19,733 matches
-
curând, avea să părăsească partidul condus de istoricul român, optând pentru integrarea în mișcarea comunistă 752. Gheorghe Brătianu și-a nuanțat poziția față de comunism, operând distincția între muncitorii români și mișcarea comunistă. El afirma astfel că, în România, unde revendicările legitime ale muncitorimii se regăseau în programul oricărui partid politic, această grupare socială nu era atrasă exclusiv de ideologia comunistă 753. Pentru șeful georgiștilor, primejdia extinderii comunismului era accentuată de măsurile represive ale guvernanților, care împiedicau exprimarea nemulțumirilor. De aceea, aprecia
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
asigura libertatea Dunării și a strâmtorilor, fiind un element esențial al libertății politice și economice în această parte a lumii. Răspunzând, Nicolae Titulescu preciza că România dorea un pact de neagresiune cu Sovietele, dar numai în condițiile respectării intereselor ei legitime și a aplicării scrupuloase a tratatelor anterioare. Convins de necesitatea restabilirii unor relații de prietenie cu U.R.S.S., Nicolae Titulescu a sprijinit inițiativele care ar fi putut să ducă la realizarea acestui scop. În iulie 1933, prin Convenția pentru definirea
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
de corupție. [...] Alegerea de la decembrie a fost alegerea banului, a alcoolului și a bătăii. În această din urmă lupă ne-am atins obiectivul principal ce l-am avut, ca alături de ceilalți opozanți să răsturnăm guvernarea înscăunată contra aspirațiilor celor mai legitime ale națiunii. [...] Pe neașteptate s-a ivit și noua combinație ministerială de sub președinția d-lui Goga. Această combinație a produs o uluire generală. Nu cred în durabilitatea acestei combinații. De ce ? Un mozaic de mentalități, interese și ambiții. Ele nu înfățișează
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
noi conta doar cronologia lungilor istorisiri ale bunicii: într-o zi, în vremurile lor legendare, Parisul se ivea din apă, soarele strălucea și, în același moment, auzeam strigătul încă îndepărtat al trenului imperial. Acea ordine a evenimentelor ne părea la fel de legitimă ca și apariția lui Proust printre țăranii din Neuilly. Balconul îngust al Charlottei plutea sub suflarea înmiresmată a câmpiei, la hotarul unui oraș adormit, rupt de lume de către veșnicia tăcută a stepei. Fiecare seară semăna cu o fabuloasă retortă de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al acestui pasaj este, în Noul Testament, Lc 2,13: mulțimea de oaste cerească (sØn tÄÎi aggélÄÎi plQÎthos stratiăs ouraníou) care îl laudă pe Dumnezeu la nașterea lui Isus. În privința traducerii acestui nume, se constată așadar două tipuri de opțiuni, ambele legitime: cea care îl lasă ca atare, dar în transcrierea Septuagintei (deși aceasta numai o dată nu l-a tradus), și cea care îl traduce din ebraica „Domnul oștirilor” sau din greacă Septuagintei, cu „Atotțiitorul” (pantokrátÄr) sau cu „Domnul puterilor”. Prima opțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
În plus, grupul, În unanimitate, trebuie să Îl considere vinovat de ceva și să Îl ipostazieze În criminal, paria, persoană non-gratta. Aceasta Înseamnă că violența se poate opri atunci când victima este clasificată simbolic drept „marginală”: prin această operație, violența devine legitimă, uciderea se transformă În act sacrificial (comunicarea cu orizontul divin), iar reciprocitatea violenței nu poate fi reclamată de niciun reprezentant al corpului social - idee confirmată și de o observație a lui Mary Douglas (1965, p. 55): „Sunt considerate poluate acele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fapt, atributele lor ambigue și nederminate sunt exprimate printr-o mare varietate de simboluri, În numeroase societăți care ritualizează tranzițiile sociale și culturale (1969, p. 95). Aflându-se la mijlocul a două etape ale vieții sociale, liminalitatea apare ca o „situație legitimă de eliberare de constrângerile culturale și de clasificările sociale” (1968, vol. X, p. 581), așadar ca o sursă de potențialitate, de reflecție, de creație (culturală) și de schimbare (socială). Instituind și legitimând asemenea forme de agregare socială și de acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
posibilități (1974, p. 202). De aici derivă caracterul periculos, amenințător, al oricărei secvențe liminale. Și, implicit, caracterul ambivalent al oricărui sistem ritual. Pe de o parte, ritul ține oarecum În frâu nemulțumirile și aspirațiile de schimbare, le oferă o formă „legitimă” de manifestare și le sublimează În simbolic (regăsim aici ecourile modelului „riturilor de rebeliune” propus de Max Gluckman). Pe de altă parte, ritul face posibilă exprimarea tensiunilor sociale, le aduce În prim-planul conștiinței colective și oferă modele alternative de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
identifică mecanismele simbolice prin care defilarea băștinașilor contrazice mesajele incluse În defilarea oficială și tradițională, contestând puterea și autoritatea albilor: În timpul sărbătorii Mardi Gras, lumea bună din New Orleans Își celebrează ascendența nobilă și se mitologizează În ipostaza de moștenitoare legitimă a puternicelor tradiții ale magiei și misticismului. Elitele se maschează În costume prețioase și conduc care (alegorice - n. M.C.) motorizate. Indienii răstoarnă acest spectacol prin declararea unei descendențe băștinașe, care contestă dominația anglo-europeană. Costumele lor sunt făcute manual, nu cumpărate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un sentiment puternic de continuitate socială”, iar pentru B. Alexander (1987, p. 180) „simbolizarea reușită a puterii impune ca acele contradicții sociale care apar inevitabil În procesul arbitar de atribuire a puterii să fie mascate și doar aspectele adecvate sau legitime ale puterii să fie arătate”. În sfârșit, referindu-se la sărbătorile politice, C. Rivière (1988, p. 61) afirmă: „Acum, Națiunea se oferă ca reprezentare ei Înseși, Într-o sărbătoare laică, ce are drept accesorii diversele simboluri ale libertății și identității
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de copaci cu ocazia finalizării unui proiect (baraj, canal navigabil, autostradă, sediu guvernamental, public sau cultural, monument artistic etc.), demonstrațiile și mitingul politic. În aceeași categorie intră și riturile de trecere asociate cu viața liderilor politici (căsătorii, nașteri ale urmașilor legitimi, ceremonii funerare) sau cu viața sistemelor politice (alegerile ca rit de trecere). Deși sărbătorile politice și comemorările sunt strâns legate (sărbătorile politice includ referirea la un moment fondator, evocat sau chiar În Întregime comemorat), din rațiuni didactice le vom aborda
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să fie organizată impecabil, să reliefeze stabilitatea și legitimitatea grupului aflat la putere, să educe În spiritul valorilor promovate de acesta. Prin acțiuni, cuvântări și etalarea simbolurilor, sărbătoarea canalizează imaginarul social În sensul dorit de grupul dominant, instituind o comunitate legitimă. Sărbătorile creează sentimentul unității, al apartenenței la un noi atotputernic: „Acest noi pe care ritualul Îl creează este un noi al unei comunități care are conștiința că este o comunitate. Ritul o revitalizează, o consolidează atât din perspectiva momentului actual
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Capul de rățoi. Ciriviș, Macferlan, Bălălău și Pentagon sunt în aparență pușlamale vesele, inofensive și amuzante prin sclipitoarele vorbe de duh și paradoxurile care șochează trecătorii inoportunați. Această conduită marcată de neseriozitate, cinism, zeflemisire ireverențioasă, este însă impulsionată de pornirea legitimă de răzvrătire adolescentină împotriva conformismului, a șabloanelor convenționale de comportament, a ipocriziei și a rutinei care macină trăirea autentică. Așadar, recurgând la un comportament zgomotos, la prima vedere jucăuș și iresponsabil, ofensiva lor se îndreaptă de fapt, împotriva logicii, a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este cel care semnalează, înainte de orice, coincidențe de viziune între cei doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36, cât și cei ai textelor urmuziene. Organizată în cupluri de "amici" sau în familii "legitime", umanitatea mecanomorfă a lui Urmuz pare o sublimare a celei caragialiene, la rândul ei o rafinată imagine parodică a lumii fenomenale, așa cum ironicul Caragiale lasă să se întrevadă în condescendenta precizare digresivă din Poetul Vlahuță: "acea umbră nu este o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
morală, sau a solidarității etice”, se propune aproape ca o alternativă la „doctrinele liberale despre comunitate”. El afirmă ideea că: „lumina naturală a spiritului ne spune că toate comunitățile sunt direct sau indirect fondate în Dumnezeu și că orice comunitate legitimă are în Dumnezeu originea sa directă sau indirectă, adică o origine mediată de cauzele create, maximul său legislator, judecător, mai marele său guvernator și administrator; aceeași lumină ne spune cele ce urmează: că orice persoană individuală nu este responsabilă de
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
clar condițiile în care debuta intervenția statului în societate: "A recunoaște utilitatea publică a locuințelor sociale, a școlilor, a caselor de economii, a alocațiilor familiale, a tuturor dotărilor implementate de un patronat preocupat să înglobeze populația săracă devenea un lucru legitim, din moment ce aceste instrumente erau în același timp condiții de salubritate. Nu este vorba de un proces de etatizare, care ar fi fost contrar definiției liberale a statului, ci de organizarea a ceea ce era deja fără să i se modifice finalitatea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
logică, ar fi fost de conceput chiar ca puterile publice să interzică orice construcție nouă în afara perimetrelor stabilite. Or, așa cum mărturisește Paul Granet, fost șef al unei mari societăți de construcții înainte de a deveni secretar de stat, în 1974: "Voința legitimă a edililor locali de a moderniza orașul, presiunea cererii orchestrate de investitorii privați au obligat rapid statul să repartizeze creditele între ZUP și orașul istoric"160. În consecință, zonele ce trebuiau urbanizate cu prioritate nu au avut prioritate decât cu
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
considerarea tuturor comunelor urbane ca orașe, în contextul în care formele luate de dezvoltarea urbană determină ca însăși noțiunea de oraș să devină incertă. De-a lungul anilor 1990, numeroși specialiști au asimilat creșterea periurbană cu declinul orașului. Este deci legitim să considerăm orașul ca actor colectiv atât timp cât nu știm precis ce reprezintă el și cine îl domină? Sociologia politicilor publice apelează la conceptul de "guvernanță urbană". Reținem definiția dată acesteia de către Jean-Marc Offner: "Guvernanța este capacitatea de a produce decizii
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
să acceadă la rangul de "adevărată" metropolă. În Franța, doar Parisul și, într-o oarecare măsură, orașul Lyon dispun de un potențial suficient pentru a putea pretinde că aparțin acestui cerc. Totuși, așa cum ne face să credem Claude Lacour, este legitim să distingem "mai multe nivele de creare și difuzare a dinamicilor metropolitane"302. Dincolo de o metropolizare mondială (Paris, Londra, New York) indusă de globalizarea economiei, există o metropolizare la scara continentului 303, dar și una la scară regională. Pentru a ilustra
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
care afectase "muncitorii normali"360, problema locuinței a fost redusă în cursul anilor 1970 la cea a persoanelor care au probleme cu locuința. Pentru această categorie a persoanelor lăsate pe seama creșterii, a celor excluși prin forme diferite ale pieței, părea legitim ca guvernul să oprească accesul în locuințe care nu erau demne de societatea modernă. Însă după douăzeci de ani, criza locuințelor îi afectează, pe lângă categoria celor cu o situație precară sau a celor marginalizați, și pe cei cu salarii modeste
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
solidaritatea financiară efectivă în sprijinul comunelor mai sărace nu a împiedicat criza urbană. Solidaritatea nu înseamnă o simplă redistribuire contabilicească a bogățiilor, ci valorează ceva prin modalitățile în care este pusă în act. Din acest punct de vedere, aglomerația devine legitimă atunci când caută o mai bună producere a echității. Nu prin capacitatea sa de a organiza pe plan local un transfer al veniturilor dinspre cei mai înstăriți către cei mai săraci, ci întrucât reprezintă scala cea mai adecvată de redistribuire, mai
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ține de impactul mondializării orașelor asupra așteptărilor locuitorilor, mai ales prin dereglarea aspirațiilor pe care aceasta le provoacă. Sau, pentru a ne exprima în termeni durkheimieni, ține de existența unei situații anomice în care indivizii nu mai știu ce e legitim să spere, să ceară, fapt care pune conducerea orașelor într-o situație deosebit de delicată. A doua problemă, care se articulează cu prima, privește efectele crizei urbane plecând de la fundamentele sociabilității, în condițiile în care, contrar funcției tradiționale a orașelor de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ansambluri. Locuitorii periferiilor sensibile nu apără cultura clasei muncitoare, nu vor să se identifice cu poporul. Ei aspiră să aparțină claselor mijlocii și suferă din cauza "distanței dintre integrarea lor culturală și excluderea lor economică"515. Dorința, pe care o consideră legitimă, de a trăi și de a consuma ca și cei din clasa mijlocie este spulberată de veniturile mici pe care le au. Aceste "categorii mijlocii pauperizate trăiesc decalajul nu numai ca frustrare, ci și ca devalorizare personală, cu atât mai
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
scrie Arendt discriminarea este la fel de indispensabilă ca drept social ca și egalitatea din punct de vedere al dreptului politic. Problema nu este de a elimina discriminarea, ci de a ști cum să fie menținută închisă în sfera socială, unde este legitimă, și cum să se prevină extinderea ei asupra sferei politice și personale, unde acționează ca o forță distructivă. Dar acest lucru nu trebuie să servească drept scuză corpului politic pentru a uita drepturile vieții private și pentru a nu înțelege
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
am numit au fost humoriști. Shaftesbury a fost un admirator entuziast al frumuseții. El ținea de aceea să combată fanatismul și superstiția ce încercau să limiteze libera desfășurare a vieții. În această luptă, el considera comicul un aliat bun și legitim. Este ideea fundamentală din mica sa scriere Essay on the freedon of wit and humour (1709). (Cuvîntul "humour" este înețeles aici în mai vechea sa semnificație jonsoniană). În ce mă privește", spuneael, "nu mă tem de vorba de spirit sceptică
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]