3,183 matches
-
poze? Dar repede, parcarea e interzisă. Kitty ezită. Hollywood Walk of Fame - locul pe care Își dorise dintotdeauna să-l vadă - se dovedea a fi o stradă murdară și aglomerată, cam ca Times Square din New York, locul pe care se Înghesuiau să-l vadă toți turiștii și pe care ea Încerca mereu să-l evite. — Bine, zise, o să fiu rapidă. Carlos parcă lângă trotuar, iar Kitty sări din mașină ca o albină, alăturându-se roiului de turiști care se holbau vrăjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ai inspirat. Am visat de când mă știu să fac ceva de genul ăsta, dar nu mi s-a părut niciodată că ar fi momentul potrivit. Acum simt că este. După ce Închise telefonul, Kitty nu mai suportă să stea În apartamentul Înghesuit nici măcar un minut. Simțea nevoia unui spațiu deschis și ieși din casă, aproape alergând spre Central Park. Sufletul Îi rămăsese la dealurile verzi ale Californiei. Copacii dezgoliți Își profilau siluetele Întunecate pe fundalul albastru al cerului, soarele era paralizat, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mă luptam cu piatra. Am avut impresia că n-avea încredere în mine, că regreta avansul dat și am fost pe punctul s-o trimit la plimbare. M-am stăpânit totuși. Treceam printr-o perioadă în care nu ne prea înghesuiau clienții. Nu prea erau decese. Meșterul s-ar fi supărat fără îndoială dacă ar fi auzit că dădusem cu piciorul unei comenzi. Fără să bănuiască iritarea mea, sau fără să-i pese, Emilia stătea nemișcată, cu o pălărie mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pus din nou pe treabă. Cerul îl aștepta. Trebuia să ajungă la întâlnire. Și a ajuns. A devenit pilot apreciat, câștiga bine și avea succes la femei. „În fiecare seară era o problemă să aleg, se lăuda Domnul Andrei. Se înghesuiau ca fluturii în luminile avionului. Câteodată mă vedeam silit să le jignesc. Eram obosit, a doua zi aveam o cursă grea, trebuia să mă odihnesc. Le spuneam din mers: «Fetițelor, astă seară băiatul se culcă devreme. Pe curând. Vă pup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
competiția, selecția, cultul vedetei. Tot ceea ce unii refuză cu vehemență în viața intelectuală, predicând ipocrit modestia, egalitatea, impersonalitatea, dezgustul față de publicitate. Sau, poate, zeii nu mai sunt posibili decât pe estrade și în arenele de sport. Și de aceea se înghesuie lumea acolo. Nimeni nu se mai indignează dacă Jupiter îmbracă chiloți și ghete cu crampoane. Cu condiția să se priceapă să tragă un penalti sau să joace în ofsaid. Zeii nu au voie să scrie, să citească, să picteze, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și se duceau pe celălalt trotuar. În depărtare se vedea capătul unui parc. Un măturător de stradă culegea hârtii cu un băț care avea un cui în vârf. În dreapta, se zărea un magazin cu două trepte în față. Cumpărătorii se înghesuiau să intre și să iasă. Ceva mai departe, dincolo de un geam pe care scria „Coafor”, se vedea o femeie cu capul vârât sub cască. Râdea. Mi-am simțit sufletul răvășit de o mare tristețe. Toți oamenii aceia erau liberi. Trăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam până acolo. După aceea mi-a venit în minte râsul nervos al unui doctor înghesuit de pacienți cu figuri amenințătoare, la spital. Și, din nou, fata care servea în restaurantul murdar de lângă gară, mergând printre mese și strângând paharele cu mișcări mecanice. M-am acoperit mai bine cu pătura ca să mă încălzesc, mirat că individul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Pe nimeni”. Până la urmă n-a fost o ploaie furtunoasă. Dimpotrivă, ploua meschin, mărunt, ca toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și cum, după ce a murit, ți se făcea greață cât de demni erau toți. De parcă niciodată nu se guduraseră pe lângă papa Formosus, sărutându-i mâna cu inele scumpe. Eu îi văzusem ca pe niște căței opăriți pentru că și eu mă înghesuisem printre ei. Scânceau de câte ori papa îi certa și râdeau de câte ori el făcea o glumă tâmpită. Dacă pe papa îl durea capul, toți făceau rugăciuni ca să-i treacă. Dacă papa sforăia, era semn că avea un somn bun și erau mulțumiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fulgerele începuseră să brăzdeze cerul. S-a pornit o ploaie torențială și rece care ne-a înghețat până la os, dar ne-a rezolvat problema apei. Am umplut toate recipientele pe care le-am găsit. Uzi leoarcă și înfrigurați ne-am înghesuit unii în alții, aruncând alte maldăre de crengi pe foc. Spre dimineață, întețindu-se vântul, flăcările au ajuns până la avion. Așteptam, încremeniți, explozia, cu gândul la aparatul de radio-emisie, unica noastră speranță. Dar flăcările au lins carlinga și s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și cobora, li se târa pe umeri, pe piept, pe picioare, cu mișcări sinuoase ce aminteau de acelea ale unor reptile. Nu mai distingeam bine dacă le ieșea din porii pielii, din gură, din urechi, din ochi. Mulțimea Împingea Înainte, Înghesuindu-se tot mai aproape de medium-i, către dansatori. Mie Îmi dispăruse orice teamă: sigur că aveam să mă pierd printre toți cei de acolo, ieșisem din gheretă, expunându-mă și mai mult aburilor care se Împrăștiau pe sub bolți. În jurul medium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu-l obosim pe oaspetele nostru. Să-i oferim un ropot de aplauze. Eu am Învățat o mulțime de lucruri. Maggie Îl Împinge pe Wakefield spre o ușă din culise care dă afară, În timp ce aplauzele se sting În urma lor. Îl Înghesuie În mașina ei de teren Înainte ca mulțimea să poată să-i urmărească și, probabil, să pună mînă de la mînă și să-l jumulească nițel. În seara aceea, Wakefield și Maggie cinează Împreună liniștit. — Ce dracu’ a fost toată nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
place ei să le spună. Ea și Neva, echipa HOFT, vor fi ghizii lui Wakefield. Maggie se alătură și ea grupului; ea n-a văzut casa niciodată. La poarta campusului Companiei, Sherrill Îi trece pe lista de intrări și se Înghesuie cu toții Într-un microbuz al Companiei pictat În culori vesele. Acesta trage În fața unei case care arată ca una din operele lui Frank Lloyd Wright, construită pe o coastă Înzăpezită. — Fără aparate foto, Îi previne Neva. Totul e Încă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acelea de Satan, Lucifer, Orfeu, Belzebut, cel Rău și orice altceva ce au mai scornit oamenii, se vede În ziua de azi rămas fără lucru. Poate că Dumnezeu nu mai este prin preajmă, dar trepădușii care lucrează În numele Lui se Înghesuie la toate punctele de ieșire ale libertății, blocînd trecerile către lumile imaginare, către bunul plac, către reverie, către sălbăticie, către joc, chiar către propria carne, ba chiar către moarte, dacă vă vine să credeți. SÎnt oamenii criogeniei! Satan e sătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tine. Wakefield vede surpriza de Îndată ce intră În bar. Toată lumea se uită la două femei incredibil de frumoase care stau alături de Susan, bînd martini. Arată ca femeile de pe copertele revistelor de modă. Chiar și apar pe coperțile revistelor de modă. Se Înghesuie pe canapea alături Susan, care a ajuns la cel de-al treilea martini și e foarte fericită. — Uite, asta e surpriza mea, gîlgîie ea. Sora mea, Tiffany și prietena ei, Milena. Wakefield, sărutîndu-le mîinile Întinse, murmură „enchanté“ Într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Începe să ningă și le este foame. — Lihnită! decide Milena. Cad cu toții de acord că cel mai călduros loc În care ar putea să intre este un restaurant ucrainean, din cauza aburilor de la borșul de varză și de piroști, și se Înghesuie În primul care le iese În cale. Chelnerița care le ia comanda este trecută de prima tinerețe, durdulie și prietenoasă. De unde stă, Wakefield poate vedea strada prin geamul aburit. Acum ninge cu spor. Pe masă se află un bol mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lîngă case construite din nimic altceva decît niște foi fragile de placaj, Înfășurate În becuri pîlpîitoare. Oamenii din ele dorm bine, deși au adormit privind războaie la televizor și Wakefield este recunoscător pentru că acești oameni, pe care autostrăzile i-au Înghesuit laolaltă În adăposturi clătinătoare, pot să aibă atît de multă Încredere unul În altul. Nu se tem că vecinii lor Îi vor omorî și le vor arde casele. Probabil că nici nu-și cunosc vecinii, pentru că se Întîlnesc atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
economic, locul era Împînzit de figuri sumbre, de baruri Întunecoase, fetițe la lucru, librării anarhiste. Nimic din toate acestea nu mai există: nu tu șantane, nu tu indieni, nu bețivani, nu curve, nu marinari - plictiseală de moarte. Restaurante strălucitoare se Înghesuie pe malul apei oferind „fusion cuisine“: simplitate asiatică, ierburi proaspete, chestii fierte, nu prăjite, vinuri fine, deserturi franțuzești. CÎnd Wakefield era tînăr și sărac, prietenii lui, care, ca și el, erau săraci, disprețuiau luxul. Ar trebui să fie trist În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
numai că următorul demon va și mai rău. Merg un timp În liniște. Pe malul lacului suflă vîntul; lacul e agitat și casa lacustră, legănată de valuri, arată ca un ou ars de soare cu ferestre fumurii. Terapeuții Jungieni se Înghesuie Înăuntru și toată această Îmbulzeală și larma ei Îi produc lui Wakefield o oarecare greață. O pierde rapid pe Zelda În mulțime și Începe să se plimbe printre Jungieni, costumați cu toții În arhetipuri de un fel sau altul, inclusiv Liberace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Amplasamentele diametral opuse ale ziarelor Citizen și Express, își spunea Fran conducând prin orașul aglomerat dintr-o parte în celalaltă, concentrau diferențele dintre ele. Citizen avea sediul pe High Street, o poziție de prim rang, dar chiriile crescuseră, locul era înghesuit și nu exista spațiu de parcare. Singurul avantaj era că, puteai să vezi acoperișul catedralei prin ferestrele în formă de romburi. De-a lungul anilor, Fran ajunsese să-I cunoască pe dinafară garguiele și arcurile butante. Garguiul ei preferat avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-I cunoască pe dinafară garguiele și arcurile butante. Garguiul ei preferat avea o față lungă, lugubră, și arăta de parcă avea o mahmureală perpetuă. Din gură îi țâșnea întruna apă de ploaie, un comentariu elocvent la adresa nesăbuinței oamenilor moderni ce se înghesuiau la câteva sute de picioare dedesubt, la coadă la McDonald’s sau la multiplex. Totuși, pentru Fran, biroul înghesuit era compensat din plin de faptul că se aflau în inima agitației. Express, în schimb, era situat într-un birou select
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Bruxelles și napi. Însă după câte mi se spune, facem niște cereale Rice Crispies foarte bune. Dar Fran n-avea chef de glume. Aruncă o privire de jur-împrejurul camerei calde și primitoare în care cărți, ziare și cizme de cauciuc se înghesuiau alături de patine cu rotile și o roată stingheră de bicicletă. Pe canapeaua încăpătoare un câine alb cu negru, o expresie absentă și o eșarfă roșie caraghioasă la gât lenevea ca într-un paradis canin. Pentru o clipă perspectiva sucului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tot conținutul minibarului până să-i simtă cineva lipsa. Fran își croi drum prin mulțimea de fețe cunoscute. Se serveau băuturi și aperitive, ceea ce însemna că fiecare ziarist fără respect de sine din ținut își făcuse apariția. Fran se trezi înghesuită într-un colț împreună cu, probabil, cel mai plicticos ziarist de pe o rază de cincizeci de mile și trebui să-și umple timpul admirând tavanul, cu minunatele lui decorațiuni din piatră în evantai. Chiar și așa, era pe cale să adoarmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Fran deunăzi. Ralph era bolnav. Ralph avea probabil Alzheimer. Îl năpădi gustul amar al tristeții și risipei, al visurilor spulberate. De ce naiba viața trebuia să fie atât de tristă? În redacția de știri toată lumea se pregătea de plecare. Agendele erau înghesuite în buzunarele hainelor, pungile uzate de cumpărături erau umplute cu comunicate de presă pentru acasă, sticlele cu apă minerală erau vârâte în serviete, numerele de telefon ale nefericitelor victime erau notate pentru a încerca să li se dea de urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să-i păstrez felii de șuncă. O spunea de parcă ar fi fost o pretenție complet absurdă, cum ar fi să aduci zece oameni în plus la cină. — OK, mă duc să-l caut. Parcul era doar la zece minute distanță, înghesuit într-o latură a câmpiilor irigate, în spatele catedralei. Să intri pe porțile lui era ca și cum te-ai fi trezit într-un tunel al timpului, ca și cum ai fi fost transportat înapoi în anii ’50, pe vremea când domneau ordinea și siguranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]