5,770 matches
-
pe Raicu Ionescu să-mi recite la infinit versuri, și uneori îl... plăteam cu o tratație!... O mare plăcere a noastră, fizică, era să mâncăm fiecare câte 5 prăjituri proaste, ori o cutie de sardele pe care o mâncam pe uliță. Alteori eram fericiți cu colaci de 5 bani unul. Sărăcia noastră, mai ales a lui Raicu Ionescu și a mea, era mare. El n-a avut niciodată foc iarna, în odaia lui de la un dascăl. Noi, se cheamă că aveam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Eliza... Grădina publică. Fata necunoscută, venită de aiurea la rude, înaltă, fragilă, cu părul galben, cu gene lungi peste ochii negri, mușcând nervos petalele unei roze în-flăcărate... Un cântec umil de grădină publică, astăzi mort... Casa cu două rânduri din Ulița Mare... Plimbările pe sub geamurile ei din două-n două ceasuri, de dimineață până la douăsprezece noaptea... Aparițiile ei la geamuri și în cele două balcoane de pe două străzi. Infinita interpretare a figurii și a privirilor ei ("S-a înroșit?" " Mi s-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de bine de noi - valea pe unde fusesem de atâtea ori, cu ogoare și așezări omenești, munții Văraticului, pe care-i urcasem ca într-o promenadă, - nu mai erau ele. În locul lor, și la câteva minute de ultimele maghernițe ale uliței noastre, apăruse o lume din altă epocă geologică, în care umblam acum singuri, Adela și cu mine. Și dacă eu mai văzusem cândva aceste secrete ale nopților de munte - dar niciodată pe toate la un loc ca acum -, pentru ea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
după război, nu se știe din ce cauză, la Brodina, femeile, spre disperarea bărbaților care se Întorseseră vii de pe front, aduceau pe lume numai fete. Rar, ici-colo, se mai năștea, prin cine știe ce minune, și câte-un băiat. În scurt timp, ulițele satului se umplură de cosițe blonde și de piciorușe goale, ce se jucau de dimineață până seară cu păpuși confecționate În casă, din tot felul de cârpe și chiar uniforme fără galoane cu care bărbații se Întorseseră de la război. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vin de pe celalalt tărâm. Se Întorceau pe cărări ocolite, În toiul nopții, ca să nu fie văzuți de săteni. Un timp, se ascundeau În casă. Apoi, după ce se Întremau, Îndrăzneau să iasă la lumină. Umblau târându-și cu umilință umbra pe ulițele satului, jigăriți și temători ca niște câini ajunși pe drumuri. Despre lagăr lumea vorbea vrute și nevrute. Despre unii se zvonea că și-ar fi mâncat propriile excremente, despre alții, că s-ar fi atins și de carne de om. Onisei venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
film, unde s-ar putea să-l descopere și pe Pancratie, interpretând chiar rolul principal, Însă bătrâna clătină din cap: și așa păcătuise destul. „Invenția“ lui Pancratie avu un ecou neașteptat În obște. După ce zvonul se răspândi cu repeziciune pe ulițele Brodinei, o mare parte din bărbați, după ce ieșeau de la cârciuma lui Ițco sau se Întorceau În zilele de joi de la Siret, nu-și mai altoiau ca-n vremurile lor bune nevestele nici cu hățurile, nici cu biciușca sau cu melesteul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să se-nmulțească. Nu curgeau doar bancnote, ci bani de argint și chiar monede de aur austriece și turcești. Mânate de lăcomie, femeile ieșiseră să adune puhoiul de bancnote risipit pe drum. Lăsaseră pruncii adormiți pe cuptor și ieșiseră pe uliță. Culegeau banii cum culegeau ciupercile În pădure. Nimeni nu se Întreba dacă sunt buni sau falși sau expirați. Fiecare lua În poală cât apuca. Deodată, căruțele Subotinilor luară foc. Se produse o adevărată vălvătaie. Bancnotele aprinse se Înălțau În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-se cu fumul ce ieșea din hornuri și cu dangătul Însângerat al clopotelor. Privindu-le, pe oameni Îi apuca disperarea. Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care le agitau pe ulițele satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-l lege Într-un sac și să-l ducă la Rădăuți, de unde Fedea a revenit exact peste o lună, bătut măr și fără coadă. Babulea crezuse că motanul Își lepădase la oraș, odată cu coada sa stufoasă, vechile năravuri Însușite pe ulițele satului, dar s-a Înșelat amarnic. Fiind hămesit de foame și pornit să se răzbune pe toată lumea, Adamul berc dădu iarăși iama În curtea vecinei Anastasia, Înjumătățindu-i În decurs de o zi puii de la cele două cloști. Astfel că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor scoate tot aurul din ea, apoi vor umple galeriile cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se auzea lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa Între genunchi, gândindu-se mereu la ale ei. Când era mică, Mașa Își Închipuia că luna e o carapace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acoperișurile caselor și siluetele copacilor ce se profilau În zare. Berzele Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa Întunecată ațintită În depărtări... - Plecați? Îl Întrebă cu sufletul strâns Mașa. - Timpul meu a expirat de mult, spuse oaspetele. Dar m-am Întins cu vorba și am uitat... - Și cu misiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un sfârșit. - E timpul, repetă oaspetele, sărutându-i Mașei fruntea În semn de rămas-bun și mulțumindu-i pentru găzduire. Vântul stârni În curte un vârtej de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În aer. Purtându-le În cioc, berzele le duceau de pe un acoperiș pe altul, așezându-se pe hornuri, pe cupole. În curând, tot satul era Învâluit În vâlvătăi. Extraterestrul, urmat de șleahta lui ciudată, cântând din fluier, Înainta pe mijlocul uliței. Din fiecare casă ieșeau sosiile lui și i se alăturau din mers, strângându-se Încet-Încet În trupul său, care la fiecare pas creștea, luând proporții uriașe. Învăluită Într-un nor de fum, Mașa stătea În mijlocul curții, privind cum oaspetele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de la intrarea orașului.) Aceeași zi, ora 16.20. Mi-am umplut rezervorul de benzină (14 l, bon anexat). Ca să nu mă rătăcesc, am Întrebat un vînzător pe unde s-o iau. Partea de vest, despărțită de strada principală printr-o uliță, constituie circumscripția numărul trei a orașului F. Pe harta mea (publicată cu un an În urmă) apare satul F, fără să fie indicată Însă o astfel de Împărțire În circumscripții, iar străzile par să fie dispuse altfel. Am aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de sațietate. Lasă-mă să-mi pun o întrebare. Dacă la comerț și la primării erau femei cu experiență de shopping, tot așa părăginite arătau toate? La fel de jegoase? Mă întorc în sat. E drept, acolo nu e jeg. Bălegarul de pe ulițe este natural. Îmi amintesc de un franțuz de la Sorbona venit la o școală de vară de filosofie în Bucovina. Ieșeam de la Agapia. Pe șosea, pe linia continuă, o vacă se bălega alene. Șoferul a oprit autocarul și a stins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cocoșel zglobiu la origini și că laptele nu e Brenac pasteurizat încă de la începuturi. Învață dragul și respectul pentru sursa de hrană. Aici, desigur, noi avem o problemă. Vaca noastră sacră se balegă pe șoseaua națională. Nu avem autostrăzi, ci ulițe pentru turme. Nu suntem înstrăinați de natură, ci încociniți cu ea, care va să zică, porcul e un model de conviețuire. Dar cum semenii noștri sunt toți în democrația românească a biosferei, ne purtăm nediscreționar și imităm toate modelele. Schisma natură-cultură aproape nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
bărbați sau femei, fugiți o vreme de acasă, din confortul stereotip și plictisitor, universitari exotici, studenți mai săraci. Copiii bătrâni ai anilor ’70, copiii noi ai Copenhagăi, care voiau să fugă de lume, drept în mijlocul capitalei. Nu aveau curent electric, ulițele erau nepavate, creșteau animale și legume, reparau sobe de teracotă, godine, uși și clanțe vechi. Și zăceau, frate, zăceau la câte o masă de lemn negeluit, cu marijuana în bot, sau măcar cu o rachie făcută la alambicul locului. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
făcută la alambicul locului. Din maguri vechi, Joplins ne spunea iarăși că all is loliness. Hendrix se încrunta pe tricouri și insigne, Woodstock reînvia fără kitsch. Nu m-am dezlipit o jumătate de zi de locul acela. Am bătut toate ulițele, am intrat în toate casele, nici o făptură, indiferent de specie, nu se sinchisea de proprietatea privată. În tot acel timp de scaldă christianică, toate, dar toate proustianismele mele au fost nedureroase. Măcar acea istorie nu am ratat-o, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
democrația se paradește ca dracu’! Gabi A. mi-a scris și el o scrisoare de tipul: Deșteaptă-te române! Contrasta satele austriece și ungurești cu cele românești, de parcă era ceva de comparat. Poate satul Pipera, și acolo e greu ca ulițe și sistematizare! Nu am avut nici o satisfacție că a ajuns la vorbele mele și că descoperă în spatele normelor europene țăranul mioritic, atemporal integrat în democrația biosferei și în țuică de corcodușe, cu un spirit antreprenorial cât să îi mai dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
poate fi niciodată redus la ele. A fost și Autobiografie și Curriculum Vitae. Ba chiar mai mult decât atât. În acest sfârșit de august, trăiesc înconjurată de șantiere, auzind zgomot de casă care se ridică. Mai pășesc în noroaiele de pe ulița noastră, bucuroasă că sunt vie și că îmi mângâi din priviri grădina în fiecare dimineață. O femeie răscoaptă. Mi-am început viața într-un sat din Transilvania, în finalul „obsedantului deceniu” proletcultist, când comuniștii torturau oameni în pușcării și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sărbători, ca prilejuri de ieșiri din monotoniile zilnice, sunt numai horele de duminică ori de Paște sau sărbătorile naționale când se scoate drapelul la primărie și la școală, pe vremea ta și la judecătorie, și oamenii se plimbă gătiți pe ulița principală. Am terminat liceul: voi intra funcționară la primărie, el este, după cum știi, învățător, se spune că e un învățător bun. Și asta face parte din destin, ai putea spune, dar e numai un fel de-a spune, căci adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
intra numai familia lui, cum ar fi putut crede el, ci toată așezarea aceea cu oamenii și casele lor. Niciodată nu poți să uiți locul în care ți-ai început profesiunea. Ne apropiam, iată liziera pădurii și iazul, în curând ulița principală, prelungire a drumului comunal, apoi cele laterale, iată, așa zisul centru, primăria, restaurantul, un birt mai arătos, iată localul fostei judecătorii, acum cămin cultural, în sfârșit casa învățătorului, unde oprirăm; dacă am mai fi mers douăzeci-treizeci de metri și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cele laterale, iată, așa zisul centru, primăria, restaurantul, un birt mai arătos, iată localul fostei judecătorii, acum cămin cultural, în sfârșit casa învățătorului, unde oprirăm; dacă am mai fi mers douăzeci-treizeci de metri și-am fi cotit la dreapta pe ulița ascunsă toată în verdeața pomilor și copacilor înnoiți, am fi ajuns, după a treia curte, la casa lui Lung. Calul opri, coborârăm din șaretă, și în cerdacul casei ne aștepta de câteva minute - fuseserăm zăriți de mai înainte de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu comuna ci casa lor în care, descoperii acum, puteam să trăiesc în tihnă până la sfârșitul acestei vieți. Mai erau oamenii cu care mă salutam când treceau prin fața casei sau mă întâlneam în drum cu ei, păduricea și iazul și ulițele acelea străvechi, de sute de ani, păziți de câini dormitând în praful din fața porților sau cutreierând, părând ai nimănui, printre cotloane. Un regret adânc, săpând, în ziua aceea și a doua zi la fel și-n zilele vieții până azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]