3,016 matches
-
al Academiei Franceze pentru întreaga activitate. B. se numără printre scriitorii al căror debut editorial a însemnat o afirmare impetuoasă, răsplătit și cu un premiu academic. Impresiile de călătorie din Les Huit paradis vor cuceri publicul prin farmec exotic, cu adieri din O mie și una de nopți. Peisaje de vis și miresme legendare, palate fastuoase și maghernițe umile, cadâne, cerșetori, înțelepți alcătuiesc, aici, o ambianță specific orientală, transpusă adecvat într-un amplu registru cromatic și muzical. Pe alocuri, accentele poematice
BIBESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285720_a_287049]
-
de deasupra. Apa simbolizează, de asemenea, relația schimbătoare dintre materie și energie, dintre nemișcare și mișcare, precum și transformările activate în sistemul uman de „alchimia internă” a practicii qi gong. Esența fluidă yin din „marea” sacrului este transformată și sublimată de „adierea” respirației care funcționează ca un „muget” menit să o „evapore”, să o purifice și să o rafineze în energie yang. Această energie urcă de-a lungul șirei spinării sub îndrumarea minții și intră în cap, unde este rafinată în continuare
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
fie îndreptate spre spate; mâinile trebuie să râmână complet relaxate în timpul practicii, degetele fiind puțin strânse și palmele făcute căuș. „Mâinile sunt steagurile energiei”, afirmă un vechi proverb chinez, ceea ce înseamnă că ele reacționează chiar și la cea mai ușoară „adiere” de qi. Punctele lao-gong din centrul palmelor reprezintă cei mai puternici transmițători ai energiei în întregul corp, dar orice tensiune la nivelul mâinilor are tendința de a limita conductivitatea lor; capul se ține drept, ca și cum ar fi suspendat de o
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
d.Hr. „fiecare persoană ar trebui să-și facă un scop din a reuși să nu audă nici sunetul inspirației sale, nici cel al expirației”. Aerul trebuie să curgă înăuntrul și în afara nărilor, într-un șuvoi foarte fin, ca o adiere tăcută și ușoară. Nu trebuie să circule în rafale bruște sau în valuri dure și sacadate și nici nu trebuie să fie aspru și greu. După cum precizează Ko Hung, „ar trebui să ne putem atârna o pană de gâscă în fața
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
sfaturi stăpânului celui mai puternic imperiu din lume. Și de ce era o onoare să fii iubit de cetățenii liberi. Libertatea aceea, în seara de-atunci, în aerul încins al nopții de stepă, ne-a apărut ca o aprigă și proaspătă adiere a vântului care învolbura Sena și care ne-a umplut plămânii cu un suflu îmbătător și puțin nebunesc... Mai târziu, aveam să ne dăm seama cât de greoaie și de pompoasă era declarația. Dar pe atunci, emfaza-i de circumstanță
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în mare doliu și își ferea de soare ochii înroșiți. Cele două zile se contopeau într-una singură - colorată de un cer strălucitor, însuflețită de clopote și de vântul de vară care accelera parcă și mai mult du-te-vino-ul invitaților. Iar adierea caldă lipea pe obrazul tinerei femei când vălul alb de mireasă, când vălul negru de văduvă. Mai târziu, timpul acela năstrușnic și-a reluat mersul lui regulat și a fost ritmat de nopți fără somn și de o lungă perindare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
explorarea munților de cărți adunate de pe moșiile nobiliare distruse... Mama ei era așezată pe o băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted al bârnelor. Ochii îi erau închiși. Probabil că adormise și murise în somn. O adiere ușoară, venind din taiga, ridica paginile cărții deschise de pe genunchii ei. Era același volumaș franțuzesc cu cotorul aurit. S-au căsătorit în primăvara anului următor. El era originar dintr-un sat de pe malul Mării Albe, aflat la zeci de mii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-un troian de zăpadă. Zăpăcit, am rămas o clipă nemișcat, privind din barcă flăcăul acela înalt, îmbrăcat cu un pulover lăbărțat, pe care vântul îl umfla ca pe o rochie scurtă de lână. Clapele șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el. Auzind scârțâitul pașilor mei, s-a întors brusc. O strâmbătură de durere îi crispa obrazul. Flăcările focului nostru de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a binelea. Distrat, lăsasem să alunece pe covor pagina aceea, mă uitasem prin ușa deschisă de la balcon. Era o zi deosebită, la sfârșitul lunii august, răcoroasă și însorită, când vântul rece care trecea peste Ural aducea în stepa noastră prima adiere a toamnei. Totul strălucea în lumina aceea limpede. Copacii din Stalinka se profilau cu o precizie fragilă pe cerul de un albastru înviorat. Orizontul trasa o linie pură, tăioasă. Cu o liniște amară, îmi spuneam că se apropia sfârșitul vacanței
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
jumătate în urmă, avusese curajul să-și povestească „nebunia” - clipa aceea visată, mai adevărată decât orice realitate de bun simț. A doua zi dimineața, m-am trezit târziu. În camera alăturată, revenise deja ordinea... Vântul își schimbase direcția și aducea adierea caldă a Mării Caspice. Ziua rece de ieri părea foarte îndepărtată. Spre amiază, fără nici un plan, am ieșit în stepă. Mergeam în tăcere, unul lângă altul, ocolind hățișurile Stalinkăi. Apoi, am traversat calea ferată îngustă năpădită de buruieni. De departe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
amestecat într-o singură viață cerul acela de primăvară și trupurile lor schilodite... „Stalin? Dumnezeu?”, era să întreb, dar aerul de stepă făcea cuvintele aspre, greu de rostit. Nu mai fusesem niciodată atât de departe. Saranza se înecase demult în adierea cețoasă de la orizont. Escapada aceea fără țel ne era indispensabilă. În spatele meu, simțeam aproape fizic umbra unei mici piețe moscovite... Am ajuns în cele din urmă la un terasament de cale ferată. Șinele lui marcau un hotar suprarealist în nemărginirea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai trebuia să mă zbat între identitatea mea rusă și cea franceză. M-am acceptat. Ne petreceam acum aproape toate zilele pe malul Sumrei. Plecam dis-de-dimineață, ducând cu noi o ploscă mare cu apă, pâine, brânză. Seara, profitând de prima adiere răcoroasă, ne întorceam acasă. O dată ce drumul ne era cunoscut, nu ni se mai părea așa de lung. În monotonia însorită a stepei descopeream o mie de repere, jaloane care ne-au devenit repede familiare. Un bloc de granit, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
urca mereu. Curând ajunse aproape de un luminiș. Lăsă pe pajiște sacul de merinde În care avea muniția, Își rezemă arma de un copac și Își răcori obrazul cu apă rece. Apoi porni mai departe. Dar abia făcu câți pași și adierea ușoară a vântului Îi aduse În urechi un zgomot suspect. Se trânti la pământ. Își controlă arma. Începu să Înainteze târâș, cu multă grijă. Iscodi atent cu privirea Împrejurimile. Nu se zărea nimic deosebit. I se păru, totuși, că aude
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
frumoaselor și oacheșelor napolitane. Era 19 sept., ziua aniversară a Sântului Ianuarie. Vezuv era în liniște, golful de Ischia se colora de fețe pe jumătate senine, pe jumătate purpură, ce se răsfrângea fugind de razele cele din urmă ale soarelui; adierile vântului îmbălsămite, dulci și răcoroase, urma după aburii cei arzători ai zilei; pretutindeni recădea, în grațioase festoane și în bogate draperii steagurile napolitane, pe care strălucea, ca niște stele dătătoare de raze, armele Franței, Spaniei și Siciliei. Bucuria era în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
care în cugetare, ce peste tot domnește în proză, poate să aducă încă și eufonia la dreptul ei, care îmblînzește asprimele întîmplătoare din coliziunile vorbirei și dimprotivă elevează muzicalul din structura diferitelor elemente, acela transmite prin asta auditorului o gingașă adiere de simțământ, căci el lasă ca prin viața gîndirei să transpară încă și ceva sufletesc, care de sine deja îndestulează simțul estetic. Ondolațiunea de ton însă cu care e a se declama proza atârnă de la construcțiunea periodei. Espresiunea ritmică va
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aducea pe Eminescu undeva pe linia demagogilor Iorga și A.C. Cuza. Iar apoi Motru elaborează o analiză foarte dură asupra defectelor, arătând că orice edificiu "clădit prin superpunerea unor așa defecte sufletești, este greu să reziste la cea mai mică adiere de vânt" (Rădulescu-Motru, 1998: 20). Dar înțelege tendința explicării problemelor prin identificarea indivizilor drept cauză. "Negreșit, omul din fire este înclinat spre antropomorfism, adică este înclinat să își explice mersul lucrurilor prin ivirea unor cauze care au formă de oameni
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
prevalează ideea că voința lui Dumnezeu nu strivește libertatea omului, nu i se impune cu forța. În teofania de pe Carmel, profetul Ilie înțelege că YHWH nu este nici în vijelie, nici în cutremur, nici în foc, ci în „glasul unei adieri line” (cf. 1Rg 19,11-12). Iar în Apocalips 3,20, Domnul spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul meu și va deschide ușa, voi intra la el...” 4.3.5. (al-)Ghan (2.1
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cu Dumitru M. Ion); Traian Petrovski, Cheia vieții, București, 1989 (în colaborare cu Dumitru M. Ion); Mile Nedelkoski, Eretikon-Eretikon, București, 1989 (în colaborare cu Dumitru M. Ion); Falanga. Lirică macedoneană, Chișinău, 1990 (în colaborare cu Dumitru M. Ion); Branko Țvetkoski, Adiere de molitvă, București, 1995. Repere bibliografice: Ștefan Aug. Doinaș, „Neîmblânzită ca o stea lactee”, LCF, 1975, 27; Piru, Poezia, II, 521; Barbu, O ist., 445; Ulici, Prima verba, I, 22; Regman, Colocvial, 35-38; Iorgulescu, Scriitori, 73-78; Poantă, Radiografii, I, 307-308
ILICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287514_a_288843]
-
în ajunul condamnării. Lungii ani ai privării de contactul cu lumea ascut sensibilitatea, deținutul bucurându-se când o vrabie se rătăcește în celulă, când poate zări un petec de cer sau poate păstra o frunză veștedă de castan, aducând nu știu ce adiere a vieții libere. Acuitatea auditivă e de asemenea crescută, dobândind intensități halucinante (deținuții își târau „cu toții lanțurile pe ciment într-un zgomot de șenile de tanc”). Dispunând de o scriitură austeră, cartea spune că I. nu a vrut să „facă
IOANID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
transforma în râsuri tinere”. Posibilitatea regenerării umanității o asigură, în viziunea lui, natura. Demonii veacului vor fi răpuși de „făpturi noi”, născute „din iarba aceasta nefiresc de verde, / De sănătoasă, plină de must” și unde „Maci uriași, cu frunțile de adieri fierbinți coapte, / Vor lumina efigii florale din cea mai îndepărtată noapte”. Asemenea altor poeți ai momentului imediat postbelic, L. anticipează modalități și experiențe lirice care aveau să se afirme începând din deceniul al șaptelea. Repere bibliografice: Emil Manu, Generația literară
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
și sînt atît de nervoasă că parcă mi s-a golit de tot mintea... Însă nu-mi pasă. O să mă țin tare. CÎnd taxiul oprește, Îi Întind o mînă de bancnote mototolite șoferului și cobor. A Început să plouă, și adierea Înghețată trece fără probleme prin tunica mea de șifon. Trebuie să intru cît mai repede. Îmi legăn picioarele ca o rață prin scuarul din fața intrării impozante de la Guildhall, apoi dincolo de ușile masive de stejar. Înăuntru, zona de recepție e plină
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
în colaborare cu Carolina Ilica); Falanga. Lirică macedoneană, pref. trad., Chișinău, 1990 (în colaborare cu Carolina Ilica); ed. Chișinău, 1993; Rade Silian, Zidirea umbrei, București, 1992; Dina Cuvata, Sfânta speranță, București, 1992; Sande Stoicevski, Poezia Despot, București, 1992; Branko Țvetkoski, Adiere de molitvă, București, 1993; Eftim Kletnikov, Poezii, București, 1993; Miloș Lindro, Poezii, București, 1993; Vesna Ațevska, Caussa Sum, București, 1993; Esad Bayram, Divan, București, 1993; Justo Jorge Padron, Cercurile infernului, București, 1995; Antologia poeziei chineze, I-II, București, 1995; Dimitar
DUMITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286917_a_288246]
-
lui Lucian Blaga, precum și „plastica” lirică a lui Adrian Maniu. Asimilarea lecțiilor modelatoare este evidentă, dincolo de transcrierea în cheie proprie a sugestiilor: „Eu cred în cel ce caută. Tăcerea-i este duhul. / Eu știu: nu lespedea apasă peste gând. / Nu adierea morții / Îl înspăimântă pe cel părăsit” (Lumina de noapte) sau: „O vânătă înserare-i în preajmă / Ori doar lumina altui veac? / Prea multe sunt cele cutremurate / Și, uneori, mai pătrunzătoare / Decât lancea și fulgerul” (Bruma argintie). Poetul imaginează „austere ceremonii
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
primăvară plin, Prind norii albi din vânturile ce tresar, ușor, în mâna mea, Mă învelesc apusuri ce-au colindat la margini de destin, Iar cerul îmi șoptește că-n visul meu și-a rătăcit o stea. Se ceartă brazii cu adieri răzlețe, foșnind ușor ca marea, Încerc să trec printre iluziile vieții care-mi alintă gânduri, Dar ochii mei parcă prind aripi, sfidând doar depărtarea, Sub pleoapele-obosite ascund cu teamă roua din abisuri. Mă regăsesc sub pașii trecători ca un străin
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381167_a_382496]
-
primăvară plin,Prind norii albi din vânturile ce tresar, ușor, în mâna mea,Mă învelesc apusuri ce-au colindat la margini de destin,Iar cerul îmi șoptește că-n visul meu și-a rătăcit o stea.Se ceartă brazii cu adieri răzlețe, foșnind ușor ca marea,Încerc să trec printre iluziile vieții care-mi alintă gânduri,Dar ochii mei parcă prind aripi, sfidând doar depărtarea,Sub pleoapele-obosite ascund cu teamă roua din abisuri.Mă regăsesc sub pașii trecători ca un străin
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381167_a_382496]