21,485 matches
-
care cereau, În grup, acordul Ochenoaiei și numai În zile de sărbătoare. Tânărul șef de post Victor Olaru și profesorul Țintea erau singurii tineri care Îi atrăgeau atenția cât de cât, amintindu-i de frumoșii eleganți ai Bucureștiului În urmă rămas. Cu aportul interesat al Ochenoaiei, „frumosfrumos, postul-post, bărbat-bărbat, om al timpurilor noi, foarte bun pentru o casă numai cu femei”, Între șeful jandarmilor de plasă și frumoasa profesoară Viorița a lut ființă o dragoste cu năbădăi, ca o avalanșă, În
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
care stătea destul de confortabil pe o perniță veche, radiind de interes și fericire, nerăbdător să pornească În voiaj, era o...ladă de muniție, solidă și vopsită kaki -În malul Siretului era amenajat un poligon militar În care se detona muniția rămasă după ce trecuse urgia războiului, iar după ce bubuiturile teribile Încetau, cei mai curajoși dintre săteni, printre ei și Ochenoaia, cu acordul soldaților, Îmbunați cu câte o atenție, culegeau lemnele rămase, lăzile care scăpaseră Întregi, fitile, fosfor și altele. Dorița sau Didița
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Siretului era amenajat un poligon militar În care se detona muniția rămasă după ce trecuse urgia războiului, iar după ce bubuiturile teribile Încetau, cei mai curajoși dintre săteni, printre ei și Ochenoaia, cu acordul soldaților, Îmbunați cu câte o atenție, culegeau lemnele rămase, lăzile care scăpaseră Întregi, fitile, fosfor și altele. Dorița sau Didița se Înhămau și cu ajutorul unei frânghiuțe, puneau În mișcare, târâind mașina făr’de roți, care Înainta anevoios, printre straturile cu ceapă, cartofi, mușuroaie de porumb, mai Înalt decât Dorița
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Fetele, uitânduse una la cealaltă Își comunicau În tăcere: Asta-i, de-acu! N-avem ce face! Tot a zis Mamaia c-are poftă de ceva, poate avem noroc și să găsim și să nu ne bată! Dorița, mai bărbătoasă, rămasă numai În cămașa lungă de finet, intra, cutremurându-se, În apă și aducea la mal ciobacul, o ambarcațiune șubredă, din lemn, pentru două persoane, cu o formă antihidrodinamică, cu două lopeți rudimentare și putrede pe post de vâsle, și după ce
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
o găleată cu pește) Va se chinuia să-și țină ochișorii Închiși, pentru a nu mai vedea cum toate tufele, copăceii și florile mai Înalte sunt prefacute, magic, În felurite dihănii amenințătoare, de către aceeași noapte care acoperise cu Întuneric peștii rămași În iarbă și stufăriș pe malul Rămășiței. Neputând scăpa de certitudinea că este mai aproape de cer decât de pământ și pentru a nu pierde legătura cu lumea celor de jos, se ținea cu degetele sale grăsuțe, foarte strâns de urechile
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lucioasă, un păr cârlionțat și pieptănat În inele și mai ales un zâmbet poznaș Îl priveau direct și cu mare intensitate pe Va, ceva Între surpriză, invitație și uimire parcă spunând: De ce nu mă săruți, nu vezi că-s fumoasă?! Rămasă făra batic și fără „boanda” lui moș Ianoca, tatăl ei care făcea butoaie și sănii, Rozalița cea zâmbitoare era o noutate pentru Va și purta o flaneluță roșie și mai ales niște pantalonași roz de care se lipise privirea băiatului
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
antreurile și șampania. Ridicau și ei paharele În cinstea Maiestății Sale și n-au văzut nimic. Cabrera Împinse ușa și ne făcu semn să intrăm În bucătărie. Anexă la clădirea principală, construită din cărămidă, aceasta era singura parte a structurii rămasă neafectată de foc. Pe pereți atîrnau tigăi, iar rafturile erau Încărcate cu mirodenii, ierburi și sticle cu ulei de măsline. Dar Încăperea era saturată de duhoarea de fermentație pe care o răspîndeau carpetele Îmbibate de apă și de izul acrit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Înalțe de pe ringul de dans și să plutească printre baloanele cu heliu. Nu i se alăturau Însă toți dansatorii. LÎngă el se bîțÎia Împiedicat silueta neglijentă și ostenită a lui Laurie Fox, abia reușind să-și dezlipească tălpile de pe podea. Rămasă binișor În urma ritmului, se clătină lovindu-se de dansatorii din jur și În cele din urmă căzu la pieptul lui Crawford, cu gura Întredeschisă și ochii Încețoșați. Îi crescuse părul ca o blăniță neagră și pufoasă, Însă cicatricele Îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
spre ieșire mergând de-andăratelea și făcând plecăciuni cu mâna la piept. Pân-atunci se purtase exact ca un oficial și, dintr- odată, felul lui de a părăsi încăperea unde se afla și o femeie frumoasă îi aminti că erau orientali. Rămași doar ei doi și o secretară, Leclerc începu să se simtă nesigur: ce stil îi plăcea avocatei mai mult? Cel camaraderesc și neutru, al Europei, sau curtoazia asta deșucheată a bărbaților din Orient, care sodomizau băieței? Din fericire, Iranul era
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și singură, la treizeci de ani, într-o fotografie alb-negru, sub care nepotu-său scrisese în farsi: „Bunica mea, Samaneh, sufletul-înger care mă veghează“. Dintr-odată, nici lui Omar nu i se mai păru că e Farah în acea unică fotografie rămasă, ci un înger timid și asexuat, cu bărbia înclinată spre umăr. Ca în ziua când poposise pe ogoarele lui Godun, câmpia îi părea un suspans continuu. Nici copacii și nici labirintul de iederă nu slăbiseră foarte mult din încordarea acestei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
te-au invidiat pe tine. E o lege a vieții. ― Înțeleg. Dar aceasta nu reduce cu nimic tristețea mea la gândul că, într-o zi, nu vom mai umbla ca acum. Mă uit la aceste coline aurii, cu o lumină rămasă parcă din tinerețea mea, în zare se văd acoperișuri roșii și ziduri secetoase de biserică, privește... În cele mai multe din aceste locuri am fost, am amintiri, am murit parțial în ele, fără să știu... Unii ar vrea să ne convingă de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
lucruri, că erau făcute cu greutate, și veneticul le punea pe spinare și le ducea, cu fată cu tot, la casa lui. Cârciumarul le numără și le așeză deoparte. - Bun! mormăia. Simțea că e bucuros. Bărbatul se uită la vinul rămas, apoi la mireasă. Era frumoasă Lina, așa palidă, cu buzele supte și albe, privind cerul limpezit. Ea se ridică 42 fără o vorbă, deschise ușa și privi zestrea strânsă, grămadă, în mijlocul odăii. Căută prin rafturile șifonierului, dar ele erau goale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încă dudăul, cu șanțuri înalte, care împărțeau malul Cuțaridei. Orașul înainta pe nesimțite într-aici, înghițind loturile sălbatice, și luminile lui se vedeau mai aproape. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă, și noaptea, peste câmpul rămas, felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră, puțină, pâlpâitoare. Pe șoseaua de piatră, treceau convoaie lungi de căruțe goale. În margini răsăriseră oțetari cu frunze lungi și rare, ca niște degete rășchirate. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. Deasupra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsa o sută de pâini negre. Pe la opt întorcea droașca și mâna spre Cuțarida. Mai târziu de ceasurile nouă nu ți-ar fi intrat în gura Filantropiei. Lăsa și ceferiștilor o sută de bucăți și apuca spre groapă cu marfa rămasă. De franzele și de cornuri nu s-atingea. Astea erau pentru pricopsiții de dincolo de Tarapana. La ei pica tocmai pe la unsprezece, unsprezece și jumătate, când făceau cucoanele ochi, că astea dormeau mai mult, de, obrazuri subțiri, nu puteai să le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când în când, ridica ochii. Tot nu mișcau. Când dădea iama în grămadă însemna că terminase. Lua unul de blană și-l târnosea. Ieșea tot praful din el, pînă-l sângera. Sătul, se fudulea privindu-i cum se încaieră pentru ciozvârta rămasă. Plecau pe urmă mai departe. Mahalaua creștea spre Filantropia, și-ntr-acolo apucau, pe sub gardurile negre, pe la grădinile oltenilor, pișîndu-le verzele putrezite, apoi se întorceau spre groapă, coborând pe drumul îngust. Se lăsau pe malul gârlei, unul după altul, hămesiți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pufos și alb. Îl vîrî apoi în buzunarul pantalonilor. Luă un chibrit, O ciupi cu dinții la un cap, îl ascuți și se scobi în măsele. Mestecă resturile gânditor. Se mai uită pe geam, sugîndu-și limba, să mai adune sucurile rămase, și întrebă leneș: - Când ați plecat? Nu-i mai privi. Se apropie de geam. Aici era mai greu. Vorbi tot Gheorghe: - Păi să fi fost acum câteva săptămâni. Ne-am suit într-un mărfar și-am colindat toată Dobrogea. Scump
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ei, Anghele? înjură țambalagiul. În întuneric se zăriră luminile roșii, vii ale ochilor sălbatici. - Mă, nu vă temeți, mă! striga Mitică răgușit. Stați aproape de mine, mă! Ia mai dă chibriturile, Neacșule! În grabă pierdură și cutia cu cele câteva bețe rămase. Dumitru căzu în genunchi și începu să se roage. - Scoal', boala dracului, din drum! îl înghionti Anghel nădușit. Urletul fiarelor se potoli. Lupii așteptară câteva clipe. Erau aproape de tot. Lăutarii nu mai simțeau nici frigul și nici biciuirea zăpezii. Priveau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
două căruțe: una cu pietre, și alta cu nisip, și, când i-a fost lui bine, s-a uitat la lumea strânsă afară, care se întreba ce-o să se întîmple. In mulțime, muieri, copii, o liotă de puturoși și bărbați rămași acasă de pe la slujbă. Se uitau la haina neagră, lustruită în coate a străinului, la pălăria lui tare, cu boruri rotunde, și la ochelarii ce-i avea pe nas. Se uitau și așteptau. Acela nu spunea nimic. A lăsat numai pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
decăzut, Însă totuși prinț (de Monte Nevoso), el compune o scenografie ciudată, desprinsă parcă din romanul lui Huysmans, dar și din propriile plăsmuiri, cu decoruri fastuoase, pline de prețiozitate, cu deghizamente dintre cele mai smintite. Eroii uriașei sale construcții romanești (rămasă, parte, În stadiu de proiect), Andrea Sperelli din Il Piacere (Plăcerea) sau Giorgio Aurispa din Trionfo della Morte (Triumful morții) sau Tullio Hermil din L’Innocent (Inocentul) par a descinde, ca și autorul lor, din specia baudelairienilor și wildienilor: „Același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
se vorbește nici despre Buckingham, nici despre Hamilton, nici chiar despre Carol al II-lea Însuși, nici despre toți cei pentru care amintirile exilului au fost mai puternice decât impresiile trăite la Întoarcerea acasă. Au dăinuit mai mult cei care, rămași englezi, nu s-au lăsat prea tare contaminați de suflul străin și au Întemeiat regatul numiților Frumoși*, ca sir George Hewitt, de pildă, sau Wilson, ucis - se spune - de către Law Într-un duel, sau Fielding, a cărui frumusețe a reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
am gândit atunci. Parcă pe aici s-a auzit... Se ghemui la pământ. Într-o clipă, Marie era în genunchi, lângă el. — Uite așa arată, zise ea, întorcându-și capul pentru ca el să poată vedea cercelul în formă de perlă rămas. Au fost ai lu’ bunica. Nu i-am dat jos niciodată. — Tre’ că s-a desprins când erai cu capu’n jos, zise Lurch. Ok, dacă era să pice, ar fi luat-o încoace. O ia un pic la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
față. Capitolul douăzeci și treitc "Capitolul douăzeci și trei" A doua zi dimineață m-am trezit cu mintea limpede, dar cu stomacul strâns ghem. După plecarea lui Hugo nu mai fusese mare lucru de spus; chiar și așa, noi, cei rămași, am mai jonglat o vreme cu seria de posibilități, fără să ajungem la vreo concluzie. În lipsa unor certitudini de la care să plecăm, nu puteam face mai mult. Instinctul îmi spunea că vreo două elemente ferme și certe ar fi suficiente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
partea din mijloc găsindu-se ceea ce părea a fi o roată. În legendă se explica faptul că aceasta era podeaua mozaicată a celei mai vechi sinagogi din Israel, datând, din estimările făcute, din perioada bizantină a secolelor V sau VI. „Rămasă intactă timp de 1 500 de ani, experții își fac griji acum în privința supraviețuirii sale.“ În timp ce ea citea, Miller se întorsese către Sanchez pentru a vorbi despre următoarele lor mișcări. Nu mai avea sens să mai vină și secretarul acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să reia discuțiile între patru ochi imediat, spusese ea. Nu prin oficiali: doar cei doi lideri de stat într-o cameră cu un singur mediator. Tăblița însemna că acum nu mai exista nici o scuză pentru a nu rezolva ultima întrebare rămasă: statutul Muntelui Templului. Ar trebui să se țintească spre un acord de pace final, gata să fie semnat într-o săptămână, unul pe care popoarele lor să-l accepte, unul care să aibă chiar binecuvântarea lui Avraam însuși. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care stârnește zâmbete ironice În rândul concetățenilor săi amintirile și nostalgiile văduvei neoficiale a lui Bérenger Saunière. Se pare că tactica de Învăluire a străinului dă roade frumușele, el dobândind, zice-se, acces și la un oareșicare fond de documente rămase, după moartea preotului, În păstrarea enigmaticei Marie Dénarnaud. Cert este că, după câțiva ani de la plecarea ei pe lumea cealaltă, hotelierul Începe să dea pe goarnă În dreapta și-n stânga tot felul de povești aiuritoare despre viața secretă a abatelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]