20,230 matches
-
trebuia să muncească continuu, și nu doar pentru puțin timp». 107. [Fratele Albert era prezent la un capitul la Oxford, unde a predicat un frate tânăr. Fiindcă acesta condamna cu îndrăzneală luxul clădirilor și belșugul mâncărurilor, fratele Albert l-a acuzat că este un vanitos]. 108. El l-a constrâns pe fratele Eustache de Merc să mănânce pește împotriva voinței sale, spunând că Ordinul pierduse multe persoane bune din lipsă de discreție. În acest sens, a amintit faptul că pe când locuia
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
laicilor (p. 419-420). 20. În comentariul său asupra cărții lui Ieremia, abatele Ioachim afirmă despre frații minori și predicatori: «Aceste două ordine vor răsări în Biserică cu simplitate și umilință, dar, cu trecerea timpului, vor critica cu duritate și vor acuza prostituata din Babilonia»... Mai afirmă despre ele: Mi se pare că unul dintre ele culege fără deosebire roadele pământului, primindu-i în Biserică pe clerici și laici, pe când celălalt alege doar pe cei mai buni dintre clerici» (p. 933). B
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nimeni nu îndrăznea să-i spună adevărul și să-i reproșeze modul său de viață și faptele sale, în afară de fratele Augustin din Recanati și de fratele Bonaventura din Iseo. De aceea, își permitea să-i disprețuiască pe miniștrii ce erau acuzați de falsitate de complicii săi, răspândiți în toate provinciile Ordinului; aceștia erau niște frați laici, plini de răutate, cicălitori și încăpățânați... Îi demitea din oficiul lor, chiar și fără nicio vină, și îi priva de cărți și de dreptul de
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
multe progrese în misiunea sa și cu siguranță ar fi dus-o la bun sfârșit, însă, chiar în același an, amândoi, papa și împăratul, au murit în Domnul. Ulterior, cu trecerea timpului, el a avut mari rivali care l-au acuzat în fața domnului papă, insistând atât de mult, încât papa i-a poruncit în secret să renunțe la oficiu și să nu accepte în niciun chip, dacă miniștrii ar fi dorit să-l realeagă. Aceste amănunte le-a aflat chiar din
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
acum pe acel om, ce pare a fi un creștin adevărat. Dacă pentru a veni la mine va călca pe covor peste cruci, îi vom spune că îl ofensează pe Domnul său; dacă însă va refuza să treacă, îl voi acuza de lipsă de respect fiindcă nu vine le mine». După ce l-au chemat pe acel om, care era plin de Dumnezeu și din această plinătate era bine pregătit cu privire la ceea ce trebuia să facă și să spună, trecând peste acel covor
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
poetul nu va mai îndrăzni să însărcineze pe nimeni cu un asemenea mandat de frică să nu-l ducă la pieire 37. După De Jonge, teza lui Némethy este contrazisă și de faptul că Marcia, soția lui Fabius Maximus, se acuza și ea de a fi cauzat moartea soțului. În 1932 C.W. Zimmermann 38 raportează din nou vina lui Ovidiu la Agrippa Postumus. El este de părere că trebuie insistat asupra faptului că succesorul lui Augustus a fost nemilos cu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lamentările și insistențele lui. De fapt, dacă și-ar fi recunoscut pe deplin orice vină, ar fi trebuit să admită implicit justețea măsurilor augustiene și nu ar fi avut dreptul să se plângă de acestea; în schimb, dacă ar fi acuzat asemenea măsuri ca fiind injuste, ar fi dat impresia că vrea să critice acțiunile lui Augustus care inițiase asemenea demersuri fără a fi luat în calcul cu băgare de seamă cazul respectiv. Pe latură psihologică, singurul lucru pe care putea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
causa tibi graviore fugati, Ulterior nulli, quam mihi, terra data est. Longius hac nihil est, nisi tantum frigus et hostes, Et maris adstricto quae coit unda gelu119. Deși începe cu multă docilitate, s-ar spune, poetul termină prin a-l acuza în mod deschis pe Augustus, căruia îi supune atenției că locul în care a fost relegat este mai îndepărtat și mai neprielnic decât oricare loc de exil propriu-zis; mai mult îi reproșează împăratului că alții 120, vinovați de infracțiuni mai
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tabără și ducându-se la Colazia, a intrat în casa lui Tarquinius Collatinus și a constrâns-o pe virtuoasa și frumoasa soție Lucreția, pentru care făcuse o pasiune amoroasă violentă 251, să se supună dorințelor sale, amenințând-o că o acuză de adulter cu un sclav falsus adulterii testis adulter ero252 (v. 808) Lucreția cedează în fața forței și vicleniei acestuia, dar, nevrând să supraviețuiască acestei rușini, se străpunge cu un pumnal. În timp ce tatăl și soțul, sosiți în grabă la căpătâiul ei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Ovidiu și fiul mai mic al lui M. Valerius Maximus și cele care aparțin unui alt personaj, Cotta Messalinus, fiul lui Cotta Maximus care a fost consul în anul 20 d.H. Se pare că acesta din urmă a fost acuzat în anul 32 d.H. de crimă de lesmaiestate și, cu toate că pe urmă a fost eliberat, și-a sfârșit viața otrăvit 272. În orice caz, pe noi ne interesează să subliniem că un nepot din neamul lui Messalla Corvinus a sfârșit
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
d.H. de crimă de lesmaiestate și, cu toate că pe urmă a fost eliberat, și-a sfârșit viața otrăvit 272. În orice caz, pe noi ne interesează să subliniem că un nepot din neamul lui Messalla Corvinus a sfârșit prin a fi acuzat în mod explicit de crimă de lesmaiestate și că de el (sau, poate, de tatăl acestuia) Ovidiu se arată strâns legat, să spunem, spiritual: ne aflăm în cadrul acelorași tradiții de independență și de libertate față de instituția imperială și de tiranie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și sentimentele pe care aceștia le nutreau față de instituția imperială. În acest caz s-ar putea explica cu ușurință că Ovidiu însuși se oprește înspăimântat pe marginea prăpastiei care i se deschide în față în momentul tentativei sale de mărturisire. Acuzându-i pe ceilalți se pare că poetul și-ar fi închis calea chiar și spre cea mai mică speranță de a fi ajutat de către aceștia pe lângă Augustus. Să ne mai imaginăm și ipoteza dispariției lui Augustus cu consecința logică a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
spune va merge din Occident până în Orient; Aurora și Hesperia vor fi martorele vocii mele; se va auzi dincolo de pământ, dincolo de întinsele valuri; geamătul meu vă răsuna tot mai puternic. Nu numai secolul tău te va ști vinovat: vei fi acuzat de o posteritate eternă"305. Nec tua te sontem tantum modo saecula norint: Perpetuae crimen posteritatis eris. (f. 25-26). Figura lui Iginus dispare încetul cu încetul, se estompează gradual, până a deveni un pitic plin de răutate, în timp ce figura lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
constituie în sine un act de cutezanță, dacă ținem cont că împăratul a pus ca numele lui Gallus să fie eliminat din ultima eglogă din Georgicele; dar el îndrăznește chiar să insinueze că Gallus nu era vinovat și că fusese acuzat pe nedrept (Amores, III, IX, 64, ed. Munari). O considerație se impune: dacă Vergiliu, care numai de lipsă de loialitate față de Augustus nu poate fi acuzat, a fost totuși constrâns să-și retracteze elogiul pe care i-l adusese lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dar el îndrăznește chiar să insinueze că Gallus nu era vinovat și că fusese acuzat pe nedrept (Amores, III, IX, 64, ed. Munari). O considerație se impune: dacă Vergiliu, care numai de lipsă de loialitate față de Augustus nu poate fi acuzat, a fost totuși constrâns să-și retracteze elogiul pe care i-l adusese lui Gallus în încheierea Georgicelor, ne putem imagina, pe bună dreptate, ce efect, mult mai neplăcut și mai iritant, trebuie să-i fi provocat lui Augustus o
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
10), figurează și doi Priscus 310. În Tacit (Annales, III, 49) se povestește despre cavalerul roman, Clutorius Priscus, care a primit de la Tiberiu o recompensă importantă pentru că a deplâns în versuri excelente moartea lui Germanicus; dar un delator l-a acuzat că a scris și alte versuri în timpul bolii lui Drusus, fiul lui Tiberiu, cu speranța de a obține, în caz de deces, o retribuție și mai mare. În urma deliberării Senatului, Clutorius a fost condamnat la moarte. Poate acest Priscus este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
exil, de mâna lui Augustus sau a succesorului său, pentru "răzvrătirea" lor, pentru revolta lor fățișă împotriva împăratului: Pompeius Macer (suspectat de Tiberiu, s-a sinucis cu stoicism), C. Gallus (căzut în dizgrația lui Augustus, s-a sinucis), Cotta Maximus (acuzat de lesmaiestate, a murit otrăvit), [Cassius Severus (în cazul în care el este destinatarul lui Ovidiu, exilat la Serifo, unde a murit într-o sărăcie lucie)], Clutorius Priscus (condamnat la moarte), Ti. Sempronius Gracchus (asasinat din ordinul lui Tiberiu), L.
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pe lângă Marcia și Livia în favoarea lui Ovidiu, nu știm. Această scrisoare ne plasează în jurul anului 12 d.H. După doi ani va avea loc moartea suspectă a lui Paulus Fabius Maximus: nu trebuie să uităm faptul că de moartea acestuia erau acuzați chiar Ovidiu și Marcia. În Pontice, scrisorile adresate Fabiei foarte puține la număr: doar două alternează cu cele adresate lui Paulus Fabius Maximus. În epistola I, IV, Ovidiu îi scrie Fabiei că a ajuns de nerecunoscut, o adevărată epavă: efectul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
timp după momentul în care Ovidiu a scris aceste versuri amenințătoare la adresa "dușmanului" lui Paulus (și desigur a lui Ovidiu însuși), sulmonezul a primit vestea morții lui Paulus (poate în același timp cu aceea a morții lui Augustus) și se acuza ca fiind cauza acesteia. * * * În urma acestor precizări devin mai clare multe aspecte ale problemei actuale, care înainte păreau neclare. Este ușor să ne gândim că la banchetele/convivia lui Paulus Fabius Maximus, la care Ovidiu obișnuia să participe (inter convivas
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tot prin excludere, râmânând valabilă vina de complice la calumnia. În acest moment, însă, se pot prezenta două obiecții: Ovidiu ne asigură, cum am văzut, "că nu a spus nimic" (rău la adresa împăratului). Atunci, de ce fel de calomnie poate fi acuzat? Era destul să fi fost prezent (el, într-adevăr, se acuză "că a avut ochi"), la o adunare, la un convivium, unde Augustus a fost calomniat și să nu fi raportat cui trebuia. Va putea Ovidiu să se dezvinovățească, aducând
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acest moment, însă, se pot prezenta două obiecții: Ovidiu ne asigură, cum am văzut, "că nu a spus nimic" (rău la adresa împăratului). Atunci, de ce fel de calomnie poate fi acuzat? Era destul să fi fost prezent (el, într-adevăr, se acuză "că a avut ochi"), la o adunare, la un convivium, unde Augustus a fost calomniat și să nu fi raportat cui trebuia. Va putea Ovidiu să se dezvinovățească, aducând ca circumstanță atenuantă greșeala, prostia, inocența, de a nu fi evaluat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
treia soție a mea, după cum spuneam, făcea parte din domus Fabia, o casă ilustră, cu adevărat, care numără printre membrii săi numeroși consuli și iluștri aristocrați. A doua obiecție: cum este posibil ca de acest delict să nu fi fost acuzat Paulus Fabius Maximus, în casa căruia se țineau faimoasele convivia? Da, dar Paulus era printre "amici Augusti", deci, deasupra oricărei suspiciuni. Acuzarea sa ar fi zguduit întreaga opinie publică a urbei și, poate, a imperiului: s-ar fi întors poate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
redat casei strămoșești. Maximus i s-a destăinuit Marciei, soția sa, iar aceasta Liviei. A aflat Augustus, și la puțin timp după, când Maximus s-a stins, au fost înțelese gemetele Marciei din timpul funeraliilor (a fost sinucidere?) care se acuza pe sine de catastrofa soțului". Așadar, Fabius și-ar fi încheiat viața dubium an quaesita morte între 14 mai și 19 august (data morții lui Augustus). Groag 412 observă că "dacă se consideră această tradiție drept istorică (așa cum este de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
non particeps, sed testis" și 2. a fost doar pedepsit. Cât despre versurile din epistola Ex Ponto, IV, VI, 11 și urm., pe care Nemethy o interpreta ca și noi, în sensul propriu al expresiei și anume că Ovidiu se acuza cu adevărat de moartea lui Paulus, De Jonge 423 vine cu explicația sa: "Cur enim ita non explanemus, ut sint dictum superstitiosum miseri poetae credentis se exitio esse omnibus qui sibi adesse conentur; Fabium Maximum mortuum esse, cum in animo
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
o parte, și Marcia și Fabia, pe de altă parte, se observă imediat conexiunea dintre aceste două autoacuzări: acestea în loc să infirme, confirmă pe deplin ce s-a spus până aici. Cum se știe, Plutarh (De garrul, 11) afirmă că Marcia, acuzându-se de moartea soțului, și-a provocat, la rândul ei, moartea: λαβου`σα τοV ξίφος ξαυτήυ προανει`λε τα*νδρός Tacitus, însă, ne informează despre participarea (ei) la înmormântare unde se acuză de moartea soțului: auditos in funere eius Marciae
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]