20,823 matches
-
Principalitatea Erfurtului, anexate de Imperiul Francez. Conform tratatului, confederația urma să fie condusă de corpuri constituționale comune, dar statele individuale (în special cele mari) doreau suveranitate absolută. În locul unei conduceri monarhice, precum Sfântul Imperiu Roman, cea mai înaltă poziție în cadrul confederației era ocupată de Karl Theodor von Dalberg, fostul Mare Cancelar, care acum deținea titlul de Prim Prinț ("Prince-Primate") al confederației. Astfel, el era președinte al Colegiului Regilor și lider al Dietei Confederației, un corp cvasiparlamentar care nu a fost niciodată
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
în special cele mari) doreau suveranitate absolută. În locul unei conduceri monarhice, precum Sfântul Imperiu Roman, cea mai înaltă poziție în cadrul confederației era ocupată de Karl Theodor von Dalberg, fostul Mare Cancelar, care acum deținea titlul de Prim Prinț ("Prince-Primate") al confederației. Astfel, el era președinte al Colegiului Regilor și lider al Dietei Confederației, un corp cvasiparlamentar care nu a fost niciodată înființat efectiv. Confederația era, înainte de toate, o alianță militară: membrii trebuiau să livreze cantități mari de personal militar Franței. În schimbul
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
Sfântul Imperiu Roman, cea mai înaltă poziție în cadrul confederației era ocupată de Karl Theodor von Dalberg, fostul Mare Cancelar, care acum deținea titlul de Prim Prinț ("Prince-Primate") al confederației. Astfel, el era președinte al Colegiului Regilor și lider al Dietei Confederației, un corp cvasiparlamentar care nu a fost niciodată înființat efectiv. Confederația era, înainte de toate, o alianță militară: membrii trebuiau să livreze cantități mari de personal militar Franței. În schimbul cooperării, unii conducători de stat primeau statut superior: Baden, Hessa, Cleves și
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
de Karl Theodor von Dalberg, fostul Mare Cancelar, care acum deținea titlul de Prim Prinț ("Prince-Primate") al confederației. Astfel, el era președinte al Colegiului Regilor și lider al Dietei Confederației, un corp cvasiparlamentar care nu a fost niciodată înființat efectiv. Confederația era, înainte de toate, o alianță militară: membrii trebuiau să livreze cantități mari de personal militar Franței. În schimbul cooperării, unii conducători de stat primeau statut superior: Baden, Hessa, Cleves și Berg au devenit Mari Ducate, iar Württemberg și Bavaria regate. Statele
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
iar Württemberg și Bavaria regate. Statele puteau de asemenea deveni mai mari încorporând numeroasele "Kleinstaaten" - foste mici state membre ale imperiului desființat. După înfrângerea Prusiei în fața Franței din 1806, multe state de mărimi mici și medii au aderat la "Rheinbund". Confederația și-a atins apogeul în 1808, având patru regate, cinci mari ducate, 13 ducate, 17 principalități și orașele hanseatice libere Hamburg, Lübeck și Bremen. În 1810 părți mari din Germania de nord-vest au fost încorporate rapid de Imperiul Napoleonian, pentru
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
în 1813, după campania eșuată a lui Napoleon împotriva Rusiei. O mare parte din membrii săi au trecut de cealaltă parte în timpul Bătăliei Națiunilor, când devenise evident faptul că Napoleon va pierde Războiul celei de-a Șasea Coaliții. După dizolvarea Confederației Rinului, singura încercare de coordonare politică în Germania, până la crearea Confederației Germane la data de 21 octombrie 1815, a fost un organism numit Consiliul Central al Administrației (), al cărui președinte a fost Heinrich Friedrich Karl Reichsfreiherr vom und zum Stein
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
mare parte din membrii săi au trecut de cealaltă parte în timpul Bătăliei Națiunilor, când devenise evident faptul că Napoleon va pierde Războiul celei de-a Șasea Coaliții. După dizolvarea Confederației Rinului, singura încercare de coordonare politică în Germania, până la crearea Confederației Germane la data de 21 octombrie 1815, a fost un organism numit Consiliul Central al Administrației (), al cărui președinte a fost Heinrich Friedrich Karl Reichsfreiherr vom und zum Stein (1757 - 1831). A fost dizolvat la data de 20 iunie 1815
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
dizolvat la data de 20 iunie 1815. La data de 30 mai 1814 Tratatul de la Paris a declarat independența statelor germane. În 1815 Congresul de la Viena a redesenat harta politică a continentului. Statele germane au suferit doar schimbări frontaliere minore, Confederația Germană ulterioară corespunzând aproximativ acelorași membri cu cei ai Confederației Rinului.
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
30 mai 1814 Tratatul de la Paris a declarat independența statelor germane. În 1815 Congresul de la Viena a redesenat harta politică a continentului. Statele germane au suferit doar schimbări frontaliere minore, Confederația Germană ulterioară corespunzând aproximativ acelorași membri cu cei ai Confederației Rinului.
Confederația Rinului () [Corola-website/Science/309746_a_311075]
-
() a luat ființă ca o alianță militară dintre 22 de state germane din nord în jurul Regatului Prusiei. În 1867 a fost transformată într-un stat federal ce a constituit punctul de formare al Imperiului German. Spre deosebire de Confederația Germană care l-a precedat, a fost un stat în adevăratul sens al cuvântului. A permis consolidarea influenței Prusiei asupra Germaniei de Nord, care prin intermediul Uniunii Vamale Germane și printr-o serie de tratate de pace a reușit să controleze
Confederația Germană de Nord () [Corola-website/Science/309750_a_311079]
-
Până la urmă a evoluat pe data de 26 februarie contra Italiei. A fost selectat ca fiind unul dintre fundașii Spaniei pentru Euro 2008. Polivalența sa a fost remarcată de selecționerul Vicente Del Bosque, care l-a convocat și la Cupa Confederațiilor FIFA 2009, CM 2010 și la Euro 2012. Arbeloa s-a căsătorit cu prima dragoste din copilărie, Carlota Ruiz, în Iulie 2009. Pe data de 26 aprilie 2010 s-a născut fiica lor, Alba.
Álvaro Arbeloa () [Corola-website/Science/310169_a_311498]
-
nivel de trai ridicat, o monedă națională stabilă și o dependență ridicată de comerțul extern. Danemarca este un exportator net de alimente și energie și are un excedent extern confortabil. 75% din muncitorii danezi fac parte dintr-un sindicat afiliat Confederației daneze a sindicatelor. Relațiile dintre sindicate și angajatori sunt de cooperare: sindicatele joacă un rol important în managementul locului de muncă, și sunt reprezentate în majoritatea consiliilor administrative ale companiilor. Regulile legate de orarul de muncă și salarii sunt negociate
Economia Danemarcei () [Corola-website/Science/309119_a_310448]
-
tribului), sau Karakoyunlu ("Karakoiunlu"), a fost un stat turcomano-azer șiit medieval din Asia de Sud-Vest, care a axistat aproximativ între anii 1375 - 1468. În acest stat se vorbea în oghuza estică, cunoscută actual precum azeră. Suverani: În anul 1380, conducătorul confederației tribale turcice Qaraqoyunlu, "Qara Məhəmməd"' (în azeră „"Mahammad cel Negru"”) a ocupat ținuturile din jurul lacului Van. După moartea conducătorului l-a înlocuit fiul lui, Qara Yusif, care imediat s-a înfruntat cu pericolul timurid. În aceeași perioadă în partea sudică
Statul Qaraqoyunlu () [Corola-website/Science/309211_a_310540]
-
Qara Yusif Qaraqoyunlu. Sultanului djelairid Ahmad, care deja obținuse Bagdadul, mai întâi ocupă Tabrizul. Dar, nici sultanul Ahmad nu a reușit să-și păstreze puterea și Tabrizul a fost ocupat de fiul lui Miranșah, Abu Bakr.Între timp se întărise confederația triburilor turcice Qaraqoyunlu după întoarcerea liderului lor Qara Yusif, care a ocupat o parte din Azerbaidjan. În 1408, Qara Yusif a câștigat lupta cu fiul lui Tamerlan, Miranșah, în care ultimul a murit. Intrând în oraș, el l-a invitat
Statul Qaraqoyunlu () [Corola-website/Science/309211_a_310540]
-
sultanul Egiptului îi eliberase pe suveranii - refugiați, sultan Ahmad Djelairi și Qara Yusif Karakoyunlu. Dar, nici sultanul Ahmad nu a reușit să-și păstreze puterea și Tabrizul a fost ocupat de fiul lui Miranșah, Abu Bakr. Între timp se întărise confederația triburilor turcice Qaraqoyunlu după întoarcerea liderului lor Qara Yusif, care a ocupat o parte din Azerbaidjan. În 1408, Qara Yusif a câștigat lupta cu fiul lui Tamerlan, Miranșah, în care a murit ultimul, el intrând în oraș invită tot pe
Ibrahim I de Șirvan () [Corola-website/Science/309214_a_310543]
-
, fondatorul și domnitorul (1410-1420) statului turcoman-azer Qaraqoyunlu. În anii 1380, conducătorul confederației tribale turcice Qaraqoyunlu, , s-a înfruntat cu pericolul timurid. În aceeași perioadă în partea sudică a Azerbaidjanului, exista statul Djelairid cu capitală în Tabriz (1341-1410). Suveranul acestui stat după anul 1382 era sultanul Ahmad. În 1386, Tamerlan a ocupat Tabrizul
Qara Yusif () [Corola-website/Science/309217_a_310546]
-
Qara Yusif Karakoyunlu. Sultanului Djelairid Ahmad, care deja obținuse Bagdadul, mai întâi ocupă Tabrizul. Dar, nici sultanul Ahmad nu a reușit să-și păstreze puterea și Tabrizul a fost ocupat de fiul lui Miranșah, Abu Bakr. Între timp se întărise confederația triburilor turcice Qaraqoyunlu după întoarcerea liderului lor Qara Yusif, care a ocupat o parte din Azerbaidjan. În 1408, Qara Yusif a câștigat lupta cu fiul lui Tamerlan, Miranșah, în care a murit ultimul, el întrând în oraș invită tot pe
Qara Yusif () [Corola-website/Science/309217_a_310546]
-
către orice senior feudal de dincolo de granițele sale. Publicațiile moderne atribui de obicei (deși incorect) "suveranitatea" Liechtensteinului acestor evenimente. În realitate, prințul său a devenit doar suzeran și a rămas lord suveran. Din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederația Rinului, prințul Liechtensteinului i-a fost membru, de fapt un vasal a hegemoniului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederației, pe 19 octombrie 1813. Curând după, Liechtenstein a aderat la Confederația Germană (20 iunie 1815 24 august 1866, care
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
prințul său a devenit doar suzeran și a rămas lord suveran. Din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederația Rinului, prințul Liechtensteinului i-a fost membru, de fapt un vasal a hegemoniului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederației, pe 19 octombrie 1813. Curând după, Liechtenstein a aderat la Confederația Germană (20 iunie 1815 24 august 1866, care a fost a fost prezidată de către Împăratul Austriei). Atunci, în 1818, Johann I a acordat o constituție, deși era limitată pri
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
Din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederația Rinului, prințul Liechtensteinului i-a fost membru, de fapt un vasal a hegemoniului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederației, pe 19 octombrie 1813. Curând după, Liechtenstein a aderat la Confederația Germană (20 iunie 1815 24 august 1866, care a fost a fost prezidată de către Împăratul Austriei). Atunci, în 1818, Johann I a acordat o constituție, deși era limitată pri natura sa. În anul 1818, de asemenea, Prințul Alois a fost
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
înconjurată de încă trei surori, precum și alți patru frați vitregi. În anul nașterii Sofiei și a surorii sale, Bavaria a fost ridicată la rangul de regat de împăratul Napoleon I al Franței, care și-a asumat titlul de "protector al Confederației Rinului" la care Bavaria, ca supraviețuitoare a Sfântului Imperiu Roman, a aderat.<br> Conștientă de interesele sale, Casa de Wittelsbach a avut, de asemenea, o alianță de căsătorie cu familia Bonaparte: sora vitregă a Sofiei, Augusta, s-a căsătorit în
Prințesa Sofia de Bavaria () [Corola-website/Science/310546_a_311875]
-
care făcea însemnări zilnice. Imediat după urcarea pe tron a fiului ei, Sofia începe să-i caute acestuia o soție. Ea își dorea pentru Franzi o prințesă de origine germană. Prin această alianță spera că va întări poziția Austriei în Confederația Țărilor Germane, poziție amenințată tot mai mult de Prusia. După câteva încercări eșuate cu prințese prusace, Sofia apelează la sora ei mai mică, Ludovica de Bavaria, care avea doua fete apropiate de vârsta împăratului. La 24 aprilie 1854 are loc
Prințesa Sofia de Bavaria () [Corola-website/Science/310546_a_311875]
-
Statelor Unite, făcută publică la 4 iulie 1776, în 1777, cele opt comitate originale ale statului Georgia au fost create. În realitate, întinderea coloniei britanice fusese restrânsă la vecinătatea imediată a râului Savannah. Zona vestică a coloniei a rămas sub controlul "Confederației Pârâului Indien", conform originalului Creek Indian Confederation, până la Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii 1775 - 1783). Colonia a pornit extrem de lent la început, mai ales datorită stricteții regulilor impuse de primul guvernator, James Oglethorpe. Acesta limitase posesiunile la maximum 200 de
Provincia Georgia () [Corola-website/Science/310844_a_312173]
-
Elbląg. este distinctă de Prusia Ducală: Prusia Regală făcea parte din Regatul Poloniei, iar Prusia Ducală a fost un ducat sub suveranitatea Poloniei până în 1657. Teritoriul Prusiei Regale a făcut parte din Statul monastic al Cavalerilor Teutoni până în 1454 când Confederația Prusă formată din orașele hanseatice de la malul Mării Baltice a cerut ajutorul regelui Poloniei împotriva Ordinului Teutonic. Prin pacea de la Toruń în 1466 s-a consfințit incorporarea teritoriului în Regatul Poloniei. Prusia Regală a beneficiat de o atuonomie substanțială în cadrul Regatului
Prusia Regală () [Corola-website/Science/309794_a_311123]
-
serie de factori ce au provocat „efectul domino” au stat la baza deplasărilor, ca migrația hunilor și altor populații asiatice ce au determinat deplasările goților și altor populații germanice în interiorul imperiului. La periferia imperiului, triburile germanice s-au grupat în confederații. În istoria mileniară, Imperiul Român a cunoscut momente de dezvoltare, dar și numeroase crize, ca cea din secolul al III-lea. Conflictele interne, războaiele civile, anarhia militară, problemele sociale, dificultățile economice sau fiscalitatea excesivă aveau un impact asupra vieții zilnice
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]