2,641 matches
-
relație orală în acea ploioasă noapte madrilenă, și care va nimeri fulgerător sub roțile unui autobuz. Deàn, felonul soț al Martei, aflat sub același regim de expiere prin narațiune, relatează moartea amantei la Londra, în aceleași împrejurări. Coincidențe, sinonimie, contrapunct. Agonie și moarte. Mesaje mortale. Frigiditate emotivă și comemorare. Rămâne din viața fiecăruia atât cât se ascunde. Îngânându-și solidar partitura sfârșitului, epică și poematică, cititorul și naratorul abia de mai au timp să se roage unul pentru celălalt: "mâine în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
misterul și să se lecuiască de legendara ei provocare, fără să reușească, bineînțeles. Scriitorul n-a făcut decât să reviziteze un mit, în dublul limbaj al adorației și desacralizării, sporindu-i taina. Capitolul VII În bătaia istoriei, grandoare și decadență Agonia și moartea ultimei Rome După studii de teologie, estetică și filosofie, finlandezul Mika Waltari (Helsinki 1908-1979) se impune încă de la debutul său cu romanul expresionist "Marea iluzie" (1928). Exponent al grupului modernist "Tulenkantajat" (Purtătorii de foc), el scrie în toate
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
admirabil de Gabriela Russo, Ludmila Ulițkaia povestește în registrul cotidianității prozaice, agrementate cu umor și tandrețe, moartea unui pictor rus emigrat prin anii '80 în SUA. Prilej cu care romanciera introduce în scenă personajele pe fundalul unui amețitor du-te-vino. În ciuda agoniei iminente a lui Alik, deținătorul, așa cum vom vedea, al majorității firelor epice, prin vastul apartament-atelier din Manhattan al bolnavului terminal (deși încă lucid) se perindă multă lume, de dimineață până seara. Este o succesiune continuă de scene epice care deapănă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
acest traseu al obsesiei, Alexandru are elanuri livrești spre o eminesciană vrăjitoare, cu toate fanteziile soldatului în permisie. Un Werther evazionist, timid, dar și emfatic, neînțeles în visul său de iubire și idealitate, în violent contrast cu dizarmonia istoriei, a agoniei pe câmpul de luptă. Dezertează, așadar, din climatul hidos, din textura sângeroasă a pânzelor lui Goya, tocmai când se declanșează funesta sarabandă a spintecării și tranșării porcilor; prefață la festinul delirant al devoratorilor demni de violența expresivă a unor Bosch
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
amandi centrat pe nevoia de a găsi un principiu antagonic disperării ontologice, revoltei generalizate sau spleen-ului august. Modalitatea este, și aici, scindarea lucidă între stări contrastante, între indecizie și certitudine, între aversiune și fascinație, între spaimă și iluminare, între agonie și extaz: Pentru că eu privesc iubirea/ din perspectiva eternității,/ vom fi cândva întotdeauna împreună/ Pentru că tu te oferi ca o târfă timpului,/ nu vom fi". Sau: " Ne simțeam foarte bine./ Aveam și noi micuțul nostru/ hărnicuțul nostru paradis de uz
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rănile", oamenii-îngeri triști, drapați în întuneric, Ucigașul sumbru, cu "neobosit trup, neobosit trup, bun de umplut Abisul" sau Faraonul din casa înnegurată, care, Cu ochiul stins, "grăbește venirea morții") se contorsionează în eforturi disperate de a se aclimatiza cu propria agonie. Fără a da semne că ar fi însetați de marile certitudini, dar mărturisind, fără excepție, tentația de a-și exorciza proprii demoni. Energumeni sublimi, alterii lui Petru Aruștei ascultă în primul rând de propria conștiință, una paralizantă, a morții resimțite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
majoritatea poemelor Liviei Iacob sunt declarații de dragoste (întotdeauna pătimașe, indiferent de sonul lor dominant: exuberant, dulce-amărui, scrâșnit, disperat), proiectate, unele dintre ele, pe fundalul unui tablou urban în care se duce lupta de-a supraviețuirea. De fapt, de-a agonia. În orașul "sterp, nedăruit" al Liviei Iacob (un fel de monstru apocaliptic, adesea căzut într-o periculoasă letargie), plin de odată-oameni, creaturi cu excrescențe fizice și psihice monstruoase, descrise lapidar în Cronică sau detaliat în Șapte personaje care trec zilnic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce se strecoară, malefic, în mai multe poeme. Eroina care le dilată, uneori până la coșmaresc, dimensiunile printr-o capacitate aproape vizionară este la rândul ei întinsă "pe muchia de cuțit a infernului/ cu trecutul în brațe" (Vineri 13), cântă "liturghia agoniilor/ despărțirea, vidul, despicătura,/ vocea cu țigle roșii" (Cu cele șase porunci ale despărțirii), bea din Cupa demoniilor sau dansează, sălbatic, samba și tango. Ritualuri menite, bineînțeles, să o vindece; în special de unul dintre demonii nocturni, cel al amintirii unei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
le percepe esența sacră și de a le metamorfoza în poezie: "carele cerului/ scârțâie/ sub povara cuvintelor/ cu mâinile legate/ cuvintelor/ trăgând la galere/ cuvintelor/ nerostite încă de oameni/ purtate pe brațe/ de necunoscutele puteri/ ale îngerilor" (Invazia lăcustelor). Nici agonia regnurilor din lumea naturală (Taina prefacerii în amintire), nici "golul dintre mine și tine", inutil umplut cu figuri duplicate ale femeii unice, iubite de altfel cu ardoare (În golul dintre tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așadar o serie de metafore simbol ale deschiderii spre spiritual, ale nevoii de cunoaștere absolută; pe de altă parte, zidurile întunecate, porțile ferecate, dalele în formă de tablă de șah, fluturii, așadar simboluri ale închiderii, ale hazardului funest și ale agoniei, la care Doru Maximovici apelează cu aceeași frecvență. Forme și maniere în fond indistincte de tratare simbolică, prin care se materializează grafic tema de adâncime a creației sale: obsesia destinului torturat al artistului, convins de faptul că propria operă este
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de agapé fără a știrbi din pasiunea încă vie. Fiecare pagină de jurnal liric nu acumulează niciodată declarații patetice ori detalii voit sensibilizatoare ale dublei suferințe a femeii în luptă cu teribilul cancer ori a celui amenințat să rămână singur. Agonia asistată, splendida Rugă a femeii ("Lasă-mă să trag eu toate ponoasele,/ să fiu eu cea care suferă./ tu rimează un nufăr cu o nufără,/ îngrijește crinul,/ soarbe și pentru mine o picătură din vinul/ care a mai rămas-/ Amână
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
personae cu care poetul dialoghează și în puterea cărora se află, sicilianul le subordonează subiectului și le acordă întâietate în universul afectelor. Pentru cei doi scriitori pierderea tinereții capătă greutatea unui moment tragic. În versurile primului îndepărtarea de copilărie declanșează agonia interioară ce preceda momentul stingerii: copilărie neavuta / de tine inima rănită, seaca / e tulburata (Convalescenta). Încă din tinerețe Leopardi simțea, cu teamă, îmbătrânirea: Zadar sunt tânăr; tinerețea-mi piere, / se mistuie că bătrânețea care, / deși departe încă, mă-spăimântă. / Și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
totuși puțin față de marile provocări ce stau în fața economiei ruse. În același timp, se estimează că aproximativ 1 mld. $ iau zilnic drumul străinătății... Bancruta guvernamentală pare iminentă, iar în context, sumele promise în continuare de FMI sunt indispensabile pentru prelungirea agoniei. Totuși, în perioada 1991-1998, băncile și investitorii străini în general au obținut profituri fabuloase operînd pe piața rusă. Prietenul nostru, marele filantrop George Soros, ar fi cîștigat se spune circa 20 mld. $ speculînd la "ruleta rusească". E adevărat că a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
care, la rîndul lor, sunt de două feluri: ale PDL-ului și ale PSD-ului. Apoi, foarte important, avem o economie de pînă în toamna lui 2008, o "economie a extazului", și una de după intrarea în criză, o "economie a agoniei". Avem o funky economy, bazată pe cele mai năstrușnice soluții și inițiative, o trendy economy, pentru că urmăm, nu-i așa?, marile tendințe impuse de alții, nu ieșim din cîrd și o crazy economy, în care ne tăiem singuri craca de sub
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
81). Legat de apelative, este ușor de sesizat diferența cvasi-generalizată între forma vocativelor din hipertext (operă sau variantă finală nepublicată) și hipotext (variantă): înger/îngere, Mario/Marie. (H1) Întristare? Asta nu-i întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire muncește. Martir este numele amorului meu (Eminescu: 2011, II, pp. 56-57). (h1) Întristare? Asta nu-i întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. Este moartea de viu, este marginea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. Este moartea de viu, este marginea gândirei, este o luptă vană, crudă, fără de voință și fără de speranță. Martiriu este numele simțirei mele (Eminescu: 2011, II, 266). Formularea din hipertext este relativ vagă, deși lexemul agonie ar putea sugera impondera bilitatea dintre viață și moarte; totuși, îmbră cămintea conotativă a acestui cuvânt prezintă tonuri filosofice, ca să nu spunem abisale: el exprimă o neliniște prea abstractă, ale cărei surse ori forme de manifestare sunt de o pluralitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Simțul auzului patologic, hiperbolizat la începutul narațiunii, nu mai este un argument al simplei crize nevrotice, întrucît zgomotul capătă materialitate, pare a fi perceput chiar de către polițiști care, diabolic (în viziunea torturatului personaj), amînă momentul adevărului doar pentru a prelungi agonia. Cuprins de exasperare, eroul cedează nervos, admițîndu-și crima și indicînd locul ascunderii cadavrului, loc malefic, stigmatizat de contracțiile "inimii destăinuitoare". Ceva deranjează la simplitatea și coerența raportului investigator prezentat. Privit cu atenție, el pare să se întemeieze pe cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Apoi, eroul pare mișcat pentru prima dată în viață de un ritual catolic, cu implicații transcendente. Este vorba despre reacceptarea credinței de către lordul Marchmain, în ultima clipă a vieții, după ce refuzase cu înverșunare toată existența, chiar și în săptămînile de agonie ce preced momentul, să se supună oricărui ritual catolic, de pregătire pentru moarte. Deși confuz, naratorul pare să distingă existența unei realități extrasenzoriale, la ale cărei semnale fusese opac anterior. Din punct de vedere strict narativ, epilogul povestirii "sacre și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
metodă de către Donna Tartt. Dilemele morale ale lui Richard Papen (complice fără voia lui la terifiantele întîmplări și, ultimativ, narator al lor, asemenea lui Horatio în Hamlet) reprezintă esența sofisticatei investi gații psihologice oferite de roman. Eroii parcurg, intens, traseele agoniei și extazului, fiind în permanență urmăriți de necesitatea asumării responsabilității propriilor acțiuni. Ideeea de bază însă rămîne aceea că, și cu atu-ul "perfecți unii", "crima" nu poate supraviețui în obscuritatea enigmei la nesfîrșit (în final, Henry se sinucide, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la spital pentru a-l opera pe atacator, Henry acceptă provocarea. Aparent din generozitate și deontologie medicală, dar, în subsidiar, deducem, în gestul chirurgului, satisfacția perversă de a-și lăsa agresorul în viață, pentru a-și trăi pînă la capăt agonia înfioarătoarei maladii. O victorie completă acum, ce-i redă lui Perowne statutul (pentru un moment disipat) de învingător perpetuu. De aceea, în el, McEwan ilustrează tipologia triumfătoare a celui adaptat perfect la regulile competiției, insensibil funciar la dramele mărunte ale
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
trupul, interdicția inegalității: "Marcarea pe corp, egală pentru toate corpurile, enunță: Nu vei dori nici puterea, nici supunerea." Și această Lege unică nu poate găsi alt suport decît un spațiu unic: corpul însuși 48." Dincolo de experiența unei mici lumi în agonie, descoperirea lui Pierre Clastres spune ceva despre ființele umane? Bazîndu-se mai ales pe mărturiile directe ale celor care au luat primii contact cu societățile indiene conchistadori, exploratori, misionari -, etnologul notează că ceea ce descoperă în vestigiile lumii Guayaki refuzul de a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cerebral pentru a simți uneori plăcere în fața durerii altor ființe vii. El consideră că strămoșii noștri vânători prezentau un astfel de sistem cerebral, încât orice act de vânătoare presupunea să facă un animal să sufere și să asiste la spectacolul agoniei sale: un vânător care avea un creier „căruia îi plăcea să vadă sângele” era avantajat, pentru că era trimis mai des la vânătoare decât ceilalți, a supraviețuit mai bine și ne-a transmis genele și caracteristicile sale cerebrale. Concluzie Categoria de
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
a cenzurii. Or, nu este așa: o rapidă răsfoire a câtorva romane românești din perioada 1965-75 (pentru a nu merge mai departe...) indică faptul că tema a continuat să înflorească și în ceaușism, estompată fiind așa cum era de așteptat de agonia romanului existențialist și de canonizarea compensativă a romanului social și de atitudine. Astfel, romanul Doamna străină, apariție ciudată, al lui Laurențiu Fulga (1968) reia tema îngemănării dintre sexual și thanatic în timpul războiului, "femeia în roșu" a cărei legendă circulă prin
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
letopisețele: de la Costin, ștafeta este preluată de Ion Neculce). După cum observă, cu onestitate bătrânească, N. Cartojan, "[v]remurile pe care Miron Costin ni le înfățișează, cu un rar talent de povestitor, reprezintă în istoria Moldovei panta de decădere, epoca de agonie a ultimelor rămășițe de autonomie" (1996: 265). Dan Horia Mazilu punctează, la rândul său, atmosfera de Dämmerung care amenința chiar și Polonia în care Costin își făcuse studiile: "Costin trăise mult timp într-o Polonie în care decăderea generală [...] crease
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
bucurie infernală și mustrându-l". Întreaga scenă dobândește, pe plan psihologic, valențele unui teribil viol vizual. În continuare, caracterul eminamente vizual al substantivelor însoțite de determinanți este augmentat, proporțional, de aglutinarea paratactică a enunțurilor: "Nenorocitul domn se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură; dinții îi scrâșneau și ochii săi sângerați se holbaseră; o sudoare înghețată, tristă a morții prevestitoare ieșea ca niște nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas, în sfârșit, își dete duhul în mâinile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]