3,889 matches
-
apă vie ce mai însemna o poartă a durerii știam că e ultima îi sfârtecase altcineva toate cele câteva inimi ea vindecase mâini picioare și câteodată suflete știa că nu moartea e cea mai fără de îngeri timpul își scoate uneori veșmintele cusute cu fir la uscat pe locul odăii am făcut grădină cine-a știut că și florile dor ca atunci în fereastra prispei sub umbra viței de vie se leagănă fața lui Dumnezeu venit la întâmpinare ce-ai face tu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
am întrebat-o pe Nan O’Shea de ce începuse să ne chinuie abia acum și am avertizat-o să nu spună cumva că nu știe nici ea. A zis că fusese „plecată“ mulți ani. De aproape, aduce a călugăriță fără veșmântul monahal, ca și cum n-ar fi exclus să se fi alăturat unei misiuni, bătându-i la cap pe sărmanii oameni din Africa, dar s-a dovedit că locuise la Cork și lucrase pentru ESB1 din 1962. De curând a „ieșit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru persoane îndoliate pe care le citisem. Uită-te după semne, spusese Aidan. Acesta era superb; cu aripile dantelate în albastru și galben și alb, și am retractat tot ceea ce spusesem, cum că fluturii n-ar fi decât molii în veșminte scumpe brodate. S-a învârtit prin cameră, lăsându-se pe poza noastră de la nuntă (reașezasem toate pozele cu Aidan la locurile cuvenite), pe radiografiile mele înrămate, pe fanionul cu Red Sox, pe toate lucrurile care aveau o semnificație pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și la ei mă voi întoarce într-o zi nu prea îndepărtată. Iar tu vei rămâne după mine, fiule. Și îmi vei duce amintirea mai departe. Și îmi vei citi cărțile. Și vei revedea atunci scena asta: părintele tău, în veșmânt napolitan pe galionul care-l aduce spre coasta Africii, tot mâzgălind hârtia, ca un neguțător care-și face socotelile la capătul unei lungi călătorii. Dar oare nu asta fac: ce am câștigat, ce am pierdut, ce Îi voi spune Creditorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de peste tot, făcând să tremure lespedea pe care eram așezată. Ulicioara pe care mă aflam, de câte ori o cutreierasem! Văzând-o însă astfel, pustie și străbătută de un torent, nu mai izbuteam s-o așez undeva în minte. Tremuram de frig, veșmintele mi-erau ude, sandalele le pierdusem în goană, iar din păr mi se scurgea un firișor de apă înghețată care-mi scălda neîncetat ochii arși de plâns. Am tremurat din nou, am tușit zdravăn, când un glas de femeie mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întrerupem, să-l lăsăm să spună în amănunt ce a făcut în aceste zile din urmă, apoi ne vom sfătui ce atitudine să adoptăm.“ A tăcut brusc și s-a așezat adunându-și în jurul lui, cu o mână tremurătoare, poalele veșmântului pătat, în vreme ce o tăcere de moarte învăluia sala, iar privirile se întorceau la unison spre al-Mulih. Acesta a așteptat ca unul din cei de față să intervină; în zadar. Atunci s-a ridicat cu o tresărire de energie. „Șeicul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
discuției, țâșni brusc de la locul lui, împingându-și vecinii cu umerii săi masivi: „Îi putem oferi ceva, spui tu, dar ce anume? De ce îți ascunzi vorbele în fundul gâtului? Ceea ce vrei să-i oferi lui Ferdinand nu e nici un sfeșnic, nici un veșmânt de gală, nici o roabă de cincisprezece ani. Ceea ce vrei tu să-i oferi lui Ferdinand este orașul acesta, despre care poetul a spus: Granada, nu-i cetate pe potriva ta, În Siria, în Egipt sau în Irak, Căci tu ești mireasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
săi spre Gheena, a plecat fără să-și mai vândă pământurile, făgăduindu-și să se întoarcă singur câteva luni mai târziu spre a găsi un cumpărător. Și pentru Astaghfirullah sunase ceasul pribegiei. Nu a luat cu sine nici aur, nici veșminte de preț, doar un Coran și merinde pentru drum. A sosit apoi luna dhul-hijja, cerul s-a acoperit de nori, iar nopțile au devenit mai răcoroase. Tatăl tău încă se îndărătnicea, petrecându-și zilele între dezrobitor și genovez, întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
te trimite pe meleagurile astea, gâfâi Salma când o ajunse din urmă. Sara își luă o înfățișare amuzată: — Asta o spune mereu și rabinul nostru. Dar eu nu sunt chiar așa de sigură. Totul mi se părea ciudat la ea, veșmintele ei de toate culorile, râsul ei în hohote, dinții ei din aur, voluminoșii ei cercei, fără a uita de parfumul sufocant care mi-a izbit nările când m-a strâns la piept. În timp ce mă holbam la ea fără rușine, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o noapte liniștită istorisirii poveștii lor, ar fi amestecat și niști djinni, niște covoare zburătoare și felinare fermecate, iar înainte de ivirea zorilor, ar fi preschimbat în mod miraculos căpetenia lor în calif, cocioabele în palate și straiele de trudă în veșminte de mare preț. Aceștia erau hamalii din Fès. Trei sute de bărbați, cu toții oameni simpli, foarte săraci, aproape toți fără știință de carte, și care știuseră totuși să devină breasla cea mai respectată din cetate, cea mai unită, cea mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Povestea ne amuza. De cum întâlneam un amic la etuvă, ne distram întrebându-l dacă apa nu i se părea diferită în ziua aceea. Pentru toți oamenii din oraș, baia turcească este locul de întâlnire cel mai plăcut. Își leapădă cu toții veșmintele în cabine, lângă ușa de intrare, apoi se adună goi, fără nici o rușine. Tinerii școlari vorbesc despre dascăli, își povestesc năzbâtiile, trecând sub tăcere bătăile la fund căpătate mai apoi. Adolescenții vorbesc despre femei, acuzându-se reciproc că tânjesc după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
verișoare, câțiva vecini, Hamza bărbierul cu băieții de la hammam și, mai la o parte, sub o poartă, Warda și Mariam. Cât despre tata, mă aștepta în fața sălii unde trebuia să fie oferit un banchet în cinstea mea. Ducea sub braț veșmântul nou cu care, potrivit tradiției, trebuia să-l îmbrac pe dascălul școlii în semn de recunoștință. Mă contempla cu o emoție dezarmantă. L-am privit cu atenție la rându-mi. Preț de o clipă, am revăzut în minte atâtea imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se deosebi de gloată, unii își înfășurau turbanul în jurul unor calote înalte și ascuțite, asemănătoare acelora pe care aveam să le văd purtate de medici, în cursul șederii mele la Roma. Noi, învățăceii, aveam o simplă tichie. În pofida științei și veșmântului lor, profesorii noștri erau mai toți oameni plăcuți, cu răbdare la explicații, atenți la talentele fiecăruia. Câteodată, ne pofteau la ei acasă, ca să ne arate biblioteca; unul avea cinci sute de lucrări, altul o mie, un altul mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă înduioșeze. Am înaintat și mai mult spre el, rostind vorbe de reconfortare și făgăduind să mă interesez încă de a doua zi pe lângă director. Când am fost foarte aproape, omul a țâșnit brusc spre mine, m-a înșfăcat de veșminte cu o mână, în vreme ce cu cealaltă îmi mânjea chipul cu murdărie, scoțând țipete de dement. Gardienii care au venit în goană în ajutorul meu mi-au reproșat sever imprudența. Din fericire, hamamul apropiat de maristan era deschis la ora aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dintre cele mai obișnuite, exact cum erau cele pe care fasioții le vindeau îndeobște oamenilor din Tefza. Când, înapoindu-mă de la suk, i-am povestit foarte țanțoș tatei despre voluminoasa mea achiziție, a fost cât pe ce să-și sfâșie veșmântul de consternare și de jale: — O să ai nevoie de cel puțin un an ca să poți plasa atâtea săbii într-un orășel! Și, cum oamenii vor afla că ești grăbit să te întorci, ți le vor cumpăra la prețul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să moară ca un câine la picioarele celei mai nevinovate dintre victimele lui. Înainte de căderea serii, Harun îl îngropase pe Zeruali sub un smochin, fără să-i fi scos nici veșmântul, nici încălțările, nici giuvaericalele. ANUL FURTUNII 918 de la hegira 19 martie 1512 8 martie 1513) În anul acela, Fatima, soția mea, a murit la naștere. Vreme de trei zile încheiate, am jelit-o pe cât n-am iubit-o niciodată. Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
când coborî cu adevărat noaptea, focuri de artificii izbucniră la malul apei, întâmpinate de aclamații frenetice. Cu această ocazie, cuprins de veselia generală, am simțit dintr-odată un irezistibil imbold să mă îmbrac după moda egipteană. Mi-am părăsit așadar veșmintele de fasiot, pe care le-am pus conștiincios deoparte pentru când aveam s-o iau iarăși din loc, și am îmbrăcat o tunică strâmtă cu dungi verzi, cusută pe piept și evazată până la poale. Am încălțat sandale după moda veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Negre. L-am întâlnit la Bologna. Pentru prima mea ieșire, am ținut să merg la palatul lui messer Jacopo Salviati, venerabil gentilom din oraș, care mă înconjurase cu întreaga sa bunăvoință de-a lungul bolii, trimițându-mi necontenit bani, cărți, veșminte și daruri. Guicciardini îl rugase să mă ia sub protecția sa, iar el se achitase de această sarcină cu o sârguință paternă, nelăsând niciodată să treacă o săptămână fără să-mi trimită pe unul din pajii săi ca să mă întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
va da crezare dacă voi spune că au fost violate călugărițe pe altarele bisericilor înainte de a fi sugrumate de pedestrașii germani cuprinși de veselie? Mi se va da crezare dacă voi spune că mânăstirile au fost devastate, călugării despuiați de veșmintele lor și siliți sub amenințarea biciului să calce în picioare crucifixul și să proclame că se închinau lui Satana Blestematul, că manuscrisele vechi din biblioteci au alimentat imense focuri de bucurie în jurul cărora țopăiau soldați beți, că nici un sanctuar, nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
coridorul care duce la Sant’Angelo, episcopul ținându-i poala robei ca să nu se împiedice. În goana sa, a trecut prin dreptul unei ferestre, iar un soldat imperial a trimis o salvă în direcția lui, fără ca totuși să-l nimerească. — Veșmântul Vostru alb e prea vizibil, Sanctitate! îi spuse însoțitorul său, grăbindu-se să-l acopere cu propria sa mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câteva lucruri pe care le-am adus cu noi aici. Nu veți lua nimic cu domniile voastre. Cel mai mic balot, cel mai mic coș i-ar putea ațâța pe pedestrași așa cum mirosul sângelui ațâță fiarele. Veți pleca așa cum sunteți, în veșminte ușoare, cu brațele libere. N-am încercat să argumentez. Era scris că voi trece dintr-o patrie într-alta așa cum trece cineva de la viață la moarte, fără aur, fără podoabe, fără alt avut decât resemnarea mea în fața voii Celui-de-Sus. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe cap avea o cască pe care s-a grăbit să și-o scoată înainte de a mă strânge în brațe. Războiul îl albise înainte de vreme, iar chipul îi era mai colțuros ca niciodată. În jurul lui stăteau vreo doisprezece pedestrași, în veșminte bufante și cu panașe pline de pete, pe care mi-i înfățișă drept frații săi. Abia făcuserăm câțiva pași că un ofițer castilian veni să se posteze împreună cu oamenii săi de-a curmezișul drumului. Făcându-mi semn să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îl doborâseră de curând, Valerius își apăra fața cu mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl împroșcă pe Valerius. Acesta se târî, însă avu timp să vadă cum lama romanului străpungea gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
uciderea guvernatorului Germaniei Inferior, dar reușise să-și dovedească nevinovăția și se întorsese la ai lui. Deodată, Tarosh dădu drumul lăncii și îl apucă pe Valerius de braț. Îl examină lung, din cap până-n picioare. Îi observă silueta zveltă sub veșmântul scurt de blană, umerii lați, puternici. Îi privi atent chipul. Când întâlni privirea lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un om care se teme, zise încruntat. — Eu sunt medic, ți-am mai spus... Sunt un om care vindecă... Un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tău. Salvează-l, zise bărbatul împingându-l pe Valerius. Grăbește-te. Pe o băncuță sprijinită de perete era întins un tânăr. Ținea ochii închiși. Chipul îi era crispat de durere și respira greu. Valerius observă petele închise la culoare de pe veșmântul lui rupt - era sânge uscat. Trupul său răspândea un miros înțepător, de sânge și sudoare. Era mirosul celui care luptase ca să supraviețuiască, al celui care se află la un pas de moarte. Mirosul fricii, se gândi Valerius. Pentru el m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]