3,955 matches
-
lăcustelor pe care l-a purtat tatăl meu în Wuhu, atunci când câmpurile de primăvară au dispărut peste noapte. Nuharoo reușește să afișeze zâmbete superbe în public, însă bârfele eunucilor și ale doamnelor ei de onoare dezvăluie că este nefericită. Se adâncește tot mai mult în credința budistă și vizitează temple de trei ori pe zi, ca să psalmodieze cu maestrul ei. Împăratul Hsien Feng mă sfătuiește „să nu mă uit la oameni prin gaura acului de cusut“. Însă instinctul îmi spune să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pe la biroul împăratului Hsien Feng. Nu mă surprinde faptul că Su Shun ignoră decretul. El le poruncește mesagerilor care aduc documentele „să urmeze ruta inițială“. Pretextul său este, din nou, starea de sănătate a împăratului. Suspiciunea și neîncrederea mea se adâncesc. — Simt cum mă îmbătrânește lupta ta de a controla ambiția lui Su Shun, îmi zice Nuharoo, rugându-mă să o scutesc de effort. N-ai decât să faci ce vrei în legătură cu Su Shun, atâta timp cât respecți faptul că „soarele răsare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
De unde ai știut visul meu? îl întreb pe eunuc. — Pur și simplu știu. Ce e cu toți lotușii ăștia? An-te-hai îmi aruncă o privire și zâmbește: — Se potrivesc cu culoarea chipului Majestății Voastre. Sentimentele mele nu fac decât să se adâncească. Nu mai pot nega față de mine însămi că ele își au originea în figura lui Yung Lu. Mă incită să ascult veștile aduse de Tung Chih. Îmi tresaltă inima când este menționat numele lui Yung Lu și mă descopăr însetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
șaptelea al împăratului. 9. Plecase din Babilon în ziua întîi a lunii întîia, și a ajuns la Ierusalim în ziua întîi a lunii a cincea, mîna bună a Dumnezeului său fiind peste el. 10. Căci Ezra își pusese inima să adîncească și să împlinească Legea Domnului, și să învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile. 11. Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului și cărturarului Ezra, care învăța poruncile și legile Domnului cu privire la Israel: 12. "Artaxerxe, împăratul împăraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
citeam, în adevăr, mult. Se afla în livada noastră o bancă putredă și plină de mușchi care toată vara mă suporta pe mine și vraful de cărți ce-l căram subsuoară. Pînă se însera și răsărea cea dintîi stea, rămîneam adîncit în strania realitate a șirelor de carte, mai cu relief decît cea din jur pentru care devenisem un leneș. Trebuințelor mele sufletești arta le răspundea într-o măsură mult mai mare decît altele. Cînd cineva mă striga, tresăream, dar cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu gest teatral și scrîșni răgușit: - Maestre, v-o las în cinșpe lei. - Ho-ho, făcu poetul, Nenorocitul nu știe că ieri am dat-o p-a mea cu șapte... Din ce în ce mai mult îmi căutam satisfacțiile în lectură. Aproape cu disperare mă adînceam într-o patimă care avea darul să-mi vlăguiască vitalitatea. La ceasul la care toți colegii mei se plimbau cu fetele prin parc, eu ieșeam tehui de cap din bibliotecă, împleticindu-mă pe sub pereți. Simțeam un soi de resemnare. Atunci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
că pînă atunci întrebuințase o ortografie greșită. Pentru toți chestiunea aceasta apărea ca una minoră. Vorba lui Jugan, îndefinitiv, oricum ar fi fost scrise, orice nătărău înțelegea ce voiau să spună vorbele de pe tablă. Reușisem să mă detașez de colegi. Adîncit în mine, le auzeam doar glasurile care se impuneau agresiv, chipurile deabia dacă le întrezăream. Din cînd în cînd totuși nutream un cu totul omenesc îndemn de a mă apropia de ei ca de niște semeni. După ce se pîrau ca să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rușilor care, oricum, voiau să-l piardă. „Înțelegeți, mă?” se interesă Vieru, Încercând să prindă uităturile celorlalți doi căutători. „Zi mai departe!” răspunse unul dintre ei. Locotenentul găsise pe firul apei În jos o pâlnie uriașă de bombă americană. O adâncise cât putuse de mult cu o lopățică soldățească, cărase cele opt hoituri și le așezase, dimpreună cu atașul și toate lucrurile militarilor, pe fundul gropii și apoi o astupase. Motocicleta („Țundap, tăticule, nu jucărie!” găsise Vieru de cuviință s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bani buni pe ele prin târgurile, bâlciurile și oboarele ce se țineau În jurul marelui oraș. În acea după-amiază, Cap de Șobolan trecuse pârleazul către Valea Puțului, mergea liniștit printre buruienile Înalte, cu o țigară aprinsă În gură, cu două cute adâncite Între sprâncene, semn că era muncit pe dinăuntru sau că dorea cu tot dinadinsul să pară serios, ca atunci când - ca să râdă apoi de el pe ascuns - dracii de copii de prin vecini Îl rugau să le spună cum deosebea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ridici? De ce nu rămâi în pat? îl întrebă el, alinându-l ca și cum ar fi fost un copil. Hanbei clătină încet din cap și, din nou, își mustră vasalii. Nu putea vorbi tare, dar dorința i se citea clar în ochii adânciți în orbite. Oamenii ridicară încetișor partea de sus a trupului pe care boala îl slăbise ca o scândură, dar, când încercară să-l ajute să stea în capul oaselor, Hanbei îi împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
multe corăbii oceanice și o sută de vase mai mici. N-ar fi o exagerare să spunem că Nobunaga își acumulase aproape toate cunoștințele despre lumea din afara Japoniei în timp ce bea ceai cu acei doi oameni. Chiar și acum, Nobunaga era adâncit în conversație, mâncând prăjituri europene, una după alta. Soshitsu observă cât de multe mânca și comentă: — Acestea sunt preparate cu ceva numit zahăr, așa că trebuie să aveți grijă să nu mâncați prea multe înainte de culcare. — Zahărul e otrăvitor? întrebă Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit în propriile lui gânduri. Fiecare cugeta la cuvintele grăite de Toshimitsu și comandanții de unități, înainte de a începe să traverseze râul. „Ei, pesemne că-l atacăm pe Seniorul Ieyasu. În afară de Tokugawa Ieyasu, nu mai e în apropiere nimeni pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
moarte. Mitsuhide continua să tacă. Când termină de raportat, Gyobu căzu la pământ și-și dădu sufletul. După ce se uită mult timp la el, de pe scaunul său, Mitsuhide ridică o privire goală spre Yojiro. Îl întrebă: — Rănile lui Gyobu erau adânci? — Da, stăpâne, răspunse Yojiro, cu ochii umplându-i-se de lacrimi. Pare să fi murit. Da, stăpâne. — Yojiro, spuse deodată Mitsuhide pe un cu totul alt ton. Ce raportase mesagerul dinainte? — N-am să vă ascund nimic, stăpâne. Armata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu anii. Mai mult decât atât, Mamă, dacă n-ai fi aici, mi-aș pierde cea mai mare motivație și s-ar putea să mă opresc complet din creștere. Miyoshi, care apăruse în spatele lui, văzu că Hideyoshi continua să fie adâncit în conversație cu mama sa. Surprins, îl întrebă: — Încă nu v-ați scos hainele de pe drum, stăpâne? — A, Miyoshi. De ce nu stai jos? Aș dori, dar n-ar fi bine să faceți mai întâi o baie? — Da, ai dreptate. Condu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doi tineri voinici, încărcând baloții cu bani pe șaua unui cal. Shonyu și Yukisuke beau împreună un ceai în ceainărie. Părând a nu fi decât tatăl și fiul care luau micul dejun împreună, în intimitate, după o lungă despărțire, se adânciseră de fapt, într-o discuție secretă. Voi porni imediat spre Gifu, spuse, în cele din urmă, Yukisuke. Când ieși din ceainărie, Yukisuke le ordonă grăbit vasalilor să-i pregătească imediat calul. Plănuise să se întoarcă, fără întârziere, la castelul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceeași față veselă pe care am găsit-o de fiecare dată când am venit aici. Acum sunt mai plăpânde... Câteva frunze veștede le împovărează lujerul. Pământul nu mai este reavăn și fără fir de altă buruiană pe el... În timp ce sunt adâncit în aceste gânduri, aud pași târșiți, dar nu în același ritm de altădată. Sunt moi și obosiți... Privesc spre acolo... O umbră alungită de soarele oprit pe marginea orizontului se târăște pe alee... În cele din urmă, din dosul tufei
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
alta și alta. Ziua, noi, copii satului, porneam tăcuți spre iaz și priveam înfiorați de departe lucruri pe care nu le înțelegeam.Un furnicar neobosit. Săpau, cărau pământul cu roabele sau cu căruțele, tăcuți ca zilele de post și veșnic adânciți în gânduri, priveau spre noi de sub frunțile brăzdate de riduri adânci și pline de boabe de sudoare. Trebuia să mărească matca râului, să construiască diguri, locuri de variante pentru scurgerea puhoaielor. Câmpia altă dată verde, moale, întinsă, peste care mă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Emer. Cum rămâne cu sticlele pe care le ascundeai în mașină? Cum rămâne cu băutura pe care o țineai la birou? Neil s-a holbat la ea cu o expresie care spunea: Ce vrei de la mine? Sânge? Ochii i se adânciseră în orbite și părea extenuat. — Pentru că vineri o să vină aici partenerul tău de afaceri și-atunci o să ne spună el, l-a anunțat ea cu amabilitate. Și, a mai adăugat ea, mai târziu, în cursul acestei săptămâni, o să mai vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
la școală, nu se mai făcea să zaci așa. întotdeauna am fost extrem de preocupată de ceea ce gândeau ceilalți despre mine. Dar de data asta nu-mi mai păsa. Nu mă mai interesa absolut deloc. Mă holbam la trecători cu ochii adânciți în orbite, copleșită de disperare. — Omul ăla chiar o să poată să ne deschidă ca să intrăm înapoi în casă? am întrebat-o pe mama. —Daaaaa! Pentru numele lui Dumnezeu, Rachel, daaaaa! Și n-o să trebuiască să ne ducem să trăim la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să-ți faci griji. N-o să ies cu cineva care ia droguri. —Chris Hutchinson? m-a întrebat ea alarmată. —Daaaaa, am oftat încercând să par calmă. —Of, să fii atentă, Rachel, a zis mama în timp ce cutele de pe frunte i se adânceau din cauza îngrijorării. A îmbolnăvit-o de inimă pe biata maică-sa. —Chiar așa? Interesul și teama m-au făcut să mă apropii de mama. Ce-a făcut? N-a vrut să se lase de droguri, a bolborosit ea fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
la ușa biroului lui Vivian. În mână aveam o copie proaspătă a manuscrisului lui Luke. Îl rugasem pe David să-mi facă zece cópii, la prima oră, în dimineața aia, ca să-l dau imediat la citit. De atunci, David se adâncise și el în lectură. — Intră, a strigat o voce din depărtare. Am deschis ușa masivă, am simțit un val de aer înghețat (Vivian își ținea clima biroului la temperaturi sub zero grade) și mi-am găsit șefa aplecată peste cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
din oraș, întotdeauna mă întreba cum îmi fusese ziua, mă copleșea cu flori la birou. și avusesem dreptate să nu interpretez greșit debutul nostru destul de slab din dormitor... ne trebuiseră doar vreo câteva săptămâni ca să ne intrăm în ritm. Eram adâncită în gândurile astea, când am auzit sunând telefonul din biroul lui Dawn Jeffers, care era chiar în stânga mea, și am sărit în sus din scaun. Apoi am auzit telefonul din biroul lui Lulu, care era de partea cealaltă a holului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos. Atins centrul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atunci porțiile acelea de înfometare. Și avea grijă să le vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
albe. Printre firme și vitrine, cometa color a zilei: pietonul maestru, trișorul disponibil. Rolurile toate la purtător, pregătite. Gata pregătite cancanul, bârfa, bancurile, citatele pedante, zeflemeaua. Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos, în care te adâncești plăcut și ai chiar și siguranță: laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]