2,111 matches
-
în zonele cu debitul mare al apei. Golful Fundy se află într-o vale de rift numită bazinul Fundy, cănd riftul a început să se separe de continentul America de Nord, activitatea vulcanică a avut loc, formând vulcani și bazalte de inundații vulcanice. Aceste inundații bazaltice s-au revărsat peste peisaj, acoperind o mare parte din sudul Nova Scoția. Secțiuni din bazaltele de inundații au fost erodate, dar formează încă o gamă de munte bazaltic cunoscut sub numele de "North Mountain". Ca urmare
Golful Fundy () [Corola-website/Science/321668_a_322997]
-
Paleoproterozoice. Este al doilea crater ca vechime de pe Pământ, cu ceva mai mult de 300 milioane de ani mai tânăr decât Craterul Suavjärvi din Rusia. S-a crezut inițial că domul din centrul craterului a fost format de o explozie vulcanică, dar probele de la mijlocul anilor 1990 au arătat că a fost situl unui impact cu un imens bolid. Situl craterului Vredefort este unul dintre cele câteva cratere de impact multiinele de pe Pământ, deși acestea sunt mai frecvente în altă parte
Craterul Vredefort () [Corola-website/Science/321669_a_322998]
-
De obicei se folosește pentru a denumi o depresiune aproximativ circulară la suprafața unei planete, satelit sau alt corp solid [din Sistemul Solar], rezultat din ciocnirea la o viteză foarte mare a unui obiect mai mic cu suprafața. În contrast cu craterele vulcanice, care rezultă dintr-o explozie sau colaps intern, craterele de impact de obicei au mai multe ridicături și pardoseli, care sunt mai mici în comparație cu elevația terenului din jur. Craterele provocate de meteoriți sunt probabil cele mai cunoscute exemple de mici
Crater de impact () [Corola-website/Science/321673_a_323002]
-
S-a constatat ulterior că dioxinele și clorobenzofuranii apar în mediu ca produși secundari în industria de sinteză chimică (a compușilor organici clorurați), în industria hârtiei, în procesele de incinerare a rezidurilor chimice și menajere sau pot rezulta în urma erupțiilor vulcanice . Debarasarea de dioxine, fără contaminarea mediului sau a populației este greu de realizat. Metoda cea mai bună este incinerarea la temperaturi de 1000 °C și chiar peste. Nivelul actual de expunere la dioxină (admis de OMS) este de 1-3 picograme
Dioxină () [Corola-website/Science/321725_a_323054]
-
de cel puțin trei miliarde de ani. Însă acesta a întâmpinat probleme precum lipsa fondurilor pentru cercetare și conservatorismul colegilor de breaslă. În această vreme Harrison Brown a găsit o nouă metodă de numărare a izotopilor de plumb din rocile vulcanice, adică acelea formate prin încălzire față de cele formate prin sedimentare. Brown a realizat că munca putea fi extrem de minuțioasă, astfel i-a încredințat-o lui ca proiect de dizertație. Nu înainte de a-l asigura pe tânărul om de știință că
Clair Patterson () [Corola-website/Science/320843_a_322172]
-
se petrece în Vvardenfell, o insulă în provincia Morrowind a Dunmer-ilor, care este în imperiul Tamriel-ului și este departe de locurile mai civilizate din vest și sud tipice jocurilor și . Povestea principală se leagă de deitatea Dagoth Ur, găzduit în cadrul vulcanic Red Mountain, care caută să devină mai puternic și să elibereze provincia Morrowind de sub stăpânirea Imperial-ilor. "Morrowind" a fost creat cu un final deschis în minte și cu mai puțin accent pe povestea principală decât predecesorii lui. Această alegere
The Elder Scrolls III: Morrowind () [Corola-website/Science/320866_a_322195]
-
din punct de vedere geologic - structural, valea pârâului Baraolt formează zona de contact dintre cele două masive muntoase, cu compoziție petrografică și litologică aparte. La nord de cursul pârâului se întinde masivul muntos Harghita de Sud, care este de origine vulcanică, produs al neovulcanismului din pliocen. Zona este constituită din rozii andezitice în situ, acoperite pe alocuri cu piroclastice andezitice și de andezite bazaltoide. În zonele mai joase ele sunt acoperite cu depozite sedimentare noi. La sud de albia pârâului Baraolt
Biborțeni (ape) () [Corola-website/Science/315476_a_316805]
-
fac parte, alături de feldspați din grupa tectosilicaților. Zeoliții au structuri mult mai deschise și mai puțin dense decât alți silicați. Zeoliții sunt minerale rare încărcate negativ, proptietate unică în regnul mineral. În natură, zeoliții s-au format prin depunerea cenușii vulcanice în lacuri cu apă sărată. Zeoliții naturali sunt reprezentați prin alumino silicați naturali de calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu și se găsesc în natură mai ales în cavitațile rocilor vulcanice unde s-au format prin contactul lavei cu apa
Zeolit () [Corola-website/Science/317312_a_318641]
-
În natură, zeoliții s-au format prin depunerea cenușii vulcanice în lacuri cu apă sărată. Zeoliții naturali sunt reprezentați prin alumino silicați naturali de calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu și se găsesc în natură mai ales în cavitațile rocilor vulcanice unde s-au format prin contactul lavei cu apa mării. Ei pot fi translucizi, incolori, albi, colorați în nuanțe deschise, culoare datorată impurităților fin dispersate, în special oxizi și hidroxizi de fier și mangan. Au o duritate și densitate mică
Zeolit () [Corola-website/Science/317312_a_318641]
-
duritate și densitate mică. Există aproximativ 45 de zeoliți naturali ce formează la temperaturi joase medii geologice. Din punct de vedere economic, mai importante sunt boabele fine de zeolit, cum ar fi clinoptiolitul format prin alterarea granulelor fine ale depozitelor vulcanice de către apa subterană. Zeoliții se pot forma de asemenea în sedimentele alcaline ale unor lacuri din deșert, în soluri alcaline din deșert, sedimente marine și rocile metamorfice la temperaturi joase. În România se găsesc depozite importante de zeoliți naturali în
Zeolit () [Corola-website/Science/317312_a_318641]
-
apa subterană. Zeoliții se pot forma de asemenea în sedimentele alcaline ale unor lacuri din deșert, în soluri alcaline din deșert, sedimente marine și rocile metamorfice la temperaturi joase. În România se găsesc depozite importante de zeoliți naturali în rocile vulcanice: natrolit, laumontit, analcim, meyolit, chabazit, stilbit, heulandit și gmelenit. În 1948 au fost realizați primii zeoliți artificiali prin sinteza hidrotermală, iar în 1950 au fost produși zeoliți sintetici la scară industrială ca site moleculare pentru separarea amestecurilor de gaze sau
Zeolit () [Corola-website/Science/317312_a_318641]
-
subducție de sub el. Acest lucru a făcut ca să ajungă la 4.300 m altitudine, astfel era unul dintre cele mai înalte vârfuri din arhipelagul indonezian. După ce o cameră magmatică mare din interiorul muntelui s-a umplut pe parcursul câtorva decenii, activitatea vulcanică a ajuns la un punct culminant în istorica erupție supercolosală din aprilie 1815. Erupția din 1815 este evaluată la 7 pe Indexul Explozivității Vulcanice. Singura erupție de acest fel a avut loc la Lacul Taupo în cca. 180 d.Hr
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
indonezian. După ce o cameră magmatică mare din interiorul muntelui s-a umplut pe parcursul câtorva decenii, activitatea vulcanică a ajuns la un punct culminant în istorica erupție supercolosală din aprilie 1815. Erupția din 1815 este evaluată la 7 pe Indexul Explozivității Vulcanice. Singura erupție de acest fel a avut loc la Lacul Taupo în cca. 180 d.Hr. Cu un volum al ejecțiilor estimat la 160 de kilometri cubi, erupția lui Tambora din 1815 a fost cea mai mare erupție vulcanică din
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
Explozivității Vulcanice. Singura erupție de acest fel a avut loc la Lacul Taupo în cca. 180 d.Hr. Cu un volum al ejecțiilor estimat la 160 de kilometri cubi, erupția lui Tambora din 1815 a fost cea mai mare erupție vulcanică din istorie. Explozia a fost auzită de pe insula Sumatra (la peste 2.000 km distanță). Căderi de cenușă vulcanică au fost observate în Borneo, Sulawesi, Java și insulele Moluce. Cele mai multe decese din erupție au fost cauzate de foamete și de
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
un volum al ejecțiilor estimat la 160 de kilometri cubi, erupția lui Tambora din 1815 a fost cea mai mare erupție vulcanică din istorie. Explozia a fost auzită de pe insula Sumatra (la peste 2.000 km distanță). Căderi de cenușă vulcanică au fost observate în Borneo, Sulawesi, Java și insulele Moluce. Cele mai multe decese din erupție au fost cauzate de foamete și de boli, deoarece erupția a ruinat productivitatea agricolă în regiunea locală. Numărul morților a fost de cel puțin 71.000
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
11.000-12.000 au fost uciși direct de erupție; adesea citarea cifrei de 92 mii de persoane ucise se crede a fi supraestimată. Erupția a creat anomalii climatice globale, între care se numără și fenomenul cunoscut sub numele de „Iarnă vulcanică”: 1816 a devenit cunoscut ca „Anul Fără Vară”, din cauza efectului asupra vremii din America de Nord și Europa. Culturile agricole au fost distruse și efectivele de animale au murit în mare parte din emisfera nordică, în cea mai gravă foamete a secolului
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
piroclastice. La situl numit „Pompeii Estului”, artefactele au fost păstrate în pozițiile pe care le ocupaseră în 1815. Muntele Tambora este situat pe insula Sumbawa din arhipelagul Sunda Inferioară. Acesta este un segment al „Arcului Sunda”, un șir de insule vulcanice care formează lanțul de sud al arhipelagului indonezian. Tambora formează propria peninsulă pe Sumbawa, cunoscută sub numele de Peninsula Sanggar. La nord de peninsulă se află Marea Flores, iar la sud este Golful Saleh, de 86 km lungime și 36
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
150 de metri deasupra nivelului mării. Sfârșitul acestui drum este partea de sud a calderei, la 1.950 metri altitudine, restul traseului fiind pe poteci. Această locație este de obicei folosită ca o tabără de bază pentru a monitoriza activitatea vulcanică, deoarece este nevoie de doar o oră pentru a ajunge la calderă. Al doilea traseu pornește de la satul Pancasila în nord-vestul muntelui. Folosind a doua cale, caldera este accesibilă numai pe jos. Tambora se află la 340 km nord de
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
apărut pentru prima dată ca un bazin mare, în urmă cu aproximativ 25.000 de ani, a dus și la formarea insuliței Mojo. Potrivit unui studiu geologic, înainte de erupția din 1815, Tambora avea forma unui stratovulcan tipic, cu un con vulcanic simetric ridicat și cu un singur orificiu central. Diametrul la bază este de 60 km. Gura vulcanică centrală emite frecvent lavă, care curge pe o pantă abruptă. De la erupția din 1815, porțiunea de mai jos conține secvențe intercalate de depozite
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
dus și la formarea insuliței Mojo. Potrivit unui studiu geologic, înainte de erupția din 1815, Tambora avea forma unui stratovulcan tipic, cu un con vulcanic simetric ridicat și cu un singur orificiu central. Diametrul la bază este de 60 km. Gura vulcanică centrală emite frecvent lavă, care curge pe o pantă abruptă. De la erupția din 1815, porțiunea de mai jos conține secvențe intercalate de depozite de materiale de lavă și materiale piroclastice. Curgerile de lavă de 1-4 m grosime constituie aproximativ 40
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
vulcanului Tambora, înainte de erupția din 1815. Magnitudinea acestor erupții este necunoscută. Datele estimate sunt: anul 3910 î.Hr. ± 200 ani, 3050 î.Hr. și 740 d.Hr. ± 150 de ani. Ele au fost toate erupții explozive care au avut loc prin gura vulcanică centrală și au avut caracteristici similare, cu excepția celei mai vechi erupții care nu a avut curgeri piroclastice. În 1812, Muntele Tambora a devenit extrem de activ, cu apogeul eruptiv în cazul catastrofal din aprilie 1815. Magnitudinea a fost de 7 pe
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
avut caracteristici similare, cu excepția celei mai vechi erupții care nu a avut curgeri piroclastice. În 1812, Muntele Tambora a devenit extrem de activ, cu apogeul eruptiv în cazul catastrofal din aprilie 1815. Magnitudinea a fost de 7 pe scara Indexului Explozivității Vulcanice (VEI), cu un volum total al ejecțiilor tephra de 1,6 × 10 metri cubi (160 kilometri cubi). A fost o explozie a gurii vulcanice centrale cu curgeri piroclastice și un colaps al calderei, cauzând valuri tsunami și pagube materiale pe
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
eruptiv în cazul catastrofal din aprilie 1815. Magnitudinea a fost de 7 pe scara Indexului Explozivității Vulcanice (VEI), cu un volum total al ejecțiilor tephra de 1,6 × 10 metri cubi (160 kilometri cubi). A fost o explozie a gurii vulcanice centrale cu curgeri piroclastice și un colaps al calderei, cauzând valuri tsunami și pagube materiale pe arie extinsă. Acesta a avut un efect pe termen lung asupra climei globale. Această activitate a încetat la 15 iulie 1815. Următoarea activitate a
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
moderate, urmată de zgomote asemănătoare tunetelor, auzite în Makassar pe Sulawesi (la 380 km), Batavia (acum Jakarta) pe Java (la 1.260 km), și pe Ternate din Insulele Moluce (la 1.400 km). În dimineața zilei de 6 aprilie, cenușa vulcanică a început să cadă în Java de Est, „tunetele” făcându-se auzite până la 10 aprilie. Prima bubuitură, care a fost confundată cu sunetul unui foc de armă, a fost auzită pe 10 aprilie de pe insula Sumatra (la mai mult de
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
Explozii puternice s-au auzit până în seara următoare, pe 11 aprilie. Vălul de cenușă s-a răspândit până în vestul Java și Sulawesi de Sud. În Batavia s-a simțit un miros „azotos” și a căzut o ploaie torențială cu fragmente vulcanice, care în cele din urmă a scăzut în intensitate între 11 și 17 aprilie, după care a încetat. Primele explozii s-au auzit pe această insulă, în seara zilei de 5 aprilie, au fost observate în fiecare sfert, și au
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]