21,807 matches
-
Bujorescu, spițerul, care sub aerele lui sasistite ascunde un spirit fin și o inimă neprihănită, trezește un râs cordial. Pentru întîia oară Galuscus și Chicoș Rostogan sunt reabilitați și interpretați cu omenie. Deși dialogul e presărat cu banalități și dulcegării poetice, piesa toată e armonioasă și cu aer definitiv. ALȚI DRAMATURGI Comediile lui V. Al. Jean (Ce știa satul, Lacrima etc.), de obicei într-un act, sunt spirituale, susținute pe o conversație delicată, un fel de proverbe mussetiene cu probleme morale
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
numai atunci iese la iveală. Tema e scumpă nuveliștilor dinaintea războiului: omul simplu intrat în mrejele justiției. Din această viziune lirică scriitorul a scos un roman solid, obiectiv. Alte romane însă descoperă un gongorism deplorabil, o pornire barocă spre fraza poetică și colorată. Sfârlează cu fofează, Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu cultivă frazeologia năvalnică a lui Cezar Petrescu. G. M. VLĂDESCU G. M. Vlădescu colorează umanitaristic vechea nuvelistică aființelor singuratice. Menuetul e un studiu al mediului provincial. Orașul nu dă nici o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Danubiul și balta înverzită, Revăd atâtea colțuri răzbătute-n mai. Intimismul simbolist și livresc e împrospătat de un clasicism elegiac de factura Ovid-Catul-Properțiu. Frigul ținuturilor critice, mormintele, ceea ce întunecă existența sub soarele mediteranean și printre albele coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului, clasic nu în decor ci în substanță. Teroarea de mări negre, zăpezi și vânt aspru e ovidiană: Gazetele din Urbe au avut dreptate Scriind că astăzi apele vor fi-nghețate. Ieri, toată noaptea, cu tridentul său, Neptun Le-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un joc secund, mai pur. Nadir latent! poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea, Meduzele când plimbă sub clopotele verzi... reprezintă arta poetică a liricului: Poezia este o ieșire din contingent în pură gratuitate, joc secund, nadir latent, adică o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune. Din aceste experiențe, care au avut o largă înrîurire fără a obține
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
jivină Totala-ngălbenire ce va să se arate, Adusă-n blăni de șuie sălbăticiuni roșcate. EUGEN JEBELEANU ȘI ALȚI POEȚI Eugen Jebeleanu, care voia în poezie "puritățile din ape și din cer", "incendii" "în diamant", barbiza excesiv, dând indicații de facultate poetică în descrierea parnasiană a unei cești: Văd timp de bătălii. Leat mediu. Cu alții-n fier și-n gânduri grave, Dădu și prințul un asediu. Pe undeva, prin mlaștini slave. Acum scrie o poezie (Elegii și alte poeme, Cântecele regilor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
înfățișează câteva nuclee adunate într-o curte și încadrate în mahala, insistând asupra aspectului scabros al existenței, pe dimensiuni nesfârșite, și dîndu-ne, sub înrîurirea lui Dostoievski, o mahala idealizată, prea cultivatoare în prostituție de idei morale. Scriitorul aplică o metodă poetică, intolerabilă în roman, analizând prin divagații metaforice. El numește asta "a muzicaliza". N. M. Condiescu a lăsat un pasabil jurnal de călătorie în Orient, onuvelă satirică, Enache, și niște pagini cvasi-autobiografice, Însemnările lui Safirim. Nuvelele lui Ion Dongorozi conțin fapte
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Nici cele învățate în școală pe dinafară. Păstrez și acum lumina albă de la stele, Iar nevinovăția de la școala primară. POEȚI PROVINCIALI ȘI "TINERI" Lui Alexei Mateevici, basarabean din Bugeac, i se datorește, pe lângă alte versuri care promiteau, o nouă definiție poetică a limbii române, cu imagini superioare celor ale lui Sion: Limba noastră-i graiul pâinii Când de vânt se mișcă vara; În vestirea ei bătrânii Cu sudori sfințit-au țara. Pan Halippa, Bogdan Istru, basarabeni, au fiecare o mică notă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și nu ignoră literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis autorii "Junimii". În legătură cu Eminescu au amândoi aprecieri superlative. Pentru Iorga, Eminescu este "expresia integrală a sufletului romînesc", pentru Lovinescu, el reprezintă singura noastră tradiție poetică valabilă. Cu toate acestea, nici unul nu întîrzie asupra lui în chip monografic și nici nu-i rezervă în istoria literaturii locul central pe care îl merită. Acest loc central i-l va acorda lui Eminescu G. Călinescu. Și nu numai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
realizarea unor idealuri sociale și naționale. Talentele ei, mai toate, sunt absorbite de această luptă. Un C.A. Rosetti, care în Ceasuri de mulțumire făgăduiește atât de mult1 și care ar fi fost un adevărat poet, nu mai face literatură poetică. Ion Ghica, acel mare talent de prozator, se dedă cu totul politicii. Dacă C.A. Rosetti și I. Ghica s-ar fi născut în Moldova, negăsind aici un mediu favorabil pentru a se dezvolta politicește, ci unul tocmai dimpotrivă - mediul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ar fi născut în Moldova, negăsind aici un mediu favorabil pentru a se dezvolta politicește, ci unul tocmai dimpotrivă - mediul intelectual moldovenesc -, poate că azi istoria literaturii ar fi mai bogată cu un poet liric și cu un nuvelist. Talentele poetice din Muntenia se resimt în cea mai mare parte de lipsa de cultură și de spirit critic a provinciei lor. Dovadă Bolintineanu, ale cărui defecte se reduc, mai toate, la lipsa lui de cultură; dovadă un Depărățeanu, victimă a franțuzismului
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
etc. Și cine a citit pe Asachi știe că el are puncte de contact și cu Conachi (influența literaturii clasice a veacului XVIII, sentimentalism fals-exagerat, mitologism, manierism, versificația etc.) sau cu I. Văcărescu (aceleași lucruri, plus un fel de latinism poetic: Traian, Dochia, la Asachi) și, pe de altă parte, cu Alecsandri, Bolintineanu (dezgroparea trecutului național, în nuvele și poezii, patriotismul în literatură, influența lui Hugo și Lamartine: "balade", legende" etc). Numai limba în care scrie e, cum am spus mai
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
paginile următoare, nu șovăiește de a vorbi despre poporul român - țărănimea - ca de un popor "menit a se urca la treaptă cât de înaltă", nu șovăiește de a face declarații de iubire acestui popor, care e "curat, înțelept, vesel și poetic în graiul său" și a cărui adâncă cumințenie, imaginație, spirit satiric, inimă bună se vădesc în proverbele, poeziile, obiceiurile sale. "Eu, zice el splendid, de câte ori aud doina, îmi pare că aud Moldova plângând după gloria sa cea veche" 1. Gîndiți-vă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
naționalismul așa cum poate să apără într-un suflet conservator și artist, mai mult impresionabil decât cugetător și logic 1 . 1 Aici, voind numai să fixez locul lui Alecsandri în critica moldovenească, n-am vorbit de marea însemnătate a operei sale poetice pentru literatura românească și pentru formarea limbii literare românești. IX Evoluția spiritului critic. - Critica socială extremă: Eminescu Pe la sfârșitul deceniului al optulea al veacului trecut, statul român modern e constituit: Unirea definitivă a principatelor e un fapt îndeplinit și Principatele
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
la noi, decât o imitație caricaturală. Acest artificialism este baudelairismul: urbanismul exagerat, maladivitatea, amorul pervers - afectate, maimuțărite, nu firești și sincere, ca la Baudelaire și la urmașii săi parizieni. Astăzi acest element nu mai formează singur - naiv-exhibiționist ca atunci - materialul poetic al scriitorilor așa-numiți "noi"; acum, acest element se amestecă, numai, în poezia lor. Și cu cât se amestecă mai mult, cu atâta acești poeți sunt mai în afară de literatură. Despre acest singur element al poeziei numită "nouă", cel mai exotic
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Baudelaire, care s-ar putea numi "poezie eternă", poezie "de prototip homeric", "și-a întors spatele de la rafinamentele și complexitățile urbane". Lamartine, zice acest critic, împrumutînd o caracterizare a lui Lemaitre, este "un mare poet aryan". "Din punct de vedere poetic, urmează Thibaudet, Lamartine a trăit în familia, sentimentele aerate și luminoase, plenitudinea solidă și sănătoasă a florilor și a fructelor, a corpurilor și a sufletelor." "Hugo, adaugă criticul, a strălucit de sănătate, de natură exuberantă și directă." Cu Baudelaire însă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
parizieni, zice Taine, s-au dezvoltat în veacul al XIX-lea stări de suflet "necunoscute părinților lor... care până acum păreau străine rasei". Taine zugrăvește pe larg viața aceasta unică a Parisului, în care "visurile, teoriile, fanteziile, poftele fără noimă, poetice și bolnăvicioase, se îngrămădesc și se alungă unele pe altele ca niște nouri..." "Iată lumea pentru care scria Alfred de Musset; pe el trebuie să-l citești în acest Paris. Să-l citești? Îl știm toți pe de rost... El
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
se ridică, de pe colina lui Rastignac, deasupra poporului de patru milioane de suflete." Ni se potrivește nouă această poezie născută în aceste împrejurări unice? Condițiile care au creat-o - civilizația veche, cultura milenară, o lungă tradiție literară în toate genurile poetice posibile, extrema artificialitate, corupția fină, peisajul arhiurban, populația colosală pur-ubrană, urbanismul fără analogie decât în Roma veche - există cumva și la București? (Taine și Thibaudet spun că nu există nicăieri!) Ni se potrivește nouă această poezie, mă-car pe departe
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ci arată, care traduce în culori și imagini - care a fost apoi și al lui Delavrancea, cu mai puțin succes. Înainte de Eminescu, am avut stiluri frumoase în proză, stilul clasic, la C. Negruzzi, și într-o măsură la Alecsandri, stilul poetic la Odobescu; dar stil artistic care să redea senzații, ca la Eminescu din bucățile citate mai sus, n-am avut. Fiindcă asociația de idei ne-a adus sub condei numele celor mai buni stiliști dinainte de Creangă și de dl Sadoveanu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
această specie de eminescieni luând fondul iau și forma corespunzătoare, deci până aicea nu se contrazic întru nimica cele spuse de noi în articolul trecut, ci tocmai se întăresc. Avem însă o altă specie de eminescieni, eminescieni talentați, adică temperamente poetice. Dacă cercetăm lucrările acestora, atunci vedem că fondul lor, ceea ce simt ei, deși mai mult sau mai puțin original, e însă tot de soiul simțirii lui Eminescu, cu alte cuvinte, sufletul acestor poeți e un rezultat în același chip al
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
în literatură, inițiate cu brio de formaliștii ruși, au fost însă prea puțin urmate în celelalte "momente" europene care s-au mărginit (praghezii, Hjelmslev ca și americanii), cel puțin în perioada interbelică, la simple sugestii, însuși Jakobson a "revenit" în poetică abia după al doilea război mondial", până atunci informând mai mult pe cale personală despre descoperirile rușilor. Traduși fragmentar în reviste americane de slavistică *7, ei au 12 cunoscut o "relansare" mondială abia în 1955 prin volumul lui Ehrlich prefațată chiar
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
organizare al criticii structurale. Orice termen (cuvânt) al operei, spune el, "este un semn care a făcut parte mai înainte dintr-un context, dintr-o configurație, și care acționează asupra conștiinței ca un tot unic" (p. 69) *2. Orice text poetic, format din asemenea semne, are o structură, chiar dacă inaparentă (p. 100). Chiar concepția psihologică a lui Richards are o orientare structurală: "Valoarea unei experiențe depinde de structura și forma reacțiilor implicate în ea" (idem). Organizarea metrică a poemului, printre altele
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
de-a controla reacțiile cititorului (concepție foarte actuală și azi, utilizată și de Jakobson). Pe urmele lui Richards se dezvoltă în S.U.A., în perioada interbelică și după al doilea război mondial, New Criticism-ul, care analizează cu pătrundere funcțiile limbajului poetic, bazat pe ambiguitate, spre deosebire de limbajul referențial, univoc, în care fiecare cuvânt se referă la un singur obiect și numai la el. 13 Orice termen trebuie judecat de aceea în contextul său, dar acesta selectează sensurile lui posibile, actualizându-le și
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
de confuzii. Se arată că nu trebuie exagerat studiul istoric al formelor verbale, fără referiri la valori estetice (cum se întâmplă uneori și la noi în cercetări de limbă literară), că nu trebuie absolutizată ideea de normă, față de care limbajul poetic ar fi o simplă "deviere" (tendință foarte accentuată în studiile recente statistice, matematice - Guiraud, ca și de gramatică transformațională - N. Chomsky), se preferă, tot în linie structurală, analiza sistematică a faptelor de stil, nu absolutizarea unor observații locale, care poate
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
propriu-zisă, dorim numai să sugerăm unele lucruri în legătură cu două serii de probleme. Mai întâi, ritmul cercetărilor, ca și difuzarea structuralismului însuși, accelerându-se necontenit, este firesc ca, după 1949, anul primei ediții a Teoriei literaturii, o serie de orientări în poetică să se fi precizat, ori chiar să fi apărut altele cu totul noi. Statistica, gramaticile generative, teoria informației, semiotica, semantica, amplu tratate 26 în cercetarea lingvistică a ultimilor ani, influențează evident poetica (și teoria literară) în sensul ca măresc ori
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
strict, ca adverbe "slabe"37, de precizare. Se poate observa și trecerea semantică din clasa adverbialelor de mod limitative în cea a adverbialelor de mod propriu-zise (calificative)38: Caligrafic ("din punctul de vedere al caligrafiei"), este o operă de artă, poetic, nu are nicio valoare./ Ion scrie caligrafic ("frumos"). Adjective precum comun, declarativ, democratic, diferit, dinamic, dogmatic, dramatic, ecologic, esențial, fizic, formal, fundamental, geografic, individual, legal, logic, material, național, oficial, practic, profesional, spiritual, sportiv, statistic, științific apar adverbializate în corpus atât
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]