22,212 matches
-
că stau singur într-o cameră de două persoane într-un hotel din centrul orașului (lucru cât se poate de adevărat), fata rămâne blocată. Crede că-mi bat joc de ea. Reportera este pusă serios pe demolare, pe când eu sunt fericit. Schimb subiectul și o rog să-mi arate pe hartă unde pot să văd în aceste zile o coridă. Sau măcar să văd arena unde are loc corida. Îmi indică locul, făcând un cerc cu stiloul pe hartă, zâmbește protocolar când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și prinți, curteni, pitici și bufoni, conducători de oști, poeți... Fascinant și istovitor. Mai am putere să văd și lucrări de El Greco, Goya, Murillo - alți trei mari spanioli. Ne întâlnim cu colegii noștri din România. Sunt la fel ca noi: fericiți și obosiți. Mergem să mâncăm în cafenelele de la subsolul muzeului. Lume multă și hămesită, stoarsă de vlagă, de parcă a tras la plug. Mănânc prost și destul de scump. După masă, mai am energie să văd, împreună cu VITALIE CIOBANU și Andrei Bodiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și aferat, dacă suntem dispuși să-i acordăm un scurt interviu „la cald”. Nici o problemă. Ce poți să spui abia sosit la Paris, în Gara Montparnasse, asaltat de mulțimea de zgomote și de forfota umană din jurul tău? Că ești, firește, fericit și emoționat că ai ajuns la Paris, unde te afli pentru prima dată, că speri ca orașul să-ți placă (de fapt, știi foarte bine că o să-ți placă, ești programat pentru o juisare culturală) și spui o propoziție-două despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din Trenul Literaturii. De data aceasta, nimerim într-un han mic și cam sărăcăcios, nu cred că are nici două stele, cât este indicat pe placa de la intrare. Lascha Bakradze, attendent-ul nostru georgian, se scuză pentru această „repartiție” mai puțin fericită, dar n-a putut obține locuri mai bune. Hanul se cheamă Zbyszko și are camere numai pentru două persoane: paturi joase, de campanie, câte un ștergar și, slavă Domnului, televizor. VITALIE CIOBANU: Fetele din stufful polonez sunt foarte impresionate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
estonianul Karl Martin Sinijarv - un tip robust, „copil al naturii”, chel, bărbos și foarte chefliu. Acesta însă, în ciuda constituției sale, obosește primul. Ca învingător, Vasile are onoarea unui dans cu Felicitas Hoppe. Alții au parte de un final mai puțin fericit. Vorbărețul David Matevossian, attendent-ul armean, din prea multă abilitate (face volute gratuite), se rănește la nas în spada azerului Abdullayev, care reușise să-i pareze toate atacurile. Am asistat, de fapt, la reeditarea unui conflict geopolitic, cel din Karabah, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
demența ideologică care a dus în mormânt zeci de milioane de oameni. Am râs cu poftă când scriitorul portughez Paulo Teixeira l-a întrebat pe Vasile, rușinat și oarecum depășit de subiect, cine a fost de fapt Krupskaia. Cât de fericiți pot fi unii pe lumea aceasta!... VASILE GÂRNEȚ: Guvernatorul Iakovlev a lipsit de la recepția „spartană” - sobră și cam meschină - oferită de primăria Petersburgului în continuarea excursiei de la Institutul Smolnîi. Un nou prilej să constatăm că noi, scriitorii, am fost „victimele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o invenție. Atunci ne-am dat seama că, de fapt, Securitatea ne-a ținut mereu sub observație - erau foarte bine documentați asupra activității noastre. După o săptămână, au fost nevoiți să ne elibereze, pentru că nu era deloc o idee prea fericită să arestezi cinci-șase scriitori din minoritatea germană, în toamna lui ’75, când se desfășurau tratativele de la Helsinki, acea renumită conferință Vest-Est. Cred că acesta a fost motivul principal pentru care am fost eliberați. Ulterior, am profitat de faptul că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să aibă grijă de sufletul meu. Nu am să uit un alt episod, când împreună cu scriitorul Nicolaj Stackholm, din Danemarca, am fost invitați într-o casă din Tallin. Proprietarul era director de editură și traducător din Strindberg, evident - o persoană fericită. De îndată ce am intrat în casă, a deschis o sticlă de vin roșu și ne-a servit cu generozitate. Era foarte pătrunzător în priviri și iute în mișcări. Am vorbit despre literatura scandinavă și am schimbat mai multe idei despre autori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
brusc, dușmani. Am mai trăit această experiență, a „schimbării la față”, când am început a călători în Occident, dar nu într-o măsură atât de radicală ca după ’89. Sigur, mi se va spune, o răsturnare de sistem, un cataclism - fericit, de astă dată! - social aduce cu sine și schimbări de comportament. Da, dar... cum?! Uimirea mea a fost: cine și cum... se va schimba? De altfel, unii, precum G. Liiceanu, nici nu au manifestat în primele luni o schimbare; ne
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pubertate și adolescență, prin atâtea confuzii, mlaștini ideatice, temnițe culturale și neînțelegeri dureroase ca o rană de cuțit... Eram, de fapt, spre ghinionul și spre norocul nostru triumfător, niște adolescenți întârziați în „boala lor de origine divină”, cum cânta Nini, fericiți ca niște nătângi ciudați de „infirmitatea” lor ce le crea mereu, cu o insistență drăcească, neplăceri sociale sau intime cu duiumul. Eram prieteni, atunci, și ne puteam măsura, măcar pentru un ceas, pentru un an, cu acei eroi de hârtie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
neînțelepțit de vârstă, părăsirea de prieteni, vitregia străinătății sau singurătatea care te-a urmat fidelă și tenace ca o a doua umbră, cea vie, și noaptea?!... 6 Iarna lui ’65-’66 am petrecut-o, vreo patru luni, la castelul Pelișor, fericit și ușor îmbătat de succesul Franciscăi, împreună cu Nina Cassian și Geo Dumitrescu, cu care făceam partide amuzante de biliard și apoi urcam la Riegler, un restaurant-cabană în afara „patrimoniului fost-regal”, unde petreceam în prelungite libațiuni, până spre orele mici ale dimineții
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
materia, uriașă și oarbă, se „autodepășește” într-o particulă materială, trecătoare e drept, dar în care Gândul se înfiripă și își croiește galeriile sale de înaintare și contemplare. „Materia ce ia nu numai cunoștință de sine” mi se pare o fericită expresie a lui Leibnitz sau Hegel, dar materia - divina și atotstăpânitoare Materie, care se neagă pe sine (pentru a gândi hegeliană, are „norocul” sau „predestinația divină” ca „negându-se, negându-și”, „distrugându-și” elementele care o făceau aproape „invincibilă”, să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
împreună cu ei până la cote neverosimile de „domnișoară” și, culmea ridicolului în lectură al unui ins lucid, versat cât de cât în lumea complicată și vastă a romanului - la relectură, imaginam, „speram” pentru eroii mei ce se „poticneau” un alt deznodământ, fericit. Sufeream asistându-i în „gafele” lor sociale, deși înțelegeam și acceptam morala socială sau religioasă sub ale cărei „cuțite” ei cădeau, adeseori învinși definitiv și dezonorați, nu mă puteam împiedeca, aproape de fiecare dată și la fiecare lectură sau relectură, de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
visau fapte de arme. Cariera marilor cuceritori de popoare și primele semne și „portrete” le-au găsit - cum le găsim și noi azi, cu alte sentimente, însă! - în Plutarh, printre primii, acele modele de inși excepționali care întruchipează în mod fericit calitățile fizice, morale și militare. Deși, „atunci”, viețile acestea exemplare erau mai mult decât „cariere”: erau destine, în accepția ce se împrumuta, atunci, acestui cuvânt, iar unii dintre acești „eroi” se învecinau cu zeii, dacă nu erau de-a dreptul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
originea unei catastrofe! Dar... care a fost „catastrofa” în cazul meu, deoarece... nu a apărut până acum „magistrul absent”, care să mă „ajute” să iau în stăpânire elementele dezlănțuite? Dacă a fost o „catastrofă”, ei, bine, ea a fost una fericită, deoarece „ruptura” socială, dar și cea tematică m-au îndepărtat, se pare definitiv, de primul făgaș, de prima albie a creației, a „ambiției” mele, fascinate încă de „temele prozei locale”, tradiționale, cum am spus. (Să nu se înțeleagă că arunc
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
amestecau și artiști plastici, un Piliuță, Dipșe, Apostu sau Victor Roman, uneori și artiști muzicali, interpreți sau compozitori. Eram, trăiam atunci în „cârduri” de tineri ce se strângeau instinctiv laolaltă, înfricați de sistemul dur post-stalinist, dar cu inconștiența și vitalitatea fericită a tinerilor și sperând pentru fiecare dintre noi, dar și pentru „națiune”, o artă veritabilă, expresivă, mare! Cu timpul, estompându-se obsesia acestei „piramide răsturnate” în ce mă privea pe mine, o dată cu primele texte care, în sfârșit, mă exprimau, măcar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
diferite, ascunse sau nu, de una din discuțiile pe care le-am purtat cu aprindere cu prietenii mei literari, înainte de debutul nostru editorial, apropo de balada Mioriței. Atât Matei, cât și Nichita erau admiratorii fervenți ai acestei bijuterii folclorice, ajustată fericit de boierul poet Vasile Alecsandri, în timp ce eu, cu un exces de patos, deplângeam cultul care se crease în jurul acestei legende ispititoare și simbolice. Nu contestam metaforele și simbolul final, acea „nuntă cosmică” în care „se exilează” ciobanul nostru vrâncean, dar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Cărții cu cioburile găsite în tumuli: aceasta este, de mai mult de o sută de ani, intenția arheologilor de la Școala Biblică și Arheologică Franceză de pe Nablous Road. Această scrupuloasă croitorie de lux, în care eșecul e mai frecvent decât îmbinarea fericită, impune cunoștințe de arameeană, de ugaritică, de epigrafie semitică etc. pe care nu le am și nu le voi avea niciodată. E vexant, dar asta n-are importanță, atâta vreme cât mă aleg și eu cu câteva fărâme, cât să-mi încropesc
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
milion de persoane își plătesc cu o loialitate fără pată fragilele libertăți de care se bucură (chiar dacă naționalizarea învățământului, în 1967, a condus la închiderea școlilor creștine). Chiar putem oare să-i credem pe cuvânt când zic: "Suntem liberi și fericiți aici"? Alianța minorităților, 10% creștini, 10% alawiți, 10% druzi, le convine fără îndoială mai mult chiar și după "regretatul veșnic președinte", Hafez el-Assad decât legea majorității. Dhimmi nu puteau participa la puterea politică și nu aveau dreptul la armă. Ei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Poulo Condor, unde un francez ar avea de fapt mai multe motive să-și facă mea culpa. Pe țărmurile tale, hidrocarburile, această miere care atrage visepile, au dus la îmbogățirea unor țări fără prea multă cultură, în vechea Arabie cea fericită. Pe țărmul nostru au trăit Massignon, Berque, Corbin sau Rodinson, numai că magnaților petrolului nu le păsa de ei. Când mi se întâmplă să-l citez pe unul sau pe altul în fața vreunui areopag de spirite strălucite, întrebarea "Cine-s
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
asta primul, cei din urmă vor fi cei dintâi. El zâmbește și-mi răspunde prompt, umorul englezesc are virtuțile sale. Și acum iată-l că se îndreaptă înseninat către enoriașii lui, urându-mi în ciuda a tot și a toate o fericită comuniune întru Domnul. La fel ca occidentalii de odinioară, orientalul meu consideră că valoarea unui lucru oraș, idee sau Biserică se măsoară după vechimea lui. Și că anterioritate înseamnă întâietate (și noi am crezut la fel vreme de două mii de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
une fois à la porte de tout homme; qu'elle entre par la porte et sort par la fenêtre, que lorsqu'on ne mettait pas la main dessus, souvent on ne la voyait plus. ... Dacă cuvântul Domnului nostru se adeverește: "Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor..." el, e sigur că se va duce deadreptul în rai. Carol Magnu trimise Saxonilor călugări și soldați pentru a-i convinge. Bella puer lumen quod habes, conceda puellae, Sic tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dorințelor lor. Unii stânși în stupoare și beție, alții usați de plăceri sau de muncă; aceștia precipitați în nebunie sau sinucidere; ceilalți svârliți în neputință sau culcați de boală. Cei mai voinici își duc rănile crunte până la bătrânețe; cei mai fericiți, deși vindecați, poartă cicatricele rănilor... Pascal zicea că extremul talent atinge nebunia extremă, și a dat și el exemplul doveditor. Caractere degenerative: Au fost mici de stat: Horațiu, Alexandru cel Mare, Balzac; Atila și Aetius cei doi generali din câmpiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aha! da! Vra să zică ești bine! Ești sănătos? dar Agache ce mai face? Care Agache? zice doctorul cu mirare; apoi se reculege. Bine, e bine, e sănătos. Așa? zice stăpânul hambarelor și al batozelor. E bine? și pare foarte fericit. Și începe a vorbi iar repede, repede bolborosind. La revedere, la revedere! zice doctorul depărtându-se; mă grăbesc. Trebue să ajung coloana. Care coloană? care coloană? ce coloană? strigă bărbosul, și cum mă aplecam pe după pânze ca să-l văd mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mirat. Ia un drac, zice moșneagul. S-a ținut de la Probota cât colea în urma noastră, și numai ne-a ieșit înnainte ca un drac. Acu merge și el la Hârlău..." Și băiatul, clipind, mă privește cu coada ochiului și zâmbește fericit. Și așa mergem noi foarte multă vreme prin locuri neumblate, izbindu-ne de cioate, coborând văi prăpăstioase și urcând dealuri grele, pe la marginea unei păduri care parcă nu mai are sfârșit. Desnădăjduiți, ne oprim într-o vreme, ca să ne mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]