20,309 matches
-
de puternice izvoare pierzîndu-se spre vest, spre lunca Jiului. Este evident că dezvoltarea acestui conglomerat de așezări a fost favorizată în perioada menținerii podului construit de armata romană și întreținut de castrul de la capătul său estic. De la "Tabula Peutingeriană" la cronicile Evului mediu din secolul al XIV-lea, nu avem știri despre râul Jiu, nici despre așezările din zona Craiovei sau despre vreun drum care să le traverseze. O primă reprezentare cartografică medievală a cursului Jiului și a unei așezări importante
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
interesele locale ale provinciei sau cetății lor, decât pe cele ale unui stat care nu mai este centrul vieții civile. Tradițiile locale Își redobândesc forța, cultele locale Înfloresc, regele Își pierde divinitatea, se fac simțite interese economice specifice. Nu cunoaștem cronica evenimentelor, dar observăm că, În jurul anului 2 300 Î.Hr., vechiul stat memphit se află Într-o criză asemănătoare unei revoluții. Structurarea puternică a societății fusese un element de susținere a culturii religioase În epoca piramidelor. Sfărâmarea și apoi dispariția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
familiaritatea lor cu cei morți. Tot din Vechiul Testament avem informații ulterioare despre religia aramaică. În 2 Regi 5,18 se face aluzie la practici cultuale În temple, iar informații indirecte despre ceremonii găsim În 2 Regi 16, 10-15 (cf. 2 Cronici 28,23), unde este vorba despre practicile introduse În regatul lui Iuda, la Ierusalim de Ahaz, sub influența arameilor din Damasc. Astfel, jertfirea fiului acestuia (2 Regi 16,3) poate fi pusă În legătură cu o practică obișnuită la arameii din Sefarwaim
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca urmare a speculațiilor teologice despre care s-a pomenit, În care a subzistat tendința astrală ce caracterizează, Începând cu această epocă, religiile Orientului preclasic. Pentru mileniul I Î.Hr., unicul izvor neepigrafic este reprezentat de legendara tradiție biblică (2 Cronici 8, 1-6), care atribuie Întemeierea Palmirei regelui Solomon. Aproximativ o mie de inscripții locale cu caracter funerar, onorific și votiv, constituie patrimoniul epigrafic al cetății Palmira. Acestea nu sunt foarte elocvente În ceea ce privește religia, dar furnizează informații despre nume și epitete
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În persană, până la riv³yat persane (secolele XV-XVIII), prin care zoroastrienii din Iran le răspundeau fraților din India la Întrebări despre liturgie și morală, și până la literatura religioasă modernă În gujarati și engleză; la acestea se adaugă și lucrările istorice sau cronicile despre originile și legendele comunității persane, ca, de exemplu, Parsi Prak³ș, În gujarati, iar În persană Qissa-i Sanj³n (Hodivala 1920, pp. 92-117; Paymaster, s.d.) și Qissa-i Zartuștș³n-i Hindust³n (Cereti, 1991). În M. Boyce (1984b), este inclusă o antologie, sumară dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se bazează doar pe informații scurte și Întâmplătoare provenite de la autori bizantini, latini, islamici și germani. Acest tip e izvoare predomină chiar și după convertirea la creștinism, așa Încât cele indigene, nu foarte Îndepărtate de epoca păgână, sunt alcătuite doar din Cronica Anuală și câteva fragmente din Cântecu lui Igor (ambele rusești). Materialele de origine non-slavă au fost culese și, acolo unde a fost necesar, traduse de C.H. Meyer (1931). Este Însă evident că aceste izvoare, tocmai pentru că provin de la persoane care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o divinitate de origine slavă, ci, pur și simplu, de „păgânizarea” sfântului Blaziu, episcop de Sebaste. În realitate, Însuși faptul că acesta apare, după cum vom vedea, În vechi și importante formule de jurământ, este suficient pentru a susține contrariul. În Cronica Anuală, sunt amintite tratatele de pace pe care trei suverani ruși, Oleg, Igor și Svjatoslav (În 907, 945, respectiv În 971: deci Într-o epocă anterioară convertirii) le-au Încheiat cu grecii. În fiecare dintre acestea, partea rusă jură pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Așadar, este mult mai rezonabil să ne limităm la a vedea În Perenú și Velesxe "Velesu"ú un cuplu de zei suverani, unul peste oameni, celălalt peste animale. c) Svarogúxe "Svarogu^" - Svaroic¹ - Da¹bogúxe "Daz^i^bogu^" Un lung fragment din Cronica Anuală vorbește despre zeul Svarogúxe "Svarogu^", al cărui nume inițial ar fi fost Feostaxe "Feosta" (adică Hefaistos). Este deci vorba despre un zeu al focului. Unele izvoare slave Îi redau numele În forma sa completă Svaroic¹. Fiul lui Svarogú este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre zeul Svarogúxe "Svarogu^", al cărui nume inițial ar fi fost Feostaxe "Feosta" (adică Hefaistos). Este deci vorba despre un zeu al focului. Unele izvoare slave Îi redau numele În forma sa completă Svaroic¹. Fiul lui Svarogú este, tot conform Cronicii Anuale, zeul Da¹bogúxe "Daz^i^bogu^", care este identificat În mod clar cu Soarele. Din punct de vedere etimologic, numele Da¹bogúxe " Daz^i^bogu^" este transparent - o dezvoltare a compusului *dagiobhogoși are semnificația „zeul a ceea ce arde”. În schimb, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
simbol al puterii, având În vedere că, În definitiv, este vorba despre puternicul zeu al căldurilor din timpul verii. Un centru important al cultului lui Svaroic¹ se afla În cetatea Riedegost, unde acest zeu (al cărui nume apare latinizat În Cronica lui Thietmar: Zuarasicixe "Zuarasici") deținea un loc special În faimosul templu al orașului; era reprezentat Într-o atitudine războinică, având coif și scut, iar În templu se găseau și vexilla care erau scoase doar În timp de război pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stemă sau ceva asemănător. Pe de altă parte, este legitim să presupunem că obiceiul de a incinera mortul Împreună cu ambarcațiunea sa a fost Împrumutat de la invadatorii scandinavi și practicat În regiunea slavă orientală, nu și În cea occidentală: de altfel, Cronica lui Ieronim din Praga notează că Bratislav din Boemia a interzis obiceiul păgân de a Îngropa morții pe câmpuri și În păduri și de a practica În timpul Înmormântărilor jocuri păgâne cu măști - așadar, În Boemia nu exista obiceiul rugului funebru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aluzii scurte prezente la autorii clasici (Herodot, Ptolemeu, Tacitus etc.), avem de-a face esențialmente cu două tipuri de izvoare. Pe de o parte, există mărturii directe, Însă de fiecare dată externe culturii baltice, prezente În relatările primilor evanghelizatori, În cronicile despre expedițiile militare purtate Împotriva balticilor, În rapoartele periodice ale iezuiților către superiorii lor, În directivele bisericești adresate episcopilor și călugărilor locali, precum și În prima și unica lucrare etnografică, Cronica prusacă a lui Simon Grunau. Cea mai mare parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dată externe culturii baltice, prezente În relatările primilor evanghelizatori, În cronicile despre expedițiile militare purtate Împotriva balticilor, În rapoartele periodice ale iezuiților către superiorii lor, În directivele bisericești adresate episcopilor și călugărilor locali, precum și În prima și unica lucrare etnografică, Cronica prusacă a lui Simon Grunau. Cea mai mare parte a acestor atestări istorice a fost culeasă și studiată de Mannhardt (1936). De cealaltă parte, mărturiile foarte importante (dar și acestea indirecte) despre religia baltică sunt furnizate de patrimoniul folcloric indigen
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
toamna anului 1918, la „Biblioteca copiilor și a tinerimei”. Semnătura îi mai apare, destul de frecvent, între 1923 și 1928, în „Buletinul Asociației Studenților Creștini”. Întors în țară, va fi prezent în „Gândirea”, unde va continua să dea, până în 1933, versuri, cronici literare, dramatice și plastice, precum și în „Convorbiri literare” și „Curentul”. În ianuarie 1929 începe să publice în „Cuvântul”, devenind, probabil, redactor al ziarului condus de Nae Ionescu, unde inserează versuri, proză, eseuri, reportaje, comentarii asupra unor cărți de literatură, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
XXV, 229-230; Al. Sahia, Scrieri, îngr. și pref. Valentina Marin Curticeanu, București, 1978, 230-234; Perpessicius, Mențiuni, IV, 89-91, 371-376; Emil Gulian, „Pregătiri pentru călătoria din urmă”, „România literară”, 1932, 13; Șerban Cioculescu, Poezie și ortodoxie, ADV, 1932, 14 853; Călinescu, Cronici, II, 34-36; Pompiliu Constantinescu, [Paul Sterian], VRA, 1932, 241, 1933, 317; n.crev. [N. Crevedia], D. Paul Sterian, „Calendarul”, 1932, 105; Radu Brateș, „Pregătiri pentru călătoria din urmă”, GR, 1933, 3; Constantin Micu, „Poeme arabe”, „Herald”, 1933, 2; Ion Plăeșu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
dracul Într-Însul” s-au păstrat În limbajul popular actual, dar mai cu sens schimbat. Cel mai general termen, ilustrând alienarea este „nebunia”. Sensul acestei noțiuni (ubiquitar În România) este foarte bine definit. El are o utilizare foarte veche. În cronica lui Neculce are un Înțeles precis: „nefiindu el În fire, ce nebun”. Pravilistul, În secolul al XVII-lea Îl definește astfel: „Când nu-i omul În toată mintea, eșit din fire, nebun, ce va fi den afară den minte”. Termenii
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
Vlad Mușatescu); A. J. Cronin, Doamna cu garoafe, București, 1943 (în colaborare cu Vlad Mușatescu); Luigi Pirandello, Deseară se improvizează, București, f.a. Repere bibliografice: Liviu Rusu, Elementul morții în poezia lui Mircea Streinul, „Glasul Bucovinei”, 1935, 4 477; G. Călinescu, Cronica literară, ALA, 1935, 745, 1936, 789; Perpesicius, Opere, VIII, 70-84, 153-157, IX, 195-204, X, 164-167; Vasile Posteuca, Romanul bucovinean, CL, 1940, 2; Miron Radu Paraschivescu, O carte excepțională: „Drama Casei Timoteu”, TIL, 1941, 1 476; Pompiliu Constantinescu, [Mircea Streinul], VRA
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
reprezentat această scenă, sau scene asemănătoare, fiecare după sensibilitatea timpului propriu. Povestirile biblice, de fapt, sunt deseori mai asemănătoare cu operele de artă, precum „Pietà” a lui Michelangelo, decât cu rubricile ziarelor sau jurnalelor televizate. Nu vizează atât exactitatea unei cronici fidele și detaliate, cât mai ales - în primul rând - să transmită un mesaj existențial cu privire la evenimentele pe care le descriu. Cu alte cuvinte, vor mai mult să „formeze” decât să „informeze”. „Semnificația” evenimentului povestit este mai importantă decât „purul fapt
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cere o cercetare istorică serioasă. Și aici istoricul onest recunoaște că a ajuns în fața unei probabilități, nu a unei certitudini. În realitate, povestirea conține un element unic ce nu este chiar de ordin „istoric”, adică nu face parte din simpla cronică, seacă, a evenimentelor. Acest element este reflecția asupra puterii lui Yhwh, Domnul lui Israel, chiar și în Egipt. Cu alte cuvinte, Dumnezeul lui Israel demonstrează că este adevăratul suveran al Egiptului și că are o putere „superioară” faraonului pentru că aparține
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
vorbește Biblia. În plus, arhivele egiptene nu au înregistrat nicio dispariție în mare a unei armate egiptene în timp ce urmărea un grup de israeliți ieșiți sub călăuzirea unui anume Moise. Nu amintesc nici de moartea faraonului înecat în mare. În realitate, cronicile timpului nu înregistrau prea ușor înfrângerile. Și, foarte probabil, pentru curtea faraonului, evenimente ca acelea pe care le povestește Biblia erau doar anecdote lipsite de importanță. Exodul este un eveniment fundamental pentru credința lui Israel; este foarte puțin probabil ca să
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
său - exceptând, din nou, cazul lui Acan (Ios 7) - și este exemplar în împlinirea legii (Ios 24,31, Jud 2,7). Astfel se explică succesul cuceririi. Aceste observații comportă consecințe asupra interpretării cărții. Rezultă clar că ea nu este o cronică detaliată a evenimentelor întâmplate, ci descrierea unei epoci ideale a istoriei lui Israel. Cel puțin o dată în istoria sa, în primele momente petrecute în țara făgăduită, Israel a reușit să trăiască după canoanele fixate de Dumnezeu în legea lui Moise
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
distrus și nu mai are sămânță [descendență, posteritate]”. Alături de hieroglifa care-l desemnează pe Israel se găsește și hieroglifa care înseamnă „popor”. Interpretarea acestei inscripții nu este ușoară. Probabil este vorba de o bătălie pe care Biblia nu o amintește. Cronicile naționale nu înregistrează cu ușurință înfrângerile. Ori povestirea se găsește sub o altă formă în povestirea biblică, ca de exemplu în Ios 10, unde devine o victorie a lui Iosue. În fine, s-ar putea de-a dreptul pune în
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu profetul Elizeu (2Rg 13,14-19) pentru a demonstra importanța figurilor religioase în viața și politica țării. Acestea sunt centrele de interes ale autorilor. Însă, ceea ce se întâmplă dincolo de frontiere și nu afectează direct destinul poporului nu este „înregistrat” în cronicile biblice. Se poate presupune însă că regele Ioaș a reușit să-l învingă pe Ben Hadad al III-lea pentru că acesta din urmă fusese slăbit de campaniile lui Hadad Nirari al III-lea. Despre aceasta Biblia nu relatează desigur nimic
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
au avut un efect imediat asupra sorții Ierusalimului și, din acest motiv Biblia consideră aceste evenimente demne să treacă la generațiile viitoare. Istoria biblică este, așadar, „interesată” de propria soartă și dezinteresată de politica internațională în celelalte cazuri. Dar și cronicile și documentele asiriene vorbesc despre alte națiuni numai când sunt menționate în listele de cuceriri sau de tributari. E interesul unui mare imperiu care are o politică internațională de expansiune. O istorie complet „dezinteresată” sau „obiectivă” este un fapt foarte
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
al V-lea, ori Sargon al II-lea își atribuie o parte a realizării, în timp în realitate, după moartea tatălui, s-a mulțumit să întregească cucerirea și să organizeze noua provincie a imperiului său. Oricum ar fi, Biblia și cronicile asiriene concordă asupra esențialului. Biblia mai scoate în evidență un alt aspect al lucrurilor, esențial pentru ea: dedică un lung paragraf cauzei religioase a catastrofei (2Rg 17,7-23). Asupra acestui aspect, autorii cărții se aseamănă cu istoricii moderni care nu
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]