19,733 matches
-
căreia comportamentul cultural de tip hominid a avut o evoluție În timp este un lucru evident, o informație empirică. Această evoluție se caracterizează printr-un Întreg de variații de-a lungul unui itinerar de o complexitate În creștere. Astfel, este legitim să ne așteptăm ca și comportamentul religios să fi avut o traiectorie evolutivă. Spre deosebire de ceea ce se consideră uneori, nu există nici un motiv să credem că acesta ar fi constituit o excepție și că s-ar datora unor cauze unice. Celxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elemente legate de acte funerare speciale, „superflue”, extra-igienice. Dar, odată lansat acest avertisment, nu putem decât să Împărtășim atenția care, În cercetarea primelor urme ale religiei, a fost dedicată mereu mormintelor. Existența practicilor funerare poate fi Într-adevăr un indiciu legitim În ceea ce privește credințele și riturile funerare, credințe și rituri care, prin subiectul și prin starea emoțională pe care le presupun - morții, moartea - pot să fi avut legătură cu apariția sacrului. Îngrijirea atentă a morților reflectă o atitudine față de viață și față de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În mod evident de viața „seculară”, În special de economie. Acolo unde apare, neoliticul african are caracteristici pastorale, bazându-se pe creșterea bovinelor și limitându-se la suprafața de savană și sahel dintre Sahara și Kenya; din acest motiv, pare legitimă luarea În considerare a existenței unor religii „pastorale” asemănătoare cu cele actuale: Shilluk, Nuer sau Maasai. O permanență ideologică de câteva mii de ani Într-un asemenea tip de societate și mediu (din 3 000 Î.Hr. În Kenya, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se manifestă mereu În suveranii care Își urmează unul altuia. Astfel, pe tronul Egiptului se află mereu același zeu, În Întrupări succesive, iar natura divină a suveranului Îl separă pe acesta de restul umanității și Îl plasează totodată ca mijlocitor legitim Între această lume, al cărei stăpân este, și lumea zeilor. Din acest motiv, el este unicul preot autentic, care deleagă altora practicarea cultului, dar rămâne adevăratul responsabil; mai mult, el este responsabil și de realizarea ordinii cosmice pe care egiptenii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dobândească puterea regală și că după ce Îl ucide pe Osiris, Îi taie trupul În bucăți și Îl Împrăștie În tot Egiptul. Soția sa, Isis, Îi recuperează cadavrul, Îl reconstituie și obține un fiu postum, pe Horusxe "Horus", care va moști legitim tronul. De acum Încolo, Osiris nu va mai aparține acestei lumi, ci se va regenera În lumea de dincolo. Horus este nepotul care trebuie să-l alunge de pe tron pe unchiul uzurpator pentru a-și „răzbuna” (este termenul folosit de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Sin", zeului străfundurilor apelor dulci Enlilxe "Enlil"/Ea etc. În etapele politico-culturale caracterizate de dominația semitică (akkadiană), mai ales În perioada babiloniană și asiriană, se observă că, pe textul legat de origini s-a dezvoltat tendința, cât se poate de legitimă și naturală, de a acorda credit zeităților propriu-zis semite. Cu toate acestea, fondul nu a fost diminuat și nu a suferit niciodată modificări: și acest fenomen oferă un argument solid susținerii unității fundamentale a religiei mesopotamiene (cf. subcapitolul 2.3d
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
confirmate Întocmai. Contabilitate economică a unui regim feudal, tăblițele Înregistrau și administrarea cultelor, transcriau numele destinatarilor lor și pe cel al personalului responsabil, În cele mai multe dintre cazuri indicat cu aceiași termeni folosiți În greacă. c) Problema continuității cultuale Deși este legitim să considerăm că ceea ce este scris pe tăblițele În Liniar B ar relua Într-un anumit fel textele În Liniar A, termenii Întâlnirii Între cele două civilizații rămân Încă deschiși și problematici. Rhyta miceniene pentru libații reproduc modelele cretane, asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
definită de unitatea și primatul locului. b) În sens personal, religia romană se poate defini ca suma acțiunilor și concepțiilor religioase pe care cetățenii liberi ai Romei și funcționarii cultuali Însărcinați de ei le practicau În privat și În public, legitim și corect, În cetatea Romei, În coloniile ei și În Întreg Imperiul Roman. Ele sunt, În general, legate de cutumă (mos) și mai ales de diferitele legi cultuale (leges sacrae), ca și de dispozițiile senatului, În calitate de autoritate supremă În materie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Egipt, Seleucia, Antiohia și celelalte mari centre orășenești create În Siria și În Asia Mică de către dinastiile greco-macedonene care implantează acolo Întregul panteon al patriei-mamă, nu fără să lase un spațiu larg tradițiilor religioase ale popoarelor supuse, ai căror legitimi moștenitori și protectori se prezintă adesea noii suverani. În acest sens, este deosebit de semnificativ cazul Lagizilor, care, acceptând ideologia regală faraonică, asumă prerogativele divine specifice tradiției egiptene și acceptă și instituții străine de lumea greacă, așa cum este căsătoria consangvină (Fraser
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În numele divinității. Descoperirea unor texte ermetice În codexurile copte de la Nag Hammadi, care cuprind texte gnostice (Mahé, 1978-1982), confirmă răspândirea acestei literaturi de revelație „păgână”, capabilă să intereseze și acele medii creștine Îndreptate tot spre obținerea cunoașterii dintr-un izvor legitim al acesteia, cuvântul revelator al unei entități divine. În figura lui Trismegistos converg trăsături și prerogative ale egipteanului Thotxe "Thot", protectorul Înțelepciunii și scrib al zeilor, pe care grecii, Încă de la Herodot (Istorii, II, 138), l-au identificat cu Hermesxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că populațiile vorbitoare de limbi iraniene, prezente deja din a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu pe marele platou iranian și În regiunile mai orientale, au cunoscut o mare personalitate profetică - termenul de profet Îi poate fi atribuit legitim lui Zoroastruxe "Zoroastru" În sensul indicat de W.B. Henning (1951, p. 35), În ciuda unor rețineri actuale (Herrenschmidt, 1987) - care a proclamat, În prima jumătate a mileniului I Î.Hr., o nouă doctrină religioasă, inspirată dintr-un dualism etic viguros
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumii morților (Boyce, 1975a, pp. 83 sq., 94, 109 sq.; cf. Grenet, 1984, pp. 253-258) sau pe acela mai prestigios al adversarului direct al lui Azura Mazd³xe "Mazda>" În doctrina reflectată de G³th³ (Kellens, 1991a, pp. 54 sqq.). Deși este legitim să ne Îndoim că teoria „Hochgötter” este Într-adevăr adecvată unei interpretări corecte a situației religioase iraniene În epoca lui Zoroastruxe "Zoroastru", aceasta este totuși utilă pentru stimularea pe care a produs-o un aspect al său nu tocmai secundar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
secolul II Î.Hr.) care vorbește despre o carte folosită de magii din Lidia pentru recitarea invocațiilor lor Într-o limbă barbară (V, 27, 5-6: Clemen, 1920a, pp. 62 sq.). Dacă despre existența unei Aveste arsacide nu pare a fi legitim să ne Îndoim, În ciuda unor cercetători cu autoritare (Kellens, 1989b, p. 36; Hoffman-Narten, 1989, pp. 34 sq., nota 2), este totuși clar că aceasta nu a avut influență, din punct de vedere filologic, asupra studierii corpusului care ne-a parvenit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Alexandru a fost demonizată: faima sa legendară din literatura persană medievală are, În realitate, origini străine, mai Întâi elenistice și apoi islamice. Pentru zoroastrieni Însă Alexandru Macedon a fost Întotdeauna un blestemat, un exponent al nedreptății, distrugător al regalității legitime și dușman al Bunei Religii: el a dat foc Avestei - după o versiune ad hoc care intenționa să atribuie textului sacru scris o vechime fictivă - și a masacrat clerul și credincioșii. Conform tradiției, pentru care cărțile a VIII-a și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
d.Hr." Mai ales din cauza incertitudinii În privința datării vieții lui Zoroastruxe "Zoroastru", care, În orice caz, trebuie să fi trăit cu cel puțin o generație Înainte de Cirus, reconstrucția primei perioade a noii religii este foarte ipotetică. Ceea ce se poate afirma legitim este că perioada profetică determină un „amestec religios”, reflectat În Avesta târzie, la formarea căruia au existat doi factori iraniano-occidentali hotărâtori: clerul med al magilor și curtea persană a ahemenizilor cu orientările sale ideologice și politico-religioase. În prima perioadă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
improbabil ca slavii de pe Volga să fi cunoscut scrierea Încă de la Începuturile secolului al X-lea, se poate considera că pe stâlpul comemorativ nu se afla numele, ci mai degrabă o stemă sau ceva asemănător. Pe de altă parte, este legitim să presupunem că obiceiul de a incinera mortul Împreună cu ambarcațiunea sa a fost Împrumutat de la invadatorii scandinavi și practicat În regiunea slavă orientală, nu și În cea occidentală: de altfel, Cronica lui Ieronim din Praga notează că Bratislav din Boemia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cornelius Cossus care Îl ucide pe Lars Tolumnius, regele cetății Veiig și Claudius Marcellus care Îl ucide pe Viridomar, regele insubrilor; or, În toate aceste trei cazuri, comandantul roman și-a decapitat dușmanul mort. Acesta nefiind un obicei roman, este legitim să ne gândim că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei situații tipice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
variate și contrastante care nu ajung niciodată să se integreze În nucleul credinței „oficiale” - care rămâne, așadar, În continuare de natură mundană și antimetafizică. Acestea exprimă mai degrabă speranțe, spaime și temeri care nu și-au găsit niciodată un loc legitim În cadrul teologiei dominante și care sfârșesc prin a deveni elemente ale credinței populare (În opoziție deci cu credința mundană preferată, nu fără motiv, de clasa dominantă). Mărturiile figurative ale lumii galice lasă să se Întrevadă o imagine profund tragică a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bine atât din epitetele care le Însoțesc, cât și din reprezentările grafice, aceste Matronaexe "Matronae" au caracteristici aparte. Înainte de toate, nu există o Matrona individuală: ele apar mereu sub forma unui grup feminin și, chiar dacă există unele mici Îndoieli, pare legitim să ne gândim că grupurile erau formate din trei zeițe. Această pluralitate nu poate fi explicată, după părerea noastră, prin tendința amplu atestată În lumea celtică de a multiplica o zeitate individuală, deși, de exemplu, alături de zeul Lugusxe "Lugus" apare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tot mai mari a aspectului războinic și a celui salvific, el va deveni zeul predilect al soldaților romani. După părerea noastră, este probabil ca și Tyrxe "Tyr" să fi suferit un proces analog: zeul care veghează la ordinea și desfășurarea legitimă a adunării populare (trebuie să ținem cont de ceea ce am spus deja despre prezența În aceste cazuri a unui preot care conduce și pedepsește În numele voinței zeilor) trebuie să fie capabil să Îi pedepsească pe cei Îndărătnici și să ducă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adică, „violența” va fi exercitată împotriva animalelor, nu împotriva celorlalți oameni. Al doilea răspuns se găsește în 8,20-22: violența va fi canalizată în cult. Oferirea „animalelor pure” este un act „violent”, dar ritualizat, și de aceea socialmente acceptabil și legitim. Violența canalizată și „legitimată” în acest fel nu mai este distructivă, ci contribuie mai degrabă la „pacificarea” societății. III. Turnul din Babel (Gn 11,1-9) Povestirea din Gn 11,1-9, în mod obișnuit intitulată „Turnul din Babel”, vorbește nu numai
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
centralizat la Ierusalim. Conform legii din Dt 12, sacrificiile puteau fi aduse doar pe altarul templului din Ierusalim. Celelalte sanctuare erau declarare „în afara legii”. Și în timpul perioadei post-exilice, templul din Ierusalim pretindea să fie unicul loc de cult autentic și legitim. Textul din 1Rg 5-8 care descrie construirea templului lui Solomon și inaugurarea cultului are deci scop confirmarea drepturilor și prerogativelor templului din Ierusalim împotriva altor sanctuare rivale, precum cele din nordul Israelului. Aceasta nu înseamnă că totul a fost „creat
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
bravul” Iehu din Israel. Se înțelege că unul era „perfid” și celălalt „brav” din punctul de vedere al asirienilor. De aceea, dacă unul este numit „fiul nimănui” (rege nelegitim), și celălalt este lăudat, se explică de ce Iehu este considerat succesor legitim al dinastiei precedente, foarte cunoscută asirienilor. Regele Iehu este menționat în stela de la Tel Dan, după cum am văzut mai înainte, dar această parte este foarte fragmentară. Se spune numai că „Iehu a domnit peste Israel”. Probabil se face aluzie și
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Arrow, metoda Condorcet, metoda Borda, metoda Dodgson. Considerații preliminare. Istoria unei abordări oferă o viziune de ansamblu asupra preocupărilor de cercetare din interiorul acesteia și asupra rezultatelor științifice și a evoluției acestora în timp. De asemenea, poate răspunde unor întrebări legitime: „De ce ar trebui să fie interesat un cercetător de abordarea în discuție?”, „Ce aduce ea nou și care îi sunt utilizările de succes?”. În acest prim capitol voi încerca să răspund unor particulare ale acestor întrebări generale: „De ce ar trebui
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
TAS) și dacă acordăm indivizilor dreptul de a determina preferința socială între anumite alternative, care îi privesc doar pe ei (condiția libertariană), atunci, dacă observăm totuși că indivizii nu sunt indiferenți în ceea ce privește perechile pe care ceilalți sunt considerați unici decideți legitimi (pentru că alternativele variază doar în privința propriului comportament), putem să deducem faptul că aceste comportamente îi afectează într-un anumit sens. Cum TAS standard nu permite negocieri și plăți laterale (compensații), avem deja o imagine clară a problemei: teorema de imposibilitate
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]