2,758 matches
-
să dea mai Încet? a Întrebat mătușa Feride. Stătea În fața camerei fetelor cu ochii la clanță. — Of, lasă-le În pace! a strigat mătușa Zeliha de pe canapeaua pe care se prăbușise. Sunt un pic amețite și când ești un pic amețit asculți muzică la maxim. Ca să-și impună punctul de vedere a strigat apoi: — LA MAXIM! — Amețite! a urlat bunica Gülsüm. Ia seama, de ce sunt amețite? Nu e de-ajuns că faci tot timpul familia asta de rușine? Uită-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de pe canapeaua pe care se prăbușise. Sunt un pic amețite și când ești un pic amețit asculți muzică la maxim. Ca să-și impună punctul de vedere a strigat apoi: — LA MAXIM! — Amețite! a urlat bunica Gülsüm. Ia seama, de ce sunt amețite? Nu e de-ajuns că faci tot timpul familia asta de rușine? Uită-te la fusta aia de pe tine. Până și prosoapele de bucătărie sunt mai lungi decât fustele tale! Ești o mamă singură, o femeie divorțată. Ascultă-mă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
-l tandru de familia lui cu păr negru și de trecutul lui Întunecat. Se sprijinea de el cu trupul ei moale și cald. — Rose, iubito. Trebuie să ne Întoarcem. Hai să luăm avionul spre casă mâine. — Ești nebun? Sunt Încă amețită din cauza diferenței de fus orar, i-a răspuns Rose căscând și Întinzându-și picioarele umflate. Purta o cămașă de noapte din satin cu broderii pe care o cumpărase chiar În ziua aia de la Grand Bazaar și părea palidă și obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu se puteau imagina... Ted continuă să vorbească, glasul său răsunând În Întunecimea ca de peșteră. Dar Norman Îi simți emoția În voce. „Ted vorbește ca să-și alunge frica“, Își spuse el. Pătrunseră mai adânc În interiorul navei. Norman se simțea amețit știindu-se În Întuneric, la o Înălțime așa de mare. Ajunseră la o Încrucișare de pasarele. Vederea le era Îngreunată de toate acele țevi și lonjeroane care alcătuiau o veritabilă pădure metalică. — Încotro? Barnes Își consultă busola. — La dreapta. Urmară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se răsuci și Norman o văzu pe Beth trăgându-i seringa din umăr, cu o picătură de sânge În vârful acului. Ce faceți? strigă Harry, dar deja privirea Îi devenise sticloasă și absentă. La impactul următor, se Împletici și căzu amețit În genunchi. — Nu! mai spuse el Încet. Nu... Apoi se prăbuși cu fața pe covor. Imediat, scrâșnetul metalului Încetă, odată cu alarma. Totul deveni terifiant de liniștit, cu excepția gâlgâitului ușor al apei, care se auzea de undeva din interiorul habitatului. Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pat“, Își aminti. N-avea oare fiecare pat din habitat câte un tub de oxigen, pentru urgențe? Dădu peste canapeaua pe care dormise Beth și pipăi peretele În zona În care ar fi trebuit să se afle oxigenul. Era din ce În ce mai amețit. Nu mai putea gândi cu claritate. Nici urmă de oxigen. Apoi realiză că acela nu era un pat normal. Nu era destinat somnului. Așa că n-avea cum să fie oxigen aici. La dracu’! Deodată mâinile sale atinseră un cilindru metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
versuri, Orient, pardon! în comparație cu care poezia celei mai tinere generații pare bătrânicioasă. Întrebarea definește, adică încheie, petrece laolaltă mai multe incertitudini, născând și oferind un răspuns. Răspunsul poate să mintă. Întrebarea, niciodată. Cel mult, ea derutează, umbrește, tulbură, chinuie și amețește. Sigur, un răspuns poate să lămurească, să lumineze, să liniștească, să aline ori să elibereze. Și totuși: de ce limbajul comun a impus expresia "ros de îndoieli", uitând că răspunsurile pot face, la fel de bine, același rău? Ambele pot împovăra și elibera
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
cerdac, cu abator și pipi pe pereții străzilor mărginașe ale centrului, pi șentru, cu sărbători luminate de Paște și cu denii, și cu atâtea altele care mă făceau fericit. Un univers suficient sieși, fabulos, înstelat, în care iasomia și salcâmii amețeau universul. Dar pe atunci nu-mi dădeam seama de asta. Micile minuni ale lumii se depozitau în mine, receptacul deschis, inocent. Cu timpul cred că lumea aceea m-a ajuns din urmă când am părăsit-o, sau când ea m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
în gât. L-am izbit într-un colț, unde era un cuier. I-am tras vreo trei, patru capete în gură. De a căzut pe un scaun. I-am mai dat două duzini de pumni în gură, de l-am amețit de tot. El dădea aiurea din mâini. Apoi am chemat conducerea să-l ia naibii de acolo. Au venit Dan Fruntelată și Mihai Ungheanu, și l-au cărat. Gata, Cezare, liniștește-te! Îl luăm noi, gata, ziceau ei. L-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
văi colțuri știrbite de stânci. Urme de urși lupi flămânzi populând văgăuni. Punți peste ele brazi răsturanați nord de furtuni. Lumini și umbre culori răsfrânte în aprigi priviri. Loc de cântec și dor ascunziș de haiduci destăinuite iubiri. Aer pur amețind înălțimile Ape reci cristalin înfiorând adâncimile. Răcoritoare adieri de legendă în câte-or fi zările. Numele tău arboros străjuind depărtările. Tragic destin blestemat incontinuu să îndure Detrunchierea Nesfârșit de cruntă și dureroasă secure. DOMNUL VAMEȘ DIALOGÂND CU POETUL Ca de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
ca prin vis, nu mai știam din ce direcție ar fi putut să vină și cine ar fi putut să o pronunțe. Un ropot de aplauze salutară apariția unui nou invitat la acel garden party improvizat. eram însă deja ușor amețit de vin și n-am reușit să-mi dau seama cine putea fi acea persoană, după toate aparențele extrem de competentă în ce privește arta de a prepara grătar, pentru că începu să le explice tuturor ce trebuia făcut astfel încît un barbecue să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dat cu ochii de-un gabor și m-am Întors; p-ormă am luat-o razna pă niște coclauri care sunt o rușine că Încă mai ie În capitală; io sufeream ca argentinean - dumicatu cui le-a făcut! - și mă amețise niște dulăi, că, numai ce să lătrase unu, la toți le cășunase să mă surzească primprejur, că mahalalele din Vest nu ie sigure pentru jupâni și nu are pază dă nici o culoare. M-am liniștit pă loc, fincă am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am simțit, În fața acestei indezirabile mașinării, că-mi pierdeam comuniunea cu propriul meu public. — În locul tău, eu m-aș lăsa de mașinării și comuniuni. Am citit știrucile lui Molinari. Băiatul are pana zglobie, dar atâta literatură și atâtea portrete te amețesc până la urmă. De ce nu-mi povestești totul, așa cum Îți vine, fără nici un soi de artă? Mie-mi place să mi se vorbească pe șleau. — De acord. Bașca, pot să vă fac o plăcere. Limpezimea e privilegiul latinilor. Dar Îmi veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să fac posibelă Încurcătura. Pă 6 mai, nu mai știu la ce oră, zorii au dat peste o havană națională dân pănuși dă porumb, la decât câțiva centimetri dă călimara lu Zarlenga cu Napaleonu. Ăsta, că știe doar să-și amețească clientu, vrea să convingă un cerșetor serios, care ie mâna dreaptă la Societatea Primele Valuri dă Frig și care Azilu Unzué ar fi vrut să conteze la zi dă sărbătoare pă el, că hanu iera solid și pă cai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Preambulu la Constituție. Am cântat numele la străzile dântre Balcarce și bulevardul La Plata, și dântre Rivadavia și Caseros. După aia am virat-o la nord și le-am intonat p-alea dântre Santa Fe și Triunvirato. Dân fericire, am amețit lângă Costa Rica, care mi-a lăsat ceva vreme, și-așa am ajuns pă juma la nouă neața. Poate că chiar atunci mi-a fredonat la cord un sfânt binecuvântat și-am Început să mă rog. M-a inundat o prospețime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am dus acolo ca peștele, umplat cu răvașe până-n gât. Sau mă lăsa pe mandea mintea, sau să lățise pogon șandramaua: scările dă acces Îl făcea maiestos și p-ăl mai vai dă mama lui, ușile dă să-nvârt Îl amețea și iera gata-gata să-l pună la podea să strângă pachetile; ceru liber, opera lu Le Parc, dădea amețeli și chiar frica să nu cazi În sus; dușameaua iera oglindă dă marmolina, care mi te arăta foarte clar, cu hibe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dă la Zoologică, un călător care tomna picase dă la Remedios, un cuoco negru de la Popolare etcetera - a ajunsără să-mi zică, pă separatelea, că nu văzuse În veața lor cutie poștală cu gură și că să nu mă las amețit d-așa fabule. Cutia poștală argentineană, au repetat, ie o erecție sigură, masivă, una și fără cavitate. A tret să accept chestia. Am priceput că noile generații - domnu cu bivolii, poștașu - au văzut În mine un Învechit d-ăia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu vine nimeni. Iar hotelul devine atunci tractir. Știți ce-i aia tractir?" Nu știa, dar n-avea chef să asculte explicațiile orientale ale stăpînului. Îl lovise în față un aer vechi, cu miros stătut, nu era grețos, dar te amețea și te făcea să moțăi pe picioare. "Vreau o cameră. Mi s-a spus de la București că la dumneavoastră e foarte curat", încercă să-i cîștige bunăvoința. Ali Mehmet mormăi ceva, nu puteai decît să bănuiești că i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Era prea gras pentru asta, da, da, prea gras ca să poată urî." Leonard Bîlbîie se simți foarte neplăcut, prințul vorbea iarăși ca pe vremuri, cînd se afla în Vladia, cu o morgă și o știință a zicerii care te putea ameți, vrăji, cuceri, iar dacă nu te lăsai, dintr-o dată te simțeai mic și rău, ca un cîine de maidan. Întîlnirea lor din această seară nu merita, cel puțin pentru el, nici un resentiment. "Dar dumneavoastră, prințe, ați cunoscut pe cineva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a trecut doar de atîtea ori pe sub fereastra de unde stăpînește aerul de deasupra așezării, s-a oprit iarăși în dreptul geamului, cu mîinile la spate, ca orice militar care gîndește. Trebuia să le spună ceva care să-i bucure, să-i amețească, dar care să nu însemne în fapt mare lucru. S-a întors brusc, iluminat parcă. Atunci cînd voia putea fi impresionant. "Domnilor, vă luați o povară grea, foarte grea pe umeri! E un plan măreț și aproape imposibil de realizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să ne anunțe când vine inginerul, căci blondul care ne angajase era inginer, și să începem lucrul. Dar el veni curând... Stăteam toată ziua de vorbă cu acest coleg despre filosofi pe care îi citisem sau nu-i citisem, ne amețeam pronunțând cuvinte mari și gânduri incoerente, ore întregi, plimbîndu-ne prin sat (comuna era întinsă, avea chiar edificii impunătoare) și pe câmp, prin cimitir și ulițe cu pomi încărcați cu fructe... Voltaire... Da, Voltaire... Fichte... A, Fichte... Leibniz... Fenelon, da, educația
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
bă, cîte-o chestie d-aia? Cum să nu, dar până atuncea bere. Bineînțeles, zise chelnerul și curând se întoarse și ne așeză înainte halbe și încă pe-atîtea de rezervă. Le apucarăm de toartă, ciocnirăm și le golirăm pe jumătate. Eu ameții imediat. Ceilalți răsfoiau broșura poetului comunist de la statistică în timp ce grasul îi privea batjocoritor, dar cu afecțiune. - Mi-a spus că trebuie să scrieți despre ea, zise el. - O să dam o notă, răspunse Geo Dumitrescu preocupat, rece, fără ironie, deși ironia
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pe-aici, mi-a arătat el o ușă mică, duce în tipografie și acolo e un birou al corectorilor... Am coborât și am intrat în sala linotipurilor. Zumzetul mașinilor și mirosul de plumb topit mi-erau familiare, totuși m-au amețit. În sfârșit, gândeam, eram angajat de astă dată în mod sigur, căci nu era nici o îndoială, Geo Dumitrescu i-a prevenit pe șefii acestui ziar că nu cunosc meseria de corector și dacă totuși mă angajează însemna că se va
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Auzi! Cum să nu! Pe urmă ne-a adus coniac și ne-au prins zorile. De o rară discreție, Orleanu nu mi-a spus nimic de proiectele sale literare, deși mă așteptam, ce nu era ca genialul Mitică!, să ne amețim amândoi cu vorbe și pahare reînnoite. Deși am stat mult, am băut și am vorbit puțin... Despre colegii noștri, ciudatul domn Ecovescu, cu care el, Orleanu, ducea un duel de prioritate, când pe față când înăbușit de autoritatea lui Grigorescu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
creatorului ei ca și în cazul lui Kuraghin, când doar războiul îi taie picioarele... Dubla natură a eroilor tolstoieni, prinși între instincte și în același timp detașare fatalistă de ele, mi se părea o sfâșiere a naturii umane care mă amețea și în același timp mă revolta. Homeric, cu forța cataclismului, simțeam că țâșnise din firea omului acel te omor și penibilă experiența morală alături de Platon Karataev. Teren al acestei dedublări aflam că a fost însuși Tostoi, care în clipa când
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]