200,946 matches
-
o dată la momentul crimei: o izbise cu ceafa de zidul galben al agenției, de cel puțin cinci ori. Se uita la ea, mișcându-și repede buzele, iar ea îl privea direct în ochi, mai întâi mirată, apoi indignată și pe urmă somnolentă. Și deodată îi cădea capul. Gil nu se putea hotărî ce imagine să scoată. Plus că mai era și șarpele. Găsi din prima secvența și se uită din nou. Era un șarpe cu buze umede, gri-argintii, ca o fâșie
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
e, cu fruntea aplecată. De-o fi aceasta boală sau anatemă veche, pe care nu le pot, o clipă, ocoli, le voi purta ca floarea la ureche... Plecat din mine, mă voi regăsi pe piept cu-nsemnele a mii de leghe - urme lăsate-n vârste de copii... Cine vâslește Chem copilăria și parcă sperii un cârd de pești, cine vâslește spre mal de tulbură apa? Eu eram aici, nu acolo, eu trăiam într-o mătrăgună nu într-un nufăr, eu mă gândeam
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
care doruri zac, având destinul fructelor necoapte, Ascult-o: ți-a trimis-o vreun sfânt, în rugă pentru ea îngenunchease, de azi ridică-te de la pământ și-nmugurește-n zodii luminoase, Re-nvață în adâncuri să privești, și mersul peste urme regăsite, salvată dintre lanțuri și din clești, vei ține-n mâini iar fructele oprite...
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
Noul Testament, Isus însuși. El n-a avut urmași fizici (dacă lăsăm deoparte ipoteze de tip Dan Brown) și a murit la o vârstă fragedă, 33 de ani, o vârstă la care patriarhii nici nu-și începeau bine viața care lasă urme. Isus și-a asumat și la nivelul vârstei destinul omenesc, ba chiar unul crud, în care nici nu se atinge bine jumătatea vieții. Fiindcă, după cum se știe, "vârsta lui Isus" a devenit sinonimă cu ceea ce Dante socotea a fi jumătatea
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
mă impresionează prea tare, în primul rând pentru că mă obișnuiesc cu gândul, apoi pentru că moartea fiecăruia dintre noi este un mic sfârșit de lume pentru cel în cauză. Totuși, ideea unei posibile distrugeri generale ajunge să creeze în cele din urmă o stare de spirit specială. Nici un scriitor din zilele noastre nu mai poate gândi non omnis moriar". În perspectiva unui apropiat sfârșit al lumii vârsta care, într-un fel sau altul, supără pe toată lumea, dispare, dar odată cu ea și consolarea
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
zilele noastre nu mai poate gândi non omnis moriar". În perspectiva unui apropiat sfârșit al lumii vârsta care, într-un fel sau altul, supără pe toată lumea, dispare, dar odată cu ea și consolarea horațiană a artiștilor, a tuturor celor care lasă urme: "nu voi muri de tot". Cât timp nu ne gândim la această ultimă posibilitate de a ne pierde vârsta de tot, ne putem plasa liniștiți în roata mereu reluată a anilor: " Faptul că totul curge - fără întoarcere pentru individ, dar
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
muchia dintre ani dă trecerii noastre mai departe sensul unei, chiar dacă discutabile, opțiuni și transformă ceea ce ar putea părea numai silnică trecere prin mașina fără oprire a timpului, în curajul, chiar riscant, de a o lua mereu de la capăt". La urma urmei, dacă nu putem să ne naștem bătrâni și să devenim tot mai tineri, cum visa Eugen Ionescu și nici să obținem tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, putem, în schimb, să sărbătorim Anul Nou, adică momentul când ne
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
dintre ani dă trecerii noastre mai departe sensul unei, chiar dacă discutabile, opțiuni și transformă ceea ce ar putea părea numai silnică trecere prin mașina fără oprire a timpului, în curajul, chiar riscant, de a o lua mereu de la capăt". La urma urmei, dacă nu putem să ne naștem bătrâni și să devenim tot mai tineri, cum visa Eugen Ionescu și nici să obținem tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, putem, în schimb, să sărbătorim Anul Nou, adică momentul când ne facem
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
trec pe lângă somnul tău cobor scara și merg mereu spre o țintă de lângă somnul tău tu mă vezi doar cu ochiul sintetic de după somn, cum migrez eu în apele formelor înspre splendoare și merg mai departe și-n cele din urmă adorm cu mâinile-n materia grea din viața de după lume trec pe lângă somnul tău, urc scara celor 72 de stări fiecare stare e-atâta agonie câtă splendoare. Anamneză mă trezește sângele; e mereu pe acolo pe unde eu dorm este
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
grea din viața de după lume trec pe lângă somnul tău, urc scara celor 72 de stări fiecare stare e-atâta agonie câtă splendoare. Anamneză mă trezește sângele; e mereu pe acolo pe unde eu dorm este el mesagerul care umblă pe urmele mele mă trezesc și tresar și urmează că vreau să adorm iar și iar în infinite locuri din timpul care se sparge de tot ce eram și mă aruncă-n gol această simplă hematie care moare cu un ecou pierdut
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
iarnă cu apa zăpezii, a intrat în pământ singurul lucru ce l-am avut: secolul XX grădina cu arbori arhetipali de pe muntele analog cărarea ca o boare spre Dumnezeu și iarăși chipul tău iubit: însuși secolul XX #ți văd la urmă tălpile: Doamne, cum Te-ai rănit umblând numai pe Marea Neagră. O parte din Întreg în toate zilele, îmi vei lipsi, cum spărgătorul de gheață pe Marea Nordului, în 8 ale iernii mă adun din țăndări, pământul mă-ntoarce cu el, pe
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
cartilagii lucios argintii ca pieliță de stea - mi se lichefia rușinea-n ochiul dinlăuntru pe care-o beam apoi cu-nghițituri tiptile; marș afară din viață-mi strig scrijelind pe cuvinte nimfa deșertăciunii, născând, prin cezariană, acest poem. n *** La urma urmei, greierii înșiși numai noaptea cântul și - ascunde - afonii citadini, și - astfel își murmură trist bucuria de-a fi încât muiați de rouă - ca de un plâns abia schițat - ei se prefac, vag histrionici, că nu știu nimic despre oameni
Poezie by Alexandru SFÂRLEA () [Corola-journal/Imaginative/8171_a_9496]
-
lucios argintii ca pieliță de stea - mi se lichefia rușinea-n ochiul dinlăuntru pe care-o beam apoi cu-nghițituri tiptile; marș afară din viață-mi strig scrijelind pe cuvinte nimfa deșertăciunii, născând, prin cezariană, acest poem. n *** La urma urmei, greierii înșiși numai noaptea cântul și - ascunde - afonii citadini, și - astfel își murmură trist bucuria de-a fi încât muiați de rouă - ca de un plâns abia schițat - ei se prefac, vag histrionici, că nu știu nimic despre oameni... Po
Poezie by Alexandru SFÂRLEA () [Corola-journal/Imaginative/8171_a_9496]
-
comentariilor la viitoarele lecturi - am asistat inclusiv la o lectură a lui Cristi Popescu întâmpinată extrem de circumspect - dar se instala un fel de recunoaștere a valorii, un fel de... ok, ce a citit azi nu e chiar strălucit, dar... până la urmă, vorbim de Cristi Popescu pe care îl cunoaștem! Mecanismul criticii în cenaclu avea și o dimensiune mai amplă și mai profundă, de care am devenit conștientă abia ulterior, când am perceput-o ca fiind o formă de rezistență la propaganda
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
responsabilitatea propriilor copii, unii dintre ei cu mai multe rânduri de copii, mari și mici, marcați de apariția primelor pietre funerare ale generației. De ce i-am cautat? Pentru că am scris un poem pentru ei, poem care se termina așa... Până la urmă toată frumusețea lumii încăpea în noi/ nu aveam cărți de vizită/ nu ne chema în niciun fel de aceea de fiecare dată când coboram pe schitu măgureanu/ atingând linia orizontului ca o navă/ oamenii întorceau capul după poezie hipnotizați de
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
Emil Brumaru Se-ncheie anul. Poate-i cel din urmă, Mult mai bogat decît o viață-ntreagă. Atît te rog: tu leagă și dezleagă Iubirea mea, n-o arunca în turmă De porci grohăitori, cirezi de tauri Scopiți la suflet, îmbătați de bale În buluciri pe străzi municipale; Eu te-
Se-ncheie anul. Poate-i cel din urmă... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8376_a_9701]
-
fluctuante ale scrisului și să înțeleg că, pentru a captura fie și o umbră de adevăr (acel "cuvînt ce exprimă adevărul"), un text literar nu trebuie să le respecte întocmai, dar nici să le ignore. Am înțeles, în cele din urmă, că arta scrisului și arta lecturii sunt gemene. A citi bine e a citi ca un scriitor și a scrie bine e a scrie ca un cititor bun - un cititor care e în stare, dacă se poate spune așa, să
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
acești cititori-scriitori devin membri de drept ai așa-numitei "republici a literelor". Aș ilustra aceste afirmații printr-un citat dintr-o scrisoare a lui Henry James, care mi s-a întipărit în minte de îndată ce am citit-o, cu ani în urmă, în vreme ce lucram, în Statele Unite, la cartea mea Rereading (1993). Maestrului îi fusese trimisă spre examinare colegială o versiune timpurie, fragmentară, a romanului Eleanor, în curs de elaborare de prietena sa, d-na Humphrey Ward (1851-1920), autoare de mare succes în
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
Ar mai fi multe de adăugat, voi încerca să le rezum în puține cuvinte: a scrie într-o limbă exilată, desțărată, diasporică - chiar dacă publici în țara unde ea e vorbită și unde ceea ce scrii nu trece neobservat - e, pînă la urmă, a scrie tot pentru tine, sau poate pentru cîțiva prieteni, pe care-i imaginezi citindu-te în actul doar pe jumătate conștient al "ficționalizării" citititorului care va fi înscris, volens-nolens, în text. Metafora cu Lumea Cealaltă rămîne valabilă, căci articolele
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
de predilecție sunt tmeza și hiperbatul, - adică "tăietură" și "trecere dincolo, ieșire (din cadru), depășire". Ceea ce presupune un, dacă vreți, "sadism" față de sintaxa unanimă și de obștescul material verbal. În care el, poetul, tăia ca-n carne vie. Verbul din urmă e la imperfect pentru că, azi, Adrian Bodnaru, fără să fie mai blajin, mai molcom, mai netăios, mai puțin... tmezo-hiperbatic în ceea ce privește scriitura, va fi trecut din geometrismul cutărui stil cvasi-cubist, constând în angularități, în colțuri, muchii, unghiuri (ba chiar unghii!), într-
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
te simți iresponsabil precum iubirea. Consiliu Să fii tu însuți să te repeți cu exasperare în timp ce spiritul ți-e aidoma unui lemn uscat și doar cuvîntul umed cum o buză. Adult Pînă-aici tristețea pînă mai încolo unde nu mai bîntuie urmele copilăroase-ale incașilor și nici un munte nu-ți mai devoră Sărbătorile de iarnă nici un Paște nu-ți mai scoate lacrimile la vînzare pînă-aici unde modifici cu meșteșugărească migală doar ceea ce e cunoscut și jaluzelele niciunui vis nu-ți mai acoperă fereastra
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8207_a_9532]
-
Cu înghețul, cu gerul. În aprins O scară luminiscentă în iederă Ca orbii mă urcam pe ea Pasărea nevăzută neagră îmi fluiera: " Nu e o scară e numai lumina" Nu cădeam încă pe pietrele calde Mai păstram în aer o urmă de pod pe care Am trecut apa cu mii de lumini Ce mi-au aprins văzul Nu știu cînd, foarte, foarte lent, începuse căderea. Auzeam plînsul pietrelor calde în acest început coborît Pe scara luminiscentă Prinsă, salvator, în cădere. O
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
zicea și se ruga de mine în toate felurile să mănânc, promițându-mi că o să-mi placă și că e spre binele meu. Îmi dădea cu lingurița în gură, iar eu îmi țineam buzele încleștate și refuzam să înghit. Până la urmă, impresionat de lacrimile ei (o, de atunci o iubeam pe mama amețitor și sentimentul acesta în timp nu s-a tocit ci a sporit...), cedam și înghițeam cu noduri acele triste-mbucături pe care le uram și de care eram
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
și am devenit altul, mă hrănesc și eu cu ce se hrănesc toți. Tanti marioara Tanti marioara a spus visătoare: "Eu uit totul, încurc totul, nu țin minte nimic, nici măcar suferința, sunt ca râul pe luciul căruia nu rămâne nicio urmă, curge înainte senin, netulburat." După ce a rostit aceste cuvinte, a izbucnit în râs cu glas melodios, avea aerul că e împăcată cu soarta și cumva fericită. Era îmbrăcată într-o rochie de stofă fină, culoarea vișinei putrede, la gât purta
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
vreme tanti marioara mi-a reapărut în fața ochilor. Apoi, a devenit o regulă: Când și când, se ivește și zice "Eu uit totul, încurc totul, nu țin minte nimic, nici măcar suferința, sunt ca râul pe luciul căruia nu rămâne nicio urmă, curge înainte senin, netulburat." Pe urmă râde. Alteori zice Angelo, vine demolarea peste noi! și atunci nu mai râde, e desfigurată de spaimă. Ah, port pururi vie în memoria mea moarta asta așa cum o biserică poartă în ea crucea! Tanti
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]