4,859 matches
-
rostogoli prin mărăcinișul prăfos. Apoi, doi dintre urmăritori îl zăriră traversând un mic platou acoperit de tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste orice obstacol, peste orice denivelare a terenului, fără să se mai îngrijoreze pentru zgomotul pe care îl făcea printre arbuștii răvășiți. Pentru început, nu-și pusese problema încotro să se îndrepte; se gândea doar să scape de cei care îl voiau mort. Peisajul ce-l înconjura nu era, totuși, nou pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rost să-i târâm după noi. Firește că va trebui să-i ducem lui Gualfard capetele lor. Ne întâlnim din nou la apusul soarelui, pe urmă mergem până la drum și ne întoarcem la stânca cea mare. Rutger aruncă o privire îngrijorată către cerul plumburiu. — Dar începe să plouă. Un motiv în plus să ne grăbim, i-o tăie hunul. La scurtă vreme după aceea, cei doi înaintau singuri printre stânci, cu caii la pas, prin apa gâlgâitoare. Nu schimbau nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să vă acuze. E adevărat, m-au văzut, dar știam că bănuielile aveau să cadă pe Atila, nu? Și, oricum, pe voi nu v-au văzut. Și în plus, gărzile voastre nu puteau fi recunoscute. Deci, nu trebuie să ne îngrijorăm mai mult decât e nevoie. Gualfard, convins doar în parte, obiectă: — Ieri nu gândeai așa. Dacă cei doi vorbesc, nu va fi ușor să convingem adunarea să aleagă neutralitatea. Balamber ridică din umeri: — Atunci, să-i găsim. Interveni Geremar: — Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe cel al lui Favius Etius, comandantul meu. — Ce mai face? — Bine; își adună armata și curând va fi aici. Se încrede mult în ajutorul tău ca aliat. Gundovek, încruntându-se, îi răspunse pe un ton sever: — întârzierea lui îi îngrijorează pe mulți dintre cei de aici. — îmi dau seama, dar nu trebuie să vă faceți griji: în douăzeci de zile, Etius va fi pe câmpul de luptă cu armata sa. Chilperic făcu un pas înainte ca să-și îmbrățișeze vechiul prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o stare de evidentă agitație. Sebastianus descălecă și îl salută, în vreme ce Vitalius încredința caii amândurora unui grăjdar. Apucându-l de un braț îl făcu să-l însoțească, urcând pe scara palatului. — Ce e, Audbert? Te văd îngrijorat. — Da, Eminentisime, sunt îngrijorat de soarta familiei mele. Imediat ce vor afla că le-am dezvăluit complotul cu Gualfard, hunii se vor răzbuna cu siguranță pe noi. Tu ieri îmi promiseseși că... — Firește. Stai liniștit, n-am uitat, îl asigură Sebastianus, răspunzând cu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înspăimântat. Privind prizonierul, un bărbat pe la patruzeci de ani, slab ca și el, dar cu o barbă lungă, izbucni: — Eucherius, de ce ați făcut asta? Voiai deci să mă omori? Celălalt nu-i răspunse. îi țintuia, în schimb, cu o privire îngrijorată în ochii ce păreau imenși pe chipul slab, pe cei care îl capturaseră. Vârându-și sabia în teacă, Metronius îl împinse brutal spre un arin tânăr: — Ticălosule! Voiați să ne prăjiți de vii, ei? Dar nu v-a mers; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
izbucnind într-un râs nerușinat și insultător și atunci se scutură, se răsuci brusc și începu să alerge pe cărare, cu răsuflarea tăiată. Servitorul dispăruse fără urmă; în spate auzea vocile celor doi care o urmăreau fără grabă și deloc îngrijorați că ea ar fi putut da alarma. Găsi din memorie o bifurcație și o apucă, alergând nebunește, pe aleea ce ducea direct la villa, cu speranța că urmăritorii săi o vor alege pe cealaltă. Vălul de mătase ce îi cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar câteva ambrazuri strâmte, inatacabile din exterior. Recunoscând-o pe Hippolita, servitorii îi făcură imediat loc; dincolo de intrare îl află pe Clemantius, cuprins de o nervozitate ușor de înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu o mână prin părul răvășit: — Flavia e moartă! anunță. Au ucis-o. Sunt deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridică din mulțime, ce părea acum îmbărbătată de atitudinea fermă a conducătorului său. Atila, care știa să citească bine starea sufletească a mulțimii, profită cât putu de mult de acel moment favorabil. Și atunci, ce mai faceți aici? Nu vă îngrijorați pentru mine. Drept cine mă luați? Regele vostru nu e un împărățel roman nevolnic; e aici și nu o să părăsească. îngrijiți-vă de răniți, puneți-vă iarăși în ordine unitățile, alcătuiți dispozitivul de apărare al taberei și aveți încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lor, susținând părerea lui imprudentă. Sebastianus înțelese că nici un argument logic nu le-ar fi putut zdruncina siguranța. Nu mai știa ce să spună. Una peste alta, trebuia să recunoască, Ambarrus avea ceva dreptate. Totuși, dezertările acelea în masă îl îngrijorau mult, mai ales în lumina ultimei hotărâri a lui Thorismund de a rupe alianța, și, în afară de asta, se simțea încurcat fiindcă, având încredere în autoritatea lui Metronius, garantase în mai multe rânduri pentru bagauzi înaintea lui Magister. Oricum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ea. Curând, însă, își dăduse seama că ea începuse să vadă alipirea sa la hing-nu ca pe ceva definitiv, iar de acum nu doar simțea că fusese ales de ea ca un al doilea tată, ci chiar - iar asta îl îngrijora cel mai tare - simțea crescând în sufletul său un tot mai mare atașament față de ea. în timpul marșurilor, nu-l irita deloc când se auzea chemat deodată dintr-un car ori de pe spinarea unui catâr de vocea aceea ce copil, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de pe spinarea unui catâr de vocea aceea ce copil, iar dacă i se întâmpla să o vadă în dificultate în vadul unui torent sau pe vreo cărare greu de străbătut, trimitea pe cineva să o ajute; după apusul soarelui, se îngrijora dacă ea nu ajungea la timp la focul bivuacului, iar în timpul cinei îi dădea adesea bucățile cele mai bune; și un lucru de necrezut: în momentul când se învelea în mantaua sa pentru noapte, nu reușea să adoarmă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu erau acolo; au străbătut țara lui Beniamin, și nu le-au găsit. 5. Ajunseseră în țara Țuf, cînd Saul a zis slugii care îl însoțea: Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsînd măgărițele, să fie îngrijorat de noi." 6. Sluga i-a zis: "Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întîmple. Haidem la el dar; poate că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
doi oameni la mormîntul Rahelei în hotarul lui Beniamin la Țelțah. Ei îți vor zice: "Măgărițele pe care te-ai dus să le cauți s-au găsit, și iată că tatăl tău nu se mai gîndește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi, și zice: "Ce să fac pentru fiul meu?" 3. De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor unde vei fi întîmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, și ducînd unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
avionul său propulsat electric. Și, desigur, îi lăsa timp pentru serviciu. Dar nu reușea să-i furnizeze vreo idee despre situația lui financiară reală. Din nou, și de data aceasta mai pregnant, realiză cât de ciudat era că nu se îngrijorase niciodată și nici nu se mirase în legătură cu acest aranjament. Parcă mașina și intră în casă, gândind: Sunt un om de afaceri prosper și perfect normal, care s-a poticnit de ceva care nu se prea potrivește. Sunt sănătos. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
aplica lui. După câteva clipe, încă nu identificase nepotrivirea. Ezitarea încetă. Își trase la loc picioarele sub cuvertură și zise: - Poate că ai dreptate. Dar felul cum acea femeie a fost capturată, chiar în această cameră, mă face să mă îngrijorez pentru siguranța ascunzătorii noastre. Se opri, încruntându-se. Avu o intuiție fulgerătoare că până la apariția în scenă a lui Peters nu fusese îngrijorat și că de fapt, starea lui inițială fusese... care? Amintirea îl electriză. Gândul i se întoarse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dreptate. Dar felul cum acea femeie a fost capturată, chiar în această cameră, mă face să mă îngrijorez pentru siguranța ascunzătorii noastre. Se opri, încruntându-se. Avu o intuiție fulgerătoare că până la apariția în scenă a lui Peters nu fusese îngrijorat și că de fapt, starea lui inițială fusese... care? Amintirea îl electriză. Gândul i se întoarse la momentul în care își recăpătase cunoștința. Era uimitor de greu să se închipuie pe sine așa cum fusese în primul moment, cu creierul spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Înainte de a putea răspunde, Anrella spuse neliniștită: - Încep să cred că este important să avem o armă preliminară care ar ține în loc trupele terestre și ți-ar da timp să pui la punct ceva mai serios. Nu trebuie să ne îngrijorăm de un bombardament aerian, deoarece ultimul lucru pe care îl dorește Jefferson Dayles este distrugerea ta. Ea ezită. Ce zici de razele acelea care dezintegrează numai materia fără viață? Ochii ei îi aruncară o privire rapidă, întrebătoare. Putem să alimentăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
eu voi ști că mă minte, că mă crede un smintit, un căutător de năluci... Dar fiică-mea? Cum de am uitat? Ea parcă l-a angajat și mi l-a adus. Oare mi-ar spune fără ocol, privindu-mă îngrijorată în ochi: «Nu, tată! Nu există nici un Filip!»?... Dar eu știu că există! Nu-mi trebuie nici un martor..." Aproape că sparse cu trupul ușa, năvălind în încăpere o dată cu fulgerul de lumină verde al farului.... Iulie 1980 februarie 1981 Addenda ...Fost
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
creație îl lasă pe seama scenariștilor. M. a reflectat la acest lucru, părea să fie de acord cu mine, dar «cunoașterea» în sine nu i se părea prea binevenită. Continua să-și amestece băutura și se simțea îndepărtată de mine. O îngrijorează felul în care dragostea ei pentru mine vine și pleacă, apare și dispare. Se îndoiește de realitatea ei, pur și simplu pentru că nu e atât de agreabil statornică precum o pisicuță. Dumnezeu știe că e un lucru trist. Vocea umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Iat-o: Oare cititorul va prefera să-și spună, pe baza certificatului meu de boală, că fericirea mea - trâmbițată chiar de la începutul acestei scrieri - poate că n-a fost fericire, ci doar o stare hepatică? Această din urmă posibilitate mă îngrijorează enorm. Pentru că, în mod cert, am fost absolut fericit să lucrez la această Prezentare. Din poziția mea orizontală, am considerat că a fost o hepatită hiperfericită (și însăși aliterația mă dă gata). Sunt fericit să declar că, în acest moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
început să citești, m-am simțit puțin nervos. Suna ca începutul a ceva ce arhiinamicul tău Bob B. ar numi „o povestire remarcabilă.“ Nu crezi că el ar considera-o „un pas în direcția justă“? Și acest lucru nu te îngrijorează? Chiar ceea ce e hazos la femeia din fundul camionului nu sună a ceva ce tu ai considera hazos. Ci mai curând a ceva ce crezi că e considerat hazos de toată lumea. Mă simt dojenit. Te-au înfuriat spusele mele? Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
trebui să trezesc pe toată lumea din casă și să dăm o petrecere în cinstea minunatului nostru frate săltăreț. Ce sunt eu, de nu i-am trezit pe toți? Aș dori să știu. În cel mai bun caz, un îngrijorat. Mă îngrijorează salturile pe care nu le pot măsura cu ochii mei. Cred că visez la îndrăzneala ta de a sări dincolo de limitele văzului meu. Scuză afirmația asta. Acum scriu foarte repede. Cred că această nouă povestire a ta este cea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pată de cremă de șarlotă pe obraz, pentru ca Boo Boo să se ofilească și să moară în banca ei. Totuși, adeseori Boo Boo venea acasă moartă din cauze mai puțin mărunte, și acestea erau prilejurile care-l necăjeau și-l îngrijorau pe Seymour. De dragul ei, îl supărau în mod special adulții care veneau la noi (la el și la mine) la petreceri sau cu alte ocazii și se extaziau cât de bine arătam în seara aceea. Chiar dacă nu foloseau exact cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
femeia. „Păi, jubilă Extraterestrul, tu ești Mașa-tu, iar eu sunt Mașă-eu și viceversa...“ „Îmi vâjâie capul de atâta harababură. Am să Înnebunesc de tot. Oriunde Îmi Întorc privirea dau de aceste Mașe... Nu cumva mi-ați făcut felul?“, se Îngrijoră gazda. „Ne-am unit În interiorul acestei arătări“, zise Extraterestrul, arătând spre capră. Acum suntem legați unul de altul pe vecie“, adăugă el. Mașa-Mașa aruncă o privire cercetătoare spre fața sulemenită a celeilalte Mașe, pe care strălucea fardul de un deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]