2,073 matches
-
cu veselia spasmodică ce cuprinde micul grup de prieteni. Într-o clipă, izbucnesc toți În hohote paralizante de rîs, Încep să se clatine pe picioare ca bețivii, să se agațe unul de altul pentru a-și menține echilibrul, din ochii umflați lacrimile le curg șiroaie, iar din gurile larg deschise de-abia le iese din cînd În cînd cîte un sunet slab, un gîfÎit Înăbușit, un țipăt neputincios de femeie - o adevărată criză de veselie, paralizantă și sufocantă, din care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
treaptă și Îl găsim Într-o zi din nou În fața noastră - așa cum un nebun ar putea redescoperi lumina și sănătatea minții și și-ar vedea prietenul, ocrotitorul și victima nebuniei sale chiar În fața lui, zîmbindu-i strîmb printre buzele crăpate și umflate și spunîndu-i cu o ironie plină de regret, dar și de Îngăduință: — Ei, iată-ne din nou Împreună! Omul Înalt trăiește o ciudată aventură, are parte de o educație aspră, dar prețioasă. Căci În cele din urmă ajunge să cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai precis, pe nicăieri (cum de fapt eram de mult, dar noi încă nu aflasem fiindcă nu se transmisese asta la televizor). Cu aceasta Traian Băsescu nu se dezminte, rămâne în continuare cel mai mare producător și vânzător de „gogoși" umflate, din întreaga Românie, pe care le vinde urgent prin magazinele proprii numite codat TVR1, TVR2, TVR3, Radio Romania și pe unde mai apucă și el săracul. Popor român, servește cu încredere, fiindcă rețeta nu s-a schimbat, sunt exact aceleași
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
dă euroi! C’ești nebun!? Dintr-odată Baronu’ se umflă și plesnește împroșcând pereții cu mațe și fiere: nimeni nu-și mișcă găoaza din sală! toți vine cu gențile la control! Vânzoleală proteste înăbușite bagaje violate. Cei mai vechi, mai umflați, își fac seriile la o parte. Li se fâlfâie de fierberea din jur - încă mai râd pe seama Baronului. Își fac seria, se ridică, se admiră din mers în oglindă ori pur și simplu se holbează fără jenă la zbârliturile cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se uită mai bine vede că portofelul are în interior o dungă verde. Al lui era doar negru. Muci! Frate, scuze frate, să mor eu dacă am vrut. Uite portofelu’. Știi cum e când te fac ăștia la buzunare... Câțiva umflați îl înconjoară pe individul cu o urmă de bocanc pe față: du-te, bă, la poliție. E aici aproape o secție, la parterul căminului. Nu fi fraier. E cretin Stripăru’ ăsta... Omul ezită, îngaimă: lasă, mi-am luat-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în dormitor. Prin ușa de lemn masiv răzbătea ciocnitul paharelor și farfuriilor, câte un râs înfundat sau vreun un sforăit. Sabina plângea lângă mine, încetișor. Am încercat s-o consolez luând-o în brațe! I-am strâns în palme sânii umflați. Plânsul i s-a schimbat în icnete, apoi în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prost ești! Apoi, în șoaptă: nu mi-a venit ciclul, sunt însărcinată. Imposibil, doar te-am protejat! Și eu am zis la fel, dar uite că mi s-au umflat sânii și am niște pofte teribile. Gândul la sânii ei umflați mă face să-mi pierd o clipă capul, dar îmi revin repede. Ce mă fac? Dacă mă atinseseră blestemele lui madam Ciolpac, pentru că o lăsasem să aștepte în gară cu valiza doldora de bani? Viața mea era încheiată. Pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
aracii nu ridică niciodată probleme de competența justiției, se lasă tăiați din copaci În număr mic și numai atunci când e nevoie de ei, petrec o vară În tovărășia unui vrej de fasole grasă (știți care, aceea cu păstaie lungă și umflată, galben-verzuie!), ajutându-l pe acesta numai și numai de pe poziția lor de tutori neproducitvi și se lasă apoi arși sub plitele pe care se fierb păstăile sau boabele de fasole. Așadar, dacă ar trebui să vă dau exemple de obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
doar capul și o mână cu o farfurie pe care o ștergea parcă, se uita spre noi A. Filmul tot era color, cu excepția lui A. care era alb-negru. Mama era mai înaltă și mai grasă ca de obicei, parcă era umflată, și-l certa pe P.: îi tot spunea ceva gesticulând cu dreapta și cu degetul arătător ridicat, iar noi stăteam cuminți și ascultam, dar nu înțelegeam ce-i spunea. Parcă vorbea numai pentru urechile lui. La un moment dat mama
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
Despre valorile care se transmit de la o generație la alta și de la un secol la altul și care se găsesc în marile opere de ficțiune ale tuturor culturilor. (Era clar că nu mai puteam continua mult timp cu vorbele astea umflate.) Tu m-ai învățat să dau uitării adevărurile cotidiene, adevărurile efemere, adevărurile care par importante într-o zi și irelevante în următoarea. Tu m-ai făcut să înțeleg că există un adevăr superior acestor adevăruri. Literatura, Patrick. Am bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
medicală? spuse el după câteva clipe de tăcere. — Trebuie să mă credeți pe cuvânt. Li se încrucișară privirile. Unde vă doare? — Toată partea de jos. Mortimer se dezveli și își trase jos pantalonii. Coapsa dreaptă era plină de vânătăi și umflată. Idiotul ăla de majordom neîndemânatic! Cred că a vrut să mă omoare. Phoebe examină vânătăile, apoi îi scoase de tot pantalonii de pijama. — Vreau să văd dacă vă doare acum. Îi ridică piciorul și verifică amplitudinea mișcării șoldului. — Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
același timp. Era multă agitație. Pe trotuare era gheață și mai mulți oameni se prezentaseră cu vătămări minore în urma alunecărilor și căderilor; și pentru că era Ajunul Anului Nou, erau deja una sau două victime ale bătăilor din cârciumi cu ochi umflați și răni la cap. Mai așteptau să apară de-ăștia mai târziu. În același timp se simțea o atmosferă de veselie și de sărbătoare. Decorațiuni jalnice împodobeau pereții și aveam impresia că undeva, într-o încăpere îndepărtată, se consuma discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
foarte tânără, s-a îndrăgostit și ea de el. Până aici, nimic neobișnuit. Iar dacă vă voi spune că regele a râvnit la ea, că a cucerit-o și într-un final l-a lăsat pe bietul sculptor cu buzele umflate iar pe iubita acestuia a vârât-o în harem, nici asta nu vă va mira, căci face parte din mersul fatal al istoriei. Numai că în acest caz, fata cu pricina a dat dovadă de niște intuiții peste nivelul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
reușit să cunosc decît într-un lung șir de ani și cu multe osteneli și primejdii pe care le-am întîmpinat. Opera aceasta, eu n-am înfrumusețat-o și nici nu am umplut-o cu fraze îndelung meșteșugite, cu vorbe umflate și mărețe sau cu alte găteli și ornamente care uimesc privirea și cu care mulți obișnuiesc să zugrăvească și să împodobească lucrurile pe care le spun; deoarece am voit ca ea, sau să nu merite nici un fel de cinstire, sau
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ea o adaugă adevărului. Ea nu va face ca pe rege, în tranșee, să-l însoțească poeții, în loc de istorici; nu va compune prologuri de operă pline de hiperbole, prefețe fade și epistole slugarnice; nu-și va copleși eroul cu povestirea umflată a victoriilor sale, ci va lua aerul sentimentului, se va feri discret de introduceri, va părea sinceră și naivă. Cum s-ar putea supăra un mare om, un principe inteligent, pentru că aude rostit un adevăr "scăpat" ca din întîmplare, în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Îl auzi pe Wilson șoptindu-i. Coboară odată, n-o să stea acolo toată ziua. Macomber ieși prin deschizătura din dreptul său, apoi puse piciorul pe scară și apoi jos. Leul stătea tot acolo, privind maiestuos și calm spre obiectul ciudat, umflat și Îndesat ca un fel de superrinocer, pe care ochii săi Îl distingeau doar ca o siluetă. Nu simțea miros de om, așa că privea În continuare ciudatul obiect, mișcându-și ușor capul dintr-o parte În alta. Cum privea obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Robert Wilson, spuse ea. Frumosul domn Robert Wilson cu fața sa cea roșie. Apoi se așeză din nou lângă Macomber, privind pe malul celălalt al râului, unde leul zăcea cu greabănul jupuit, cu tendoanele mușchilor albi vizibile și cu burta umflată și tot mai albă, pe măsură ce negrii Îi jupuiau pielea. Într-un final, aduseră pielea umedă și grea, o făcură sul, se urcară cu ea În spate și mașina porni. Nimeni n-a mai zis nimic până-n tabără. Și așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și toți cilindrii, roțile, curelele de transmisie și toate fiarele, aruncate peste Încărcătura de cherestea depozitată În pântecele vasului. Magaziile deschise ale calei fură acoperite cu o prelată legată strâns cu funia, și vasul o porni În larg cu pânzele umflate, ducând cu el tot ce făcuse din fabrica aia o fabrică și din Hortons Bay un oraș. Barăcile cu etaj, cantina, magazinul companiei, birourile și fabrica Însăși rămaseră părăsite În mijlocul a zeci de pogoane de rumeguș care acoperea câmpia mlăștinoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cealaltă. Când l-am auzit coborând m-am dus după el. Jack stătea la masă-n bucătărie. Hogan intrase și el și stătea-n picioare lângă masă. — Cum te simți, Jack? — Binișor. — Ai dormit bine? Întrebă Hogan — Da. Am limba umflată, da’ capu’ nu mă doare. — Bine, spuse Hogan. Păi ți-am dat whisky bun. — Trece-l pe notă, spuse Jack. Când vrei s-ajungi În oraș? — Înainte de prânz. Plec cu trenu’ de 11. — Stai jos, Jerry, spuse Jack. Hogan ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ncerce să-i blocheze loviturile. Nu se vedea ce bătaie groaznică-și ia. Între runde Îi masam picioarele. Mușchii Îmi fluturau moi sub mâini la fiecare masaj. Era distrus ca dracu’. — Cum merge? Îl Întrebă pe John, Întorcându-și fața umflată spre el. — E meciu’ lui. — Cred că pot să rezist până la capăt. N-am chef să mă oprească ciobanu’ ăsta. Toate mergeau exact cum se așteptase. Știa că nu poate săl bată pe Walcott. Nu mai avea putere. Da’ nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
hârtii. Mai erau cărți de rugăciune, fotografii de grup În care echipajul de mitraliori era așezat după ordinea ierarhică și poza o veselie Îmbujorată, ca În fotografiile echipelor de fotbal din anuarul vreunui colegiu. Acum zăceau În iarbă, cocoșați și umflați. Cărți poștale de propagandă Înfățișând un soldat În uniformă austriacă ce forțează o femeie să se aplece de-a curmezișul unui pat. Amândoi erau desenați la modul impresionist. Erau niște desene foarte frumoase și n-aveau nimic În comun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fac tot mai mari În fiecare zi până ce, uneori, devin prea mari pentru uniformele lor, umplându-le până ce acestea par să ajungă la pragul În care ar urma să explodeze. Burțile indivizilor pot crește până la niște dimensiuni incredibile și fețele umflate ajung să fie la fel de Întinse și rotunde ca un balon. Ce este surprinzător, pe lângă corpolența lor progresivă, este numărul hârtiilor Împrăștiate În jurul lor. Ultima poziție În care-i aflăm, Înainte de a se pune problema Înmormântării, depinde de locul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zi. Brancardierii l-au rugat pe doctor să se ducă să vadă ce-i cu el. Îl vedeau mereu, când duceau câte un mort acolo, și chiar când nu-l vedeau Îl auzeau respirând. Doctorul avea ochii roșii și pleoapele umflate, aproape lipite, din cauza gazului lacrimogen. S-a uitat de două ori la bărbatul ăla - o dată la lumina zilei și a doua oară la lumina unei lanterne. Și asta ar fi putut constitui o frumoasă gravură de Goya, vreau să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
soldații noștri ar face orice ca să fie transferați la Mediterana. Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea ghemuit într-un colț, într-o încăpere îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase capul pe brațe. Antonius înălță capul, oftând. Contemplă umbrele lungi ale copacilor pe pajiște, tufele de arcoantus pline de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]