3,145 matches
-
nemișcat, înghețat parcă într-o hibernare fără sfârșit în gerul lipsit de orice adiere de vânt. Sub el se întinde parcul cochet și bine îngrijit a fostului sanatoriu. Aleile betonate, delimitate de gardul viu și mărginite cu bănci din lemn, vopsite în culoarea verde, sunt trasate cu o precizie aproape matematică printre arbuștii ornamentali, care altădată asigurau în perioada verii o umbrelă răcoroasă pentru pacienții care-și făceau siesta la umbra lor. Își aprinde o țigară și suflă fumul încet pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
comandă aici? Leutnant Janke. Ieșit dintr-un adăpost improvizat, locotenentul pocnește din călcâie și se prezintă. Discută un timp cu noul venit, apoi cheamă câțiva soldați să ajute la descărcarea din cabina vehiculului a mai multor cutii de diferite dimensiuni, vopsite în verde și cu vulturul nazist pe ele. Sergentul Lazăr scrutează intens pădurea în timp ce ascultă mârâitul intens al motorului unui vehicul invizibil. Ușoară, seara se lasă întunecată peste vârfurile copacilor, înghițind lacomă umbrele lungi, ciudat deformate, ale copacilor pe zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să-i spună lui și celorlalți cînd și cum să muncească pămîntul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, Își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi Își vopsi În albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului În fibrele lemnului vechi ce va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea, dar mai Încolo, nu mai avea bani acum. MÎine sau poimîine după-amiază, pînă joi oricum, va vopsi În negru lucios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
an, apoi Își vopsi În albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului În fibrele lemnului vechi ce va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea, dar mai Încolo, nu mai avea bani acum. MÎine sau poimîine după-amiază, pînă joi oricum, va vopsi În negru lucios șareta după ce-i va repara Încheieturile...a venit primăvara! Își trase șapca pe ceafă. „Care va să zică s-a terminat cu pămîntul N-a fost să fie...” Cerul lucea deasupra necrezut de albastru. „Vedeți, domnule judecător - Își vorbea - spuneați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fereastră. Se așeză, la Început Își ținu mîinile pe genunchi, amintind timidități, neîndemînări de elevă, nepotrivite anilor ei. Se vedea clar că vizita o stînjenea, dar după puțin timp intră În normal, recăpătîndu-și libertatea gesticulației și a vorbirii. Avea părul vopsit În negru, dar grija cosmetică era stridentă, Încercare inabilă de a salva o vîrstă intrată În neînșelare. Vocea Însă Își păstra voiciunea pe care i-o știam. - Domnule judecător, Începu, anii au trecut și m-am gîndit să fac la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
voie Împărății și vîrste ce se deschideau și Închideau Închipuirii mele Înfierbîntate. Privirea-mi alunecă pe tîmplele ei care-mi erau acum alături - stătea pe scaun aplecată peste masă, strîngînd pe o tăviță niște resturi de pîine; părul Îi era vopsit, eram uimit, dar la rădăcină, firele de păr - abia observabil - erau albe: Îmbătrînise. Și totuși nu. Era o tinerețe solemnă ce Întîrzia În preajma zăpezilor ce aveau să vină. Vremea și privirea Înșală, gîndeam, că intrăm În lumea asta și ieșim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Dar dacă toți acești pirați de tip nou dau atacul cel mult la buzunarul clientului sau, după caz, al firmelor producătoare ori distribuitorilor autorizați, un pericol incomparabil îl prezintă piratarea unor produse de mare risc: buteliile de aragaz. Afară-i vopsit gardul... De aproximativ un an, buteliile cu GPL ale leaderilor de piață în domeniu sunt încărcate ilegal pe toată raza județului Timiș. Se piratează orice fel de butelie, autorii neavând deloc scrupule în acest sens, indiferent dacă este vorba de
Agenda2006-13-06-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/284911_a_286240]
-
bibliotecile publice, nu să le arunci pe foc. Auzisem de însușiri de covoare, mobilier, tablouri, dar și de arestări în legătură cu aceste însușiri... Matilda, "analfabetă", cum îi spusese Petrică, ai fi zis că se distra povestind. "S-a dat ordin să vopsim zidurile orașului, continuă ea, zidurile vechii cetăți. Nu i-au plăcut tovarășului Calcan, a spus că sânt "urîte", să le vopsim în roșu. Cred că s-au și apucat de treaba asta, exclamă ea în hohote. Așa că păstrează-ți bine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
însușiri... Matilda, "analfabetă", cum îi spusese Petrică, ai fi zis că se distra povestind. "S-a dat ordin să vopsim zidurile orașului, continuă ea, zidurile vechii cetăți. Nu i-au plăcut tovarășului Calcan, a spus că sânt "urîte", să le vopsim în roșu. Cred că s-au și apucat de treaba asta, exclamă ea în hohote. Așa că păstrează-ți bine cărțile, și te sfătuiesc să nu vorbești despre ele." Nu știa ce spune, n-avea să treacă mult și... dar mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bine... Se poate trăi și fără glas, îmi spuse el cu o intensă privire desnădăjdurtă, eu mi-ași da și urechile numai să scap de râia asta care îmi mănâncă pielea..." Și își desveli pijamaua să văd că nu era vopsit numai pe față. Îl întrebai cu o mișcare energică a capului: ce e? El înțelese imediat: Nimeni nu știe ce e, zise cu o bizară mândrie, ca și când asta constituia oricum un soi de compensație, nici un doctor..." Sosirea unuia nou, am
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
furia aceluia nu-i promitea nimic bun. "Și ce i-ai spus profesorului când le-a întrebat?" "Că mă ustură aici", răspunse acela arătând cu mâna în dreptul corpului. "Ei, acolo sânt ficații. Înseamnă că boala a intrat înăuntru. Degeaba te vopsesc ei pe dinafară." Dar de ce era el furios? Și din pricina patului, în care din când în când izbea cu piciorul, dar și din altceva, cum aflai de îndată. "Și tu care credeai că o să te faci bine, că o să ieși
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Maria combina diverse plante și pudre, amesteca lichidele și unsorile obținute în bucătărie după metode numai de ea știute și, din când în când, testa rezultatele pe cobaii ei preferați: Mihnea și cu mine. Ne punea să întindem palmele, ne vopsea pe față cu smacul cleios, ne arăta diferențele pe nas și-n podul palmelor. Lucra numai noaptea, în week-end, ca vrăjitoarele moderne. Ziua, Maria făcea poze pe-ascuns trecătorilor, din mașină sau de la etajul „Hanului cu Tei“, încercând să adune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
modéle (astea se uitau fix la mine, așteptând să mă bâlbâi și să-mi sară fraza cu „Sadoveanu, cel mai mare povestitor român“) și, uneori, chiar fete de patroni și judecători. Era bizar. Țineam ore suplimentare cu fiica celui care vopsise tot liceul, din pivnițe până la acoperiș. Mă rog, nu pusese chiar el mâna pe pensulă, dar sponsorizase toată operațiunea, adusese și zugravii. Mi se părea că sunt neimportant, folosit, turuiam despre robotica lui Rebreanu (meșterisem eu o teorie despre nuvelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hală pustie, care fusese transformată în școală și liceu pe vremea lui Dej: ieșeai fierar sau topitor de-acolo, în general după opt clase. Cartierul arăta la fel ca liceul: industrial, gri-cenușiu. Primarului de sector nu-i plăcuse culoarea, așa că vopsise trotuarele în albastru deschis. „Iubire mare...“, am constatat. „Expunere pe măsură. Stil amplu, dar incisiv, de mare campion. Un postmodern, amicul nostru.“ „Nu pot să-i sufăr. Ăștia au făcut praf literatura. Din cauza lor nu mai avem noi ce povesti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
larg de pe crupă sau cel minuscul de pe umăr (un fluture mizerabil, de cerneală violet), saboții cu toc înalt, ascuțit (făcând din orice gleznă un premiu), brățara de picior, subțire, din aur (purtată diabolic ziua, sub dresurile negre de mătase), părul vopsit în două culori (se chemau „gheruțe“ și-ți venea să le simți înfipte-n abdomen) - toate, dar absolut toate, mă făceau să tremur de satisfacție. N-aveam nevoie de ceva concret, nu se punea problema să ating, să strâng, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
las vouă și, după o folosire, se strică!“ Cât despre aparatul de gimnastică, el trona lângă fereastră. Fusese împrumutat de la o prietenă, arăta cum nu trebuie și n-aș putea spune la ce folosea exact. Era o sculă metalică, zbârnâitoare, vopsită de sus până jos în negru, cu-o roată în mijloc. De-o parte și de alta a roții clămpăneau două stative pe care trebuia să urci și-apoi să le-apeși tembel, metodic, cu multă convingere. Cu mâinile te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și etern nereușite de parcare își spuneau cuvântul. Avocatele purtau pantaloni negri și pantofi sau cizme cu toc înalt; trei dintre ele ieșeau cu părul despletit, celelalte trei îl purtau strâns în coadă. Șuvițele fâlfâiau în vânt, blonde, roșii sau vopsite în două culori. Era o combinație reușită, de Charlie’s Angels și Nistru Chișinău. Când urcau sau coborau din bloc, parcă aveau montate potcoave: trosneau și clămpăneau pe scară niște zgomote imposibil de confundat, le-auzeai din dormitor, din orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecea pe sub balconul meu, ocolea prin stânga Fiatul 850 al vecinului Firănescu și sfârșea pe treptele „Alimentarei“ din colț. Drumul fusese bătătorit, un ochi atent ar fi descifrat cojile de parizer lângă bordură sau urmele de tălpi pe zidul proaspăt vopsit în alb. Deceniu după deceniu, șefii depoului (comuniști înrăiți sau capitaliști de circumstanță) au încercat să stăvilească năvala angajaților spre magazinul cu salam și spirtoase. Unul a prins o plasă de sârmă de gard, cu ochiuri mici, să nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de peste tot, oamenii căpătaseră vocație de ctitori sau poate doar de maniaci, unde suceai privirea, te lua-n primire un obiect imposibil: capsule, pastile, pietroaie, aripi, mutre de eroi, țepușe, arbuști, poeți, angrenaje. Specii hibride populau acum piețe și scuaruri, vopsite în rugină sau pișate verzui când de-oxizii eșapamentelor, când de găinațul păsărilor: la „Casa Scânteii“, Lenin fusese dat jos și-n locul lui aterizase o rachetă cu două steaguri înfipte-n capac; în Aviatorilor, trântiseră un disc metalic, ciuruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întâlneai localnic care să nu fi auzit de „capre“; doar cine n-are mașină nu le-a folosit. Bucureștiul e invadat de mii de-asemenea obiecte misterioase. „Caprele“ noastre cresc oriunde e un loc liber. Pe bulevarde, le vezi înalte, vopsite în roșu cu alb, mimând aspectul regulamentar; de ele atârnă câte-o tăbliță, cu numele firmei balansându-se amenințător; cum intri pe străduțe, nu mai respectă nici o regulă. În locul barelor metalice, sudate cu grijă la unghiuri, apar cărămizi, lăzi (cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îndoială, nu cu flori. „Edgar’s“ degaja o atmosferă primitoare, de tavernă și sală de curs. Fațada fusese placată în lemn vânătoresc, la fel ca interiorul. Mesele inspirau încredere: păreau de nemișcat și te-așezai la ele pe bănci tari, vopsite în negru intens. La o adică, ți-ai fi putut întinde caietele, ca la seminar. Tăbliile pe care așteptai castroanele cu mâncare mocneau întunecat. Pereții întindeau și ei de sus până jos o culoare drăcoasă, ca berea belgiană. Aerul sobru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
își arată bucuria executând looping-uri, viraje strânse, picaje și lumănări deasupra spectatorilor involuntari. Dintre învingători, nimeni nu inspiră mai mult respect decât asul aviației germane: căpitanul de cavalerie Manfred von Richthofen, zis „Baronul Roșu“. Apariția avionului său, cu aripile vopsite în roșu cărămiziu, e invariabil salutată cu urale de-o parte și cu salve de artilerie și tiruri răzlețe de pușcă, de cealaltă. „Baronul Roșu“ pilotează un Fokker D VII cu două aripi suprapuse și crucea de fier vopsită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aripile vopsite în roșu cărămiziu, e invariabil salutată cu urale de-o parte și cu salve de artilerie și tiruri răzlețe de pușcă, de cealaltă. „Baronul Roșu“ pilotează un Fokker D VII cu două aripi suprapuse și crucea de fier vopsită pe burți și pe coadă. Avinoul tocmai a intrat în uz în primăvara lui 1918, iar mitraliera rotativă Spandau, montată pe fuselaj, în dreptul pilotului, îl face extrem de eficient. De sus, din înaltul cerului pe care doar el îl consideră „timid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tot în pantă, spre Vechea Primărie și Stephansdom. Strada se îngusta și se lărgea după densitatea clădirilor, asfaltul sălta și cobora, încrucișând linia de tramvai sau lăsând mici podețe metalice suspendate în dreapta, cu balustradele curățate de gheață și niturile proaspăt vopsite în verde pal. Începuse să ningă, dar nu găseai un fulg, zăpada dispărea prin porii trotuarelor, parcă trasă de mâini invizibile. Acolo unde se formau mici șiroaie de apă, unghiurile străzii le ghidau direct în locurile de evacuare: cădeau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Rogojin, cetățean de onoare prin naștere“. Fără să mai ezite, deschise ușa cu geamlâc, care se trânti zgomotos în urma lui, și începu să urce scara principală ce ducea la etaj. Scara era întunecoasă, de piatră, grosolan alcătuită, iar pereții erau vopsiți în roșu. Prințul știa că Rogojin, împreună cu mama și fratele lui, ocupă tot etajul întâi al acestei case plicticoase. Servitorul care îi deschise nu se duse să-l anunțe, ci îl conduse imediat pe un traseu lung; traversară și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]