4,565 matches
-
și am început să merg pe peron. Am luat trenul o singură dată, cu copiii mei. Eram americani. Când mergeam undeva, luam mașina. Cât așteptam pe peron, Abigail stătuse lângă mine, dar Betsy cochetase cu pericolul. Se tot apropia de șine. Vino înapoi, a trebuit să îi spun de mai multe ori. În cele din urmă, am luat-o de mână și am ținut-o strâns până a venit trenul. Șinele se întindeau în depărtare ca niște copci pe o rană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mine, dar Betsy cochetase cu pericolul. Se tot apropia de șine. Vino înapoi, a trebuit să îi spun de mai multe ori. În cele din urmă, am luat-o de mână și am ținut-o strâns până a venit trenul. Șinele se întindeau în depărtare ca niște copci pe o rană mare. Eram în pantaloni scurți când luasem trenul de la Osnabrück spre Amsterdam. Plușul aspru al scaunelor îmi zgâriase pulpele. Nu te mai foi, răbufnise tata. Avea nervii întinși la maximum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să fim împreună, spunea tata, dar nu se uitase la mine când vorbise. Nu mă salvase, așa cum Pfeffer își salvase fiul. Dar nici eu nu îl salvasem. Stăteam pe peron. Picioarele mi se mișcau în aer, la câțiva centimetri de șine. Nu era un salt mare. Abigail ar ezita, dar Betsy ar face-o cu ușurință. Mă gândeam la David. Mi-l imaginam la șapte ani, la zece, la treisprezece ani. Oare Madeleine îi va organiza bar mitzvah? Nu prea credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fiu un om mai bun în acest mit decât am fost în viață. Ca Anne, voi fi canonizat după moarte. Era ciudat să mă gândesc că, dacă ea ar fi supraviețuit, jurnalul nu ar mai fi existat. Se făcea lumină. Șinele uleioase îmi făceau cu ochiul în lumina gri. M-am aplecat mai mult înainte și am auzit scârțâitul șinelor. Femeile plângeau. Bărbații strigau. Circulația o să fie închisă pe ambele sensuri timp de ore bune. Oamenii nu or să mai ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
moarte. Era ciudat să mă gândesc că, dacă ea ar fi supraviețuit, jurnalul nu ar mai fi existat. Se făcea lumină. Șinele uleioase îmi făceau cu ochiul în lumina gri. M-am aplecat mai mult înainte și am auzit scârțâitul șinelor. Femeile plângeau. Bărbații strigau. Circulația o să fie închisă pe ambele sensuri timp de ore bune. Oamenii nu or să mai ajungă la muncă. Bărbații or să piardă întâlnirile. Femeile nu se vor mai bucura de ziua lor de cumpărături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
dar lățimea e la fel ca la dumneavoastră“. Apropo, am auzit istoria asta povestită de un tontălău care a spus Rusia În loc de America, iar cu asta a reușit să strice toată poanta, pentru că acolo la ei, În Rusia, distanța dintre șine e mai mare, e diferită față de cea de la de noi și față de cea din tot restul lumii. Fără nici un motiv. Așa, ca să fie. Ca să facă În ciudă. Ca Napoleon Bonaparte să nu-și poată sub nici o formă trimite vagoanele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
praf În mână. Schimbă Întâi o rolă de cearșafuri de hârtie, care Îi lăsară o senzație de asprime plăcută În vârful degetelor. Făcu puțină ordine În dulapul cu medicamente și Își aminti de povestirea tatălui său despre lungimea și lățimea șinelor de cale ferată. Și descoperi că avea o slăbiciune pentru directorul căilor ferate din Israel, care refuzase să cedeze În fața partenerului american și Îi dăduse o replică zdrobitoare ce numai privită superficial putea părea amuzantă: dimpotrivă, tocmai poziția americanului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu atenție ochelarii cu lentile groase, se ghemuiră amândoi sub o singură pătură și Fima Îi spuse poveste după poveste, despre șopârle, despre abisurile evoluției, despre eșecul revoltei inutile a evreilor Împotriva romanilor, despre directorul căilor ferate și distanța dintre șine, despre templele În ruine din nordul Greciei, despre pădurile din Sierra Leone din Africa, despre vânătoarea de balene din Alaska, despre Înmulțirea peștilor tropicali În bazinele din Valletta, capitala Maltei, despre Sfântul Augustin, despre bietul cantor care s-a trezit singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din apropierea garajului cu tocul pantofului, apoi i-am dat un șut pe stradă în direcția mea de mers, peste pietriș și resturi de zăpadă. Cu acest bulgăre de gheață am făcut primii pași în explorarea satului. Am fost purtat dincolo de șina de cale ferată, de-a lungul unei clădiri joase de locuințe spre marea răspântie de drumuri, care se afla vizavi de han, o casă masivă de piatră cu un turn cilindric. Am lovit bulgărele de gheață cu vârful pantofului, pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rămânea în urmă, pădurile coborau în hău, deveneau șiruri de coline, la marginea cărora casele se strângeau laolaltă, formând sate. Râul se făcea o panglică între copacii de pe mal și din câmpie se ivea orașul în care locuia tata-mare. Recunoșteam șinele tramvaiului și strada care ducea într-acolo și locul unde stăteam noi; când Herr Schnyder, pilotul, întorcea avionul pe-o aripă, parcă se învârtea în jurul unui singur punct. Priveam în jos la o hartă vie pe care circulau mașini, mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o claritate nefirească pe hârtia aceea lucioasă și datorită procedeelor fotografice noi: construcțiile turnurilor cu grilaje filigranate ajungeau până la cerul albastru. Drugii lor metalici ca niște lănci perfect drepte pluteau deasupra cuburilor de beton în formare, se învârteau, circulau pe șine, și cabinele, vagoanele, carcasa motorului, sistemul de pârghii al turnurilor erau vopsite într-un verde crud ce părea atât de proaspăt de parcă încă mai puteai inhala mirosul de tei al vopselelor și uleiurilor volatile. În aceste poze nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care Bianca și Maria se înapoiau spre Triest, mă uitam neconsolat la amândouă, fără să le pot deosebi, așa cum ele salutau de plecare, tăcute și triste, asemenea celor două lacrimi ce mi s-au rostogolit pe obraji. De-a lungul șinelor rămase goale, soarele își scăpăra argintul. „Prietenul” meu - scriitorul acela care întinde pelteaua ideii literare pe câte-o sută de pagini, juisând în poala stearpă amorții - mă surprinde traversând stradela și râde fiindcă țin pe Rex în brațe. Înciudat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
e cald sub limbă”, am fugit cu șorțul pe mine. În ziua aceea mâncasem doar un bob de strugure scăpat din ciorchinele unui copilaș, pe dușumeaua sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur și străin, de-a lungul șinelor, ca să fug cât mai departe de casa părintească. - Mama ta umblă noaptea prin odăi și-și frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu fâșâitul pârâului ce curge paralel, până când locomotiva se dă în petec, cu un țipăt de alarmă. Îl văd de sus, cum parcurge șinele, ce par un șiret negru, scurt, trasat în curbă, între cele două grupe de arbori împliniți. Dincolo de terasament, se înalță pădurea celuilalt munte, care închide decorul, ca un perete confecționat dintr-o grămadă deasă de urși de catifea, cu spinările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și m-am topit prin grădina din spate și prin portița care scârțâia. În spate și printre grădini, acoperit de tufe care înmugureau deja, am părăsit, strecurându-mă, satul pentru care se lupta în continuare și am ajuns brusc la șinele unei linii de cale ferată înguste, cuprinsă de o parte și de alta de tufele ce creșteau pe rambleurile cât un stat de om. Ea mergea de-a dreptul în direcția în care era de presupus că se afla linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nostru. Tăcere. Doar vrăbii și pițigoi prin tufișuri. Nu că aș fi învățat ceva de la acel plutonier pentru care incapacitatea mea de a face uz de o bicicletă fusese doar o glumă proastă, dar hotărârea repede luată de a urma șinele ca pe o indicație profetică s-a dovedit a fi corectă. După ceva mai mult de un kilometru de mers pe traverse de lemn și pe pietriș am văzut pe un pod nevătămat care trecea peste linii mai întâi mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și plini, să-i decuplez înainte de puțul de extracție și, în timpul mersului spre galeriile în care roca salină este aruncată în aer și spartă, să deschid și să închid ușile puțului de aeraj. Multă alergătură prin curent. Împiedicându-mă în șine. Rănindu-mă întruna la genunchi. Alți băieți de la cuple mă învățaseră ce aveam de făcut. La o deplasare lentă, trebuia să sar de pe ultimul vagonet, să alerg pe lângă tren, să trag la o parte bucata de piele sintetică a ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de alte cuvinte măgulitoare, capra care-mi fusese vârâtă pe gât a început să se pișe zgomotos și interminabil. Ce era de făcut? Să întorc privirea? Să caut un punct de sprijin în pietrele funerare înșirate de cealaltă parte a șinelor? Să par absolut indiferent? Totul era în zadar. Pișatul caprei de lapte Genoveva nu voia să se termine și pace. Alcătuind cea mai ridicolă pereche cu putință, produceam o imagine jalnică. Și astăzi încă s-ar putea ca rușinea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și-a dat ultimul behăit sub un tramvai care circula în direcția Bilk. Nevasta lui Göbel, matroana cu ochii de vacă, se spune chiar că ar fi crezut că din jale pentru plecarea mea, s-ar fi aruncat Genoveva pe șine, sub roți. În primele mele luni la firma Moog am avut de îndeplinit, împreună cu alți ucenici și calfe, o muncă ale cărei rezultate cioplite în piatră nu urmau să fie puse în slujba aurei cimitirelor. Mai mult, urma să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Leydicke: tis tydt van te beven de klinkaert, ceea ce înseamnă „E timpul să se audă clinchet de pahare“. Iar după asta, ca la un semnal, făcea țăndări ultimul pahar pe care-l băuse. Dar indiferent cine m-a plasat pe șina fără sfârșit a povestitului - la început, profesorul Littschwager a fost acela care l-a vaccinat pe elevul său cu Simplicissimus al lui Grimmelshausen -, dulapul de cărți al socrilor mei a fost zestrea Annei; însurându-mă cu ea, am devenit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a catapultatără pă fundu la car și, când să ne ușchim, s-a râs În hohote după obiceiu lor. Da io plimbam ursu ca magnatu În car și m-a bufnit râsu: că În lungu la zidu baștan dân coasta șinei ferate mergea cu perpedesu un amărăștean, un hoit mort dă posteală și chiomb la moacă, care abia de-și mai târa geamandanu dă răchită și-o legătură pă juma dezmățată. Un Îngeroi a dat să-și bage nasu unde nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
voce cu care te-ai fi așteptat să spună „adevărat grăiește“ în loc de „da“.) „Dumnezeule“, m-am gândit îngrijorată. „Oare a fost așa de traumatizată de întâlnirile ei trecute cu arta gătitului încât propunerea asta a scos-o de tot de pe șine?“ — Deci e în regulă dacă îți împrumut mașina ca să mă duc până la supermarket să cumpăr câte ceva? am întrebat-o cam agitată. — Dacă trebuie, mi-a răspuns ea cu o voce șoptită și resemnată. Dacă trebuie. Și poți să-mi împrumuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a orașului, un cartier suprapopulat cu erudiți și infernal de zgomotos. Trec tramvaie, de la cinci dimineața, camioane grele, zbîrnîie ferestrele, perdelele, basculante, autobuze, motociclete de curse, mașini cu remorcă, căruțe, cîini cărora le place să latre, noaptea se repară continuu șinele plesnite-n timpul zilei, practic nu poți dormi fără dopuri de bumbac În urechi, fără cerumen, căști stereo cu sonorul dat la maximum În care-asculți Messa În si minor a lui Bach sau Mai la stînga trei ciocane, nemuritoarea piesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o manevrează mulți scriitori, pe care o manevrez și eu, dovadă ecranul computerului pe care-mi apar situații și femei limită, datorează filmului o grămadă de caracteristici: mișcarea, balansul. Detaliul. Forma lui, mărimea, deplasarea, Încărcarea electrostatică, electrotonusul. Travelingul temporal pe șină și prim-planul. Tonalitatea vocilor, dispersia lor În lumină, În aer, În apă, dacă-i un text acvatic. Capacitatea de a dezasambla Întregul pentru a-l recompune altfel deconstruirea, procesul kafkian al lui Welles de identificare și distanțare , lipsa omogenității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se dau cu vopsea galbenă pe păr sau pe ce se dau. Printre ei și Lucian Pintilie. Din Franța. Am impresia că totul a pornit de la ultima, celebra replică din Reconstituirea, cînd George Mihăiță moare lovindu-se cu ceafa de șina de cale ferată și, la Întrebarea plină de-ngrijorare a prietenului său dacă se simte bine, dacă-l doare ceva, răspunde muribund a lehamite: „Mă doare-n cur, bă”. S-a tricotat atît pe replica asta, Încît nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]