21,555 matches
-
ușă lăsase un bilet pentru fiica sa, în care scria “sunt la chiochia Nina”. Casa unde plecase era și mai aproape de pădure, 30-40 de metri de locul unde au căzut cele trei bombe. în casă nu era nimeni, cu toții erau băgați într-un beci, geamurile de la casă erau sparte de cele trei bombe căzute foarte aproape. Am bătut la ușa beciului, s au speriat crezând că sunt cazacii. în pădurea din apropiere se dădeau lupte crâncene. în beci erau numai femei
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Doinei Boghian de la Suceava. Tare mult a așteptat-o. Cu regret trebuie să spun, răutatea unor oameni au împiedicat-o pe aceasta să ajungă la măicuța Natalia, fiindu-le teamă, așa cum de altfel a și spus-o, că „Ce vă băgați pe felia mea”.... Rușinoasă atitudine, josnică. Această situație nu era felia nimănui, era o dramă a națiunii, a întregului neam românesc. Totuși, s-a căutat să se acumuleze capital politic, în interes personal sau de grup, speculându-se tragedia celor
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
pe masă. Chiar și pâinea neagră garantată fără E-uri pe care turcul din colțul străzii o coace la un cuptor cu lemne, astfel că, atunci când o consumi proaspătă și caldă, nici nu-ți dai seama cât carton făinizat a băgat în ea și nici că a fost colorată cu zațul căpătat de la cafeneaua arabului. Zece din România I-am propus directorului unui canal TV o emisiune săptămânală cu titlul „Zece lucruri bune și frumoase întâmplate în România“. Când a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
știi să faci?” „Ce se face în teatru“, răspunde el cu o undă de tăgadă profesională în glas. Din tonul său, înțeleg ce trebuie să înțeleg: că-i bine să rămân la lucrurile care mă privesc și să nu mă bag într-ale lui. Când sunt solicitat să-l ajut pe un om, pun de fiecare dată aceeași întrebare: ce știe să facă? Prin urmare, îl întreb din nou ce știe să facă. „Nu-ți spusei, bre, că am trei copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dar în stradă nu ieșeai decât cu pantofii lustruiți. Pe loc mi-am dat seama ceea ce mă contraria la înfățișarea celor câțiva cerșetori întâlniți ici-colo, prin locuri mai puțin circulate, ca să nu-i ia trecătorii la rost că li se bagă în suflet: toți aveau pantofii dați recent cu cremă și bine lustruiți. Bifurcația cu dubitații E tare neplăcut să fii prost. Nu că ar fi un handicap. Dovadă că atâta lume o duce bine fără să exceleze cu duhul. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dintre lateral și vertical. Ce pricepea tot poporul era că morarul Matache se dovedea de departe cel mai bogat mort din cimitir. Săracu’ de el! Deslușindu-mi mai apoi raporturile cu opulența și cu averile nemăsurate, rotunjite prin jaf, am băgat de seamă că superbogații noștri sunt majoritatea obezi, cu guși și fălci de neamuri proaste și împlătoșați în osânză, fapt care le dă apă la moară lihniților: „Săracii bogați! Or să plesnească și nu se îndură nimeni să-i oprească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ar obliga afacerile tot timpul la prânzuri și banchete. Unui nemâncat îi dai o pâine și gata, l-ai pus pe picioare, dar nababului n-ai ce-i face, te uiți la el ca la un condamnat și-l vezi băgat „pirpindicular“ într-un cavou de lux. Săracii percep bogăția ca pe o sărăcie mai mică. Sau ca pe o sărăcie îndestulătoare. De aceea o discuție despre avuție dintre un sărac și un om foarte, foarte bogat din start e absurdă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
femeile bogate de la el. Se îndopa, spunea „Mersi“ și o ștergea repede la hotel, fapt care-l făcea pe impresar să turbeze. Ca gigolo, Nini ar fi câștigat mai mult. Ca gigolo însă care să nu aibă unde fugi. „Te bag într-un trio - i-a zis impresarul - sau într-un cvartet și cântăm pe un transatlantic. Ne umplem de bani. Dar nu mai fi rigid. Dacă te invită o turistă la ea în cameră, nu te grăbi ca tontu’ să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
după al doilea pahar de țuică, domnul Milică trece direct la idei. „După părerea mea, zice el solemn - lumea trebuie să vadă că e un produs județean deosebit. Eu partea tehnică v-o las vouă, însă la treaba patriotică mă bag. Când apucă omul hârtia, trebuie să aibă și nițel sentiment cultural. Parfumul ca parfumul, poate să fie busuioc sau levănțică de asta, de-a noastră, dar dacă tipărim ceva deosebit, o Coloană Infinită, un Arcu’ de Triumf, un Ateneul Român
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tot ce începe iute la fel de iute sfârșește, adjunctul a conchis: „Unii cade cloșcă când nu te aștepți“. Pe șef îl preocupa mai puțin repezeala stagiarilor, cât frecventele greșeli de vorbire și de scriere ale adjunctului Limbășanu. Dar cum îi fusese băgat pe gât ca secretar de partid și ca om al Securității, se prefăcea că nu le observă. Ba chiar îi conveneau. Ca să vadă toată lumea cine-i deșteptul și cine prostul. După o săptămână însă, a trebuit să admită că problema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
două coteici pesediste care umblau nedespărțite, au dat râie la toată haita și s-au făcut nevăzuți, iar javra căruia domnul Spirescu i-a zis, de cum l-a văzut aciuat pe lângă maidanezii pesediști, Hayssam nu-și mai găsește locul. Se bagă când printre picioarele șahiștilor, când printre acelea ale tablagiilor. Numai Băsescu nu pare afectat deloc de situație. Stă la umbra unui gard, se linge indiferent pe labe și doar din când în când scoate câte un schelălăit, care îi zburlește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
-l vâre la repezeală pe amant în șifonier. Asta se întâmplă la 17:08, oră la care administratorul sună la ușă și vrea să discute cu soțul problema restanțelor. De emoție fiindcă nu a plătit întreținerea de la revoluție, doamna îl bagă pe reconversionatul Potcoavă în șifonier și-l invită insistent pe administrator să se convingă și singur că acesta e plecat la culesul căpșunilor, în Spania. În timp ce administratorul gustă mai mult din politețe una dintre cele unsprezece căpșuni rămase de la amant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în apartament, nu se mai petrec alte evenimente care să intereseze organele. Doar în șifonier e oarece înghesuială, în timp ce căpșunile din farfurie s-au împuținat. „Serviți o căpșună“, îi spune doamna Potcoavă colonelului, care interpretează greșit amabilitatea gazdei și-i bagă viguros mâna sub fustă. Doamna Potcoavă a mai avut de-a face cu colonei obraznici. Strânge tare picioarele - e de speriat ce forță au unele femei când e să strângă - și țipă: „Atenție, vine bărbatu-miu. Auleo, ne căsăpește!“. Bietul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nimeni, însă când a ajuns la 1,76 m, Ilie I. Ilie a scris la Guiness Book. Ilie I. Ilie creștea în continuare cu câte un centimetru pe lună. Insuficient totuși ca să i se trimită o comisie și să-l bage în Cartea Recordurilor, dar destul ca să-i bage în draci pe toți care-l cunoșteau. Cu pantalonii mai era cum era, că-i cumpăra mai mari și-i purta suflecați pe dinăuntru. Problema era cu sacourile, că a cumpărat unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
m, Ilie I. Ilie a scris la Guiness Book. Ilie I. Ilie creștea în continuare cu câte un centimetru pe lună. Insuficient totuși ca să i se trimită o comisie și să-l bage în Cartea Recordurilor, dar destul ca să-i bage în draci pe toți care-l cunoșteau. Cu pantalonii mai era cum era, că-i cumpăra mai mari și-i purta suflecați pe dinăuntru. Problema era cu sacourile, că a cumpărat unul nou primăvara, vara nu l-a purtat, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atunci era să opresc timpul. Zilele trecute am văzut într-o revistă reclama la un ceas de 40 000 de EURO. Ce făcea, dar și ce nu făcea minunea aceea de ceas! Tăia lemne, bătea cuie, gătea ciorbe și ne băga în UE! Un singur lucru nu-i reușea: să umble la scurgerea timpului. Dacă e normal să nu țin minte ziua în care am purtat pentru prima oară un ceas, n-o să uit în schimb niciodată ziua în care socrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu cuteza să-și apropie biroul de ea, dar nici femeia de serviciu nu se grăbea să-și ascundă acolo gălețile. Era ca și cum toți gândeau că Stalin nu era mort de-a binelea, că era numai o provocare. Cine-și băga scaunul în nișă și o bloca urma să fie luat la întrebări: „Aha, înseamnă că tu chiar așteptai să-l vezi pe marele nostru conducător pe catafalc, ca să te ascunzi de colectiv în nișa lui! Pașol la pușcărie, dușman al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
prindă pe aia caldă. Nu, cădeau întâi pe gânduri și apoi se spălau proștii cu apă rece. Libertate, libertate, dar nici așa, să înnebunești țara cu libertatea. Zvonul s-a dovedit a fi adevărat. În Zori Noi 2 s-au băgat experimental chiuvete maro, iar niște șmecheri din Zori Noi 1 le-au dat bani constructorilor - i-au corupt, cum s-ar zice - și au luat ei chiuvetele maro. Fiind experimentale, nu erau maro, ca pantofii, ci căcănii. Totuși, era o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să citească romane, le găseau pline de intimități și se uitau la părinți cu un sentiment stânjenitor de martori. „Săraca mama - îi spunea băiatul mai mare fratelui său, care citea numai basme și benzi desenate -, e deșteaptă că nu se bagă.“ Rudele romancierului spun că-i citesc cărțile și că-l admiră, însă nu spun titlurile corect și aprecierile lor sunt foarte aproximative: „Cel mai mult ne-a plăcut aia cu popa care s-a bătut cu primarul“. În cele peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zăresc făcând semne pacifiste printre tramvaie și camioane, dar dacă e același bețiv sau altul e greu de spus. „Uite pe cine-l apără Dumnezeu - exclamă cu ciudă o gospodină, care trage după ea un cărucior -, dar dacă eu mă bag printre mașini, ies schiloadă.“ Când s-a strâns oare atâta popor? Unii s-au bulucit în stradă și toată circulația e dată peste cap. Și e normal să fie așa, când până și polițistul din intersecție se uită ca boul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se iveau pe neanunțate, nu mai putea să facă plăți. Până să cheme lăcătușul, până să-l lase nițel să se dezmeticească din beție, se supărau turiștii. Domnul Huțupan îi înșuruba el însuși pe gemeni, iar când plecau japonezii, îi băga la nimereală în geantă, laolaltă cu actele, și se ducea cu ei pe la bănci, la treburi. Odată, i-a uitat la Albina, iar când s-a întors să-i ia, dispăruseră. Există probabil o lege, un principiu, un fenomen sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pună în salutul său mai puțină ironie și mult mai multă teamă de necunoscut, deoarece, la numai o săptămână de la discretul incident între spionii blocului, domnul Coteț s-a trezit cu un control fiscal la sânge, care l-a și băgat doi ani la pușcărie. De unde să fi știut bietul domn Coteț că, așa cum la civili există contabili turnători, și la spioni există civili contabili. Zidul fără porți La Brăila, pe o stradă mai puțin frecventată, care pleacă din centrul orașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
unui om. Nimic semnificativ, totuși ceva. Și ce parlamentar băgăcios și agresiv fusese! Probabil că aceasta e definiția politicianului: există cât timp dă din coate și vorbește, câtă vreme nu poți să-l eviți, atât cât reușește să ți se bage în suflet, să tropăie cu funcția lui publică în cotidianul tău privat. Un mare intelectual acordă trei interviuri scurte într-o viață și jumătate, iar vorbele pe care le rostește ajung înțelepciuni de patrimoniu. Deputatul turuie mai multe mandate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dând peste el, numărul să mă întrebe: „Nu vrei să vă vedeți? Da’ de ce nu vrei?“. Nu-i nici o greșeală: numerele de telefon, odată consemnate undeva, te reclamă, de parcă au fost adormite și s-au trezit. Îți cer să le bagi în seamă. Cele mai insistente sunt numerele despre care nu știi de ce le-ai reținut. Iar dacă ai pus lângă ele un semn și ai uitat de ce l-ai pus, poți să ai parte de tot felul de neplăceri. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ale naturii (adică neatinse de mîna omului), Într-un camion care ducea toată povara pe care o strînseseră niște linge-blide ca noi. LA SONRISA DE LA GIOCONDA Surîsul Giocondei Începuse o nouă fază a aventurii noastre. Ne obișnuiserăm să nu prea băgăm În seamă felul În care arătam, cu hainele noastre ciudate și cu figura prozaică a Poderosei a II-a, al cărei șuier astmatic stîrnea mila gazdelor noastre. PÎnă la un punct, fuseserăm niște cavaleri ai șoselelor; aparținuserăm acelei durabile „aristocrații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]