3,364 matches
-
G. și să lămuresc lucrurile odată pentru totdeauna. Ce sens are să mă simt hăituit? Altminteri, mă îmbolnăvesc, într-adevăr. Îl voi aștepta seara, în nișa unde pe vremuri era o statuie de bronz a Fecioarei. 13 iulie Dumnezeule, ce noapte îngrozitoare a fost. Totul a decurs altfel de cum am crezut. Când l-am apucat pe G. de braț, el s-a smucit și s-a aruncat asupra mea. Apărându-mă, l-am împins și s-a lovit cu capul de zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plec de la dispensar și încă n-am găsit un spital la mare care să mă primească. M-am angajat la un spital de nebuni. 10 noiembrie N-am văzut până acum un om pus în cămașă de forță. E ceva îngrozitor. Se zbătea, se zvârcolea, se apăra, urla, făcea spume la gură, i-a zgâriat pe îngrijitori. Până la urmă l-au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria, într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înșelat: „M-a mințit! Mi-a vorbit despre moartea lui Seneca și a lui Petroniu, m-a asigurat că e o moarte dulce, ca o sfârșeală, fără dureri, dar m-a mințit. Ce, nu știa ticălosul că o să am crampe îngrozitoare?” Altul ar fi strâns somnifere, câte să omoare un bărbat în putere, dar într-o dimineață le-ar fi aruncat în mare, să doarmă peștii somnul de veci. Până ce Bătrânul s-ar fi scârbit. „Niște viermi, ar fi bombănit el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rămas pe loc. Am ridicat doar privirea și m-am uitat o vreme la cerul înstelat înainte de a avea curajul să mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecându-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
depărtându-mă. Mulțumit de această victorie parțială asupra mea, m-am grăbit s-o desăvârșesc cât nu era prea târziu și să trec Rubiconul, făcând pe prostul. M-am ridicat în picioare și m-am plâns că aveam o migrenă îngrozitoare; vroiam să iau puțin aer, să mă răcoresc. Roșeața i-a dispărut imediat din obraji. A devenit palidă de furie, s-a sculat și ea din pat, și-a aranjat halatul și a ieșit după ce mi-a aruncat din mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și aștepți ce-are să se-ntâmple sub pendulul lui Foucault. 78 Aș zice că, bineînțeles, acest hibrid monstruos nu provine dintr-un uter matern, ci mai mult ca sigur dintr-un Ephialte, dintr-un Incub, sau din vreun alt demon Îngrozitor, de parcă ar fi fost concepută dintr-o ciupercă putredă și veninoasă, fiu al unor Fauni și Nimfe, mai asemănător cu un demon decât cu un om. (Athanasius Kircher, Mundus Subterraneus, Amsterdam, Jansson, 1665, II, pp. 279-200). În ziua aceea voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care Îl desface brutal În fața ochilor lui: — Privește, pentru numele lui Dumnezeu, privește! Wakefield privește: niște bebeluși cu granulație mare zăcînd Într-o mizerie plină de cocoloașe Într-un dormitor Întunecos. — Știu, bîguie, am văzut la televizor, este o situație Îngrozitoare. Mariana Îl țintuiește cu privirea ei Încremenită, cu ochii ei căprui, cîndva frumoși, reci În spatele ochelarilor. — Asta e tot ce ai de spus? Wakefield Își scotocește memoria și conștiința. — E Îngrozitor, da, dar ce pot face eu, Mariana? — Okay, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cea care bagă În căcat Universul, care ar trebui să fie de o eficiență rece În orice situație. Bătrînul a făcut-o de oaie și a complicat situația amenițînd că-l trezește pe Dumnezeu cel adormit, o perspectivă atît de Îngrozitoare pentru orice cetățean cu mintea Întreagă al Iadului Încît cu greu poate fi Închipuită. Ce mai Încoace și-ncolo, Diavolul ăsta a luat-o razna. O intervenție, urmată de terapie, se impune și a fost aprobată. Diavolul nostru privește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să spună - șovăi o clipă - am vrut să spun că s-ar putea să nu fiu un tată foarte bun. — Asta e tot? răsuflă Fran ușurată. Toată lumea se teme de asta. S-ar putea ca eu să fiu o mamă îngrozitoare, să scap copilul în cap, să nu-mi dau seama când face meningită, să fiu nervoasă când trebuie să-mi petrec timpul cu el, dar cu un doctor în casă... Îl luă de mână, simțind că i se luase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
șovăind. Sunt mândră de tine, să știi. Blândețea neașteptată din glasul maică-sii o copleși. Fran se smulse de lângă ea și încercă să-și ascundă lacrimile în perdelele roz, de damasc. — N-ai de ce să fii. Am făcut un lucru îngrozitor, mamă. Am rupt logodna. Dar vestea nu stârni nici urmă din dezaprobarea înverșunată la care se așteptase, nici acuzații că s-ar fi comportat egoist, că nu se gândise la reputația părinților ei pe plan local, nici teama de bârfele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ei să ne spună. Spun fiindcă sunt „pe interes“, primesc darurile comandate. Culegerea senzaționalului de către noi a devenit un soi de experiment al lor. Când noi vrem să vedem ce mai fac odioșii, ei ne administrează, ca adevărați specialiști, senzaționalul, îngrozitorul, macabrul. Ei sunt nu numai autorii crimelor, ci și ai ceea ce citim despre ei. Cer drepturi de autor: țigări, nes, pensule, bani. Sperăm: noi avem protocol și legi care să ne apere de adevărata noastră imagine. Ei, nu. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mihalea. Știam că pleacă omul la mare și are bani. Am dat cu bâta în baltă. Pontul îl aveam de la o cunoștiință. Oricum nu mai are importanță cum am intrat în casă. Odată intrați conflictul a degenerat într-o bătaie îngrozitoare care s-a soldat cu moartea unui om. După ce am văzut ce putem să facem, ne-am repezit să luăm câteva lucruri și bunuri. Am luat câte ceva în grabă și am plecat. Eu cred că a murit din cauza loviturilor ulterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mașină, în litere romane, și era scris clar: Takamori Higaki. Întorcând plicul ca să vadă adresa expeditorului, a citit în ideograme chinezești: Hona Haruko. Mai era scris ceva în paranteză, dar nu a putut descifra nimic. Era complet nedumerit. — Ce mâzgălituri îngrozitoare! exclamă el, privind ideogramele. Scrisul era într-adevăr oribil. „Ar fi foarte plăcut“, reflectă el, „dacă aș primi o scrisoare încântătoare de la o fată, chiar dacă se dovedește a fi o eroare, dar scrisul ăsta... Haruko Hona asta parcă scrie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori coresponda cu băieți din alte țări ca să-și mai exerseze engleza și ca să-și îmbogățească colecția de timbre. — Dar cine-i Haruko Hona? Nu e nici o Haruko Hona. Uită-te aici! Takamori i-a arătat ultimul rând de ideograme îngrozitoare, ce semănând cu un șir de broaște țestoase care traversau pagina. — „Numele meu, scris în japoneză, se poate citi Haruko Gasuton“. Tomoe și-a dat imediat seama unde era greșeala la cuvântul „scris“, dar nu a descifrat cu ușurință cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ulei și vopsea, mai era ceva, mult mai neplăcut. Tomoe și-a dus batista la nas și s-a întors să vadă despre ce era vorba. A văzut WC-ul cu ușa larg deschisă - de-acolo venea, deci, mirosul acela îngrozitor. Văzuse cu mulți ani în urmă filmul Vaporul sclavilor. Două-trei sute de sclavi africani, legați cu lanțuri unul de altul, au fost băgați într-o cală înăbușitoare ca aceasta. — Cum ți-a plăcut călătoria, Gaston? Gaston nu a înțeles ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că împăratul Napoleon era scund și avea fața mică și ochi de vultur, iar buzele subțiri îi trădau șiretenia de vulpe. Or, acest Gaston era caraghios și la față, și la trup, arătând ca un burete vegetal. La masă saliva îngrozitor, iar modul în care înșfăca mâncarea era de-a dreptul dezgustător. Avea fața ca de maimuță, iar cât despre maniere... Mai degrabă găseai un pește într-un copac decât să-i afli lui vreo asemănare cu Napoleon în înfățișare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să schimb roata... Gaston nu știa suficientă japoneză ca să-și dea seama că omul devenise, subit, foarte politicos. — Ajutați-mă, vă plătesc. Lui Gaston a început să-i fie teamă. Instinctul funcționa. Dacă mergea cu el, se putea întâmpla ceva îngrozitor. Gândindu-se la asta, s-a dat îndărăt. Dar bărbatul a mai avut un acces violent de tuse. „Omul acesta e bolnav“, gândi Gaston. „Tot n-ai încredere în oameni“, își spuse și-l privi pe bărbatul de lângă el, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
scoate din minte. A închis ochii și încerca să doarmă, dar nu putea. Îi rămăsese in urechi sunetul ploii mohorâte care răpăia pe acoperiș. I se plimba ceva pe picioare... purice? păduche? Nu se poate. „Visez probabil, am un coșmar îngrozitor“, își spuse Gaston. Mai stătea la Tomoe. Avea probabil acest vis înspăimântător din pricina plapumei japoneze care i se lăsa greu pe piept. Ba nu, era chiar în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prost. În clipa aceea se îndrepta spre ei un biciclist. Când s-au întors să vadă cine era, au constatat că era proprietarul hotelului unde stăteau ei. Bărbatul cel dolofan a coborât de pe biciletă, răsuflând greu. — S-a întâmplat ceva îngrozitor! L-au găsit pe Endō la Mlaștina Mare. Au sunat de la poliție să vă înștiințeze. Era prima zi senină de când au sosit la Yamagata. Trenul care-i ducea înapoi acasă trecea prin lanul de orez care arăta ca o apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
străină, exclamă descurajat polițistul. Știți să citiți? În tot carnețelul erau numai două rânduri scrise în franceză. Takamori nu se pricepea la limbi străine, dar Tomoe a scos imediat dicționarul francez și s-a apucat să descifreze rândurile. Era scrisul îngrozitor al lui Gaston, care arăta ca niște viermișori ce traversau pagina. După ce a reușit să traducă cele două rânduri, le-a citit cu voce tare fratelui și polițistului: „Am picat de trei ori la examenul de admitere de la Seminar. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
În dormitor. Îmi pare rău pentru lucrurile pe care le-am spus și-mi cer scuze că ți-am trîntit telefonul În nas. Și mă aștept ca el să facă lucrurile pe care le face de obicei după o ceartă Îngrozitoare: să mă ia În brațe și să se scuze și el, dar Dan nu scoate o vorbă. Se așază pe canapeaua din fața mea și privește În podea, și pentru prima dată, mă cuprinde un sentiment oribil de neliniște. Vai, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mă face Într-adevăr fericit. Și ar trebui să izbutească, dar, În loc de asta, eu văd că te enervezi din ce În ce mai tare și nu pricep de ce. Are dreptate. Sigur că are. M-aș fi putut oare arăta mai lipsită de inimă, mai Îngrozitoare de-atît? Cum de-am putut trage asemenea concluzii pripite, cînd acum totul pare așa de limpede? Argumentarea lui Dan e atît de logică, iar eu joc, În mod evident, rolul negativ În povestea asta. Mă cuprinde un sentiment profund de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sprînceană a mirare. Ce părere ai de Charlie Dutton? — Cred că și el e Încîntător, răspund. Urmează o pauză. — Ai grijă, mă avertizează ea. Nu-l cunosc, dar am auzit zvonuri despre el. E foarte atrăgător și are o reputație Îngrozitoare, de om care... Cum să mă exprim? OK, de om care nu e descurajat de faptul că o femeie e căsătorită. Dimpotrivă, asta Îl Întărîtă și mai tare. — O, pentru numele Domnului, spun eu, vrînd să Întreb mai multe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Îmbrățișează și ne Întoarcem amîndouă În camera de zi, unde Dan stă În picioare, alb ca varul, ținînd receptorul telefonului În mînă. Nimeni nu vorbește, dar se uită la mine. Atunci știu. Îmi dau seama că s-a petrecut ceva Îngrozitor și Întregul pămînt stă În loc. — E vorba de Tom, șoptește Dan. S-a Întîmplat un accident. 20 Nu sînt prea conștientă de lucrurile care se petrec imediat după aceea. Dan mă ia de braț și mă conduce afară, la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
zic că nu se poate să mi se Întîmple tocmai mie așa ceva. Cum de e posibil? Mi-am pierdut mama cînd eram mică. Oare o asemenea tragedie nu e destul pentru o viață de om? Ce-am făcut atît de Îngrozitor Încît să mi se Întîmple iarăși? De ce mie? De ce nouă? De ce acestui copilaș neajutorat? Nu ne Întoarcem acasă În seara aceea. Nici În următoarea. Nici În săptămîna care urmează. Medicii și asistentele sînt amabili și dornici să ne ajute Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]