19,817 matches
-
iubire se manifestă o imensă libertate: această iubire nu se mai orientează către o poruncă sau un precept de urmat în mod mecanic, ci către ceea ce realitatea însăși presupune și face posibil. În acest sens, Sfântul Augustin avea dreptate cu afirmația sa îndrăzneață ce reprezintă negarea radicală a cazuisticii teologiei morale: "Iubește și, apoi, fă ce vrei!". Iubirea răspunde, într-un mod cu totul natural, principiilor eticii mondiale, obligatorii pentru toți oamenii. În același timp, ea este mai presus de orice
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
de nedreptate, Dar se desfată de adevăr, Toate le acoperă, Toate le crede, Toate le speră, Toate le îndură. Dragostea nu se va sfârși niciodată". (1 Cor., 13, 4-8) Puterea dragostei poate într-adevăr să ne schimbe viața? Câteva simple afirmații antitetice ale unui autor ce îmi rămâne necunoscut pot explica în ce măsură dragostea, înțeleasă ca atitudine de fond, poate schimba viața: Datoria fără dragoste ne face plicticoși; Datoria împlinită în dragoste ne face echilibrați. Responsabilitatea fără dragoste ne face nechibzuiți; Responsabilitatea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
1971-1972) a unui studiu longitudinal, derulat pe o perioada de 20 de ani că, adopțiile transrasiale oferă copiilor adoptați, dar și copiilor biologici, oportunitatea de a dezvolta preocuparea pentru diferite rase și respect pentru caracteristicile fizice indiferent de diferențe. Această afirmație s-a bazat pe rezultatele aplicării testului Kenneth-Clark "păpușa". În contradicție cu toate rezultatele studiilor anterioare realizate pe copii biologici, copiii studiați de Simon și Altstein nu au manifestat o preferință pentru păpușile albe. Păpușile albe nu au fost apreciate
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
și motivație nu se înscriu în nici una dintre celelalte șase categorii. Această categorie cuprinde un procent de 6,6% dintre adoptatori. Declarațiile lor se plasează în sfera responsabilității sociale și a altruismului. Astfel, cel mai frecvent identificăm în declarațiile lor afirmații de genul: "Dorim să adoptăm pentru a oferi siguranță la doi copii, o viață mai bună și să-i creștem în așa fel încât să devină niște adulți responsabili." " Avem posibilități materiale și am vrut să ajutăm un copil." "...să
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
de umbră pe care o mai exercită autoritatea ei?"42 Din nefericire, cercetarea colecției revistei Glasul Monahilor pe anul 1928 nu confirmă prezenta lui Șerboianu în paginile acesteia, ceea ce necesită pe viitor o nouă investigație pentru a confirma sau nu afirmațiile lui Arghezi. În 1929, Șerboianu pleacă într-o călătorie mai lungă de studii, ce a cuprins Italia, Albania, Macedonia și Franța 43. La Paris reușește să publice în 1930 celebra sa lucrare dedicată țiganilor la celebra editură Payot 44. Lucrarea
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
respectarea propriilor decizii sinodale din 1928 și 1933, privind respingerea oricărui serviciu religios pentru cei incinerați, îl prezenta într-o lumină laudativă. Autorul sublinia faptul că opțiunea sa cremaționistă nu era una antireligioasă, punându-l drept gaj pentru o asemenea afirmație: Aceste rânduri trebuie văzute ca venind din partea unui creștin ortodox, nefamiliarizat profund și perfect cu partea dogmatică a adâncului religiunii ortodoxe, dar care vede și judecă prin interesul imensei majorității turmei anonime a credincioșilor. În privința tratării părții doctrinare, pur dogmatice
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
apă a cadavrelor au fost primele urmate de incinerare și, în final, de înhumare. În opinia sa înhumarea a fost condiționată de apariția uneltelor și a fost ulterioară incinerării. Din punct de vedere arheologic, astăzi se cunoaște că o asemenea afirmație este complet greșită, în Paleolitic practicându-se înhumarea, iar incinerarea apărând doar sporadic în perioadele ulterioare și extinzându-se puternic în fazele finale ale Neoliticului 148. Prin urmare, remarc, din nou, caracterul speculativ al celor afirmate de către arhimandrit, chestiune care
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
posibil, obiectiv asupra tematicii. Ceea ce este însă esențial în această parte a articolului este faptul că el menționa focul ca având rol purificator și fiind un element enigmatic, dar poate singurul demn de măreția divină. Pentru a demonstra o asemenea afirmație Șerboianu menționa că "focul îi amintea (n.n. lui Adam si omenirii) și starea sa de mai înainte, când nu păcătuise și când Dumnezeu lumină eternă sta de vorbă cu Adam gură către gură și față către față"150. Esențialitatea focului
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mai ales împotriva ideilor propagate de unii preoți cum că incinerarea ar afecta procesul învierii morților la sfârșitul vremurilor, o atare eroare datorându-se ignoranței teologice, dar și profundei lor necredințe. Șerboianu dădea exemple din Vechiul și Noul Testament, arătând netemeinicia afirmației (Ezechiel, Isaia, Sfântul Pavel etc.)171. Însă crezul său cremaționist se afirmă cu cea mai mare forță într-un articol publicat în Flacăra Sacră la începutul anului 1938. În acest caz, Șerboianu folosea drept pretext de expresie ideea de fericire
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
creștină nu poate fi împotriva cremațiunii"203. Glasul Monahilor îl amenda prompt, considerându-l "un sâmbraș al Satanei", care nu ar fi meritat atenția dacă nu ar fi invocate onoarea și cinstea în justificarea intervenției sale. Pentru a dovedi contrariul afirmațiilor sale, Glasul Monahilor publica pe două coloane opinia arhimandritului anti cremațiune din 1909 și cea pro cremațiune din decembrie 1934, demascând astfel pe "amarnicul înșelător". Concluzia la această întâmplare amenda nu doar poziția arhimandritului, ci și lipsa de reacție a
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cremaționiști, conform cărora autoritățile bisericești ar fi permis oficierea serviciului religios în chiar incinta crematoriului Cenușa (situația pe care am identificat-o ceva mai sus, menționată în paginile revistei Flacăra Sacră). El îndemna forurile conducătoare ortodoxe să dezmintă rapid această afirmație. În acest punct, Mihălcescu îl menționa pe Șerboianu, deși nu-i dădea numele, încriminându-l fără nicio reținere: "Trebuie ca Biserica [...] să ia cele mai servere măsuri împotriva acelui călugăr vagabond, care a îndrăznit că calce în crematoriu și să oficieze
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
acestei Bisericii? Am încercat să ofer un răspuns acestei spinoase interogații în cercetările mele anterioare. Procentual, cel puțin pentru perioada interbelică, când există date publicate, proporția celor incinerați a fost covârșitoare de partea celor aparținând confesiunii ortodoxe (deși o asemenea afirmație trebuie luată cu rezervele de rigoare datorită numărului ridicat de "incinerări administrative", adică în contul municipalității București, practicate de către Societatea "Cenușa"). Situația pare a nu se schimba mult în perioadele ulterioare, deși se remarcă o scădere a numărului incinerărilor după
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
religioasă și cultură, posedat de oameni și că până-n ziua de astăzi omul nu s-a putut dezbăra încă de balastul unui trecut, care-i amintește diverse feluri de nimicire ale trupului său, după moarte. Ca să-ncredințăm de veracitatea acestei afirmații nu avem decât să studiem, cu atenție, obiceiurile de la înmormântare, la deosebite popoare și vom rămâne uimiți aflând rezumate-n practicile pro domo nu numai succesiunea metodelor de nimicire ale trupului omenesc, ci și o mulțime de alte superstiții și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
înroșite de foc ale acestui idol, pe care tu în ignoranța și rătăcirea ta îl socotești Însuși Dumnezeu, apoi aceasta nu este cel mai desăvârșit semn de credință și pietate? Dar, ca să spulber pentru întotdeauna născocirile adversarilor cremațiunii cum și afirmația că "arderea este lucru diavolesc" că "Dumnezeu nu-I place acest fel de nimicire a omului" etc. deși în crematoriu nu se bagă oamenii de vii, ca odinioară, ci numai cei morți, voi reda textul capitolul XXII din Geneză (în
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
viitoare" Lăsând la o parte teoriile materialiste cum și pe francmasoni despre care se spun atât de multe și nu știu întrucât pot fi adevărate ori nu, mă voi ocupa în aceste articol de faptul dacă este sau nu exactă afirmația domnului redactor, că numai popoarele ce nu cred în nemurirea sufletului și într-o viață viitoare, își ard morții. În același timp voi reda aici credința în nemurirea sufletului cum și ceremoniile funerare, nu numai ale popoarelor ce-și ard
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
la o dimensiune a ființei în care nu mai intervin nici cunoașterea conștiinței, nici cea a științei, care este o formă elaborată a sa, dacă este pusă în relație cu viața și numai cu ea. Aceasta este prima implicație a afirmației potrivit căreia cultura este cultura vieții. Ea nu înseamnă doar că, într-adevăr, cultura este autotransformarea vieții. Această autotransformare nu poate fi orbească, ci trebuie, de vreme ce țintește către o creștere, să se sprijine pe o cunoaștere: la baza culturii stă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
poartă în sine această esență de a se auto-afecta în sensul de a fi el însuși ceea ce este afectat și el însuși ceea ce afectează, acesta și numai acesta este viu. Însă auto-afectarea nu este un concept gol sau formal, o afirmație speculativă, ea definește realitatea fenomenologică a vieții înseși o realitate a cărei substanțialitate este fenomenalitatea sa în stare pură și a cărei fenomenalitate în stare pură este afectivitatea transcendentală. Aceasta deoarece spaima nu este nimic altceva decât afectivitatea auto-afectării sale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
proprii epocii noastre presupune a ști cum este posibil declinul Vieții în general. Însă ea este mai precisă. Este vorba de a pune în evidență caracterul specific al barbariei care urmează, în umbra căreia ne împleticim deja ca niște orbi. Afirmația potrivit căreia haosul timpurilor moderne este o consecință a hiperdezvoltării cunoașterii științifice și a tehnicilor pe care le-a generat aceasta, și în același timp a respingerii de către aceasta a cunoașterii vieții ni se va părea neîndoielnic pe prea generală
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
deliberat și sistematic care a cufundat modernitatea în situația nenorocită care îi este proprie, și ea este cea pe care trebuie să o analizăm minuțios mai departe. Să observăm în primul rând că autonegarea vieții nu se rezumă la o afirmație abstractă, la un oarecare principiu general de analiză, la o ipoteză de lucru susceptibilă a face lumină asupra unui grup de fenomene care își au de altfel specificitatea și teleologia lor proprii. Este vorba mai curând de un proces concret
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transformă proiectul său aberant. De aceea ea trebuie să lase să transpară în ea, în același timp cu această autonegare, patosul care o susține. În cele din urmă, autonegarea vieții se înfăptuiește în două moduri: pe planul teoretic, odată cu această afirmație că nu există altă cunoaștere în afara cunoașterii științifice; pe planul practic, pretutindeni unde se realizează, într-un fel sau altul, negarea practică a vieții. Știința însăși este o negare practică a vieții, negare care se însoțește de o negare teoretică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
el purcede din subiectivitatea pe care vrea s-o elimine, își află expresia cea mai complexă în cea de-a doua mare ideologie care domină secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lucrurilor. Trebuie așadar ales. Ce anume călăuzește această alegere? Mass-media proiectează o grilă asupra întregului realității, nereținând din aceasta din urmă decât ceea ce corespunde acestei grile: atacul armat de dimineață, cursele hipice de la Vincennes, estimările privind câștigătorii primelor trei locuri, afirmația nesemnificativă a vreunui histrion al politicii în turneu, creșterea dolarului sau a prețului petrolului (sau scăderea lor), scăderea prețului gramului de aur (sau creșterea lui), declarația administratorului imobilului celui mai apropiat de locul unde se presupune că a fost violată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
subiectivitate fără de care ele nu au totuși nici conținut, nici sens. Ipostaza societății și a proceselor sociale împreună cu, drept corelat, cea a legilor sociologice autonome, independente de legile subiectivității individuale și, chiar mai mult, impunându-se acestora aceasta a fost afirmația decisivă formulată de Durkheim, singura capabilă de fapt să fondeze o sociologie obiectivistă și ca atare științifică. Absurditatea potrivit căreia "viața acestei societăți urmează legi opuse legilor care îl fac pe om să acționeze ca individ" absurditate denunțată de Marx
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vedere al părintelui singur, implicat în creșterea lui. Din perspectiva învățământului formal, este posibilă o discuție diferită și complexă, care însă nu face obiectul lucrării de față.99 În tratarea educației de factură morală, Susan Moller Okin arăta că, în pofida afirmațiilor lui Kant100 - după care iubirea este de două tipuri: iubirea practică (sau „sentimentul moral al bunăvoinței, ce decurge din recunoașterea datoriei”) și iubirea patologică (iubire ce ține de afecte, pe care Kant o califică drept „simplă înclinație”) -, mai există un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Iisus când a ținut predica în templu, Petru dându-și foc hainelor - căci atunci când se dezice de Hristos, se apleacă prea tare peste focul paznicilor. Noi nu afirmăm nimic, a zis el. Dacă aș fi avut cu mine în raniță afirmații gata făcute, atunci Biserica Suedeză nu m-ar mai fi trimis aici. Purta într-adevăr o raniță în spinare. Și eu am una la fel. Se numește „Cărătoarea“. Ei bine, în felul acesta am discutat noi doi destul de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]