntorci la lucru, dragă? Îl Întrebă soția, care stătea Întinsă În camera sa, cu storurile trase. — Nu! — S-a-ntâmplat ceva? — M-am certat cu Dick Boulton. — O, sper că nu ți-ai ieșit din fire, Henry. — Nu, răspunse doctorul. — Ia aminte că acel ce mintea-și stăpânește e mai puternic decât cel ce stăpânește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cumva pe Nick, dragă, te-aș ruga să-l trimiți până la mine. Doctorul ieși pe verandă. Ușa batantă se trânti În urma lui. O auzi pe soție răsuflând zgomotos când ușa se trânti. — Iartă-mă, Îi zise prin fereastra cu storurile trase. — Nu-i nimic, dragă. Ieși pe poartă În zăpușeala de afară, apoi o luă pe cărarea care ducea la pădurea de brazi. În pădure era răcoare chiar și pe vremea asta. Îl găsi pe Nick citind la rădăcina unui copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șobolani de l’eau. — Dă-mi pușca, spuse Fontan. Sunt niște sălbatici. Trag unul În celălalt, Îmi explică din nou. André ținea arma strâns. — On peut piedică. On ne fait pas de mal. On peut piedică. — Il est nebun pour tras, spuse madam Fontan. Mais il est trop jeune. André băgă pușca la loc În bufet. — Când mă fac mai mare o să Împușc șobolani de mosc și iepuri, Îmi spuse În engleză. O dată m-am dus cu tata și el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
toiagul pastoral al lui Theodoru. Simplă bastonadă de salubrizare citadină! Acest sublim și concis elogiu adus ciomagului nu este, din păcate, bisat. Însă trombonul revine pentru o ultimă dată, pentru a Întipări fraza În urechea publicului meloman: „Iată cum bastonada trasă bișnițarilor, proxeneților, cocotelor, incendiatorilor, gunoiului social, provocatorilor, agresorilor din piața rușinii, devine pentru A. C. prilej de a insulta poporul care-l hrănește”. Și reapare, fulgerător, tema principală, la baston. Pe spinarea poporului care te hrănește. Aceasta-i cauza pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu părul lucios. Nu mi se părea că-i așa de rău pe cît voia să pară. Cred că era destul de nervos. După ce au ieșit, au dat s-o ia la dreapta, și atunci am văzut o mașină cu capota trasă cum traversează piața și se-ndreaptă spre ei. Imediat s-a spart vitrina și glonțul a trecut prin rîndul de sticle expuse pe peretele din dreapta. Auzeam Împușcăturile și poc, poc, poc - sticlele care se spărgeau de-a lungul peretelui. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul tras. Cum stătea așa, auzea frunzele de dafin foșnind În vînt, claxonul unui taxi care trecea pe stradă și vocile copiilor care se jucau pe un teren viran. Și apoi auzi din nou cheia care se Învîrtea În gaură. Auzi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cu o frînghie Înfășurată În jurul unui stîlp. Elicea bătu apa și barca dădu să se desprindă, făcÎnd valuri printre stîlpii docului. — Jimmy, dă-i drumu’, spuse tata, iar eu lăsai frînghia și pornirăm. Printre copaci se vedea căsuța cu obloanele trase. Ne Îndepărtam de docul care se vedea tot mai mic, În timp ce malul părea să se desfacă tot mai larg. — Condu-o tu, spuse tata, eu trecui la timonă și Întorsei barca spre promontoriu. M-am uitat În spate și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o ține așa, o să-și facă praf măruntaiele. N-am răspuns nimic. — Ți-e foame, băiete? — Da. SÎnt lihnit. Ne-au lipit și un vagon-restaurant. Hai să mergem și să mîncăm ceva. Am trecut prin două vagoane cu toate draperiile trase, pe urmă am ajuns În vagonul-restaurant, am trecut printre mese și ne-am dus În bucătĂrie. — Salutare, tovarășe, bine că te văd, Îi spuse hamalul bucătarului. — O, unchiu’ George, spuse bucătarul. La masă mai erau patru negri care jucau cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să bată pas de defilare prin noroi. Nimeni nu-i reproșa nimic, pentru că se considera că fiecare își instruia oamenii cum știa, cât putea mai bine. Într-o zi, unui soldat îi rămăsese un cartuș pe țeavă, iar piedica puștii, trasă. Un ofițer îl atenționă să-și pună armamentul în ordine, numai că accidental, soldatul apăsă pe trăgaci. Evident, focul de armă se auzi în toată unitatea. Apăru maiorul, roșu la față. Înțelesese într-o clipă ce se întâmplase și fără
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ușurare Undiță. „Uite că urecheații nu se tem de război” - am apreciat eu. „Probabil că În acest sector e liniște de mai multă vreme. Altfel nu ședea el iepurele Între liniile frontului” - a judecat pe bună dreptate Undiță. După spaima trasă, am pornit să Înaintăm și mai atenți. Cu pași de pisică, ne apropiam de gară. În preajma ei se auzea mișcare de trenuri. Din când În când, vedeam câte o garnitură de marfă care făcea manevre, lăsând câte un vagondouă În fața
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
iar atmosfera redeveni dureros de naturală (atunci când te doare normalitatea, poți să te retragi, poate că ai băut prea mult, zâmbi). Proiectorul se stinse, scena rămase scufundată în întuneric, cuprinsă de o tristețe iremediabilă, se auzi zgomotul făcut de scaunele trase și clinchetul ultimelor pahare ciocnite, iar el nu întoarse capul. Îi auzi doar pașii câteva secunde, apoi se făcu liniște. În sală, în mintea sa, în anotimp, în viețile paralele care (tocmai pentru că sunt paralele) nu se întâlnesc. Ieșind în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
am alergat după Lucia, nu m-am făcut de râs, niciun Detectiv nu va veni la ușă, pentru a-mi cere explicații. Trase draperia și privi către casa vecinului. Oftă. Era tot acolo. Bombardată de picăturile de ploaie, cu draperiile trase, adăpostind în ea un vecin care... trăia. O explozie nevăzută de nimeni care mi-a făcut creierul terci. Și mintea. Închise documentul word. Privi câteva secunde displayul, apoi mută cursorul peste fișier. Click dreapta. Delete. Are you sure you want
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în sine vorbe neînțelese. În realitate nici el nu știa ce să facă cu oamenii aceștia care, numai în câteva zile, au ajuns să dărâme toate zăgazurile autorității și, dintr-un sat organizat, să se transforme într-o turmă inconștientă, trasă și împinsă de pofte primitive după bătaia vânturilor. Firește, alungarea jandarmilor, incendiile, devastările și toate destrăbălările ultimelor zile au fost numai concluzia inerentă a unor permanente abdicări ale autorității, provocate de nedestoinicia guvernanților și de demoralizarea lor sistematică prin promisiunile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de spaime. Nu e nimic în afară care să-mi provoace teamă. Răul a rămas înfipt în mine, ca un cârlig pe care peștele îl înghite.“ — Ai dreptate, spuse Rada. Sângele nu se vede. În zilele Revoluției, stătuseră cu draperiile trase, aprindeau doar lumina veiozei, de frica blindatelor Securității despre care se zvonea că vin de la Ploiești asupra Capitalei. Și nu beau decât apă fiartă, cică teroriștii au otrăvit apa și, mai ales noaptea, trag la întâmplare prin ferestre cu pușca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privi pe fereastră, cum rămâne ghemuit acolo, săltându-și din când în când umerii aduși. Apoi cum se ridică greu, ținându-se de speteaza băncii. Îl însoți cu privirea până se pierdu în întuneric. Și încă puțin, până când lumina felinarului trase, după sine, și umbra. Își aminti, pentru o clipă, umbrele lungi ale minerilor care apăruseră în prag, cu răsăritul în spate, când porțile hangarului se deschiseseră. Îi privise, profilați în lumina piezișă, și apoi umbrele lor, mai lungi decât ale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]