19,865 matches
-
care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului, un comic de o factură aparte. Criteriul cauzal pare să stea și la baza clasificării din perspectivă pragmatică. În studii relativ recente se propune 46 o tipologie a comicului în funcție de abaterile de la legile discursului, respectiv de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Compartimentele sale se numesc, în acest caz: comic de tip Aristofan, comic molieresc, comic beaumarchaisian, comic ubuesc etc. Așa cum va reieși din următoarele capitole ale prezentei lucrări, "inefabilul" caragialian va amprenta decisiv toate manifestările literare ale comicului românesc. 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental Incursiunea rapidă pe un traseu diacronic pe care s-au putut marca zonele de răscruce a nenumăratelor teorii, precizări și încercări de definire și clasificare a fascinantului fenomen, gen sau concept al comicului, riscă să devină
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diferitele definiții date comicului primește exemplificări concludente prin opere integrate acestui gen pe baza unor trăsături estetice revelatoare. Opera unui comediograf prin structură, așa cum a fost Caragiale, despre care Paul Zarifopol nota memorabil că deține "vocația râsului ca artă și simțul comicului, ca instinct fundamental"49, suportă examenul tuturor formulărilor determinative ale comicului, ilustrând la fel de adecvat cele mai divergente aspecte examinate, ca dovadă a polivalenței elementelor de construcție a textului său. Mai mult decât atât, o astfel de încadrare a operei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
reperarea acestui fenomen inexistent în afara umanului. Numai omul, acest "animal care știe să râdă"58 și care "produce râsul"60 este înzestrat cu capacitatea de a da unui gest, unui incident, unei fizionomii, unei opere literare semnificație comică. În lipsa unui simț al comicului, a unei dispoziții specifice, a unei anatomii caracterologice cu atribute deosebite, bine precizate, comicul rămâne în sfera virtualității, rămâne latent, imperceptibil. Reacția ușuratică în fața vieții, constând în considerarea fenomenelor și a evenimentelor în sine, evitând conectarea lor cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
depinde recunoașterea comicului, fie el natural sau estetic, incidental sau efect al unei intenționalități artistice. Corelate cu această atitudine sunt: buna dispoziție, lipsa de griji, seninătatea, evitarea gravitații, suspendarea urgenței necesităților vitale. În atitudinea comicului primează ridicolul reperat prin acuitatea simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
moment dat, de Șerban Cioculescu drept un "frenetic și dionisiac"68, insistând asupra laturii sensibile, mai puțin bănuite, Caragiale este, incontestabil, un exemplu de personalitate care se pliază perfect pe mulajul comediografului tipic ale cărui trăsături le-am enumerat succint. Simțul critic caragialian a făcut mai puțin obiectul disputelor exegetice, autorul Scrisorii pierdute fiind apreciat aproape unanim drept sarcastic și profund nesentimental. Umorul, variantă a comicului a cărui trăsătură distinctivă este marca înțelegerii, a compasiunii, este foarte rar reprezentat în ampla
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
câteva elemente biografice notorii ale acestui autor comic care, dacă n-a fost persecutat de biserică, a fost în schimb acuzat de imoralitate de către o societate imorală, a fost evaluat depreciativ în mod constant de către un for academic cu un simț al valorii discutabil, a fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
formule de genul: Pentru că ne găsim în Kuty, putem vorbi pe șleau"49. Mai pregnant însă decât în Cronica fantastică a lui Caragiale, unde ironia este suverană, absurdul devine cheia descifrării satirei la Arghezi: Miniștrii aveau ca datorie să întemeieze simțul de autoritate, purtând fiecare ministru câte un băț cu care aplica fiecărui kut întâlnit, cu motiv sau fără motiv, un cucui în moalele capului căci această nemotivare mai ales, arăta originea divină a unui aparat de autoritate. Fără motiv, kutul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
autoritate. Fără motiv, kutul primea o lovitură în cap, oridecâteori era întâlnit; cu motiv, adică după un exces, el primea 25 de lovituri în diverse regiuni ale trupului, ceea ce a desvoltat noțiunea inocenței și a vinovăției, și prin legătură logică, simțul de răspunderi [...] Doi miniștri erau însarcinați cu toate astea, să se ia după oameni și să-i prindă: miniștri de finanțe. Am ales doi în loc de unul singur, pentru ca unul să-l ție pe kut și cellalt să-l opereze, obicinuind
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nenea Iancu a intuit eficacitatea homeopatică a vindecării prin doze ale aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
1893, anul de vârf al conștiinței artistice caragialiene, aceste pastișe parodice ar trebui înțelese mai degrabă ca manifestări ale unei înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la lectură nu din conservatorism anacronic, ci dintr-un cult al armoniei asociat cu simțul măsurii. Ceea ce sancționează prin subtitlurile și precizările ironice care însoțesc versurile, este, așa cum de altfel remarca și autorul Caragialianei, inconsecvența de la nivelul afilierii programatice a simbolismului românesc. În introducerea la Poemele în proză (în Universul în 1909), ironistul nota: "stadiul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe Alecsandri (În gondolă, Tricolorul) sau pe Eminescu și eminescianismul (Elegie, Steaua). Esențial însă de reținut, este că parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului de frondă impulsionat de o conștiință estetică subordonată unui cert simț al valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în planul existenței concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mod estetic, o formă de comic a cărui notă distinctivă este cea de compasiune, de simpatie și înțelegere față de moravurile și micile defecte percepute ca rezultate inerente ale condiției umane. Cel dintâi aspect este specific persoanelor înzestrate cu așa-zisul "simț al umorului", sens susținut de etimologia termenului (lat. humor, "umoare, secreție glandulară care, după Hipocrat, hotăra dispoziția sufletească a omului"). Autorul cu talent umoristic îmbină tandrețea cu veselia, gravitatea cu surâsul, convertește spiritul în predică jovială, se erijează în moralist
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
perspectivă, presupusă de procedeul ironiei, centrează imaginea unei lumi pe dos, față de care se profilează absurdul acestui personaj. Spre deosebire de Mitică prototipul lumii comune, caracterizat prin "deșteptăciune", adaptabilitate, abilitatea de a face compromisuri, Cănuță se autoizolează prin încălcarea consecventă a normelor simțului comun, care vin în contradicție cu propria sa logică, la care suntem ghidați să aderăm prin intermediul umorului camuflat în ironie. Ca anticipare teoretică și practică a umorului, aforismul, o formă specifică de spirit, așa cum am precizat, cunoaște reprezentări notabile la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înlocuindu-se cu alta"214. Chiar mai aproape de umorul negru din caragialescul C.F.R. Raport.... este nota informativă prin care vierul Costică Dură îi prezintă stăpânei șirul de nenoriociri abătute asupra moșiei, cu o seninătate care sfidează orice logică a bunului simț și a responsabilității. Blocarea gândirii receptorului, etapă specifică umorului negru, este efectul paralogismelor cauzate tot de incultura și inabilitatea comunicațională: Că umblă prin păsări și moare toate, mai ales la noi, căci nu ne-au mai rămas decât unsprezece găini
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel: "adevăratul model al capodoperei caragialiene este vechiul politicianism liberal"13. Desăvârșit cunoscător al operei și al omului Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental"15, Zarifopol aduce o contribuție crucială și în problema esenței personajului comic caragialian: "Potrivit predilecțiilor pentru vechi metode dramatice ori narative, Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar excepționala lui capacitate de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a fostei sale gazde, proprietăreasa coana Tinca, surprinsă neplăcut după fiecare nou eșec în contactele cu mușteriii mereu imprevizibili. Fauna umană citadină în permanentă căutare a profitului necinstit este dezvăluită însă cu indulgență și amărăciune, ceea ce dizolvă satira, pe care simțul critic al autorului Momentelor a imprimat-o respectivelor situații și tipologii, în umor. Cu toate acestea, în esență, tema schiței caragialiene De închiriat dobândește amploare în romanul lui Damian Stănoiu pe aceleași coordonate ale comicului tangețial absurdului: căutând "mai binele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
etc.: Scumpo să nu zici căț scriu prea repede [...] Nu mai plec în illinois și nici în Missouri da nici nu rămân pe loc întro oră o șterg în est șiaș vrea săți scriu o scrisoare cu ochii până să simț că iei foc și nu mai poț fără mine și fără mâna mea în careț jur că no să am tocul și nimic altceva numai obrajii tăi îmbujoraț la care o să privesc așea cum știu Scumpo că o să te uiți
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cuvânt sau de comparația lucrurilor care nu prezintă elemente comparabile.12 Așadar, în cele mai multe cazuri, absurdul receptat conduce la comic. Însă acesta, la rândul său, creat sau nu pornind de la reperarea unei absurdități ca revers al logicului pragmatic sau al simțului comun, poate constitui declicul unei epifanii a absurdului de tip existențial. Un exemplu la îndemână este dat de vârtejul nonsensurilor din Cântăreața cheală, al căror comic deschide mai larga perspectivă a absurdului în care viețuim, verbalizând fără sens și fără
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asudă și rătăcește din ce în ce) și mă-înțelegi mai în sfârșit, pentru care în orice ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privință poporul, națiunea, România... (cu tărie) țara în sfârșit... cu bun simț, pentru ca Europa cu un moment mai înainte să vie și să recunoască, de la care putem zice depandă...(se încurcă și asudă mai tare) precum... dați-mi voie ...(se șterge) precum la 21, dați-mi voie (se șterge), la 48, la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl expune cu o obiectivitate care îi maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să nu mâncăm în timpul mesei"88, încarcerarea în propriile case, sugerată prin străvezia aluzie la gratiile vizibile noaptea de la fereastră, supravegherea permanentă etc. minimalizează, prin contrast, orice absurditate și temperează impulsul de a o respinge. Astfel, ori de câte ori o rămășiță de simț logic tentează refuzul absurdului, intervin amenințările și insinuările care netezesc din nou drumul spre "rinocerizare": PROFESORUL (cu un anumit ton, către Locatar) : Deci, te opui. LOCATARUL (speriat): Cum? Cum... Cine să...? Eu să mă...hm!...opun? Dar nu știți cât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
oscilare derutantă între cele două nivele, și nu de paralelism prin imitare sau ignorare. Observăm, în acest sens, cum, în mod invariabil, incipitul textelor urmuziene pornește de la normal și acceptabil, pentru a devia treptat și contrariant, spre anormal și inacceptabil simțului comun. Astfel: Ismail "nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 1/2 dimineața, rătăcind în zig-zag pe strada Arinoaiei, însoțit fiind de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor și pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de autorul comic. Astfel, ca "efect al efectului"127, comicul rezultă adesea din deturnarea, inversarea, tăgăduirea conținutului și a principiilor "enciclopediei subiacente"128, mai exact, a locurilor comune, a ideilor consacrate, a evidențelor factuale, morale etc. și chiar a bunului simț cotidian. În ultimă instanță, comicul de factură absurdă, precum cel urmuzian, rezultă dintr-o intenționată încălcare a principiului cooperării, care asigură eficiența oricărui tip de comunicare, subminată în acest fel și de autorul Cântăreței chele. Impresia de prezență covârșitoare a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în chingile inutile ale logicii și ale verosimilității. Dacă marele dramaturg parodia excesul de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]