3,788 matches
-
a simțit hurducătura unui camion, sub a cărui prelată erau înșiruiți la rând ca niște saci mai mulți răniți... Întunericul se destrăma treptat... „Urâtă treabă, căpitane. Urâtă, domn’ colonel”... au fost primele cuvinte care i-au năvălit în mintea încă tulbure... A întins mâna spre fluierul piciorului rănit. Ceva tare ca o bucată de lemn l-a făcut să se îngrozească... „Doamne! Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
unei asemenea aspirații: Nu voi scăpa niciodată de mine / de sângele meu / de umbră de suflet de creier / iată închisoarea / închisoarea teribilă în care mă aflu. Sentimentul alienării, de asemenea, își face simțită prezența - dar, la fel, fără să producă tulburi majore -, în groapa comună a destinului, în care omul real a aflat deriziunea, trăind suișuri și coborâșuri, aflat între extazul în care cad privind florile și pierderea eului, când ajunge străin de cămașă / străin de patul și pereții camerei. O
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
din afară, în timp ce nimeni în propria lor cetate nu a uneltit vreodată împotriva lor; când este știut că mulți alții nu au reușit să-și păstreze statul nici chiar în timp de pace, și cu atât mai puțin în vremurile tulburi de război. Cred că lucrul acesta depinde de felul în care folosești cruzimea, bine sau rău. Se poate spune că folosești bine cruzimea (dacă este îngăduit a vorbi bine despre rău) atunci când o săvârșești o singură dată și constrâns de
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
ajunge o „blândă ploaie” într-o stea „la mii de ere”, o tufă de secară, o umbră printre ierburi și în final: „Sânii tăi precum lăstunii, se vor zvârcoli să zboare/ pe-un altar de iarbă fi-vom doar o tulbure ninsoare”. Prin poezia apărută după Revoluție, dar scrisă cu mulți ani înaintea Revoluției, Emilian Marcu s-a îndepărtat cu viteza luminii de poezia „de serviciu” și ni se dezvăluie ca un virtuos mânuitor a unor simboluri fantastice, a unei țesături
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
că reveneam printre oameni numai pentru a le face un hatâr prietenilor mei. Dar niciodată n-am avut putere să duc ceva până la capăt. Porneam pătimaș într-o parte și n-ajungeam nicăieri. Mă aruncam în gol cu o exaltare tulbure și pe urmă mă întrebam de ce-am făcut-o. Eu însumi nu știam prea bine ce vroiam ascultând cum fierbea sângele în mine. Așa că nu m-am dus în nici un pustiu. Dealtfel, ca să te retragi de bunăvoie într-un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-i deschid, n-aveam încotro. Și își făcuse obiceiul să vină la aceeași oră, când umbra amurgului cădea roșie peste oraș însîngerînd acoperișurile de tablă... Ieșeam la ușă, iar el mă întîmpina în tăcere ca și cum eu îl căutasem. Avea ochii tulburi și o gură oribilă. Când deschidea buzele, groase ca niște lipitori, i se vedeau dinții îngălbeniți. Rânjea fără să spună un cuvânt și-și ținea tot timpul la piept o mână ce-mi făcea rău. Avusese, probabil, o boală de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
piele care-i lăsase un fel de pete, ca o lepră albă, pe dosul palmelor. Nu se vedea ce ținea sub cămașă, dar după mișcări n-aveam nici o îndoială. Trebuia să fie o cobră... Îmblânzitorul mă fixa cu ochii săi tulburi și toată atitudinea lui era batjocoritoare. În schimb, singurele vorbe pe care le rostea până la urmă erau spuse cu o umilință prefăcută. "Mă iertați." Atât zicea. În fiecare seară aceleași două cuvinte... Simțeam că se apropia din ce în ce mai mult momentul când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fiecare dată, deschizând ușa, mă întrebam: acum ce va face, va rânji sau va privi prin mine ca prin sticlă? Mă rugam să rânjească. Era mai suportabil. Când privea în gol, ochii lui deveneau reci, ca două bucăți de gheață tulbure. Odată a venit fără pălărie și fără perucă. Părul rărit nu mai văzuse foarfeca demult. Cădea în neorânduială. Individul nu se pieptăna, probabil, decât cu degetele. Atunci mi s-a părut și mai cunoscut, iar noaptea m-am lămurit. Semăna
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
duc până la farmacie să-mi iau un calmant, dar cum se lăsase întunericul mi s-a făcut frică și m-am întors de la poartă. Am pus ca de obicei bara de fier care bloca ușa, apoi, terorizată de o bănuială tulbure, am controlat, ca niciodată, peste tot, și pe sub pat și prin toate cotloanele. Eram pe punctul să mă liniștesc când a sunat telefonul. Am tresărit, cu speranța că mă suna el. Am ridicat receptorul, dar n-a zis nimeni nimic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al îmblînzitorilor. Exista ceva exotic în toată ființa ei de floare echivocă a smârcurilor. O frumusețe tulbure, păcătoasă și perfidă ca locurile unde trăia, accentuată de mersul lasciv, de târfă care-și cunoaște farmecele. Dar fața ei frumoasă se schimonosi deodată îngrozitor. Parcă i se aplicase o mască terorizată. Au trecut câteva momente până m-am dumirit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mine? m-am întrebat. Din ce în ce mai des, sânt ca o minge de biliard." Acum aș fi vrut să strig sau să. tac, să tac o mie de ani. M-am privit într-un geam și am văzut că aveam încă ochii tulburi, aburiți de febră și eram tras la față. 20. Ceva spusesem, totuși, adevărat. Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranța. Vi se pare un paradox? Nu, vă asigur că e purul adevăr. Vă amintiți ce povestește Dostoievski despre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
credeau în dreptate, ci în moarte... Mi-au revenit în minte săptămânile în care cotrobăisem prin anticariate, nopțile când mă repezeam la geam... Mai eram oare viu? Simțeam că n-aveam sânge și că în loc de sânge prin mine curgeau amintiri tulburi, acolo pe țărmul unei mări necunoscute, aruncat eu însumi ca o monedă veche. Valurile mă azvârliseră dintr-un trecut în care vârstele și întîmplările se încurcau. Am luat un pumn de nisip și l-am lăsat să curgă încet. Parcă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
greu. Cu timpul n-am mai auzit valurile. Se făcuse chiar o liniște de pustiu. Dispăruse și luna, iar întunericul căzuse peste toate ca o pătură. Când am reușit să disting ceva, mai întîi o pasăre, o bucată de cer tulbure, după aceea o tufă de oțetari, mi-am dat seama' că eram lângă gară. 22. Dacă vreți să vă faceți o idee despre viața mea e destul să vă gândiți la borderourile cu cifre din gară. Ore precise de plecare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe tine." Până la urmă însă, Saint-Just s-a angajat să le citească dimineață discursul, înainte de ședința Convenției, și chiar să renunțe la unele părți sau la tot textul dacă ei vor dori asta. Spre ora cinci dimineață, când în zorii tulburi au început să se vadă castanii și statuile albe de la Tuileries, Saint-Just s-a ridicat de la masă, și-a pus în buzunar ultimele foi scrise, le-a dat colegilor săi întîlnire pentru ora zece, și a plecat să se odihnească
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu ochii pironiți la această mască imbecilizată care-mi dădu un frison de spaimă. Înnebunise? Ce însemna acel hohot de râs convulsiv? Aproape uitasem de ce mă aflam acolo și nu mai priveam decât fața ei răvășită, de nerecunoscut, și ochii tulburi care fixau ceva fără încetare. Abia după un timp m-am întors să văd ce privea ea. Atunci m-am lămurit. În fața noastră era un deșert. Pădurea se termina brusc, ca un picior amputat, retezat de șacali. Și cât vedeai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să știți ce s-a întîmplat; nu eu am vrut, domnilor; eu am visat să rămân om și m-am luptat cât am putut. Nu-i așa că sânt încă om dacă mi-e frică? Îmblânzitorii par bântuiți uneori de reverii tulburi, dar în somnolența lor ciudată nu spun un cuvânt. Singura mea șansă de a vorbi e acum. După aceea s-ar putea ca pustiul să-mi pecetluiască pentru totdeauna gura și nimeni n-ar mai ști cum am ajuns să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vidanjă. Spune-ți-(m)i cum vreți: reacționar, paseist șerbetizat, sămănătorist, neointerbelic... N-are-a face! Nu vă asigur decât de un singur lucru: de buna mea cre dință. Una care vrea să scrie săptămânal aici aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul. Nu mizantropia, devianța, alterarea, rugina spirituală și cangrena etică. Mi se întâmplă, ca zilele trecute, să fiu încântat de prezența lui Liviu Ciulei la emisiunea lui Patapievici, sau de prezența Sânzianei Pop la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
solitudine și hipersocializare, bonomie și cinism, mizantropie și altruism. Ei bine, rolul esențial în recalibrarea ființei și convingerilor mele l-au avut întâlnirile reciproc vampirizante cu tinerii. Empatizând cu liceenii infinit mai mult decât cu studenții. Teenagerii sunt fascinant de tulburi, deschiși cu inconștiență, aprig turmentați, monologali provocatori de dialog războinic, anarhici, dar și năprasnic ampren tabili. Studenții sunt, cel puțin din perspectiva mea, lavă răcită, simțuri obosite, energie birocratizată, obsesia CV-ului, a jobului, mercantilism, fițe, sictir. La liceele „Eminescu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
a ivit posibilitatea unei permisii de cinci zile. Aveam ordine de utilizare la Coasta Lupii - Nicorești. Utilizare. La conducerea țării venise mareșalul Ion Antonescu cu legionarii. Difuzoarele transmiteau cântece le gionare iar semnalul radioului public era “Garda -căpitanul”. Totul era tulbure. Nemții începuseră invazia pașnică a României, regele Carol al II-lea fugise și din nou fiul său, Mihai, revenise la tronul țării, ungurii intraseră în Nordul Ardealului, sovieticii în Basarabia și Bucovina de Nord, se pierdeau Dobrogea de Nord, Durostorul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
diminețile acestea în care trebuie să fac un efort ca să rămân în cameră. E ceva sfâșietor de frumos în spectacolul unei mări incendiate de soare, în stare să intimideze luciditățile cele mai rele. Poate că melancoliile mele seamănă cu bălțile tulburi formate după ploaie. Intru în ele fără să mă înec. Mă roade, doar, tristețea că n-am dus nimic până la capăt. Cu toate acestea, de câte ori mă trezesc dimineața și ies pe micul balcon al camerei să văd marea, încă adormită
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
am rămas "bucureșteni". 14 noiembrie Aseară, de teamă că voi adormi greu din cauza surescitării, am înghițit un somnifer. Rezultatul? Am adormit cu ochelarii pe nas, citind. Și am uitat să trag perdelele la ferestre. M-am trezit, cu o lumină tulbure în ochi, pe la șase. La micul dejun e o atmosferă de mic Turn Babel. Fiecare grup discută în limba proprie. La nouă și jumătate vin autobuzele care ne duc la Pireu, unde are loc îmbarcarea. Vasul se cheamă (frumos) "Lumea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cu viteză redusă. În jurul nostru, roiesc multe ambarcațiuni turcești. Probabil, pescari. Țărmurile se apropie vertiginos. Cel din stânga aparține Europei, cel din dreapta Asiei Mici, dar, din câte observ, nu diferă unul de altul. Europa e contaminată, probabil, la Istanbul, de misterele tulburi ale Asiei, iar Asia e "spurcată" de adierile logicii europene. Asta îmi stârnește alte gânduri. Uităm, în genere, că n-a existat un singur imperiu roman. Și, poate, noi, românii, ne tragem, mai degrabă, din Bizanț decât de la "Rîm". Ne
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Spre miezul nopții, tangajul s-a liniștit. Am navigat aproape ca pe o baltă. Și nimeni nu se mai plânge de "rău de mare". Cerul e tot închis. O clipă, își face apariția un soare umed, neurastenizat, cu o lumină tulbure care se cerne greu prin aerul îmbîcsit de o ceață ușoară. Ies pe punte Vântul e și el umed. Și rece. Mai rece decât aseară în Bosfor. Am ajuns la Odesa. Grănicerii ucraineni ne iau pașapoartele, le rețin și ne
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
bine, că problemele mele vin din faptul că "racii" n-au destulă imaginație pentru a trăi, total, într-o lume visată, cu mai puține exigențe, dar au suficientă imaginație ca să nu poată fi practici. Mă mișc, în genere, în zona tulbure și indecisă unde singurătatea și nevoia de alții se amestecă la fel ca noaptea și ziua, pe mare, în clipa aceasta. Nu pot nici să fiu, cum aș vrea, deschis, sociabil, nici să mă izolez, cum am, câteodată, impulsul s-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
stârni povestea cu "buna ciocolată elvețiană", Theo rămâne un maniac interesant. Unul din cei mai interesanți pe care i-am întîlnit și, măcar, din acest punct de vedere, nu regret că am venit pe "Lumea Renașterii". Poate, mintea sa e tulbure, dar, cu siguranță, nu e o ființă mediocră, chiar dacă uneori îmi inspiră compasiune. La urma urmei, unde e granița dintre "normal" și "anormal"? Theo e, în sine, un spectacol. Un spectacol mai interesant, oricum, decât cel de pe scenă. Recită poetul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]