KorAP: Find »[drukola/base=alerga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...689 >

17,219 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

să fac acum? Sigur, aș putea chema poliția, pompierii, chiar de la telefonul ăsta, dar cum să le explic, cum să justific faptul că eu, în fine, cum să mă amestec, eu, care nu am nici o legătură cu asta? Reîncep să alerg, dau ocol casei, apoi îmi reiau drumul. Îmi pare rău pentru Marjorie asta, dar dacă s-a băgat în asemenea încurcătură e probabil implicată în cine știe ce istorii, și dacă încerc s-o salvez, nimeni n-o să creadă că n-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de casa aceea pustie mă cheamă la telefon, căci știu de figura pe care i-am făcut-o lui Marjorie atunci, la mine acasă și mă șantajează... Mă trezesc aproape fără să-mi dau seama la intrarea în campus tot alergând, în trening și teniși; n-am trecut pe-acasă să mă schimb și să-mi iau cărțile, acum ce mă fac? Continui să alerg prin campus, întâlnesc fete care traversează pajiștea, sunt studentele care se-ndreaptă deja spre cursul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
și mă șantajează... Mă trezesc aproape fără să-mi dau seama la intrarea în campus tot alergând, în trening și teniși; n-am trecut pe-acasă să mă schimb și să-mi iau cărțile, acum ce mă fac? Continui să alerg prin campus, întâlnesc fete care traversează pajiștea, sunt studentele care se-ndreaptă deja spre cursul meu, mă privesc cu acel surâs ironic pe care nu-l pot suferi. O opresc pe Lorna Clifford fără a înceta să fac mișcările de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
acel surâs ironic pe care nu-l pot suferi. O opresc pe Lorna Clifford fără a înceta să fac mișcările de alergare, o întreb: — Stubbs e aici? Clifford clipește: — Marjorie? De două zile n-am văzut-o... De ce? Am plecat alergând. Ies din campus. O iau pe Grosvenor Avenue, apoi pe Cedar Street, Maple Road. Sunt complet lipsit de suflu, alerg numai pentru că nu simt pământul sub picioare, nici plămânii în piept. Uite Hillside Drive. 11, 15, 27, 51; slavă Domnului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de alergare, o întreb: — Stubbs e aici? Clifford clipește: — Marjorie? De două zile n-am văzut-o... De ce? Am plecat alergând. Ies din campus. O iau pe Grosvenor Avenue, apoi pe Cedar Street, Maple Road. Sunt complet lipsit de suflu, alerg numai pentru că nu simt pământul sub picioare, nici plămânii în piept. Uite Hillside Drive. 11, 15, 27, 51; slavă Domnului că numărarea merge repede, sărind atâtea numere. Uite numărul 115. Ușa e deschisă, urc scara, intru într-o cameră în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
sunt acasă, dar n-am să întârzii. Dacă ajungi înaintea mea, poți intra și mă poți aștepta. Cheia e sub preș. Un mod de viață simplu și dezinvolt, cheia sub preș, încredere în aproapele ei, probabil mai nimic de furat. Alergi la adresa pe care ți-a dat-o. Suni. Inutil. Cum te anunțase, nu e acasă. Găsești cheia. Intri în penumbra creată de storurile trase. O casă de fată tânără, singură, casa Ludmilei: locuiește singură. Asta vrei să verifici în primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cărțile în care toate misterele și angoasele sunt trecute printr-o gândire exactă și rece, fără umbre, cum e cea a unui jucător de șah. — Oricum, asta e povestea unuia care devine nervos când aude sunând telefonul. Într-o zi aleargă... — Nu-mi povesti mai departe. Ia cartea și citește-mi-o. — Nici eu n-am citit mai mult Ți-o aduc imediat Te ridici din pat, te duci s-o cauți în camera unde turnura bruscă a relației tale cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Flannery? Nu despre așa ceva e vorba! Vă înșelați! Firește, aș fi putut pune mai mult stil în mișcările mele, dar acum era prea târziu ca să mai repar greșeala: nu-mi rămâne decât să joc totul pe o carte; continuu să alerg după ea, în jurul biroului, proferând fraze a căror tâmpenie o recunosc, ca: — Poate crezi că sunt prea bătrân, dar... — E o neînțelegere, Mister Flannery, spune Ludmila și se oprește, punând între noi dicționarul universal Webster; eu aș putea foarte bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-mi spună același lucru: dar nu știu dacă e o eliberare sau o condamnare. De ce vin să mă caute tocmai pe mine, în clipa când mă simt înlănțuit de mine însumi, ca într-o închisoare? De cum a plecat Ludmila, am alergat la ochean să mă consolez uitându-mă la femeia de pe șezlong. Nu era acolo. M-a cuprins o bănuială: dacă e aceeași cu cea care a venit la mine? Poate ea e la originea tuturor problemelor mele. Poate e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cheag de sânge dintr-o rană. Atunci am hotărât să dechidem groapa și să deshumăm cadavrul. Dar Faustino nu era acolo, mormântul lui era gol. Din ziua aceea s-au născut multe legende: unii spun că l-au văzut noaptea, alergând prin munți, pe calul lui negru, veghind asupra somnului indienilor; alții spun că va reveni, călărind în fruntea coloanelor, numai în ziua când indienii vor coborî la câmpie... „Atunci el era! Eu l-am văzut!“ aș vrea să spun, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
înghițite într-o crăpătură: interstițiile se lărgesc, în curând, între mine și Franziska se va interpune o prăpastie, un abis! Sar de pe un mal pe altul, iar în jos nu se vede fundul, ci doar neantul care continuă la infinit; alerg pe bucăți de lume risipite în gol; lumea se fărâmițează... Cei din Secția D mă cheamă, fac gesturi disperate să mă întorc înapoi și să nu merg mai departe... Franziska! Iată, un ultim salt și sunt lângă tine! E aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

aflau două coșuri din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și o poiată. În spate, confecționată din tablă și înclinată periculos, era privata, dotată cu o ușă din scânduri și o sfoară cu care se lega aceasta. Copiii alergară și își îmbrățișară mama, apoi așteptară sfioși să fie prezentați străinei. Din interiorul întunecat al casei ieși bunica, îmbrăcată într-o rochie albă, uzată, și afișă un zâmbet știrb. Mma Tsbago își lăsă punga în casă și le spuse că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
copila s-a strecurat și a scurmat repede în nisip. Nu după mult timp a ajuns la bebeluș și l-a luat în brațe. Copilul avea nările pline de nisip, dar încă respira. Fetița a făcut stânga-mprejur și a alergat prin savană către drumul despre care știa că nu-i departe. Curând, o camionetă de la Departamentul Drumuri și Poduri trecu pe acolo. Șoferul încetini, apoi opri. Trebuie să fi fost uluit să vadă un copil mosarwa stând acolo cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
fi aceștia. În primul rând, nu te vei ocupa de clienții mari. Vei începe cu niște cazuri mărunte și, în timp, vei avansa. — Mi se pare rezonabil, zise Mma Makutsi. Mulțumesc, Mma. N-am de gând să mă apuc să alerg înainte de-a învăța să merg. Așa ne-au învățat la Colegiul de Secretariat din Botswana. Întâi învață lucrurile simple, abia apoi treci la cele complicate. Nu invers. — Iată o filozofie de bun-simț, replică Mma Ramotswe. Mulți tineri din ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
dubița albă și-l luă și pe băiețel cu ea. Domnul J.L.B. Matekoni împinse scaunul cu rotile al fetei în vechea lui camionetă și porni spre Zebra Drive, unde Mma Ramotswe și Puso îi așteptau deja. Băiatul era încântat și alergă să-și întâmpine sora. — E o casă foarte frumoasă, strigă el. Uite ce de copaci și pepeni avem. Camera mea e în spate. Domnul J.L.B. Matekoni se ținu deoparte în timp ce Mma Ramotswe le arătă copiilor casa. Tot ceea ce crezuse despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Doar s-a uitat la ea, iar apoi la mine. Pe urmă a luat-o la fugă, dar nu spre casă, ci în direcția opusă, spre savană. Carla mi-a strigat să mă duc după el, așa că m-am dus. Alerga repede, dar l-am prins din urmă și l-am apucat de umăr. M-a îmbrâncit și a fugit din nou. L-am urmat, trecând chiar și prin arbuștii țepoși care mă zgâriau pe mâini și pe picioare. Puteam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

-meu, ca toți intelectualii care-și explică viața prin traumele copilăriei. Ca să spun drept, după escapadele astea, mie a început să-mi placă să înec pui de mâță, căutam printre tufele de boz, pe sub lemne, îi scoteam de-acolo și alergam repede cu ei, în cămașă, să le fac vânt pe apă. De vreo două ori am făcut marinari și iepurii crescuți de el și n-am suflat o vorbă când a început să-i suduie pe netrebnicii care i-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
să scrie poezii pe cearșafuri și pe fețe de mese, poate chiar pe cămăși și chiloți, să le-atârne pe frânghii și pe acoperișul câtorva blocuri, să aducă dup-aia locatarii, să citească fiecare operele din uscătoarele lor. Or s-alerge înfășurați în cerșafuri și pânze din centru până-n Copou. Dar asta mai încolo, pentru că e nevoie de multă pregătire, trebuie gândit totul... - Aha... ăla... o fac pe cunoscătorul. Ei, da... da... - A luat acum vreo două luni și-un premiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
umbră straturilor de ridichi și de ceapă. A tot venit la poartă, „domnu’ Negru... domnu’ Negru, chiar nu vrei să m-asculți, chiar nu ți-e rușine de-o femeie bătrână, chiar vreți să mă băgați în pământ...”, țâfnea câinele, alergând de-a lungul sârmei... „se usucă toate și eu n-am putere”... până la urmă s-a enervat ăl bătrân, a luat toporișca din magazie, „hoo, îl tai, cu tine-n vârf, numa’ lasă-mă”, s-a urcat în nuc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mai aveam unul... ăsta a ieșit negata... Când n-am ce face și nici muște nu-s, să mă dedau îndeletnicirii bine-cunoscute, încerc în minte exerciții de vorbire rapidă. I-am invidiat întotdeauna pe agenții de bursă, cum naiba le-aleargă în halul ăsta limba-n gură? Eu nu reușesc, șase sași în șase saci și capra cu piatra ei cu tot, crăpa-i-ar de cap, au fost coșmarurile mele. Acum încerc să vorbesc repede, în șoaptă, pentru mine. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
bocanci grei, cu ținte, și făcea un zgomot de nu puteai pune geană pe geană, arunca pungi cu moare de varză în capul oamenilor, juca pocher cu Măria Sa, Cuzachi, dat jos de pe soclu, rămas însă cu șeaua lipită de fund, alerga gol-pușcă și cu tabloul lui Mao în brațe prin palatul Roznovanu, la oră de vârf. - Știi cine e? Dacă-ți spun, nici nu-ți vine să crezi! Îți dai seama?! zbârnâie cu excitarea unui client de cabine cu filmulețe deocheate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
stadion și-am leșinat că era prea cald și-am căzut de pe carul alegoric, era un glob care se deschidea ca o floare și de-acolo ieșeau baloane și noi trebuia să ne ținem de mâini și după aceea să alergăm repede-repede, să facem litere, întotdeauna mă duceam într-un T, deși eram în I, dar nu puteam să țin minte. A trecut o roată peste mine, m-am trezit la spital, îmi găurise un cui piciorul, a rămas semn, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
terminăm până ajunge nea Costache. Aștia au scurmat ca găina... - Ionele, n-au terminat ăia groapa, mamă! Du-te și sapă, că noi venim mai pe urmă cu taică-tău. Te înlocuiește altcineva la sicriu. - Părinte, părinte, stai mai încet... aleargă contabilul. - Ce-i? Nu mai avem mult, vreo două cădelnițări! - Părinte, n-au terminat bețivanii ăia groapa, n-avem unde să-l îngropăm pe Costache! - Ei, ’tu-le muma lor de puturoși, Doamne iartă-mă, gura mea... și eu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
vară, precum frunza cea verde pe care-o usucă toamna și-o spulberă vântul rece al iernii? E bine, încep să-mi vină în minte comparații din Psalmi. - Este ea altfel decât fumul, este ea altfel decât umbra după care aleargă fără odihnă cel fără de minte și caută s-o prindă în brațe? Fum și umbră sunt toate, visuri și părere... Preotul dă din cap, parc-a mai auzit ceva asemănător, demult, la seminar, prin anul al doilea. Țârcovnicul începe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de pe mine, mai rămâne loc și pe-alături. - Fum și părere sunt toate... mă opresc pentru efect. Umbre și tristețe... altă pauză. Câte se nasc toate pier, câte răsar toate mor, câte-nfloresc toate se scutură, norocul e nestatornic, degeaba alergi după el, n-are picioare și locului nu va sta niciodată, oricât ai încerca să-l oprești... propun un potpuriu. Asistența e emoționată, preotul mă binecuvântează, mă stropește cu busuiocul. Eu mă reculeg. - Nu degeaba vorbea Costache-al meu, săracul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]