20,230 matches
-
dintre cele mai dramatice din existența poporului nostru"222. Timpul își va înceta aparițiile în martie 1884, după înfrângerea suferită de "opoziția coalizată" în alegeri. Articolele publicate de Eminescu în paginile publicației conservatoare au atras acestuia critici radicale, jurnalistul fiind acuzat de antisemitism, xenofobie și extremism. Excerptându-se fragmente din textele date tiparului și însemnări din manuscrise, se ajunge la interpretări ideologizante, mistificatoare. Relevant în acest sens este un articol semnat de Zigu Ornea în România literară, în 1997, în care Eminescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
antisemitism, xenofobie și extremism. Excerptându-se fragmente din textele date tiparului și însemnări din manuscrise, se ajunge la interpretări ideologizante, mistificatoare. Relevant în acest sens este un articol semnat de Zigu Ornea în România literară, în 1997, în care Eminescu este acuzat de xenofobie: "Eminescu considera Partidul Liberal o grupare politică de venetici și fanarioți, străină de interesele țării, trădând-o din această cauză. (...) Printr-o ciudată substituire, oamenii politici munteni, cu deosebire liberali, erau considerați fanarioți, iar cei moldoveni (de obicei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
propagandă panslavistă. Eminescu respinge afirmațiile lui Al. Beldiman, considerându-le "o exagerație și o gogoriță", și deplasează discuția de pe terenul politic pe cel al artei, evidențiind caracteristicile artei bizantine și ale celei occidentale. Disputa continuă cu răspunsul lui Beldiman care acuză ziarul puterii de eludarea problemelor autentice. Eminescu răspunde printr-un al doilea articol, intitulat " Iar iconarii", din 22 noiembrie 1888, în care subliniază că realizarea reformelor vizând îmbunătățirea situației țărănimii este prioritară în raport cu chestiunea icoanelor și a portretelor. Eminescu ar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al mentorului junimist Titu Maiorescu, care condamnă graba nejustificată în preluarea formelor occidentale, fără a se pregăti terenul prin educație și culturalizare, pentru asimilarea acestora. Vorbind despre viziunea lui Eminescu asupra progresului, Zigu Ornea remarcă atitudinea potrivnică înnoirilor capitaliste și acuză poetul de credința în "himera unei Românii eminamente rurale, admițând in extremis acele ramuri industriale care puteau prelucra produse agrare"266. Aceeași concepție dovedește și Garabet Ibrăileanu când susține că poetul-gazetar este un exponent al răzeșimii și al breslașilor care
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
antisemitismul lui Eminescu era mai mult o atitudine fiziocratică față de "clasa sterilă"282, G. Călinescu își exprima în 1946 speranța că lucrurile vor fi puse la punct în această privință. Din păcate, la peste un secol de la moartea poetului, asemenea acuze mai pot fi întâlnite în exegeza eminesciană. Cert este că gazetarul nu era exclusivist în judecarea evreilor, declarându-se în repetate rânduri împotriva violenței față de aceștia și lăudând meritele lor în plan economic. Diferențele înregistrate la nivelul receptării publicisticii eminesciene
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
voiau să asimileze pentru români ideile timpului "în care ne-am născut" și dacă un partid s-a numit liberal, iar altul conservator, diferența dintre ele nu era decât de "temperament" și nu de "principii""326. Răspunzând ziarului Românul, care acuză Partidul Conservator de toate relele din țară, căci acesta o guvernase secole de-a rândul, M. Eminescu precizează și el că de un partid conservator și de unul roșu nu se poate vorbi în România decât după 1859. Până la această
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
politice l-a condus pe Eminescu spre jurnalistică, fapt confirmat de altfel și de polemica pe care gazetarul o poartă în paginile de ziar cu junimiștii și chiar cu liderii partidului conservator, care susțineau financiar editarea Timpului. Nu-l putem acuza pe Eminescu de părtinire, critica lui nefiind îngrădită de afinități politice și nici de rațiuni financiare. Afirmația este întărită de Ioan Slavici, unul dintre puținii oameni care l-au cunoscut îndeaproape: "Eminescu nu era cruțător nici față cu membrii partidului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
câte comedii toate îi trec prin cap primarului pentru a stoarce și cea din urmă picătură de sânge din țăran!"337. Îngrijorat de soarta țării în contextul politicii europene, jurnalistul privește cu ironie luptele liberalilor și conservatorilor pentru putere. Eminescu acuză guvernul liberal pentru pierderile teritoriale stipulate prin Congresul de la Berlin, consecință a relațiilor defectuoase cu Imperiul Țarist. Criticile gazetarului nu eludează nici politica conservatoare, atunci când aceasta este tributară intereselor de grup și nu urmărește interesele naționale. Viciile clasei politice românești
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Românul în revista sa de alaltăieri dovedește lămurit că suntem niște trădători, niște oameni fără nici un simțimânt de patriotism, și că nu ne sfiim a lucra fățiș și în toate zilele în interesul Rusiei, și cu toate acestea nu ne acuză de trădare, numai și numai din cauza patriotismului orb, căci este bun Românul ăla, bun patriot, atât de patriot, încât nu-i poate trece nici prin gând măcar că ar putea exista trădători între români. Simțăminte atât de nobile, întotdeauna frumoase, chiar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
semantice care străbat publicistica, conferindu-i unitate și coerență semantică: trecut/ prezent, naționalism/ cosmopolitism, liberal/ conservator, suzeranitate/ vasalitate. Fiecare dintre aceste dihotomii descrie cadrul desfășurării semanticii limbajului politic eminescian, favorizând exprimarea opțiunilor și atitudinilor politice ale jurnalistului. a) Trecut/ prezent. Acuzat frecvent că proiectează asupra trecutului o perspectivă idilică, Eminescu transformă istoria în element de referință pentru actele prezentului, convins fiind că "viitorul (...) e continuarea, în cazul cel mai bun, rectificarea trecutului"409. În cadrul excursului jurnalistic, paseismul dobândește semnificațiile unui comentariu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acelei perioade slăvește, într-o serie de articole publicate pe parcursul lunii decembrie 1877, actele de vitejie ale ostașilor români pe front. Polemicile însă nu întârzie să apară, iar publicațiile conservatoare, ilustrate de Timpul și România liberă, atacă dur guvernul liberal, acuzat că a dat dovadă de neprevedere în raporturile cu Imperiul Țarist. Nedreptatea pe care Rusia o face României, prin încheierea armistițiului cu Imperiul Otoman, în 23 ianuarie 1878, trezește indignarea și afirmațiile virulente ale presei conservatoare. Figura 8. Analiza contrastivă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
țăran care muncind dă o valoare pământului, plătind dări hrănește pe acești mizerabili, vărsându-și sângele onorează această țară"501. Presa liberală va răspunde aprecierilor critice pe care le formulează Eminescu la adresa guvernului, manifestându-și indignarea față de discursul jurnalistului și acuzându-l de lipsă de patriotism: " În urma acestor glorioase izbânzi ale armatelor române, ce făcură iluștrii bărbați de Stat și protivnici a tot ce se făcu pân'acum? Toți cei cari au salutat cu bucurie și cu mândrie triumfurile armatei române
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
identificarea cauzelor care au determinat anexarea și proliferarea unor judecăți de valoare radicale în legătură cu gândirea politică eminesciană. În acest sens, eludarea micro și macro-contextului social, politic și istoric al epocii eminesciene a constituit cadrul formulării unor interpretări excedentare, Eminescu fiind acuzat pe rând de reacționarism, antisemitism, naționalism extremist și xenofobie. Raportate la contextul epocii, articolele eminesciene primesc o nouă lectură, iar astfel de judecăți se nuanțează. Pe această linie de interpretare, remarcăm că antisemitismul era specific epocii, fiind alimentat de condițiile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
București, 2003, p. 63. 281 Apartenența etnică a lui Zigu Ornea modelează interpretările și criticile jurnalisticii eminesciene. Ornea subliniază atitudinea xenofobă și antisemită a jurnalistului Eminescu, în articolul "Publicistica eminesciană de la "Timpul"", din România literară, nr. 23, 1997, p. 9, acuzând gazetarul de desconsiderarea drepturilor minorității evreiești. 282 G. Călinescu, "Eminescu la ordinea zilei", în Națiunea, din 28 aprilie 1946. 283 Perpessicius, Eminesciana, Editura Junimea, Iași, 1983, p. 180. 284 Garabet Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească, Editura Junimea, Iași, 1970
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
critic, istoric literar, publicist și scriitor de origine evreiască, Zigu Ornea dedică mare parte din activitate identificării unor atitudini antisemite în opera scriitorilor români. Din prisma modelului hexadic, apartenența etnică a interpretului imprimă o lectură particulară articolelor eminesciene, jurnalistul fiind acuzat de desconsiderarea drepturilor minorității evreiești în epocă. În acest caz, finalitățile interpretative ale autorului determină selecția tendențioasă a unor fragmente din corpul articolelor, menite să-i sprijine afirmațiile, și eludarea textelor care contravin judecăților promovate. 520 Pentru reconstituirea contextului istoric
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cum ar fi lipsa fundamentelor, descentrarea, supralicitarea. De la Nietzsche și Heidegger încoace se acceptă că în filosofie s-au instituit un suflu și un stil nou, care refuză sistematizarea, gândirea categorială și consistența, apropiind astfel scriitura filosofică de cea literară. Acuzați de a fi epigonii acestora, postmodernii au continuat să aducă în scenă modalități de scriere, lectură și interpretare a textelor, erodând și mai mult falia sensului, noncontradicției sau locurilor comune. Chiar dacă unii critici afirmă că nu au apărut inovații majore
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
perspectiva teoriei postmoderne, dar și a economiei politice a semnului (cu accentul pus pe conceptul său de valoare-semn) termenul de spectacol, deoarece acesta implică distincția subiect obiect (care implodează în hiperrealitate), în timp ce în Le Miroir de la production 391, Baudrillard îl acuză pe Debord că nu a surprins trecerea de la "forma-marfă" la "forma-semn", ce se află sub dominația codului. De altfel, o dată cu ideea de sémiurgie (proliferarea și diseminarea semnelor), Baudrillard consideră depășită atât era producției, cât și ideea de spectacol sau aceea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
critică mic burgheză limitată ("petit bourgeios critique"), încă un pas în banalizarea vieții către "buna utilizare" a socialului! Bataille, dimpotrivă, mătură toată această dialectică de sclav dintr-o perspectivă aristocratică, aceea a stăpânului care se luptă cu moartea sa. Putem acuza acest punct de vedere ca fiind presau post-marxist. În orice caz, marxismul este doar orizontul dezvrăjit al capitalului tot ceea ce îi precede sau îi urmează este mult mai radical decât el"412. Kellner interpretează această poziționare a lui Baudrillard în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dimensiuni neproblematice. Suntem martorii nu ai unei degenerări într-un hiperreal văduvit de origini și realitate, ci ai unei puneri sub semnul întrebării a ceea ce înseamnă "realul" și cum îl putem cunoaște"480. Roger Silverstone, ca și D. Kellner îl acuză pe Baudrillard de tehnocentrism, nihilism sau de neglijarea factorilor psihologici, politici și sociologici. Douglas Kellner apreciază ca importante instrumentele oferite de Baudrillard în vederea analizării culturii media, dar consideră că acesta nu a explicat în mod convingător mecanismul care produce hiperrealitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
abordarea fenomenului postmodern, M. Călinescu consideră că aceasta este o "exorcizare eșuată" a istoricității postmodernismului, mai ales că definiția oferită de Eco nu pare a fi utilizabilă în alte discursuri care nu sunt orientate istoric. De o eroare similară este acuzat și Lyotard, care într-un articol din 1983 respinge dimensiunea periodizatoare a termenului, deoarece aceasta aparține în mod esențial modernității. 28 Jean Baudrillard, L'illusion de la fin ou la grève des événements, Éditions Galilée, Paris, 1992, p. 108. 29 Gianni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ajun, încât îl prelungeau adesea toată noaptea; și chiar și atunci când nu erau decât trei sau patru, sau cel mult șase, recitau oficiul cu solemnitate și îl cântau. Era atât de minunată simplitatea și puritatea lor, încât, în capitule, se acuzau în mod public chiar și de poluțiile nocturne. Obișnuiau să nu judece niciodată, ci spuneau cu simplitate: «Așa este». Imediat ce vreunul dintre ei era certat de superior sau de un confrate, răspundea îndată: «Mea culpa» și se prosterna adesea la
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a lui Dumnezeu, l-a întemnițat, eliberându-i pe cei pe care ministrul îi pusese în mod nedrept în închisoare. Fiind susținut de un ajutor deosebit din partea lui Dumnezeu, l-a demis pe fratele Elia din oficiul de ministru general, acuzat de scandalurile provocate și de tirania pe care o manifestase față de frații zeloși din Ordin; asta s-a întâmplat în prezența părintelui nostru papa Grigore al IX-lea, fiindcă, în urma inițiativei acestuia, multe provincii înaintaseră plângeri împotriva fratelui Elia. Cine
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fost reuniți la Londra, Southampton, Gloucester și Oxford, și s-au întâlnit împreună într-un număr foarte mare, prelungindu-și în mod exagerat șederea, a luat amploare imediat în întreaga provincie un tumult de nedescris, fiindcă în interiorul capitulului frații se acuzau unul pe celălalt, iar afară creștea suspiciunea cetățenilor. La sfârșit, când s-a încheiat vizita tuturor conventelor, s-a celebrat capitulul provincial la Oxford și s-a trimis, printr-o decizie unanimă, o plângere împotriva fratelui Elia. 51. Vizitatorul, în afară de
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fi întrupat pentru a ademeni sufletele, nu ar fi putut găsi un laț mai subtil și mai puternic decât vizita ce se încheiase. 52. În capitulul celebrat în timpul vizitei fratelui Vygerius, fratele Eustache de Merc, de sfântă amintire, a fost acuzat în mod repetat și a fost exclus din capitul timp de o zi și jumătate. Un alt frate, însă, ce se bucura de mai puțină stimă, a fost imediat iertat. Atunci acesta a exclamat: «Vai de mine, săracul! Acel om
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fratele Elia a început să se scuze motivând că frații, atunci când l-au ales general, fuseseră de acord ca el să mănânce aur și să poată avea un cal, dacă sănătatea sa șubredă ar fi cerut-o; însă acum îl acuzau scandalizați fiind de comportamentul său. Fratele Aymon voia să-i răspundă, însă papa nu i-a dat permisiunea până când cardinalul Robert de Somercotes i-a spus: «Domnule papă, acesta este un om înțelept; este bine să-l ascultați fiindcă este
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]