9,963 matches
-
se gândea, se convingea tot mai mult de veri dicitatea raționamentului său. Nu era vorba de nici un blestem al Muntelui Rău, nici un zeu, antic ori modern nu se uita la muritorii ce ajungeau acolo. Era doar o superstiție care îi apăsa pe localnici, nimic mai mult. În ceea ce-l privea pe Cristi, acel al șaselea simț al său, îl pusese în gardă. Însă, nereușind să-l surprindă pe urmăritor și ținând cont și de presupunerea lui că atentatorul se ascundea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asupra lui izbindu-l năprasnic în stomac. Icni scurt și, dintr-o dată nu mai avu aer. Nici nu-și dădu seama când se prăvăli secerat din picioare. Acum se zvârcolea la pământ încercând zadarnic să inspire. O forță nevăzută îi apăsa coșul pieptului, strivindu-l. Ochii stăteau să-i iasă din orbite în timp ce din gură scotea numai niște horcăituri. Auzi un pocnet sec atunci când coastele i se frânseră și simți un val cald de sânge urcându-i în sus pe gâtlejul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fapt, spuse el lăsându-se într-un genunchi și examinând tulpinițele, par a fi rupte foarte recent. Se ridică și se apropie de adâncitura din centru. Aici, terenul era în continuare acoperit cu frunze uscate. Părea că o greutate enormă apăsase pe ele, formând groapa aceea. Nu era prea adâncă, abia o jumătate de palmă față de nivelul restului terenului. Îi dădu ocol și apoi se aplecă dintr-o dată, cercetând cu toată atenția locul. Iată aici ceva interesant! exclamă el entuziasmat. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scoată la lumina zilei. Spuneai că știi tu ceva despre vâlve și te cred, dar numai ce ai citit în cărți despre ele. N-ai fost niciodată în subteran ca să simți cu adevărat ce înseamnă puterea muntelui și cum te apasă acolo adâncul. Fiece baie are tainele ei și primejdia pândește din toate părțile. Muntele are și el un suflet, trăiește și îl doare ori de câte ori cineva îi scormonește în măruntaie. Vâlvele sunt sufletul muntelui, există aievea și nu de puține ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
al țigărilor lui proaste. De data aceasta nu-l mai îmbiase pe inspector să se servească din pachetul lui. Lângă el se adunase o grămăjoară de chiștoace stinse, inspectorul numărase deja douăsprezece țigări fumate de bătrân. Toma își ținea tălpile apăsate pe pământ, așteptând febril să simtă tremurul ușor care preceda ieșirea bestiei din bârlog. În fiecare seară va trebui să venim aici? întrebase Cristian la un moment dat. Numai dacă vrem să ținem vâlva sub control, îi răspun sese bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
când îl protejase noaptea trecută? Ridicase toiagul deasupra capului și numai așa bestia nu reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era deasupra vâlvei și nu putea să o alunge de acolo. Bestia părea că frământă trupul moșneagului, apăsându-i cu forță abdomenul și coșul pieptului. Îi vedea fața deformată într-o grimasă de durere și gura larg căscată în încercarea de a trage aer în piept. Nu mai era timp de pierdut, lovi cu sete de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajunsese prea târziu. Îngenunche alături de el și își lipi urechea de pieptul bătrânului. Sângele îi pulsa zgomotos în timpane, așa că îi era imposibil să audă bătăile inimii acestuia. Încercă să-l ajute să respire, trăgându-i mâinile în lateral și apăsându-i-le apoi pe piept. După câteva minute, în care repetă aceste mișcări, bătrânul gemu și trase adânc aer în plămâni. Ochii îi avea încă închiși dar, în sfârșit, respira. Bucuros că reușise să-l readucă în simțiri, inspectorul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pe mâinile lui Cristian era nitroglicerină, o substanță extrem de instabilă care putea sări în aer, la cel mai mic șoc. Cu mișcări foarte ușoare, inspectorul își scoase din buzunar batista. Încet, evitând orice mișcare bruscă, o desfăcu după care își apăsă palmele pe ea, absorbind în pânză substanța uleioasă. Făcu câțiva pași mai departe de cutia de lemn și lăsă apoi batista să cadă pe jos. Ce faci? strigă Calistrat sărind speriat într-o parte și aruncându-se la pământ, acoperindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de după colțul casei. Urcaseră treptele pridvorului și își dădu seama că totuși ceva nu era ca de obicei. Spre deosebire de alte dăți, ușa casei era închisă. Pregetase un moment, ca și cum nu îndrăznea să intre, dar apoi trase aer în piept și apăsă pe mâner. În tinda întunecoasă domnea un aer închis de casă nelocuită. Nu mirosea urât, dimpotrivă, se simțea o aromă slabă de busuioc, amestecată cu o urmă de scorțișoară. Înaintaseră apoi spre camera unde Calistrat obișnuia să stea. Și acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trebui să se grăbească nu se putea împiedica să facă aceasta. Se simțea stingherit și chiar puțin dator față de Calistrat. În sfârșit, se declară mulțumit. Lăsă lopata deoparte și luă cazmaua de pe mal. Introduse vârful de metal sub capac și apăsă ușor. Nu se întâmplă nimic, capacul rămânea nemișcat. Apăsă mai cu putere, lăsându-se cu toată greutatea pe coada cazmalei. În liniștea nopții, cuiele care ieșeau din lemnul sicriului scârțâiră lugubru. Pe mal, Ileana tresări, privindu-l speriată. Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
facă aceasta. Se simțea stingherit și chiar puțin dator față de Calistrat. În sfârșit, se declară mulțumit. Lăsă lopata deoparte și luă cazmaua de pe mal. Introduse vârful de metal sub capac și apăsă ușor. Nu se întâmplă nimic, capacul rămânea nemișcat. Apăsă mai cu putere, lăsându-se cu toată greutatea pe coada cazmalei. În liniștea nopții, cuiele care ieșeau din lemnul sicriului scârțâiră lugubru. Pe mal, Ileana tresări, privindu-l speriată. Nu trebuie să te uiți, îi spuse Cristian. Dădu capacul deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
perna din sicriu și își lăsă mâna dreaptă pe fruntea sa, rămânând așa un moment. Acoperi apoi trupul cu pânza albă și puse capacul deasupra. Nu putea să bată cuiele la loc, ar fi făcut prea mult zgomot, așa încât îl apăsă numai cu putere. Își făcu vânt și ieși din groapă. Ileana îl privea nerăbdătoare. Fără să răspundă întrebării ei nerostite, Cristian începu să arunce pământul peste sicriu. 25 Ai pronunțat vreo sumă și eu am spus că e prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vorba. Își strivi o înjurătură printre dinți și se întoarse spre șofer: Întoarce, imediat! ordonă el. Căută tasta de apelare rapidă a numărului șefului convoiului din urma sa. Din cauza surescitării degetele îi tremurau și trebui să se concentreze ca să nu apese greșit. Dură o eternitate până ce legătura se formă și apoi sunetul de apel răsună mult în receptor. Cât timp vorbise la telefon cu necunoscutul, trecuseră de culmea dealului. Aici drumul era ceva mai bun și mașina prinsese viteză. Coborâseră destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ceilalți se folosesc de norocul lui. Rien ne va plus! se auzi imediat vocea crupierului care nici el nu voia să îi lase pe ceilalți să mizeze pe numărul ales de bărbat. Aplecat peste pupitru, Boris Godunov se pregătea să apese butonul care măsluia jocul însă Mihailovici îl prinse de mână, oprindu-l: Lasă jocul să curgă! Din când în când e bine să nu interve nim. Dă-i pace, chiar dacă va câștiga din nou, deși mă îndoiesc, face bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-i urmeze exemplul. Suma pusă pe masă depășea orice închipuire și ochii tuturor urmăreau fascinați bila albă care începuse să se rotească din ce în ce mai încet. În camera de monitorizare, Mihailovici ținea degetul deasupra butonului de control. Când viteza bilei scăzuse suficient, apăsă lung și așteptă să vadă ce se întâmplă. Boris înjura ca la ușa cortului în timp ce șeful său rămăsese consternat privind fără să-i vină creadă la îmbulzeala din jurul mesei numărul trei. Aplauzele oamenilor nu mai conteneau fiecare bătându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bătându-l pe umăr pe bărbatul care spărsese casa din nou. Ce, mama dracului? repeta într-una Vlad Mihailovici, care nu mai reușea să-și vină în fire. Articulațiile degetului său arătător se albiseră din pricina forței cu care continua să apese pe buton iar rezultatul era un dezastru, bila se oprise tot pe doisprezece roșu. Cele trei milioane pe care le jucase bărbatul se transformaseră într-o pierdere de aproape două sute. Era ceva de neînchipuit, Mihailovici simțea că își pierde răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu prosopul aspru dar constată că nu era deloc ușor. Pe zone întinse, pielea de pe corp căpătase o culoare albastru-închis bătând spre negru și fiecare atingere îi smulgea un geamăt de durere. Pe spate, acolo unde lespedea de piatră îl apăsase, era cel mai rău. Probabil că avea și o coastă ruptă, ori poate numai fisurată, pentru că îl durea ori de câte ori trăgea aer în piept. Mâinile și obrazul drept îi erau pline de escoriații urâte iar ochiul îi era umflat și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
câteva mișcări ușoare ale torsului. În loc de junghiurile ascuțite de durere care îl fulgerau cu o seară în urmă, trei seri dacă era să se ia după ce spunea Ileana, acum nu mai simțea nimic. Își trecu cu grijă degetele peste coaste, apăsând ușor. Nu-l mai durea decât foarte puțin și putea respira fără greutate. Se ridică și intră repede în baie. Când se privi în oglindă nu-i veni să creadă, fața lui arăta normal iar ochiul nu mai era nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
început, nu era rău. Mai avea încă mult până să-și recupereze investiția dar afacerea părea promițătoare. Din păcate, viața la Baia de Sus era cumplit de plictisitoare. Aici, lucrurile se desfășurau încet, mult prea încet. Liniștea de acolo îl apăsa, dându-i un sentiment de apăsare, făcându-l să aibă impresia că stă degeaba. Nici zumzăitul ferestraielor mecanice și al motoa relor utilajelor nu reușeau să-i dea un sentiment de activitate. I-ar fi plăcut să trăiască într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici el nu știa ce. Constatând că totul rămâne nemișcat, porni mai departe. Se deplasa încet, cu mișcări line, atent pe unde calcă, ca să nu facă zgomot. Vuietul râului subteran rămăsese în urmă, acum liniștea era deplină. Pereții înguști îl apăsau, ar fi trebuit să audă zgomotele ciocanelor de abataj ori hârșâitul lopeților cu care încărcau pietrele. Două cazmale și un târnăcop zăceau pe jos, chiar lângă vagonetul pe care îl găsiseră în mina părăsită și pe care îl foloseau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că asta era metoda. Se întoarse la mașină și deschise torpedoul. Răscoli înăuntru, aruncând de-a valma pe banchetă obiectele care nu-l interesau. Bineînțeles că lanterna era chiar la fund. O luă și se apropie din nou de intrare. Apăsă pe buton, îndreptând raza ca o armă spre peretele colcăitor. Fără efect, nu știa ce se așteptase să se întâmple, dar rămase dezamăgit profund când constată că spotul luminos se pierde în valurile de întuneric din fața sa, ca și cum nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încăpere întunecoasă, cu ferestrele acoperite de perdele groase. În sfârșit, ai înviat! i se păru că aude vocea lui Simion Pop, de undeva de departe. No, credeam că te-au omorât brutele alea. Pardoseala rece din mozaic de ciment, îl apăsa pe obraz. Mirosea urât și era plină de praf. Ca prin ceață, îl auzea pe socrul său mișcându-se undeva, în apropiere. Deschise ochii, clipind repede și îi zări silueta masivă la numai doi pași. Își simțea capul cât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
facă câțiva pași, după care se hotărâră să acționeze. Culcat! strigă Vasilică din toți rărunchii, imediat ce Boris se îndepărtase suficient de Toyota cu care venise. Mercenarul tresări și dădu să se întoarcă spre locul de unde venise vocea. Pohoață reacționă imediat, apăsă pe trăgaci și trase un foc înspre el. În liniștea pădurii, focul de armă răsună puternic printre copaci. Godunov se aruncă repede la pământ. Încă nu price pea ce se întâmplă, dar îi era clar că atacatorii nu glumeau, glontele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumînare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care-ți Îngheța sîngele-n vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pentru politică cu aceea pentru poezie. Opera poeților ruși, prin mijlocirea anticariatelor, se rotea asemeni cărților de joc de pe masă.) Arkadie Ipolitovici Belogorcev se va consola În cazul de față cu butada: la maturitate iei din cărți doar ce te-apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate. Biblioteca personală este doar ceea ce rămîne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]