5,281 matches
-
și management de mediu global. Principiul precauției este văzut, În parte, ca o modalitate de a echilibra balanța, dacă vreți, Între dezvoltarea comercială și conservarea mediului natural. Există totuși Încă o dimensiune a psihicului european, una la care am făcut aluzie de multe ori În capitolele anterioare, care Îi face pe europeni să sprijine mai mult principiul precauției decât pe americani și anume sentimentul lor că totul se află În relație”. Principiul precauției are rădăcini În ideea că fiecare experiment științific
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
fac parte Barbu Constantinescu, Th. D. Speranția, Petre Dulfu, A. Lupu-Antonescu. Profesorii și literații grupați în jurul revistei își propun difuzarea culturii („luminii”) în popor. În acest scop se preconiza realizarea unei literaturi pe înțelesul tuturor, și nu o „înaltă literatură” (aluzie la „Convorbiri literare”). „Literatura pentru toți” e însă înțeleasă în sensul confecționării unui hibrid literar, în care concluziile morale sunt scoase, cu totul exagerat, în evidență. Versuri și anecdote versificate dau Petre Dulfu și Th. D. Speranția. Au mai colaborat
LUMINA PENTRU TOŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287901_a_289230]
-
cele mai ușoare de a ironiza. Se critică nu fondul, nu moravurile politice sau sociale, ci mai ales limbajul, stilul gazetarilor; sunt relatate persiflant și anumite evenimente lipsite de interes public. Totuși, în unele dintre producțiile tipărite există în subtext aluzii politice. Câteodată se imită versificația populară, alteori se reproduc anecdote și texte umoristice din folclor. R.Z.
LUMEA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287889_a_289218]
-
Gavrilă/Iosif, este orb și se întoarce acasă după douăzeci de ani. Proiectată pe fundalul dur al regimului comunist, cartea construiește o parabolă despre memorie și scrierea istoriei, în care reflecția politică se vede adesea scurtcircuitată de diverse artificii postmoderne (aluzii livrești, puneri în abis, deschideri metatextuale). Ș. a mai publicat, în colaborare cu Viorel Mureșan, monografia Leonid Dimov (2000), care, deși suferă pe alocuri de un exces de poetizare, se remarcă prin exactitatea analizelor de text. SCRIERI: Călătoria de ucenic
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
în care trăise și care era amenințată de barbarii ce îi înconjuraseră din toate părțile pe romanii din Gallia. Sidonius se consideră ultima verigă a unei tradiții care urcă pînă la marii poeți din epoca lui Octavian Augustus și face aluzie la aceștia, comparîndu-se pe sine cu ei și pe protectorii săi cu Augustus și Mecena, prin toate trucurile retorice posibile, chiar dacă rezultatul e uneori plictisitor și grotesc. Oricum, atitudinea sa nu aduce nimic nou. Ca scriitor, Sidonius s-a bucurat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cristos, care face sacrificiul absolut (XI-XIII). Preceptele privind puritatea trebuie legate de absența păcatului, care trebuie să fie marca distinctivă a credincioșilor, purificați de Cristos (XIV-XVI). Cartea XVII e consacrată semnificației sărbătorilor, în special Paștilui. Opera, din care lipsește orice aluzie la polemica antinestoriană, a fost scrisă cu siguranță înainte de 429. E cunoscută și o traducere siriacă din secolul al VI-lea, inedită. Ca o continuare și o completare a operei precedente, Chiril a compus, cu siguranță, la puțin timp, Glaphyra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cuprinzînd 156 de omilii, destul de servilă, efectuată în secolul al VI-lea sau al VII-lea. Polemica explicită cu Nestorie impune anul 429 ca terminus post quem, poate chiar 430 dacă, așa cum a propus A. Rücker, omilia 63 conține o aluzie la cele douăsprezece anatematisme ale lui Chiril. Mai ales în catenarii se găsesc fragmente din comentarii la Epistola către Romani, la 1 și 2 către Corinteni, la Epistola către Evrei. Cu referire la ultima epistolă avem și fragmente latine, armene
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
compusă la Constantinopol la începutul secolului al VI-lea, în cercuri de orientare calcedoniană, însă legate de tradiția cristologică antiohiană, cum era mănăstirea Acemetilor. Invers, L. Scipioni, deși recunoaște că cele două scrieri sînt inițial, independente, neagă faptul că unica aluzie din dialog la un singur ipostas ar fi neapărat calcedoniană și propune ca ambele scrieri să-i fie atribuite lui Nestorie; acesta, după ce a fost nevoit să părăsească Antiohia și să plece în Egipt, ar fi vrut să compună un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acțiunea se desfășoară la Alexandria) sînt atenianul Teofrast, alexandrinul Egipt și siriacul Euxiteu. Egipt nu face altceva decît să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfîrșit, este acceptat și de Teofrast. Bogat în citate și în aluzii la literatura clasică, dialogul apără doctrina facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfîrșitului lumii și a învierii trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
exista). Dacă raportăm această concepție la doctrina ierarhiei, rezultă că gradele superioare ale ierarhiei conțin, prin definiție, mai puțin rău decît cele inferioare. Autorul menționează în repetate rînduri alte opere scrise de el, care ar trebui plasate, judecînd după jocul aluziilor, în parte înaintea tuturor tratatelor care s-au păstrat, iar în parte între ele (însă datele nu sînt întotdeuna clare). Primele ar fi: Mici lucrări teologice (Theologikai hypotypôseis); Despre proprietățile și ordinele îngerilor; Despre suflet; Despre dreapta judecată a lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Dumnezeu. între Numele divine și Teologia mistică s-ar situa Teologia simbolică; între Teologia mistică și Ierarhia cerească, Imnurile divine, între Ierarhia cerească și Ierarhia bisericească, tratatul Despre cele inteligibile și cele sensibile. Trimiterile la aceste scrieri conțin și aluzii la conținutul lor. Părerile cercetătorilor nu concordă în această privință, dar e greu să ne închipuim că acest important grup de tratate s-a pierdut în întregime, în timp ce operele celelalte constituie o tradiție unitară, transmisă dintotdeauna ca un corpus compact
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Proclus. S-a demonstrat că și anumite elemente din caracterizarea lui Hieroteos corespund cu trăsăturile lui Proclus, așa cum le știm din biografia compusă de discipolul său Marinos. Se pare că autorul, descriindu-l pe Hieroteos, a vrut să facă o aluzie chiar la Proclus, ceea ce ar fi de înțeles dacă ar fi fost într-adevăr elevul acestuia la Atena. în plus, trebuie să fi fost de origine siriacă, pentru că hirotonirea episcopală descrisă de el e apropiată de liturghia siriacă. Cunoaștem numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru școala sa de drept; aici studiaseră și retori ca Zaharia Scolasticul sau Sever de Antiohia. Viața lui Sever, scrisă chiar de prietenul lui Sever, Zaharia, ne prezintă intensa activitate intelectuală de la Berit, centrată pe cultura păgînă și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgînă se pot încă surprinde în opera lui Roman. Roman a fost un predicator care s-a servit de inspirația poetică pentru a da formă cuvîntului său, dar aceasta nu înseamnă că această inspirație ar fi fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Atunci cînd a fost prezentată împăratului însoțită de dedicație, opera se întindea pînă în 439, pentru că în acel an a fost scrisă dedicația, în timp ce în versiunea ajunsă pînă la noi istoria se oprește în 414, cu toate că în cursul povestirii apar aluzii la evenimente ulterioare acelui an, cum sînt urcarea pe tron a lui Valentinian al III-lea, împăratul din Occident, în 425, și aducerea unor relicve la Constantinopol în vremea patriarhului Proclus, adică între 434 și 446. De două ori, Sozomen
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
excesiva generalizare, mascînd nuanța specifică din expresii precum "nu-i a bine", "menește a bine", "menește a rău" etc. nu era, în acel moment, și rodul unei prudențe sau al unei cenzuri ideologice care să fi condus la eliminarea oricărei aluzii la superstiții... Construcțiile în cauză aparțin în cea mai mare parte registrului popular, colocvial. Larga pătrundere în scris, mai ales în jurnalism, a acestui registru oferă în prezent noi atestări - poate surprinzătoare - ale vitalității prepoziției a în îmbinările care exprimă
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
Cea mai bună strategie a educatorului este de a menține o implicare grujulie și spontană. g) Eliminarea pedepsei pentru eșecurile elevului pornește de la ideea că pedeapsa e un obstacol În calea succesului, ea ducând la stabilizarea valorică a eșecului. Orice aluzie critică la adresa elevului respectiv Îl poate face pe acesta să se simtă singur și neputincios. Mustrarea elevului cu tulburări de comportament nu echivalează cu responsabilitatea, ci mai mult cu Întărirea profilului de victimizare. Este mult mai indicată concentrarea pe consecințele
EDUCAȚIA INCLUZIVĂ ŞI PROBLEMATICA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Dorina COCARI, Mirela FĂRCANE () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2178]
-
întregit echipajul navei. Nimic despre insuficientele aparate de radio-emisie. Nimic despre exersarea manevrelor în caz de catastrofă: "Închideți școtele!" Bineînțeles că a lăudat peste măsură amenajarea prevăzătoare a unui punct de nașteri, dar ce l-a împiedicat să facă orice aluzie la starea de gravidă a bunicii lui, care tocmai stătea să nască? Și nici un cuvânt despre cele zece bărci de salvare lipsă, care fuseseră transferate pentru fumizarea portului în timpul atacurilor aeriene și fuseseră înlocuite cu bărci cu vâsle cu o
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
corpuri povestea „ființei romanești” ori, în filigran, povestea evreității în spațiul românesc și european, romanul fiind afiliat Metamorfozei lui Franz Kafka ori „pasajelor letale” din Jens Peter Jacobsen și Rainer Maria Rilke. Referințe oculte, o onomastică aproape transparentă, cohorte de aluzii la mai-marii zilei din dictatura ceaușistă, exerciții de dexteritate fabulatorie, drame singulare cu valoare de destin etnic, nu fără un pigment ludic, toate acestea nu pot ascunde „fenomenologia letalului”. Cum remarca Ion Vartic, prozatoarea „devine un anatomopatolog îndurerat și patetic
LARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287748_a_289077]
-
căci neodihna îi apare ca unica șansă de a fugi de moarte. În paralel, trăiește continuu starea ingenuă a uimirii („mirare mi-e setea”, Cântec pentru mirare), repudiază ceața, umbra, înghețul, opacul. Îmbinând melancolia cu dramatismul și apelând la discrete aluzii biblice și trimiteri spre folclor, versurile vădesc siguranță. Cărțile următoare, Munții (1978) și Locul unde aștepți (1983), se mențin pe același coordonate, dar aduc teme, elemente și nuanțe noi. E cazul mai ales în Locul unde aștepți, în care pulsațiile încordate
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
și mai ales Dan. 8). Antiochos este reprezentat însă de un corn cu totul deosebit, cel mai mic dintre toate, a cărui semnificație nu este nici puterea, nici măreția, ci aroganța. „El smulge din rădăcină alte trei coarne” constituie o aluzie la expedițiile împotriva Egiptului, Armeniei și Persiei; faptul că are ochi ca de om, iar din gura sa ies enormități (:γ (ς8∀) arată că este vorba de o ființă umană. Acest portret simbolic al lui Antiochos al IV‑lea devine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
toate, autorul îi pune în gardă pe membrii comunității creștine din Tesalonic, recomandându‑le să nu‑și „piardă cugetul”, să nu se „înspăimânte” de vreun „duh” oarecare, de vreun „cuvânt” sau de vreo „scrisoare” care i s‑ar atribui lui (aluzie la 1Tes. 5,1‑3) și care ar pretinde că „Ziua Domnului” (≡ ≡:ΞΔ∀ ϑ≅¬ 6ΛΔ∴≅Λ) a venit deja (ƒ<ΞΦϑ06γ<). Expresia greacă (LXX) ≡ ≡:ΞΔ∀ ϑ≅¬ 6ΛΔ∴≅Λ este un calc al expresiei ebraice yôm YHWH („ziua lui YHWH”). În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
interpretare. Primul se încadrează în registrul critico‑istoric. Din perspectiva acestei interpretări termenii ar face referire la anumite personaje sau realități contemporane lui Pseudo‑Pavel. Participiul neutru („ce îl oprește”) ar fi, cum s‑a spus de multe ori, o aluzie la Imperiul Roman, dat fiind faptul că versetul următor se referă la împăratul roman. Pentru această interpretare optează, de exemplu, în zilele noastre, F. Sbaffoni. Alți exegeți au propus pentru participiul masculin ® 6∀ϑΞΠΤ< chiar persoana apostolului Pavel (O. Cullmann
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
versetul următor se referă la împăratul roman. Pentru această interpretare optează, de exemplu, în zilele noastre, F. Sbaffoni. Alți exegeți au propus pentru participiul masculin ® 6∀ϑΞΠΤ< chiar persoana apostolului Pavel (O. Cullmann). Potrivit acestei interpretări, neutrul ar constitui o aluzie la misiunea apostolului de creștinare a tuturor neamurilor (a se vedea Mc. 13,10). Acest tip de decodare a dat naștere și multor soluții extravagante. Amintim aici, cu titlu anecdotic, încercarea lui L. Kreyer, din 1887, de a demonstra că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apă din cer peste regatul Iudeii. În al treilea rând, martorii „putere au peste ape ca să le schimbe în sânge și să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi” (11,6). Această ultimă caracteristică supraomenească este o aluzie la figura lui Moise. Aceleași puteri acordate conducătorului poporului evreu la ieșirea din Egipt - prefacerea apei în sânge (Ex. 7,17‑19) și abaterea celor zece plăgi asupra dușmanilor - vor fi acordate, în contextul eshatologic, celor doi martori. Există, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4,6; 2In. 7). În același timp, el se manifestă cu o violență extraordinară, din pricina alungării sale din cer. Episodul luptei dintre oștirea lui Mihail, pe de o parte, și cea a lui Satan, pe de altă parte, este o aluzie la Cartea Jubileelor 10. În Apocalipsă, diavolul nu este aruncat în adâncul pământului, așa cum se întâmplă în Cartea Jubileelor, ci pe pământ unde, pentru câtva timp, mai exact până la a doua venire a lui Cristos, el se dezlănțuie, persecutându‑i
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]