19,865 matches
-
cu iluzia cea de pe urmă de "a schimba" imediat ceva." 4.3.2. Moralitatea râsului Singurul lucru îndreptat de Goldoni, în tabloul despre timpul său pe care-l prezintă spectatorului, sunt detaliile susceptibile să-l întristeze sau să-i șocheze simțul moral. Astfel se explică el asupra acestui lucru în Autorul către cititor, textul prefață pentru Gâlcevile din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și imperfectă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie el în Convorbirile dramatice, nu are vederea largă a analistului care acceptă admirabilul mecanism uman în elanurile sale minunate și vicierile sale profunde. Mereu se revoltă înțelegerea sa îngustă; mereu simțul său burghez vrea să modifice mecanismele mașinăriei, să facă perfectă creatura." În fața unui asemenea bilanț, Zola constată cu amărăciune că teatrul, care a fost totdeauna bastionul convenienței, este în întârziere față de celelalte arte, în special în raport cu romanul care s-a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenică și metafizica". Vrând să aducă teatrului "o poezie în spațiul independent al limbajului articulat", el afirmă că, "limbajul teatral pur" nu înseamnă cuvânt, ci punere în scenă. Limbajul acesta specific teatral, care rămâne să fie inventat, va fi destinat simțurilor. El va fi creat de muzică, dans, pantomimă, mimică, intonațiile vocii. El va avea valoare ideografică. Artaud visează să regăsească modurile de exprimare ale anumitor pantomime directe în care gesturile, în loc să reprezinte cuvinte, fraze, ca în pantomima europeană, care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
politică a lui Brecht care denunță, în Germania prenazistă a anilor treizeci, procedeul teatral prin care Hitler, în perversitatea lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a menține în mod constant simțul critic al spectatorului în stare de alertă. "Fascismul, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, cu maniera lui grotescă de a insista asupra factorului emoțional, și poate tot pe atât un oarecare declin al elementului rațional al doctrinei marxiste m-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
XIX-lea a urmărit rechinii devorând resturile balenelor măcelărite "carne oribilă" -, ceea ce explică într-o mare măsură punctul său de vedere nemilos. Aparent primitiv, marele-rechin-ciocan este, de fapt, unul dintre cei mai evoluați rechini. Ochii și nările depărtate îi oferă simțuri periferice ascuțite. Electroreceptorii minusculi vizibili pe bot îl ajută să-și localizeze precis prada. Dinții zimțați fac restul. V.2 Flora acvatică Fitoplanctonul este format din numeroase organisme vegetale, din care algele sunt mai frecvent întâlnite. « Trichoalesmium erythraeum », o specie
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
excelență, unicul mod de a cunoaște și de a stăpâni realitatea. Pe de altă parte, se poate reține că ceea ce numim comportament religios se diferențiază, prin felul său de a aduce explicații dinafara sferei umane imediate, de cunoașterea bazată pe simțul empiric și pe experiența cotidiană (Finegan, 1952), care constituie chiar fundamentul activităților evoluate, așa cum e „știința” În societățile occidentale ale ultimelor secole. Trebuie subliniat felul În care răspunsurile religiei sunt adesea atinse de coloraturi emoționale și se deosebesc, În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
loc, cu indicații de tip calendaristic legate mai ales de fazele lunii și Împlinite, desigur, de persoane specializate - preoții funerari. Ei sunt stăpânii ritului, mai ales În cazul „deschiderii gurii”, rit care Îi redă mortului puterea de a-și folosi simțurile și care Îi asigură renașterea ce dă sens Întregii agitații În jurul destinului său. Și despre această existență neîntreruptă Textele Piramidelor pot să ne spună deja multe lucruri care vor rămâne valabile pentru toată perioada următoare. Omul nu este o realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care chiar nu Îl cunoaște, există și cel care Îl acuză că ar fi introdus nedreptatea În lume, astfel Încât demiurgul trebuie să se justifice și să explice cum de a dat, practic, tuturor același ajutor esențial În viață și același simț al moralității 2: Eu am făcut patru lucruri bune În cuprinsul orizontului. Am făcut cele patru vânturi, pentru ca fiecare om să poată respira prin ele ca și tovarășul său, la vremea lui... Am creat marea revărsare, pentru ca și săracul să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este proslăvită În imnuri entuziaste 1, dar și frenetica activitate edilitară din toată țara. Dar calitatea sa cea mai evidentă este funcția providențială, care Îl face prezent și Îndrăgit oriunde. Se pot compara, cu proslăvirea regelui la Kahun, simplitatea și simțul cotidianului din aceste fraze 2: Se bucură oricând Îl văd. Frumusețea sa este În inimile lor ca apa și vântul, iubirea sa este ca pâinea și Îmbrăcămintea. El este tatăl și mama Întregului pământ. Este un rege care face minuni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de cereale pe altar pentru a-l Îmbia să-și aplece capul - ascundeau un sentiment de vină În fața uciderii prin violență, despre care, de altfel, nu vorbește nici măcar Hesiod atunci când descrie Împărțirea prototipică săvârșită de Prometeuxe "Prometeu". Există totuși un simț al vinii pe care dispozițiile oficiale ale cetăților grecești care se refereau la actul sacrificial nu Îl lasă să se Întrezărească. Legea jertfelor din Cos, de exemplu, databilă deja În secolul al IV-lea Î.Hr., deci relativ recentă, dă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lor, care, deși caracteristică unei stări de beatitudine post mortem, nu se epuiza În lumea de „dincolo”: aceștia erau inițiații și clarvăzătorii, cei care aveau acces la misterele „acestei” existențe terestre Într-o strânsă legătură cu cealaltă existență, imperceptibilă prin simțurile fizice (cf. mai jos, subcapitolul 2.5). Zoroastruxe "Zoroastru" nu va refuza aceste concepții, ci le va da noi semnificații etice care să concorde cu dualismului său și va folosi limbajul tipic tradiției religioase În care fusese format ca expert
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-i Închide pe zei Între pereți, nici a-i plăsmui În chip de om nu se potrivește cu măreția acestora: ei consacră divinităților dumbrăvi și păduri și dau nume de zei acelei esențe misterioase pe care o intuiesc numai cu simțul lor religios (Tacitus, Germania IX). Obiceiul de a atribui divinităților străine nume romane presupune, evident, convingerea că cele două panteonuri - chiar toate panteonurile - sunt esențialmente identice, iar diferențele existente sunt de natură lingvistică; această convingere este cu siguranță alimentată de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ctitor valah, într-o predică franciscană adresată păsărilor ori în imaginarea „părerilor de rău” ale asinului ce l-a purtat pe Hristos, a „cântării” Pământului sau a „glasului” Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul. Alături stă pietatea însoțită de simț gospodăresc a omului de rând (sursa de inspirație pare să fi fost „diata” lui Anton Pann), pentru ca să vină la rând sfâșierea modernă, alternând negațiile, „demistificările”, anxietățile și freneticele elanuri, aici modele fiind (după cum remarca Mircea Vulcănescu) Mihai Eminescu, Vasile Pârvan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
în lumea de azi. Distincția simplă dintre „lumea povestirii” și „lumea autorului” este fundamentală. Poate nu o vom adopta mereu în mod explicit, dar va fi întotdeauna pe fundalul cercetărilor noastre. Un al doilea element util va fi un deosebit simț critic. Astăzi, lumea a devenit „critică” în sensul pozitiv al cuvântului. Adică, nici o persoană inteligentă de astăzi nu citește Biblia în mod „ingenuu”, infantil. Nu este posibil să luăm Biblia „literal”, după o filosofie inspirată, mai mult sau mai puțin
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
își este sieși recompensă. Se poate spune același lucru despre efortul inteligenței drepte, neprefăcute și oneste. În fine, va fi foarte util să ne facem o provizie bună de încredere. Încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, în Dumnezeu însuși și în „simțul credinței” care este patrimoniul comunității creștinilor și al Bisericii lui Dumnezeu. „Cine caută găsește”, mai spune evanghelia. Cine caută adevărul nu va fi deziluzionat. Mai adaugă Evanghelia după Ioan, „adevărul vă va face liberi” (In 8,32). Cine se aventurează
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
-i laude pe eroii săi, să-i înfrumusețeze pe actorii și evenimentele la care participă, mai mult să celebreze decât să descrie și să producă în cititor sentimente de admirație. Cu siguranță, primul scop nu este acela de a ascuți simțul critic. Pentru a deduce elementele istorice din această povestire epică, este indispensabil să le extragem din coaja lor epică. Sarcina este și mai complicată pentru că povestitorii biblici se aseamănă cu alchimiștii: au transformat complet ingredientele originare - amintiri și tradiții vechi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu deficiențe de auz Educatoare Ancuța Mocan Grădiniță Nr. 11 Zalău Deficiență de auz face parte din categoria deficiențelor senzoriale. Preocupări pentru deficienții de auz au existat încă de pe vremea lui Aristotel, care vorbește despre aceștia în lucrarea să „Despre simțurile celor care simt”. Codicele lui Iustinian conține reflectată atitudinea societății față de deficienții de auz și despre drepturile pe care aceștia le aveau. În secolul al XVI-lea, medicul, filosoful și matematicianul Girolamo Cardano scrie despre instrucția și educația surdomuților, bazate
Integrarea ?colar? a copiilor cu deficien?e de auz by Ancu?a Mocan () [Corola-publishinghouse/Science/84054_a_85379]
-
spune niciodată „sunt prost“, pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sunt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării. Instalat în proiect, el nu are simțul relativității, pentru că nu poate compara. Cel prost cade în proiectul propriu în chip admirativ; întrucât atitudinea lui este eminamente in sistentă, lui îi este refuzată distanța necesară pentru nașterea îndoielii și pentru conștiința eșecului. De aceea prostia nu poate fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
beție a limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atât, încât anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atât, încât anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă din afară, și dacă această stavilă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
la hiperestezia tactilului. Nu „vezi“ cu adevărat o sculptură decât pipăind-o și nu întâmplător Brâncuși și-a subintitulat câteva lucrări „sculptură pentru orbi“. Suprafața este șlefuită până la epuizarea oricărui accident al materialului și este pregătită pentru întâlnirea cu singurul simț capabil să se muleze pe ea, să o reproducă în sfera subiectului și să elibereze din ea forma ca principiu și ca proiecție a voinței de limitare. Privirea, care conține în sine germenele departelui, este o trădare potențială a formei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
forma ca principiu și ca proiecție a voinței de limitare. Privirea, care conține în sine germenele departelui, este o trădare potențială a formei; pentru a percepe forma trebuie să rămâi în proximitatea ei. Și tocmai de aceea tactilul, singurul dintre simțuri care se naște prin anularea oricărei distanțe, prin contact, reprezintă suprema fidelitate față de formă; nu văzul, ci atingerea îi dă corpului o certitudine de existență. Însă când această căutare a formei devine o obsesie („caut forma în tot ce fac
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
idei care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și sublimului, dar avem nevoie — pentru propria noastră propulsie — de familiaritatea lipsită de frivolitate a tot ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despărțim în permanență de sensibil rămânând în același timp prizonierii bogăției a cărei natură precară am denunțat-o. Scrise, după cum spune autorul, într-o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a fondat în Occident imparțialitatea științifică a studiilor istorice (cum spunea el, istoria trebuie să fie prezentată wie es gewesen ist așa cum a fost). Cu toate acestea, citindu-i opera, nu poți să nu admiri instituțiile Hohenzollernilor și ale prusacilor, simțul datoriei și incoruptibilitatea lor, creînd marele stat prusac din nimic. Istoria Reformei scrisă de Ranke îl prezintă pe Luther ca pe un erou național german. Jules Michelet era cel mai strălucit spirit pe care-l putea da Franța, dar nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pierdută, identități împovărate de obligații, masacre și granițe fluctuante. Mulți vor considera drama acestei zone așa cum a făcut-o Mircea Eliade drept o "fatalitate istorică". Dar trebuie să ținem seama de faptul că unii oameni manifestă, mai mult interes față de simțul istoriei decît față de ponderea ei. Dacă în Occident problema Alsaciei și Lorrainei era o povară, "pămîntul nimănui" se confruntă ce cel puțin o duzină de astfel de dispute de o intensitate egală sau mai mare. După apariția naționalismului, națiunea avea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]