2,235 matches
-
și de piciorușe goale, ce se jucau de dimineață până seară cu păpuși confecționate În casă, din tot felul de cârpe și chiar uniforme fără galoane cu care bărbații se Întorseseră de la război. În timp ce fetițele Își pierdeau vremea cu păpuși alintându-le În brațe, cei doi-trei băieți se jucau În cimitir de-a partizanii. Într-un fel, Mașa avu ceva mai mult noroc decât alte fete ce se născuseră În același an cu ea. Vecina lor de peste drum adusese pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la cine ne rugăm, mărturisi Mașa. - Măcar noi știm una și bună. Nu credem nici În Dumnezeu, nici În Satan. Și cu asta, basta. Nu avem glandă, nu avem nici credință. E simplu ca bună ziua, Înțelegi, Mașenca, Înțelegi!? Extraterestrul o alinta. Umbla cu sentimentalismele. Oare ce urmărea, de fapt? Voia oare s-o seducă? Mașei nu-i plăceau astfel de bărbați, care umblau cu lugu-lugu, până picai În plasa lor. Atunci schimbau foaia... - Înțeleg, spuse ea. De fapt, nu prea Înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
avu, cel puțin pe moment, darul să-l amuze. „Hei, Sophia, Sophia, multă bătaie de cap Îmi dai cu ifosele tale...“ Până atunci, Sophia nu Îi făcuse nici un fel de ifose, dar Ippolit nu găsi cuvântul potrivit ca s-o alinte, deși numai de alintat nu avea el chef. Înainte de-a ieși pe ușă, Subotin tocmai se bucurase În sinea lui că scăpase de „gheișă“. Bucuria i-a fost Însă scurtă... De data aceasta, fișicul de bancnote era ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
E bine să afle de la tine totul decât din altă parte, îl sfătuia Leontina. Va înțelege și nu se va supăra, ți-o spun eu. Mi-a demonstrat că este înțelegătoare,că văzându-mă întristat, m-a mângâiat, m-a alintat dovedindu-și firea iubitoare, încât parcă mi-a luat pentru un moment necazul cu mâna. Nu mă așteptam să se implice atât de mult și să mă trateze cu atâta blândețe. Cum poți să nu iubești o asemenea fată? —Vezi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
parcul copiilor. Acolo, se-așeză pe o bancă stingheră, într-un loc retras, copleșită de durere. Pe cât de bucuroasă fusese cu câteva momente mai înainte, pe atât de amărâtă era acum și lacrimile suferinței i se prelingeau pe obraji, parcă alintând-o. Se gândea. „Ce s-a întâmplat cu el? O fi fost bulversat de ce discutase cu Georgeta? Să-i vorbească pe tonul acela ridicat? Niciodată nu procedase așa. Să n-o iubească? Nu se poate! Ce va urma?”. Această întrebare
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
în fața lui Matei, observă trandafirii în vaza de pe măsuță. —Ioai! Ce splendizi sunt! Se duce și miroase.Tu i-ai adus? — Ca să începi dimineața frumos. — Și tu ești frumos, îi mângâie fața, apoi își lipește obrazul ei de al lui alintându-l. Atât de mult îmi place un obraz proaspăt bărbierit cum este al tău acum. Când eram acasă, la fel îl mângâiam pe tata după ce se bărbierea, că-mi plăcea să simt prospețimea pielii catifelate. Și obrajii tăi sunt catifelați
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Vor veni și elevii tăi să te viziteze. Au mai venit copii și colegi și m-am bucurat tare mult, dar m-am simțit nu știu cum să-ți spun, ca o handicapată. —Sst! i-a pus degetul pe gură, apoi a alintat-o și a sărutat-o. Cum poți să spui așa ceva, dragă Natalițo. Dacă toți bolnavii ar gândi ca tine, ce-ar fi? — Ei pot să meargă, eu nu. — Vei trece peste asta și va fi ca la început. Poate nici
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
totul baltă ca să vin să te văd și tu mă respingi. Inima asta a ta nu mă mai vrea, își plimbă mâna pe pieptul lui în dreptul inimii... Ascultându-i cuvintele pline de dragoste și simțindu i mângâierile cu care-l alinta, îi venea s-o sărute din creștet până-n tălpi, dar o ținea în șah ca săși prelungească plăcerea pe care o simțea fiind mângâiat. — Ce să fac ca să nu mai fii supărat? —Să te căsătorești cu mine imediat după doctorat
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Mai spune o dată, o strânge mai tare. —Soțul meu tandru. Atunci el de drag, îi mângâie toate formele corpului voluptuos pe sub cămășuța și așa sumară. Ea îl gâdilă, ajungându-se la o plăcută hârjoneală. Când se potolesc, Matei devine tandru, alintând-o, sărutându-i obrajii, umerii, sânii, determinând-o și pe ea la aceleași gesturi care culminează cu același fermecător moment al dragostei împărtășite pe care Matei îl prelungește și-l prelungește până când Cecilia se ridică strigând ca din gură de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
-și facă rochii pe măsură, speciale pentru gravide că nu mai încăpea în cele vechi. Matei era tot mai încântat că va deveni tătic și glumea cu ea spunându-i „balonaș”. O proteja nelăsând-o să ducă în mâini greutăți, alintând-o, îndemnând-o să se hrănească bine, să se odihnească pentru ca bebelușul să fie mare și frumos. Uneori din prea mare grijă era exagerat. Când se aflau, de pildă, la piață, el se încărca cu toate plasele. Stai! nici cele
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
-te las pe tine să hotărăști, că tu ai dus tot greul și i-ai purtat nouă luni de zile în burtica asta, acum s-a micșorat, o pipăie Matei. Am scăpat de a-mi spune „balonaș”. Eu te-am alintat, draga mea. Gândindu-se la mai multe nume de fete și băieți s-au hotărât ca pe fată s-o cheme Florina iar pe băiat Sorin. În ziua următoare, Matei a fost asaltat cu felicitări și cu invitația „ești bun
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
de var Între trup și ce-i afar'... Vezi? Ieșiși la un descîntec: Iarna ți-a mușcat din pântec... Ai pornit spre lunci și crâng, Dar porniși cu cornul stâng, Melc nătâng, Melc nătîng!" Iar când vrui să-l mai alint, Întinsei o mînă-amară De plâns mult... și dârdâind, Două coarne de argint Răsucit se fărâmară. Că e ciunt, nu m-am uitat... Ci, în punga lui de bale, Cu-nsutite griji, pe cale L-am purtat Legănat: Pungă mică de mătasă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
acum era singură, cu ea puteam discuta liber, despre orice. „Mama e acasă ?“, am întrebat-o. „Nu e, umblă haimana“, mi-a răspuns. M-am așezat pe un scaun, mă gândeam să continui discuția. „Păpușico“, i-am spus (așa o alintam câteodată), „a fost tanti Lilica pe aici ?“. „A fost adineauri, doar un pic, fiindcă a murit“, mi a spus ea. „și ce mai spunea ?“ „Ce să spună și ea, săraca... Întreba de tine.“ „Eu eram aici ?“, am întrebat-o. „Nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care trag la edec mormintele, Înțelenite cu prea mult fast pe creștetul celor din urbea lăsată capriciilor ― un menuet În sunetele căruia așteptăm deschiderea carnavalului, veseli că ne putem pîndi, printre versuri, unii pe alții. Doar aici mai pot să alint pielea cu care mă voi Îmbrăca În mormînt, unde mă va aștepta celălalt carnaval, alături de hîrjoana lacomă a cîinilor și-n praful stîrnit de gîlceava aripilor abia smulse din cuie. Tot braconînd prin textele sacre mă lovesc mereu de aceeași
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
AȘ VREA... În nopți de var-aș vrea să te alint Și să-ți sărut ca umbrele, făptura; La fel ca raza lunii de argint, Să-ți mângâi tandru, părul blond și gura; Cu mâini de neguri, trupul să-ți cuprind Când gândurile fi-vor călătoare, Luceafărul pe gene să-ți
A? VREA... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83745_a_85070]
-
soare - mai îndrăzneață - a spart coroana de frunziș a nucului din grădiniță și s-a furișat hoțește pe fereastra chiliei și, căzând pe vraful de cărți de pe masă, le-a prefăcut într-un bulgăre de aur! Jucăușul zefir al dimineții alintă cu gingășie frunzele nucului care se hârjonesc cu razele de soare...Totul este un joc îmbietor plin de farmec. Rămân un timp uitat de mine, urmărind feeria de pe măsuță...După o vreme, și alte raze de soare devin mai îndrăznețe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
pică frunza, Și-i galbenă ca tine, - Rămâi, și nu mai plânge, Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în zare - Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare... - Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică, Și spune-mi de ce-i toamnă Și frunza de ce pică... Scântei galbene Vom spune că toamna a venit... foarte trist - La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Însă m-a trezit un glas
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
o întreabă el contrariat. "Îți place ceva la mine?" întreabă cu teamă, dar și cu aerul că nu-i pasă ce răspuns îi va da. Atunci începe el să râdă în hohote. "De ce râzi?", spune Zinzin la fel de contrariată. "Acum te alinți", spune el stăpânindu-și cu greu pofta de râs. Sigur că mă alint", își zice Zinzin, vrând să convingă acea ființă fragilă ce sălășluiește în ea și care se teme de fiecare inflexiune a vocii lui, de fiecare gest. "Mi-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și cu aerul că nu-i pasă ce răspuns îi va da. Atunci începe el să râdă în hohote. "De ce râzi?", spune Zinzin la fel de contrariată. "Acum te alinți", spune el stăpânindu-și cu greu pofta de râs. Sigur că mă alint", își zice Zinzin, vrând să convingă acea ființă fragilă ce sălășluiește în ea și care se teme de fiecare inflexiune a vocii lui, de fiecare gest. "Mi-am pierdut complet mințile", își spune cu toată convingerea, în timp ce simte cum nerăbdarea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
absolvent de la horticultură nu-i poți pretinde să-și pună întrebări metafizice, dar filosoful pot datora foarte mult fizicianului și mai ales matematicianului, matematicianul sau fizicianul poate datora foarte mult filosofului, eu spun că și horticultorul poate gândi metafizic, se alintă mezinul, ținându-i prelegeri lui Zinzin, nu există nicio barieră în creierul horticultorului împotriva gândului filosofic, bariera este în creierul nostru al celor care credem că gândul filosofic aparține unei specii anume de oameni, sigur că cel care gândește filosofic
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
primele sulițe de foc ale soarelui. În câmpul de harbuji din bostănărie, ai să vezi, de la o vreme, cum un harbuz anume va crește cu un spor nemaipomenit. Când s-o alege, ai să-l cunoști și singur. Să-l alinți cu nume de femeie! Și să nu-l dai spre mâncare! Să nu-l dai nimănui, cu nici un chip, să nu-l dai, oricât s-ar ruga de tine. Auzi? Că în harbuzoaica asta, zace toată sămânța neamului harbuzesc!... Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și cu codul eticii și al echității socialiste Dar eu m-am temut să-i zic, că să nu mai bată câmpii, nici să nu mai facă prostii și păcate, cum îl îndeamnă Ucigă-l Crucea, ci i-am răspuns, alintându-l, că el nu-i vinovat de fapta sa, decât pe atâta: că nu se încrede pe deplin în colegii săi și în camaraderia noastră, care măcar că legământ nu am făcut, suntem unul pentru toți și toți pentru unul Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
văd și nici nu le pasă de puii rumen-aurii, în pielițe mătăsoase, ce le alunecau pe dinainte, pe pânza albă, cu canafuri albastre la poale, întinsă frumos, pe masă. Nici n-au dat răspuns de cuviință, când Trandafira s-a alintat, ca orice gospodină, ce așteaptă răsplata laudei, zicând precum că bucatele ei nu-s așa de deocheate... Nepăsarea lor stârni amărăciunea lui Vartolomei, care spuse, cu năduf: Ehehei, dacă ați fi nimerit, aici, nu peste multă vreme, de Sfinții Arhangheli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prin minte, Melanie îl asigură: Cu astea nu dormi două nopți la rând, fiindcă nu am să te las nici eu. Ochii ei albaștri, rotunzi și umezi, ca la ciută, i se alungiră într-o expresie de pisică. Ispititoare, ațâțată, alintându-se ca o felină, miorlăi: Motănel, vino aici! Haide să facem ca pisicuțele! Înainte de a se ivi zorii zilei și de a se auzi primele miorlăituri ale cotoilor vagabonzi, făcură ca pisicuțele, de câteva ori, Melanie părând să fie acaparată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
viermii cei neadormiți, până când lui îi veni să întrebe: Am simțit că, prima dată, de la genunchi în sus aveai un păr ca la blănița de pisică, zise el întrebător. Acum ești netedă peste tot, cu pielea ca mătasea. Melanie se alintă, întinzându-se printre perne, spunându-i mustrător: Erai așa de năvalnic, că n-am mai avut timp să mă epilez pe coapse. Vladimir o asigură: E destul de neobișnuit, dar pare ceva ce face să sporească adrenalina la bărbați. Presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]