8,468 matches
-
ca și cum ai avea ciumă și holeră în același timp - erai clasat jos și nu puteai fi considerat decât ca o ființă care produce stupoare și în cel mai bun caz milă. Dar viața veche și limba lui Zaharel se sfârșiseră, acuma trebuia să-și facă familiare niște cuvinte noi care uneori i se păreau minunate și alteori ridicole. Remarcase că erau două feluri de cuvinte: unele veritabile, care nu aveau nevoie de înveliș și altele de împrumut, care-și ascundeau sărăcia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ciudat, îi răspunsese Tua. Semeni cu un bătrânel care vinde cărți și obiecte curioase, se târăște pe străzi și vorbește o suedeză foarte personală. Mi-a dăruit cărți minunate, glumind mereu cum că ar vrea să se însoare cu mine! Acuma parcă văd în ochii tăi privirea lui jucăușă! Natanael ar fi vrut să spună: „Eu sunt Rudi“! Dar în schimb a întrebat-o: - De unde vine mirosul ăsta de cafea? După aceea s-au sărutat și s-au dus îmbrățișați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să vă salut după scena aceea. Și acum, ia te uită. — Ce ia te uită? îl întrebă Sonia, zâmbind cu nasul în păhărel. — Ei, așa, făcu Iag cu mâna o mișcare de parcă ar fi aruncat în palmă un obiect și acuma îl cântărea. Într-un cuvânt, nu știu cum a dres-o Vadim. V-a telefonat, v-a trimis o scrisoare, nu știu, dar eu n-aș fi fost în stare de nimic după așa o noapte. Sonia, care ținea paharul la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unui prieten de-al meu. Vai de mine, domnule inspector, nu se poate! Să știți că Ileana e fată bună și serioasă. E frumoasă și a fost la facultate. Nu e din alea... N-a mai umblat cu nimeni până acuma, e cuminte și gospodină. Da tu de unde știi toate astea? Știți, aici la noi, orașul e mic. Toată lumea cunoaște pe toată lumea și dacă e ceva, se află. Să știți că ați făcut o alegere bună! Dar, ce spun eu? Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mă doare; Adio somn în car cu fân cosit! De-acum în bloc, eu viața-mi voi petrece, Cu grijă ca să nu conturb pe alții și să ascult colocatari ce-or trece Cu pasul apăsat ca dorobanții. La bloc de-acuma, mă conduce drumul, Unde nu poți natura s-o transformi. Voi sta-n odăi, ce n-au de cât parfumul Ieșit din așternutu-n care dormi! 1962 Vasile Totolea (1926-1995) Aș putea spune că de când țin minte m-am trezit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
că ochii lui, ochi de ceață și de Înfrîngere, priveau mereu Îndărăt. S-a ridicat În picioare și trase perdelele ca să lase să pătrundă lumina blîndă a zorilor. — Hai, Daniel, Îmbracă-te. Vreau să-ți arăt ceva, mi-a zis. — Acuma? La ora cinci dimineața? — Există lucruri care nu se pot vedea decît pe Întuneric, a insinuat tata fluturînd un zîmbet enigmatic pe care probabil Îl Împrumutase din vreun volum de Alexandre Dumas. Străzile Încă lîncezeau În cețurile și răcoarea nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acest rol. Uneori, pe cînd umblam prin magazia din spate făcînd pachete sau pregătind o livrare, Îl auzeam pe cîte un client glumind cu tata. — Sempere, ceea ce trebuie să faci dumneata e să-ți cauți o fată de treabă, că acuma e belșug de văduve arătoase și În floarea vîrstei, mă-nțelegi. O fată cumsecade Îți aranjează viața, prietene, și te Întinerește cu douăzeci de ani. Ce nu poate face o pereche de țîțe... Tata nu răspundea niciodată la aceste insinuări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un prosop. Cerșetorul surîse de plăcere cînd simți țesătura curată pe piele. L-am ajutat să-și Îmbrace izmenele, care Îi erau cu zece numere mai mari. Tata Își desfăcu cureaua și mi-o Întinse ca să-l Încing pe cerșetor. — Acuma chiar că sînteți ferchezuit, zise tata. Nu-i așa, Daniel? Orișicine l-ar lua drept un artist de cinema. — Ca să nu mai vorbim că nu mai sînt ce-am fost cîndva. Mi-am pierdut musculatura herculeană În Închisoare și de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
reticență se schimbă radical În ziua cînd Fermín Romero de Torres o descoperi pe Carole Lombard. — Ce bust, Doamne Dumnezeule Doamne, ce bust, exclama el În plină proiecție, posedat. Alea nu-s țîțe, sînt două caravele! Liniște, bă, măgarule, că acuma chem plasatorul, șuieră un glas de confesional situat cu două rînduri mai În spate. Ia te uită, cîtă nerușinare. Ce țară de porci. — Mai bine vorbești În șoaptă, Fermín, l-am sfătuit eu. Fermín Romero de Torres nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
joi, ziua ei liberă, și mă salută cu mîna. Sufletul mi se umplu de bucurie numai cînd am văzut-o și i-am făcut semn să intre. — Vai, cum ați crescut! zise ea din prag. Mai să nu vă recunosc... Acuma sînteți un bărbat! Mă Îmbrățișă, storcînd cîteva lacrimi și mîngîindu-mă pe creștet, ca să vadă dacă nu mă făcusem cioburi În lipsa ei. — Vi se duce dorul În casă, domnișorule, spuse ea coborîndu-și privirea. — Și eu ți-am dus dorul ție, Bernarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bucătăria și o spălătorie care dă spre luminator. Pe holul ăsta sînt trei Încăperi, iar În fund e-o baie. Dacă-s aranjate cum trebuie, arată bine, nici să nu vă gîndiți. ăsta seamănă cu al Isabelitei mele, sigur că acuma parcă-i un mormînt. — Știți care era camera lui Julián? — Prima ușă e dormitorul principal. A doua dă Într-o cameră mai mică. Poate că aia, zic eu. Am intrat În hol. Zugrăveala pereților se descompunea În fîșii. În fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-ți povestesc despre cina noastră... scîntei săreau, auzi, scîntei, de părea că-i noaptea de Sfîntul Ion... Fermín, i-am retezat-o eu. Despre ce dracu’ Îmi tot vorbești? Despre iubita dumitale. — Eu n-am nici o iubită, Fermín. — Ei bine, acuma voi tinerii numiți asta oricum, „guirlifrend“ sau... — Fermín, rebobinează. Ce tot spui? Fermín Romero de Torres mă privi deconcertat, alipindu-și degetele de la o mînă și gesticulînd În maniera siciliană. — Să vedem. În după-amiaza asta, să tot fi fost acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că dumneavoastră ați angajat un borfaș ordinar, un indezirabil de cea mai joasă speță. — Nu știu despre cine vorbiți, domnule inspector. Fumero scoase chicotitul lui servil și cleios, de coterie și de comeraj. — Dumnezeu știe ce nume o fi Întrebuințînd acuma. Acum doi ani Își spunea Wilfredo Camagüey, as al mambo-ului, și se pretindea expert În voodoo, profesor de dans al lui don Juan de Bourbon și amant al lui Mata Hari. Alteori adoptă nume de ambasadori, artiști de revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ți s-a părut? — Făcut zob, de ce-aș minți. Numai cînd l-am văzut chircit În pat ca un ghem, gemînd că vrea să moară, mi-a venit o poftă de omor, ce să mai zic. Mă Înfigeam chiar acuma Înarmat pînă-n dinți În Brigada Criminală și rădeam la foc automat o jumătate de duzină de boboci, Începînd cu buboiul acela supurant de Fumero. Fermín, să nu ne ambalăm. Îți interzic categoric să Întreprinzi ceva. — Cum porunciți dumneavoastră, domnule Sempere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
obține electric pe o foaie de hârtie umedă impregnată cu iodură de potasiu și amidon. Conectat la aparat printr-un păienjeniș de fire, brasarde și ventuze, pacientul nu suferă, trebuie doar să spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul și, acuma, să nu creadă, tocmai el, în aserțiunea universală care, de la începutul veacurilor ne tot asurzește urechile cu sloganul că voința poate tot, iată aici, ca să nu mergem mai departe, un exemplu care îl neagă flagrant, căci această uimitoare voință a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe fâșia de hârtie impregnată cu iodură de potasiu și amidon, vezi, tu care te credeai altceva, la asta poate fi redusă atât de trâmbițata demnitate a ființei umane, în cele din urmă e la fel ca o hârtie umezită. Acuma, poligraful nu e un aparat dotat cu un disc care să meargă înapoi și înainte și să ne spună, conform situației, Individul a mințit, Individul nu a mințit, dacă era așa, nu era nimic mai ușor decât să fii judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de bagheta magică a unei voluptuozități rareori întâlnită, amestec de dorință carnală și entuziasm politic, dar soțul, conștient de gravitatea momentului și însușindu-și vorbele dure ale poetului, De ce te arunci la picioarele/cizmelor mele grosolane?/ De ce-ți slobozi acuma pletele tale parfumate/și-ți deschizi trădător brațele tale moi?/ Eu nu-s decât un bărbat cu mâini grosolane/și inima sucită într-o parte/ care, dacă e nevoie/să te calce-n picioare ca să treacă/te va călca, Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
urce într-unul și să mă lase ca un prost în mijlocul drumului, am urmărit-o, dar n-a durat mult până să-mi dau seama că, oriunde s-ar fi dus, se ducea pe jos, Și unde s-a dus, Acuma o să râdeți, domnule comisar, Mă îndoiesc, A mers mai mult de jumătate de oră cu pas rapid, deloc ușor să te ții după ea, ca și cum ar fi fost un exercițiu, și deodată, pe neașteptate, m-am trezit pe strada unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
bucătărie și aduse o cutie de bere și un pahar, Poftiți, domnule comisar, așa o să alunece mai bine pâinea. Comisarul se așeză mestecând cu deliciu sendvișul cu șuncă, bău berea ca și cum și-ar fi spălat sufletul și când termină spuse, Acuma da, mă duc să mă culc, somn ușor și vouă, mulțumesc pentru cină. Se îndreptă spre ușa care dădea spre dormitor, acolo se opri și se întoarse, O să vă simt lipsa, spuse el. Făcu o pauză și adăugă, Nu uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și, în același timp, răpește mult mai puțin spațiu din câmpul vizual al unui supraveghetor și se bagă rapid în buzunar dacă, pe neașteptate, ar fi necesar să pornească după cineva. Polițiștii știu aceste lucruri, le sunt predate de la grădiniță. Acuma, se întâmplă că aceștia de aici nu sunt la curent cu relația furtunoasă dintre comisarul care se apropie și ministerul de care depind, de aceea cred că și el face parte din operațiune și a venit să verifice dacă totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
intră în capul nimănui, Și asta ce spun ei că ea e cea care a provocat votul alb, Asta e altă scornire, o femeie e o femeie, nu se bagă în treburile astea, dacă era un bărbat, treacă-meargă, putea fi, acuma o femeie, pffffiu, O să vedem cum o să se termine chestia asta, Când or să termine de stors istoria asta, or să inventeze alta imediat, așa se întâmplă întotdeauna, nici nu vă imaginați dumneavoastră câte se învață agățat de volanul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
au luat, de ce, Umblă și le adună de peste tot. Le adună, E un alt mod de a spune că le confiscă, Și de ce, ce era în ziar ca să-l confiște, Era ceva în legătură cu femeia cu conspirația, uitați aici în astea, acuma se pare că a omorât un bărbat, Nu puteți să-mi faceți rost de un ziar, ar fi o mare favoare, Nu am și chiar dacă aș avea nu vi l-aș vinde, De ce, Cine-mi spune mie că nu sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
inimile tuturor oamenilor. — Deci e mort? — Mort de-a binelea, Moș Marcoire... — Ticălosul, să-mi facă una ca asta... Era bătrân. — Asta înseamnă că și eu sunt. — Asta înseamnă. — Gunoiul, să-mi facă una ca asta! Ce-o să se aleagă acuma de mine? — Ați putea pleca în altă parte, Moș Marcoire. — Te ții de glume, mucosule. Auzi, să plec în altă parte... Ești la fel de prost ca taică-tu. Mizerabilu’. Ai zice c-a venit pe pământ numai ca să mă enerveze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nici o scenă, n-o angajase nimeni, Maestrul însuși spunea că nu poate să-și stăpânească emoțiile, că are simțul ridicolului prea dezvoltat și că asta mai mult o încurcă, o blochează de tot, nu-i trebuie scenă, poate mai târziu, acuma, mai bine să stea la biroul ăla unde lucrează, la revista aia, să scrie teatru, că el îi asigură punerea în scenă, că va juca el în rolul principal, că el și... „mă faci tu celebru?”, o întrebase într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
decolteul adânc și i se văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă ea, intră amândouă în grădina care așteaptă povești, scaunul ei gol, acum e ca pe scenă? — Așa, da, mai seamănă a spectacol. Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte la picioarele ei, ridică spre actriță niște ochi inteligenți și triști. Privirea femeii cade iar pe revista aruncată cu ciudă pe pământul umed, pământul care rabdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]