9,824 matches
-
se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cînta psalmi și șoptea rugăciuni. Orbii și ologii, fojgăind precum viermii, mișunau printre picioarele lor, le sărutau trupurile și Îi implorau cu vorbe tînguitoare și jalnice, Îi implorau cu dragoste și credință, cu soarele și luna, cu iadul și raiul, Îi rugau și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ani) În prima zi a Înscrierii la gimnaziu și după prima Întîlnire cu lumea străinătății. Cu o altă lume. Căci n-o plăcuseră deloc pe ruda lor mai Îndepărtată, după mamă, pe doamna Goldberg. Nu pentru că avea tulee (Hana Îi șopti soră-sii la ureche „mustăți“), ci pentru că din prima clipă Își arătase severitatea. Și de fapt, fără nici un rost, cînd la masa de prînz le obligase să Întingă cu pîine În farfuria din care mîncaseră linte! Și apoi toate sfaturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se cădea. Aia era hoch, aia nu era hoch. Deci ce rost mai aveau acum poveștile mamei despre doamna, de fapt, corect, domnișoara Goldberg, că era o femeie cu o „inimă de aur“. Dacă avea o „inimă de aur“ (Îi șopti Hana soră-sii), atunci de ce nu se măritase, de ce nu-și găsise un bărbat care să-i lingă blidul cu linte! Miriam era de acord, fără cuvinte, și clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încordîndu-și mîinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsînd urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cît măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mîna unui străjer clincăniră de două-trei ori, alandala. „Amin“, șopti tînărul terminîndu-și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă-mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbîrlite, Încadrat de puștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
străjii față de o aristocrată (a cărei descendență era tot atît de veche ca și a Împăratului), ci mai degrabă o măsură de precauție și chiar un avertisment adresat vizitatorului trufaș din cazemata imperială. „Mă voi arunca la picioarele lui“, Îi șopti ea. „SÎnt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe tata. Cărui fapt datorăm cinstea? — Cinstea i-o datorați dumneavoastră, don Gustavo, fiului meu Daniel, care tocmai a făcut o descoperire. — Atunci luați loc lîngă noi, căci aceste efeméride trebuie să le celebrăm, a proclamat Barceló. — Efeméride? i-am șoptit tatei. — Barceló se exprimă numai În proparoxitone, mi-a răspuns tata În șoaptă. Tu nu spune nimic, fiindcă Își ia nasul la purtare. Cenacliștii ne-au făcut loc În cercul lor și Barceló, căruia Îi plăcea să se arate strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care Îl memorasem de pură ignoranță. M-am Întors, pregătindu-mă să abandonez șase ani de himere, Însă ceva m-a oprit Înainte să ajung În sala de muzică. Un glas șuierînd În spatele meu, Înapoia ușii. Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prezența mea. Încă gîfÎind, uluit, se opri. Clara Îl strînse fără să Înțeleagă, frecîndu-și trupul de al lui și lingîndu-i gîtul. — Ce s-a Întîmplat? gemu ea. De ce te oprești? Ochii lui Adrián Neri ardeau de furie. — Nu-i nimic, șopti el. Mă-ntorc Îndată. Neri s-a ridicat și s-a năpustit spre mine ca o ghiulea, strîngînd pumnii. Nici nu l-am văzut venind. Nu-mi puteam lua ochii de la Clara, Învăluită În sudoare, fără suflare, cu coastele desenîndu-i-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
niște frigide. Așa cum auziți. Îmi aduc aminte de o mulătriță pe care am lăsat-o În Cuba. Ascultați-mă pe mine, altă lume, ehei, altă lume. Iar femeia caraibiană ți se lipește de trup cu ritmul acela insular și-ți șoptește „ay, papito, dă-mi plăcere, dă-mi plăcere“, iar un bărbat adevărat, cu sînge În vine, ce să vă povestesc... Mi s-a părut că Fermín Romero de Torres, sau cum s-o fi numit de-adevăratelea, jinduia la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Își ia jacheta. Fermín a dat fuga În dosul prăvăliei să se pieptene, să se parfumeze și să-și tragă pardesiul. I-am strecurat cîțiva duros de la casă ca s-o poată invita pe Bernarda. Unde s-o duc? Îmi șopti el, emoționat ca un copil. Eu aș duce-o la Els Quatre Gats, i-am zis. Căci, după cîte știu, aduce noroc În chestiunile de sentiment. I-am Întins Bernardei pachetul cu cartea și i-am făcut cu ochiul. — Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un an sau doi, cel mult. Avea un ten palid și un chip dăltuit, Încadrat de un păr negru, scurt, care accentua o privire vrăjită, Îmbătată de veselie. El o petrecea cu un braț pe după talie, iar ea părea să șoptească ceva, glumeață. Imaginea transmitea o căldură ce mi-a smuls un surîs, ca și cînd În acei doi necunoscuți aș fi recunoscut niște vechi prieteni. În spatele lor se zărea vitrina unei prăvălii, plină cu pălării demodate. M-am concentrat asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aventurat să-i caut buzele, aproape tremurînd. Mi s-a părut că se Întredeschideau și că degetele ei Îmi căutau chipul. În ultima clipă, Nuria Monfort se retrase și Își coborî privirea. Cred că e mai bine să pleci, Daniel, șopti ea. Mi s-a părut că urma să plîngă și, Înainte să pot spune ceva, Închise ușa. Am rămas pe palier și i-am simțit prezența de cealaltă parte a ușii, nemișcat, Întrebîndu-mă ce se petrecuse acolo, Înăuntru. În celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prim-ministru. Din nou tăcere, de data asta mult mai scurtă, doar trei secunde, în timpul cărora se simți că bucuria sublimă și tortura chinuitoare își schimbaseră locurile. Un alt telefon sună în dormitor. Soția răspunse, întrebă cine vorbea, apoi îi șopti încetișor soțului, acoperind receptorul telefonului, E cel de interne. Prim-ministrul făcu semn să aștepte, apoi dădu ordine ministrului apărării, Nu mai vreau focuri de armă în aer, ceea ce vreau e situația stabilizată până se iau măsurile necesare, dați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care a atins organul cel mai sensibil al sistemului, cel al reprezentării parlamentare, atunci istoria mi-ar acorda un loc de neșters, un loc pentru totdeauna unic, ca salvator al democrației, Iar eu aș fi cea mai mândră dintre soții, șopti nevasta, apropiindu-se unduitoare de el ca și cum brusc ar fi fost atinsă de bagheta magică a unei voluptuozități rareori întâlnită, amestec de dorință carnală și entuziasm politic, dar soțul, conștient de gravitatea momentului și însușindu-și vorbele dure ale poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se fi putut vorbi în toată țara în următoarele săptămâni, un subiect, un pretext, un motiv în plus pentru a-i demoniza pe rebelii blestemați. Și tot din acest motiv se înțelege și faptul că ministrul apărării, țuguindu-și buzele, șoptise adineauri, cu glas foarte scăzut, la urechea colegului său de la interne, Ce căcat facem acum. Dacă a mai sesizat și altcineva întrebarea, a avut inteligența de a se face că nu pricepuse, pentru că se adunaseră acolo tocmai pentru a vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
interogativă, dar răspunsul îi veni de la comisar, Domnul acesta e inspector și vice-comandantul meu, și adăugă, Acum duceți-vă să încălțați pantofii, vă așteptăm. Bărbatul ieși. Nu se aude altă persoană, totul pare să arate că e singur în casă, șopti agentul, Mai mult ca sigur soția s-a dus să-și petreacă ziua la țară, zâmbi inspectorul. Comisarul le făcu semn să tacă, Eu voi pune primele întrebări, spuse el, coborând glasul. Bărbatul intră și spuse așezându-se, Îmi permiteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
capitală, fapt care demonstrează că inspectorul și agentul, acolo unde se află acum, și-au ținut gura închisă. Interesant, însă fără nimic distractiv, a fost să vezi cum polițiștii s-au apropiat cu un aer conspirativ de comisar ca să-i șoptească în colțul gurii, Nici o noutate. Comisarul aprobă din cap, se uită la ferestrele etajului al patrulea și se îndepărtă, gândind, Mâine, când numele și adresele vor fi publicate, va fi aici mult mai multă lume. Puțin mai în față văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și acoperite de un lichid uleios, ca și când ar fi rămas mai multe zile expuse la soarele fierbinte. Privi În jur dezorientat. O adiere de vânt cald mătură puntea, ridicând dinspre bănci un suflu infect de putreziciune. - E ciumă la bord! șopti bargello, Încercând să se ferească cu mâna de duhoarea ce urca de pe jos. Dante clătină din cap. Corabia aceea trebuia să fi Înaintat cu mare precizie, cu o iscusință extremă, ca să urce pe cursul râului și să ajungă până acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și pe ele moartea lăsase aceeași amprentă nemiloasă. - Al patrulea și-a ucis tovarășii, otrăvind provizia de vin. Se obișnuiește să li se Împartă de băut oamenilor, atunci când se ajunge la destinație. Astfel, echipajul i-a urmat În aceeași prăpastie, șopti Dante. Să Încercăm mai degrabă să aflăm câte ceva despre corabie. Se uită În jur. În fundul cabinei, fixat de perete, era un scrin Întărit cu benzi de fier. Forțând cu vârful dăgii, smulse capacul din țâțâni. Înăuntru se afla un caiet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Abia Începuse să urce când peste el dădu cineva care cobora vertiginos. Era o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul căscă ochii cu surprindere, recunoscându-i trăsăturile descărnate ale figurii și ochii verzi, aprinși de desfrânare. - Pietra... abia izbuti să șoptească, cu glasul retezat. Tânăra izbucni, râzându-i În nas cu o expresie prostească, Înainte să Își reia alergarea spre ieșire. Un damf de vin Îi Împunse nările. Pentru o clipă, se simți tentat să se ia după dânsa, dar fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru a asmuți plebea la niște fapte pe care, dimpotrivă, ardoarea și virtutea s-ar fi cuvenit să le stârnească? Dumnezeu chiar avea nevoie de așa ceva pentru a elibera de dușmanii săi țara natală a Fiului? - Poartă ghinion... e blestemată, șopti cineva În spatele lui. Dante se Întoarse căutând să vadă de unde venise vocea. Acele cuvinte concretizau senzația de rău care pusese stăpânire pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un cot În coaste. Zi-mi despre operele tale. Ce se pregătește să ofere lumii prințul poeților toscani? Am auzit un zvon, printre Credincioși. O călătorie În Împărăția morților. - A morților și a celor care nu vor muri. - Ca să vezi... șopti Cecco pe un ton ironic, Însă Dante se adâncise iar În gândurile lui. Se pare că vreți să vă luați la Întrecere cu francezii În privința Îngâmfării, spuse sienezul, arătând spre zidurile noului Dom ce se clădea În spate la Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
femeie se agățase de marginea căruței ca și când ar fi vrut să o țină În loc și se uita la muta acoperită de văl. Apoi se Întoarse către poet, după o ultimă privire aruncată În spate. - Fii atent cu femeia asta, Îi șopti, Întinzându-se spre urechea lui. Dante Îi simți mirosul aspru al răsuflării. Dar În același timp i se păru că descoperă o nuanță de afecțiune În acel avertisment, de parcă, pentru o clipă, ostilitatea fetei s-ar fi diminuat. - Pietra... Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]