3,608 matches
-
simțeam vinovat față de speranțele pe care o lăsam să și le puie în mine. Tragic început pentru un don Juan... Dar era prea târziu să mă opresc în drum. N-aș fi avut curajul - și mi-ar fi părut prea umil - să provoc o explicație sinceră. Ca să fiu drept, mă obișnuisem cu viața mea nouă și-mi era frică să nu rămân iar singur. Acum, Irina nu se mai sfia să rămână tot timpul cu mine, inventând amândoi minciunile cu care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vie exact la întîlniri (ceea ce era destul de greu pentru ea, care sta departe). Reușeam s-o fac să fie exactă, dar întotdeauna aveam impresia că are grijă de a nu întîrzia numai spre a nu provoca mânia mea. Scuzele ei umile la cea mai mică inexactitate nevoită îmi făceau milă. Nu puteam însă renunța la pretenția mea: simțeam că imediat ce nu s-ar teme, ar veni fără nici o ordine, m-ar face să aștept ridicol, și nu mi-ar face plăcerea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca să te simți rău, să te disprețuiești și să-ți strici o reputație la care lucraseși cu trudă și de care te simțeai mândru. Mereu nici o scrisoare. Un vis... Mă găsii deodată într-o bisericuță de mahala. Acolo, o nuntă umilă și tot lume cunoscută, ocupată toată ca să dea impresia unei nunți mari. Într-un colț Niki Mihail își rezimase capul pe gâtul de cocostârc și, în mijloc, mirii: domnul, rotofei, făcut cu penița rondă; alături, Irina, dizgrațioasă în văluri albe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Mi se păruse la început o masă, dar era un catafalc. (Vis melodramatic, stupid, însă care mă face și acum să tremur.) Și pe el, printre câteva flori, cu ochii închiși, cu gura deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea se ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot mai repede și mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
parcă boierul le-ar fi stors în câteva clipe toată pofta de viață. Le furase fără milă și tinerețea, și frumusețea, și sănătatea. Pandele, în schimb, neistovit, apărea imediat pe calul vânjos ca un taur, în căutarea unor noi succese. Umili, țăranii îl salutau, iar el nu răspundea în nici un fel. Nu se supăra nimeni și-l acceptau cum accepți neputincios o forță de a naturii. Ospețele de la conac erau celebre în țară. Avea Pandele o imensă satisfacție de a primi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
după plecarea alor ei. Apoi am condus-o până la o stație intermediară. Tremurând toată de deznădejde, strîngîndu-se lângă mine convulsiv, în întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb pe care trebuia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca să adaug "poate mă înșel". Îmi povestea, după obicei, tot ce se petrecea în târgul mediocru - politica, hoțiile, amorurile. Acum, deoarece aceeași situație dura, personagiile pentru mine se conturau, se detailau, le știam cusururile și calitățile toate, clevetirile, existența lor umilă. Observam că discuțiile noastre de odinioară asupra unor chestiuni mai înalte nu folosiseră la nimic și că, în loc să înceapă să-mi povestească tot ceea ce citise în lipsa mea, sau măcar tot ceea ce gândise despre mine, își pierdea timpul în mod neînsemnat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu care am îmbogățit-o, să nu mai simtă nevoia de a le utiliza în nici o ocazie și să le lase fără de nici o remușcare să se părăginească, să admită oameni noi cu care de obicei nu poți vorbi decât lucruri umile (despre muzica de la grădina publică sau despre cofetăria centrală), și să suporte, mai ales, omul care n-a mers poate niciodată pe drumul preocupărilor ei, care râde poate cu un timbru prea greoi (căci nu era nimeni de care să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pătrundea și mai mult când, îndepărtați, se deprindea fără mine. Dar când mă întorceam se da toată, uita planurile infidele. Dinard (după mai multă vreme). Cum starea mea devenise intolerabilă, am sacrificat orice mândrie personală și am trimes o scrisoare umilă, disperată, implorătoare. Renunțasem la rolul meu dominator, pe care-l ținusem, fără șovăire, atâția ani. Mi-aduc aminte că nici chiar în momentul când scriam nu eram complect lipsit de luciditate. Plângeam și am lăsat anume lacrimile să cadă pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Scrie-mi tot ce crezi (pe adresa prietenei mele Loulou) și voi face precum vrei. Aici va fi ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic cu mine, și de îndată ce fac rost de bani, de vrei, voi veni la tine, sclavă umilă..." Mai întîi, scrisoarea citită de un indiferent, cu un accent abia liric, poate produce efecte comice. Însă nu valoarea ei estetică mă interesează, ci adevărurile ce le-ar putea conține. Desigur, o reală părere de rău. Altfel nu mi-ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
gânduri. Și-a trimis un an de zile, de peste drum de mine, sclipirile ochilor, ca doi pescăruși, în zadar. Și o dată, când am văzut-o în plin soare, am fost uimit de apariția ei minunată. Am che-mat-o și a venit umilă, despuiată de orice pretenție personală, fără nici un gând ascuns. O port acum pretutindeni cu mine și pun în ea sau iau din ea, ca dintr-o casetă, toate gusturile mele. Viața dintre noi i se pare un miragiu, cea mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aparențele. Merită, săraca!" După dejun, într-o trăsură, cu Ioana și Viky, cu un pisoi mititel, numit în glumă pentru culoare locală Ahmed, am pornit spre mare. Cavarna: o singură stradă, cu prăvălii neînsemnate ținute de bulgari și câteva cafenele umile. Trăsura a întors spre stânga, și după patru kilometri de mers pe un drum pustiu, ușor înclinat, în fund, de la un timp cu linia albastră a mării, o moară, și apoi mititelul Cavarna-Port. Câteva magazii, câteva bordeie locuite de pescari
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Pitpalac, am o impresie nelămurită. Cel puțin nu o poți cântări de la prima vedere. Ioana mi-a reprezentat-o în două chipuri diferite. La București îmi vorbise des-pre ea, când îmi enumerase pe toți oamenii Cavarnei-Port, ca de o ființă umilă, dar plină de suflet, interesantă să o descoperi la capătul lumii. Însă poate că exagerase astfel numai ca să-mi facă localitatea cât mai plăcută și să mă hotărască să vin aici, cu toată teroarea mea de rudele ce trebuia să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
val scânteia. Era o feerie, și nu sunt cuvinte pentru a o descrie, nici culori pentru a o picta. Ce contează toate farmecile oferite de o creație omenească, o carte genială, un oraș fantastic, față de minunea ce se desfășoară lângă umilul port... Îmi simțeam tot sufletul în tresărire și-mi deveneau puerile toate credințele. Uneori luam barca. Cadîr conducea și îmi ghicea dorințele pe tăcute. Lipsa lui de personalitate devenea de un mare folos, căci îl uitam imediat. Luam cu noi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ciudă, îi simt despotismul, și mi-e scârbă de mine că nu am avut curajul să mă degajez, să plec. Plimbarea pentru câteva ceasuri la Cavarna devine obligatorie, căci îmi permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de umilă, că-mi dam seama de asta), și după o escapadă de câteva ceasuri pe ulițe umile, satisfăcut de curajul meu, neliniștea să nu se fi întîmplat ceva Ioanei mă invadează tot mai mult, și o pornesc înapoi spre port, mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă degajez, să plec. Plimbarea pentru câteva ceasuri la Cavarna devine obligatorie, căci îmi permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de umilă, că-mi dam seama de asta), și după o escapadă de câteva ceasuri pe ulițe umile, satisfăcut de curajul meu, neliniștea să nu se fi întîmplat ceva Ioanei mă invadează tot mai mult, și o pornesc înapoi spre port, mai înainte de ora ce mi-o fixasem, grăbindu-mă tot mai mult pe drum, și ultimii pași
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de boala lui Viky. N-am mai văzut un om de omenie mai perfect ca el, îndurerat de tot ce se întîmplă rău în jurul lui. Poți să-i spui toate necazurile fără nici o jenă. Ai impresia, indiferent de ființa lui umilă, că ești consolat. Ajungi la convingerea ca oamenii se împart numai în două categorii: cei răi și cei buni. Și marea pare pustie de când nu mai văd printre valuri strecurîndu-se grațioasa înotătoare Viky. Iar noaptea ne înspăimîntă orice zgomot, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
chiar dacă inteligența ta are toate curajurile. Te văd acum: suferi în orice moment, nu atât din milă pentru mine - ai dreptate, în dragoste n-are ce căuta mila - cât din scârba că ți s-a putut ție întîmpla așa ceva. Ești umilă în orgoliul tău. Iubita mea orgolioasă, mi-e dor de buzele tale fierbinți (,fierbinte" nu este pentru tine, pasionată, un cuvânt convențional?) și de toate principiile înrădăcinate în tine, orice teorii ai susține. Și poate că fericită ai fi nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că nu mă sfiesc să-i spun: - Tare suntem necăjiți, Hacik! Această vorbă cuprinde multe dureri fără legături între ele și totuși împletite așa de bine, înlocuindu-se una pe alta, suprapunîndu-se. - Și eu sunt atât de supărat! Are curajul, umilul Hacik, să se jeluiască, poate pentru că accen tul meu arată că am răbdare să-l ascult puțin sau pentru că el vrea să ne încurajeze pe noi. Omul, în egoismul lui, își găsește o consolare că se mai găsesc și alții
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-și câștige viața la Paris, ca muncitor tipograf. Este un bărbat frumos, cu o superbă barbă de mag care fascinează o generație întreagă. Scrie destul de puțin și publică și mai puțin. E însă, întotdeauna, gata să apere pe cei umili, să protesteze, să atace - întotdeauna pe propria lui răspundere. Indiferent față de glorie, lasă să-i publice alții cărțile. Consecvent cu sine până la absurd, distruge un manuscris voluminos pentru că își modificase anumite idei formulate acolo. De o extraordinară bunătate, e neînduplecat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai ales la intrigile politice de culise. Oportunist, laș, imoral - nu are decât o singură pasiune: puterea. Nu-l interesează mijloacele cu care izbutește să parvină. "Ingrat și vanitos", - își amintește despre Costa fostul său profesor la Coimbra - "era totuși umil când trebuia; scandalagiu și obraznic, totuși timid în fața primejdiei; sectar odios, prieten al măririlor și comodităților vieții..." Portughezii își amintesc încă de spaimele lui penibile; când sărea din tramvaie de teama unei bombe imaginare, se prefăcea rănit ca să nu iasă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că șovăie, Wolfhram înaintă iarăși un pas și îl pălmui. — N-ai auzit? Răspunde! Prefectul te-a întrebat ceva. Audbert se aplecă, lăsându-se în genunchi, până ajunse aproape între picioarele roibului. — îndurare, Eminentissime! Ai puțină îndurare pentru acest slujitor umil al tău! Da, sunt un marcoman și vin din Suabia de Sus. Sebastianus își potoli calul enervat de prezența sâcâitoare a țărănoiului printre jaretele sale aristocratice. — Suabia de Sus e cam departe de aici și, din câte știu, aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mai mult chiar, ori de câte ori îi întâlneau, mamele își strângeau copiii lângă ele, păstorul alerga să aducă înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma, în grabă, pe spinarea vreunui catâr îndărătnic - căutau să mărească pasul. Diferitele comunități se adunau, de regulă, în spatele diaconilor, care mergeau ținând deschise Psaltirele de pergament și intonând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai bine zis a fost până acum o săptămână, când s-a predat soldaților din garda palatului. Nu-i așa, Divicone? îl întrebă el pe un ton prietenesc. Bagaudul încuviință, îndreptându-și pentru prima oară privirea către Sebastianus. O privire umilă, totodată febrilă, ce nu părea deloc a fi aceea a unui criminal înrăit. — Da, spuse pe un ton liniștit și parcă plin de inspirație. Fiindcă, înainte de a fi un bagaud, sunt un bun creștin. Nu era explicația cea mai clară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ochiul spre Sebastianus și îl îndemnă pe celălalt să continue: — Pe urmă?... Zi mai departe, Divicone, ofițerul meu trebuie să știe totul despre tine. — Pe urmă eu n-am mai vrut. Ochii săi de câine își luară un aer umil, aproape implorator. Eu... eu sunt un bun creștin. Hunii sunt păgâni și fac lucruri... da, fac lucruri înfiorătoare! Și nu numai ei, întări, ridicând glasul și aprinzându-se la față. Mai întâi de toate, aliații lor; da, turingienii! Ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]