9,813 matches
-
eram singur decât în prezența Soniei), glumeam permanent cu dădaca, iar odată, noaptea târziu, pe când mă întorceam acasă, am luat chiar apărarea unei prostituate pe care trecătorii o jigneau. Dar această nouă relație cu oamenii, această radioasă dorință de a îmbrățișa lumea întreagă, cum se spune, scoase imediat la iveală și dorința de a distruge această lume, în caz că i-ar veni cuiva ideea, fie și indirect, de a se opune apropierii mele de Sonia sau sentimentelor mele față de ea. Peste o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că mi-ar fi spus, dar, considerând că totul e-n regulă și temându-mă să nu întârzii, mi-am continuat drumul. Acestea erau relațiile mele cu oamenii, așa arăta duplicitatea mea, pe de o parte, dorința îndrăgostitului de a îmbrățișa întreaga lume, de a-i face fericiți pe oameni și de a-i iubi, pe de altă parte, risipa fără scrupule a banilor unui om bătrân care a muncit din greu și cruzimea fără margini față de mama. Deosebit de straniu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
parte, risipa fără scrupule a banilor unui om bătrân care a muncit din greu și cruzimea fără margini față de mama. Deosebit de straniu era că această lipsă de scrupule și această cruzime nu contraziceau deloc dorința îndrăgostitului care eram de a îmbrățișa și iubi întreaga lume a vieții; părea că, în măsura în care în sufletul meu cresc sentimentele bune, atât de noi pentru mine, în aceeași măsură aceste sentimente mă provoacă să săvârșesc fapte de cruzime de care înainte nu m-aș fi crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se simțea tachinăria profesionistei. Am privit înapoi, am văzut lumina galbenă și, în această lumină, o femeie care venea spre mine în fugă. M-am dat la o parte, dar ea m-a urmat și s-a ciocnit de mine, îmbrățișându-mă. Corpul ei fierbinte se lipise de mine, atingându-mă în partea de jos a burții, buzele ei se subțiară, se deschiseră și lăsară să treacă în gura mea limba ei umedă, rece și tremurătoare. Încercând sentimentul, obișnuit în asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
subțiară, se deschiseră și lăsară să treacă în gura mea limba ei umedă, rece și tremurătoare. Încercând sentimentul, obișnuit în asemenea momente, că tot pământul se prăbușește în afara peticului pe care stăteam, ca să nu cad, m-am sprijinit de ea, îmbrățișând-o la rândul meu. Mai departe, totul a fost îngrozitor de simplu. Mai întâi, echipajul care sălta, dar parcă stătea în loc, pentru că vedeam deasupra mea doar un petic de cer înstelat în timp ce-i rupeam buzele, plin de o dulce cruzime. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai nădăjduiam în ceva, mai așteptam ceva. Dar ieri am înțeles că nici dorință nu mai ai, că ești sătul, că sunt de prisos, că nu mai putem continua așa. Îți amintești: nici măcar nu m-ai sărutat, nu m-ai îmbrățișat, nu m-ai salutat. În tăcere, cu calmul unui funcționar care a venit la slujbă, ai început să te dezbraci. Mă uitam la ține, la felul cum, stând în fața mea în lenjerie intimă, iartă-mă, nu prea curată, îți împătureai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mă apropiam de casa lui Iag. La intrare am văzut un birjar încărcat de geamantane. Alături, îmbrăcat de călătorie într-o șubă lungă, îmblănită, se agita Iag cu „spaniola“ lui. Când mă zări, veni în fugă spre mine și mă îmbrățișă. În două cuvinte, i-am spus că acasă la mine s-a întâmplat o nenorocire, că am rămas fără acoperiș, iar Iag, agitat ca orice om care pleacă în călătorie, exclamă distrat că asta-i minunat și că Dumnezeu însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lui; apoi, tot în fugă, mă trase pe scări și după asta pe sală, până la ușa camerei; ajunși acolo, scoase cheia, îmi strecură supărat un teanc de bacnote în mână, repetând „nici să n-aud, ne, neă“ și, încă o dată îmbrățișându-mă grăbit și scuzându-se că se teme să nu piardă trenul, o luă la fugă, fluturând din mână. Rămas singur, descuiai ușa și intrai în noua mea locuință cu un sentiment straniu. Totul se întâmplase prea repede și, din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-l în ochi. Cum te simți? îl întrebă ea, îngrijorată. Bine, ridică el din umeri absent. Era obosit și deziluzionat. Se afla în același loc de unde plecase, nu reușise să se apropie cu nici măcar un pas de criminal. Femeia îl îmbrățișă și îl sărută apăsat pe buze. Luat prin surprindere, Toma nu-i răspunse la sărut. Unde e bătrânul? întrebă el privind în jur. Moș Calistrat a plecat. Imediat ce a văzut că te întorci s-a dus în treburile lui. Vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de Moș Calistrat în capul străzii unde locuia Simion Pop. De acolo, mersese singur până acasă. Ileana nu dormea, îl aștepta în bucătărie. Cum îl auzise că intră se repezise la ușă privindu-l îngrijorată. I se aruncase la piept îmbrățișându-l și strângându-se toată lângă el. Se vedea pe fața ei că o frământau o mulțime de întrebări dar se mulțumise doar să-l invite la masă. Inspectorului numai de mâncare nu-i ardea, nu voia decât să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și viața sa să reintre pe făgașul normal. Deși se mai înmuiase puțin și nu mai era atât de pornit împotriva explicațiilor Ilenei și ale lui Moș Calistrat, pe care încă le considera mistice, încă nu era dispus să le îmbrățișeze în totalitate. Undeva, într-un colțișor al minții, încă spera că nimic nu este adevărat. Își dorea să se trezească din vis și să revină la realitatea pe care o cunoștea el. În lumea aceasta amestecată, în care se pomenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ilenei. E clar că nu vom găsi toiagul. Ileana dădu din cap, nici ea nu credea că obiectul căutat se afla acolo. Hai să plecăm! spuse inspectorul. Femeia se ridică și veni lângă el. Îi luă mâna și apoi îl îmbrățișă încercând să-l îmbărbăteze. Ea înțelegea foarte bine cât de importantă era găsirea toiagului lui Calistrat. Unde Dumnezeu să mai căutăm? șopti Cristian. N-ar fi bine să vorbim cu tata? Cine știe, s-ar putea să aflăm de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Hei, îi strigă Cristian, oprește-te, nu umbla acolo! Pop tresări și se întoarse spre locul de unde auzise vocea. Se apropie și îl ajută să se ridice de jos. Îl ținu puțin la distanță cu ambele mâini, după care îl îmbrățișă fericit. Apoi, fără să mai rostească nici un cuvânt, porniră amândoi spre mașina cu care acesta venise. 37 Vara era pe sfârșite. Arșița zilelor din luna lui cuptor rămă sese în urmă. Vârful coroanelor copacilor încă nu căpătase nuanțe ruginii însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau la coate Într-o piele smochinită, cîrpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mîntuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș-iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Maestrul luă manuscrisul de pe masă și dispăru. Își va petrece o noapte Întreagă aplecat peste textul Drumului În Canaan, a cărui zădărnicie Îi va dezvălui propria greșeală, anume că, dacă În acea noapte din urmă cu nouă luni ar fi Îmbrățișat principiul etic, iar nu cel poetic (și cine mai știe dacă există o delimitare netă!), nu ar mai fi avut pe conștiință o existență umană, pe care acum trebuia, constrîns de legea morală, s-o salveze din hăul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
într-o stare de apatie, de lipsă de încredere și de voință. Până la urmă au scăpat amândoi, și când Cocu a ajuns acasă, noaptea, a bătut în geam și a spus cine este. Toți ai casei au vrut să-l îmbrățișeze (îl credeau pierdut), dar el nu le-a dat voie: „Sunt plin de păduchi, vreau să mă spăl!” Cocu Boteanu s-a căsătorit cu fata unui proprietar de la Podoleni, între Buhuși și Piatra Neamț, dar nu a renunțat la cariera militară
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fag, consumând ghinde, fructele de pădure, rădăcinile și tuberculii unor plante. Erau sacrificați în tot timpul anului, deoarece reglementările unei alimentații creștinești s-au impusă mai târziu. Probabil că o parte dintre râmători erau dați ca tribut migratorilor care nu îmbrățișaseră religia mahomedană: pecenegii, cumanii, uzii, bulgarii și ungurii. Mongolo-tătarii, trecuți la mahomedanism, erau opriți de a consuma carnea unui animal considerat spurcat. În tot arealul românesc, cu precădere în zonele joase, de șes, creștea calul sălbatic. Din acest cal sălbatic
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
jos. Tata a dat fuga speriat În cameră și m-a luat În brațe, Încercînd să mă potolească. — Nu pot să-mi amintesc fața ei. Nu pot să-mi amintesc fața mamei, am murmurat cu răsuflarea tăiată. Tata m-a Îmbrățișat cu putere. — Nu te teme, Daniel. Am să-mi aduc aminte eu pentru amîndoi. Ne-am privit În penumbră, căutînd cuvinte care nu existau. Aceea a fost prima oară cînd mi-am dat seama că tata Îmbătrînea și că ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
niciodată. Nimeni nu avea să știe de absența cărții, În afară de mine. Cartea lui Julián Carax mă aștepta, ca Întotdeauna, arătîndu-și cotorul din fundul unui raft. Am luat-o În mînă și am strîns-o la piept, ca și cînd aș fi Îmbrățișat un vechi prieten pe care fusesem pe punctul de a-l trăda. Iuda, m-am gîndit. M-am pregătit să ies de acolo fără să afle Clara de prezența mea. Urma să iau cartea cu mine și să dispar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
1953 M-am uitat la tata, cu gura căscată. Cred că nu l-am văzut niciodată atît de fericit cum mi s-a părut a fi În clipa aceea. Fără nici un cuvînt, s-a ridicat din fotoliu și m-a Îmbrățișat cu putere. Am simțit un nod În gît și, În lipsa cuvintelor, am Înghițit În sec. NĂRAVUL DIN NĂSCARE — 1953 11 În acel an, toamna a acoperit Barcelona cu o mantie de frunze uscate care se roteau pe străzi ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Își construise propriii prieteni din alamă și că eu eram primul căruia i-i prezentase. Era secretul lui. Eu i-am spus despre mama și despre cît de dor Îmi era de ea. CÎnd glasul mi se stinse, Tomás mă Îmbrățișă În tăcere. Aveam zece ani. Din acea zi, Tomás Aguilar a devenit cel mai bun prieten al meu, iar eu, singurul prieten al lui. În ciuda Înfățișării războinice, Tomás avea un suflet pașnic și bonom, Însă aspectul lui Îl scutea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mă salută cu mîna. Sufletul mi se umplu de bucurie numai cînd am văzut-o și i-am făcut semn să intre. — Vai, cum ați crescut! zise ea din prag. Mai să nu vă recunosc... Acuma sînteți un bărbat! Mă Îmbrățișă, storcînd cîteva lacrimi și mîngîindu-mă pe creștet, ca să vadă dacă nu mă făcusem cioburi În lipsa ei. — Vi se duce dorul În casă, domnișorule, spuse ea coborîndu-și privirea. — Și eu ți-am dus dorul ție, Bernarda. Haide, dă-mi o sărutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cei care votaseră cu partidul de dreapta sau cu partidul de centru și-ar face acum valizele pentru a emigra spre adevărata lor patrie, aceea care are mereu brațele deschise pentru a-i primi pe aceia pe care-i poate îmbrățișa mai ușor. Caravane de automobile și autobuze, de furgonete și camioane de mutări, având arborate drapele ale partidelor și claxonând în ritm, pe de de, pe de ce, n-ar întârzia să urmeze exemplul guvernului, pe drumul spre posturile militare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
spună, așa cum s-a consemnat mai sus, Acum, fiecare cu amarul lui și toți cu același regret. Între timp, pământul a fost împins în gropi, s-au distribuit florile în mod echitabil, cei care aveau motive să plângă au fost îmbrățișați și consolați de ceilalți, dacă acest lucru era posibil, durerea fiind atât de recentă. Ființa dragă a fiecăruia, a fiecărei familii, se află aici, totuși nu se știe exact unde, poate în această groapă, poate în aceea, cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]