2,049 matches
-
mantii negre și trei femei înveșmântate în alb se apropiau de frasin. Împreună cu ei venea Ausper. — Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse din îmbrățișarea lui, părăsindu-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
n-am văzut-o, dar i-am văzut pe idioții care dau fuga să-l aplaude, iar apoi se trezesc că soldații le jefuiesc casele și le siluiesc femeile. Ați auzit câți oameni sunt omorâți din porunca lui? înterbă Lucilius înfiorându-se. Îi omoară, apoi le ia averile. I-a judecat pe cămătarii, creditorii și funcționarii care îi cereau să-și plătească datoriile. Unuia i-a dat drumul, și pe când omul pleca fericit, impresionat de clemența împăratului, Vitellius și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Treptele amfiteatrului gemeau de lume. Asemenea divinului Augustus, pentru ca spectacolul să fie solemn, le interzisese oamenilor să mănânce și să bea în amfiteatru și poruncise ca toți funcționarii să poarte togi. Ridică ambele mâini, într-un gest de salut. Se înfioră de plăcere când auzi ovațiile mulțimii. Toți fluturau batiste, toți îi strigau numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care vorbeam au rămas în pustiu. Cât de mult a trecut, de când n-ai mai fost pe-acasă. Nici nu te văd clar, sub ochelari. Cât ai crescut, lentilele sunt negre și mari, ca niște monștri uitați de vreme. Mă înfioră cuvintele nespuse și brațele obosite de pază, la porțile cerului de altădată, într-o lume uitată.. Vorbele mari le tot ascult, și iată, nu le înțeleg, de parcă m-ar răni mai mult decât credința și căința unui păcătos îngenuncheat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
el este doar auzit cioplind), ce construiește o arcă-n pădure. O idee metaforică Într-un univers complet lipsit de metaforă. Iar senatorul, dac-ar fi pînă la capăt consecvent cu sine Însuși, nu s-ar mai holba la pădure Înfiorat În finalul filmului, ci ar spune ceva clasic, să zicem ie-te, dom’le, tîmpitu’, face vapoare la munte. Și-ar pleca-n trombă de jeep, de rîs tirolez. Însă e doar o părere fără importanță, ceea ce are cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe spatele tricourilor subtitrarea-n engleză a, probabil, ceea ce le spune moșu-n limba definitivă a pieilor roșii, totuși, ciudat, nimic Înfricoșător pînă aici, lucrurile par să se Întîmple mult prea În exterior, nu participi, nu-i emoție, nu te Înfiori În ciuda ori poate tocmai din cauza excesului de orori, a urgiei cu față umană și aspect dublu helicoidal, ritmul a devenit acum insuportabil, Îți joacă privirea și iar nu mai Înțelegi complet, cum n-ai Înțeles niciodată, nici măcar la școală, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să-și compună, fără să fie nevoie de operație, o Înspăimîntătoare mină de dezaxat, vezi GoodFellas cînd rîde-n planul doi la masă cu Pesci ori În scenele de final Casino cu ochelari cu dioptrii uriașe, sau Cape Fear, unde te Înfioară numai ce se-arată. Angel Heart este cel mai bun thriller pe care l-am văzut, un film de referință nu numai datorită bornelor de kilometraj filozofico-religios ce se succed cu viteza picajului lui Lucifer corespunzînd cu acea a decolării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că a insistat să nu fie schimbat limbajul direct, lăsîndu-l exact așa cum l-au folosit idioții, numai că și dînsa face apel la franchețe, de pildă: „Doamne. Domni. Pizde. Pule”. Italicele ei. CÎnd le văd În alăturarea aceasta misterios-dostoievskiană, mă Înfior ca un domn. Teza cărții susține că iubirea bărbaților pentru femei este plină de mînie. Și că mama e de vină pentru toate. Iar pentru asta, plus descrierea detaliată a tuturor pozițiilor, actelor de iubire și fanteziilor pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cutii de tutun "Capstan" în mâini (căci fumam mult la Tamluk și, de câte ori treceam prin fața tutungeriei din Howrah, mi se părea că nu cumpărasem destul "Capstan", iar amintirea unei nopți fără tutun de pipă, silit să fumez mahorcă lucrătorilor, mă înfiora). Nu intram niciodată în vorbă cu vecinii mei de compartiment, nu-mi plăceau acei hara-sahib cu studii mediocre la Oxford, nici tinerii cu romane polițiste în buzunări, nici indienii bogați, care învățaseră să călătorească în clasa I, dar încă nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cocotier. Priveam fără să știu de unde vine farmecul acela, liniștea aceea nemaiîntîlnită în Calcutta. Și deodată aud un râs nestăvilit, contagios, un râs de femeie și de copil în același timp, care trecea de-a dreptul in inimă și mă înfiora. Plec mai mult capul pe fereastră și atunci zăresc în curte, trântit pe cele două trepte, trupul aproape descoperit al Maitreyiei, cu părul în ochi, cu brațele pe sâni, și o văd mișcând din picioare, cutremurîndu-se de râs, în cele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
atunci nu i le voi putea dărui niciodată eu, nici nu le voi putea șterge. Era altfel de dragoste unirea aceea cu frunzele și cu ramul. M-au torturat, mai târziu, multe întrebări: cum se dădea ea lui? Cum o înfiorau pe carnea goală frunzele acelea cu șapte degete? Ce cuvinte i-a spus când s-a simțit pentru întîia oară posedată, robită numai lui?... Îmi adusese, învelită în hârtie argintie, o crenguță cu frunze, presată, parfumată, uscată. Am avut o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
eu, va mai veni altul?) ia urmă i-a mărturisit lui Tagore episodul din templu, și "poetul" i-a spus că tânărul acela era un mesager al dragostei, că cele șase ghirlande erau nu știu ce lucru simbolic, și altele. Ascultînd-o, mă înfioram de câtă junglă se află încă în sufletul și mintea Maitreyiei. Câte întunecimi, ce floră tropicală de simboluri și semne, ce atmosferă caldă de eventualități și senzualitate. Unde eram eu, în toate acestea? Și eram iubit de o fecioară de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de o fecioară de 16 ani, pe care nu o sărutase încă nimeni pe gură în afară de mine... ― Acum sunt a ta, numai a ta, izbucni Maitreyi, înlănțuindu-mă. Numai tu m-ai învățat ce este dragostea, numai tu m-ai înfiorat; ție m-am dat. Când ai rupt frunzele, eram fericită. Ce mult îmi place să te văd mânios ca un vânt, să mă calci în picioare, să nu-ți pese de mine. Te iubesc așa. De ce te temi?... Într-adevăr
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Ea începu să râdă. ― Ai văzut că dadà își ține mâna la pieptul tău? izbucni Chabù biruitoare. ― Nu vorbi prostii, se răsti Maitreyi. Era mâna mea. ― Parcă eu nu știu, parcă eu n-am simțit inelul lui dadà... M-a înfiorat puțin precizarea aceasta, dar cum știam că Chabùvorbește multe lucruri fără șir, nu m-am temut de consecințele ei. De sărutat pe gură, Maitreyi nu m-a sărutat, și în curând a trebuit să ne întoarcem la mașină. căci se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înțeles cât îmi era de dragă, acum, când mă temeam că o pot pierde. Aproape că am plâns, acolo, singur, gîndindu-mă că aș putea-o pierde; numai gândul că n-am s-o pot avea din nou alături de mine mă înfiora și îmi întuneca mintea. Nu credeam că aș fi putut supraviețui sănătos unei despărțiri de Maitreyi. Dacă atât timp cât o știam a mea, de nimeni stingherit să-i vorbesc și să mi-o apropii când vream, o iubeam, apoi acum, când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
da ochii cu el... Am plecat grăbit spre Bariera Trei Calici. Când m-am văzut dincolo de pârâul Nicolinei, m-am proțăpit pe marginea uliții numită Calea Gălății și am rămas în așteptare... Pe când soarele, clipind somnoros, și-a arătat fața înfiorată de răcoarea dimineții, drumeții somnoroși horhăiau spre nu știu unde. Îndată a apărut și prietenul meu ieșeanul. Bună diminmeața, vere! Bună să fie! Da’ nu văd creanga de dud... Eu am luat-o drept o încercare de a șugui, dar cum văd
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Ca de obicei, era singurul paznic al grădinii. Voind să ia din nou pupăza, se cățără pe tulpina groasă. Când reuși să prindă pasărea, picioarele îi alunecară pe trunchiul umed, corpul rămânându-i atârnat de mâna prinsă în scorbură. Se înfioră, amintindu-și pocnetul pe care-l auzise atunci dinspre cot. Cu greu își trăsese mâna rămasă strâmbă, într-o poziție nefirească. Nu-și amintea cum suportase atunci durerea, știa doar că, paradoxal, teama de a nu fi pedepsit de părinți
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
la ,,Vasile Lupu’’. Odată lămurită plecarea, își schimbă tonul: zi-mi, că n-am mai fost de multă vreme pe acasă, se mai face tutun în Basarabia noastră ? Dimineața următoare economisi banii rămași, urcând tot pe jos dealul Copoului, efectiv înfiorat la vederea zidurilor masive ale Universității. Privea copacii grădinii Copou, în care poposise cândva, știa de la învățătorul de acasă, Eminescu, apoi casele boierești de mâna întâi. N-avea nici un zor și-și mișca încet picioarele deprinse cu mersul pe jos
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
o vadă. Prizonierul, un uriaș cu barbă, a mărturisit cu mândrie că era din Europa, una din lunile lui Jupiter, și că nu-i era teamă nici de oameni, nici de zei. Dimensiunile bărbatului și curajul fizic evident l-au înfiorat pe Tews. Dar concepția lui naivă despre viață l-a consolat. Următorii prizonieri aveau trăsături fizice și psihice asemănătoare. Și astfel, cu mult înainte de amiază, Tews avea o imagine rezonabil de clară asupra situației. Era vorba despre o invazie barbară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
de construcția navelor ce aduseseră armata lui pe pământ. - Cum funcționează? întrebă. Proiectantul examină baza fântânii. Nu se grăbea, era un om masiv, durduliu, cu reputația că spune glume atât de vulgare încât până și bărbații în toată firea se înfiorau de rușine când le auzeau. Tocmai își stabilise domiciliul într-unui din marile palate, cu trei fete linneene ca amante și o sută de bărbați și femei din Linn drept sclavi. Era un om fericit, cu prea puțină vanitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
gene, dar, printr-o alchimie numai de Iordan cunoscută, rățușca urîțică s-a preschimbat în lebădă. Melodioasă. De la melodioasele oase ale gîtului pînă la melodioasele glezne. Cel mai frumos trandafir baccara din grădină a întregit metamorfoza adolescentei mălăiețe. Fardul îmi înfiora întîia oară pleoapele; mersul, din cauza pantofilor escarpen ai mamei, era nesigur. Așa călca și Mica Sirenă, după ce și-a dat nemurirea și coada pe-o pereche de picioare. Ia-mă de braț, Dințișor, să exersăm mersul pe tocuri". Dacă ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că doar Dumnezeu ne poate curăța de toate gândurile rele, și numai El ne poate duce pe calea cea dreaptă, arătându-ne rostul vieții. Aștept... ... Oare va ninge iarna aceasta? Tabloul de afară este asemănător cu sentimentele mele. Întunericul mă înfioară, mă face să mă simt ca într-un cimitir clădit din case pustii, iar copacii seamăna cu niște fantome care bântuie localitatea și care, datorită vântului, produc niște sunete îngrozitoare, care mă sperie și fac să simt cum îmi trec
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
aici ar trebui descris la Înfățișare, dar nu ne mai pierdem vremea, trecem peste acest procedeu atât de fumat) și se Îndreaptă spre masă cu pași deciși („ce va comite?“ se Întreabă cititorul tradițional; „aoleu, acum o omoară!“, se va Înfiora cu răsfăț cititoarea tradițională); se apleacă puțin, atât cât să ne intrige pe toți, Întinde mâna În care se află țigara de foi și scutură fumul cu o distincție calculată În scrumiera de Limoges, destul de comună, aflată În partea dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pătrundă În piept și e oprit de voință, dar o voință nu conștientă, ci prostească, o placă stricată de patefon, care Îmi vâjâie În creier: „Patinajul e pierdut, trebuie să fie pierdut“. Oare cum voi reacționa la vederea gheții? Mă Înfior de pe acum. Mă doare această renunțare, mă doare adânc, Îmi rupe echilibrul sufletesc, mă face să decad fără țipete, doar geamătul copacului care cade la pământ Îmi răsună În suflet. Atât. Și acest copac nu se mai poate ridica. Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
montană, pentru ca pe partea opusă să descindem În Evul Mediu. Aflat printre casele săpate pe jumătate În pământ, ochiul Îți fuge spre apele și sălciile din față, ce-nchid orice șansă de evadare din peisaj și din istorie. Ne simțim Înfiorați de o chemare nouă, Îi invidiem pe rudari pentru această libertate a lor de a-și alege istoria. Copiii Întind mâna, cerșesc. Jenați, le dăm ce avem, am vrea să le dăm totul, dar ce Înseamnă totul pentru ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]