19,908 matches
-
suveranului doi copii. Pe considerentul pretențiilor relativ modeste și acela al firii ei vesele, fără multe conveniențe, Nell era simpatizată și de soția regelui, Caterina de Braganza ce nu vedea în ea un pericol de uzurpare afectivă. Nell nu se amesteca în politică, ceea ce regele aprecia. Ea fiind protestantă, a fost agresată în perioada de tulburări generate de susținerea catolicismului de către rege și a dat o replică ce i-a amuzat și pe agresori și pe rege: Eu sunt târfa protestantă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Curtea regelui Ludovic al XV-lea și, în 1769, a devenit, pentru șase ani, amanta oficială a regelui. Norocoasa contesă participa la audiențe, la spectacole, la dineuri, intermedia numiri ori destituiri de demnitari, îl însoțea pe suveran la vânătoare, se amesteca în schimbarea și numirea miniștrilor și altor demnitari. Unii o agreau, o răsfățau, alții o detestau pentru originea modestă și pentru viața libertină, pentru luxul ostentativ, pentru influența mare pe care o avea asupra suveranului. Frecvente comentarii denigratoare veneau, de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
din 9 Thermidor, 27 iulie 1794. Thérèse și-a creat propriul salon, loc de întâlnire a celebrităților timpului și a persoanelor mondene. În timpul revoluției, marcată de căderea Bastiliei, Rose Thérèse, marchiza de Fontenay a devenit cetățeana Fontenay. Parizienii trăiau sentimente amestecate de exaltare, furie și frică, ghilotina (inventată de dr. Guillotin) a fost inaugurată în 1792. Eroii erau purtați pe brațe, unii dintre ei au fost devorați de revoluție și au murit ghilotinați. Teroarea s-a instalat. Parisul a fost jefuit
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
regelui Bavariei primea daruri din partea regelui o rentă ce-i permitea să locuiască într-o vilă elegantă, bijuterii, titlul de contesă de Landsfeldt și apoi cel de baroană de Rosenthal. Nu se mulțumea frumoasa dansatoare cu aceste privilegii și se amesteca în politică, decidea numirea unor demnitari. Cu cei care nu o agreau era violentă verbal și fizic. Cetățenii münchenezi, prinși de febra anului revoluționar 1848, erau revoltați de implicarea regelui în această relație, dat fiind reputația ei de scandalagioaică cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
incognito în țară, în 1932. Regele Carol i-a cumpărat o casă pe bulevardul Vulpache, a răsfățat-o cu vestimentații și bijuterii și declara că nu poate vedea viața fără ea. Elena Lupescu avea abilitatea și interesul de a se amesteca în viața economică și politică a țării, a făcut avere din comerțul cu armament. Ca evreică, viața ei era pusă în pericol, odată cu intrarea în scenă a Gărzii de Fier create de Corneliu Zelea Codreanu și scoasă în afara legii de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
având susținerea armatei și a poporului, colonelul Perón a fost ales președinte al Argentinei, în 1946, instaurându-se un regim militar- dictatorial. Eva i-a devenit sfetnic de încredere președintelui țării și, folosindu-se de puterea de influențare, s-a amestecat în politică, s-a implicat îndeosebi în politica socială de emancipare a femeilor, în activitățile filantropice, ducând campanii sistematice de ajutorare a săracilor. A sprijinit înființarea de școli, spitale, orfelinate, a inițiat întemeierea unei case de asistență socială cu fonduri
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
bucătăreasă. Era mândră de ruinarea amanților ei, apărea trufașă în calești elegante. Capricioasă, pe conte îl alinta, îl amenința, îl șantaja, îl alunga, după stările de moment și după intențiile de a profita de generozitatea lui. Insidioasă, ajunsese să se amestece și în viața lui familială, a aranjat căsătoria fiicei lui, l-a făcut să se împace cu soția lui ce-l înșelase cu actorul Fauchery. Fără scrupule, Nana a ajuns să domine Parisul cu luxul ei, cu ruinarea amanților ei
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
dacă își așteaptă rândul. Alungate de societate, blestemate de neamurile lor, victime ale temperamentului social, bălți pentru scurgerile voluptății orașului, paznice ale cinstei familiilor trăiesc peste patru sute de făpturi prostite, leneșe, isterice și sterpe... Femeile aveau față de clienți o indiferență amestecată cu dezgust și ură. Și-au pierdut feminitatea, dar le-a rămas instinctul cochetăriei și se străduiau să placă, simulau dorința pentru că sufereau umiliri înjositoare din partea patroanelor, portarilor, polițiștilor, clienților. Nu de puține ori se antrenau în scandaluri, în orgii
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
direct. Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice. "Poezia și ficțiunea comportă o specie complet imitativă, adică (...) tragedia și comedia; apoi o a doua, care constă în povestirea chiar de către poet; o vei găsi mai ales în ditirambi; și în sfârșit, o a treia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mici detalii ale reprezentației. Niciun element nu va trebui adăugat pe margine. "În Poemul Dramatic, trebuie ca Poetul să se explice prin gura Actorilor: el nu poate folosi acolo alte mijloace, și nu ar îndrăzni el însuși să se amestece cu ei pentru a termina explicarea lucrurilor pe care nu li le-ar fi indicat să le facă", scrie el în Capitolul 8 al Cărții I, intitulat: "În ce fel trebuie Poetul să facă cunoscută decorarea și acțiunile necesare într-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
marcante ale vieții sfântului, și tragedia clasică care, nealegând decât ultimele momente pentru a le sublinia caracterul exemplar, restrânge acțiunea și o concentrează în jurul eroului unic. Racine subliniază și el eroarea comisă, după părerea lui, de către Rotrou în Antigona, unde amestecă, la modul baroc, două acțiuni diferite, conflictul dintre Eteocle și Polinice, și consecințele morții lor. El nu ar fi trebuit "să-i facă să moară pe cei doi frați chiar de la începutul actului al treilea. Restul era cumva începutul unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
același termen, nu le distinge. Nu este nimic uimitor în apariția acestei confuzii sub pana unui om care ar vrea ca reprezentația să reflecte realul astfel încât acest lucru să ne facă să uităm ficțiunea. Este totuși cazul să nu le amestecăm și să le studiem pe rând. 4.1. Verosimilul acțiunii Adeziunea publicului, în epoca clasică, se bazează pe verosimilul acțiunii care o implică pe aceea a "moravurilor" personajelor și vorbirii lor. 4.1.1. Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inegale sunt mai apropiate de limbajul conversației decât alexandrinul prea regulat. Dacă l-am crede pe Aristotel, scrie el în Examen la Andromeda, trebuie să ne servim în teatru de versuri care sunt cel mai puțin versuri, și care se amestecă cu limbajul comun, fără să ne dăm seama, mai des decât altele." De aceea apără el stanțele de care contemporanii săi i-au reproșat că abuzează 34 invocând faptul că suplețea construcției lor, libertatea ritmului lor, le conferă un aspect
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebui să distribui scenele unei piese de teatru, aș introduce totdeauna pe cineva în povestirile acestea obligatorii și care ar fi interesat ca să-i fie făcute; sau dacă aș introduce un om singur care să le spună aș face-o amestecând în fiecare piesă atitudinea în interiorul sentimentului numai pentru a fi mai bine exprimat; căci, dacă nu constă din narațiune pură38, solilocviul este admis pe scenă la fel cu monologul interior care li se întâmplă zilnic tuturor oamenilor ce nu sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în condiții bune de reciprocitate; iar începutul de obicei nu trebuie să fie vesel, după cum sfârșitul, dimpotrivă, nu trebuie niciodată să fie trist. Subiectul tragediei trebuie să fie un subiect cunoscut și drept urmare, bazat pe istorie, chiar dacă uneori se poate amesteca aici și ceva fabulos. Acela al comediei trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unuia din criteriile distinctive majore dintre tragedie și comedie, rangul personajelor, Corneille, fără a avea conștiința acestui lucru, hotărăște moartea tragediei politice. Numai aducând în scenă personaje deținătoare ale puterii, care sunt numite regi, prinți, consilieri, președinți sau miniștri, conflictul amestecă interesele private cu destinul unui întreg popor. Acest lucru conferă o dimensiune mitică tragediei, fie ea greacă, elisabetană sau clasică. Pe de altă parte, când, în 1660, Corneille aruncă o privire retrospectivă asupra operei sale, are dintr-odată sentimentul că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este specific tragediei, numai în cazul în care este bine apărat, îl poate înăbuși pe acela pe care ea trebuie să-l producă și să lase auditoriul nemulțumit din cauza furiei pe care o ia cu sine și care se amestecă cu compasiunea, pe care i-ar plăcea s-o ia cu sine fără vreun alt sentiment. El nu vrea nici ca un om rău să treacă de la nenorocire la fericire, fiindcă nu numai că dintr-o asemenea realizare nu se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de către italieni, la sfârșitul secolului al XVI-lea, genul este la modă. Lipsit de regularitate prin natura lui, el scapă unei definiții riguroase. Este considerat când o tragedie care se termină cu bine, când o tragedie în care comicul se amestecă cu tragicul. Deși aceste două trăsături distinctive sunt foarte diferite, una caracterizând deznodământul, cealaltă tonalitățile, unii teoreticieni le confundă în cuvintele lor6. În ceea ce-l privește pe Lope, el reia definiția dată de Guarini, cu câțiva ani mai înainte, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de poezie tragi-comică (Compendio della poesia tragicomica). Teoreticianul italian se apără aici de criticile emise împotriva pastoralei sale tragi-comice, Păstorul cel fidel (Il Pastor fido), scrisă între 1580 și 1585. Docților care îi reproșează de a fi violat ierarhia genurilor amestecând elemente de comedie și elemente de tragedie, Guarini le răspunde că nu este posibil să reprezinți varietatea din natură decât prin diversitatea artei. Lope, care consideră comedia ca pe o tragi-comedie, îi îndeamnă, pentru aceleași motive, pe autorii dramatici, să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
elemente de comedie și elemente de tragedie, Guarini le răspunde că nu este posibil să reprezinți varietatea din natură decât prin diversitatea artei. Lope, care consideră comedia ca pe o tragi-comedie, îi îndeamnă, pentru aceleași motive, pe autorii dramatici, să amestece genurile. Bazându-se pe exemplul lui Plaut, care, în Amfitrion, nu ezită să-i introducă pe zei într-o comedie, el insistă să se amestece maniera lui Terențiu și cea a lui Seneca, pentru a imita natura totdeauna pestriță. Chiar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
consideră comedia ca pe o tragi-comedie, îi îndeamnă, pentru aceleași motive, pe autorii dramatici, să amestece genurile. Bazându-se pe exemplul lui Plaut, care, în Amfitrion, nu ezită să-i introducă pe zei într-o comedie, el insistă să se amestece maniera lui Terențiu și cea a lui Seneca, pentru a imita natura totdeauna pestriță. Chiar și el procedează deseori astfel, în Cavalerul de Olmedo (1625-1630) în special, în care intermediile comice apar brusc în sânul pateticului. "Să fie ales subiectul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragicomedia, Ogier atrage atenția că Anticii au fost obligați să aducă pe scena teatrului drama satirică, cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și Lope, el găsește mai normal să amestece într-o singură piesă elementele grave și elementele plăcute, decât să le reprezinte, după moda antică, în două piese succesive. "La fel, chiar și Anticii, recunoscând defectele teatrului lor și faptul că puțina varietate ce se practica acolo îi făcea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
satire sub formă de intermediu. (...) Această măsură și dispunere de care s-au folosit ne face să nu ne fie greu să scuzăm inventarea tragi-comediei, care a fost introdusă de italieni, având în vedere că este mai rezonabil să se amestece lucrurile grave cu cele mai puțin serioase, într-o singură înșiruire de discursuri și să le faci să fie întâlnite în același subiect al unei fabule sau istorisiri decât să adaugi în afara spectacolului satire la tragedii, care nu au nicio
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comice, înseamnă să ignori condiția vieții oamenilor, ale căror zile și ore sunt foarte adesea întrerupte de râsete și de lacrimi, de bucurii și supărări, după cum sunt frământați de noroc sau de ghinion. Unul dintre zei a vrut odinioară să amestece bucuria cu tristețea pentru a face din ele aceeași compoziție; nu le-a putut da de capăt, dar le-a legat cap la cap; de aceea vin ele una după alta atât de aproape; însăși natura ne-a arătat că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la fel, nu trebuie să ne îndoim că spiritele popoarelor au înclinații diferite unele de altele, și sentimente total deosebite în privința frumuseții lucrurilor spirituale cum este poezia." Prin refuzarea unităților de timp și de loc, prin dorința lor de a amesteca genurile și prin grija de a adapta piesa gustului publicului, primii care adoptă neregularitatea, Guarini, Lope de Vega, Ogier trasează, chiar de la începutul secolului al XVII-lea, cele trei linii de forță pe care se va sprijini drama. Puse în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]