2,862 matches
-
spus, nu? Te-au păcălit. Sunt convins că în spatele nostru își fierb bunicii în oale. — Ei, nu chiar.... zice Morgan, apoi tace, văzând că gluma nu i-a fost înțeleasă. Marchant își îndreaptă ochii spre cer. Soarele se ridică și apune de câteva ori pe aceeași temă de conversație. Marchant vrea să înceapă un soi de joc de cărți, dar se lovește de conștiința nonconformistă a lui Morgan. Profesorul moțăie într-un scaun cu dungi de pe punte, o piesă din echipament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la vas, descoperă că le-au fost sparte lăzile cu provizii. Cei de pe punte n-au văzut nimic. Gregg ordonă o gardă permanentă și își petrec restul restul zilei certându-se despre ce ar trebui să facă în continuare. Când apune soarele, o voce tânguitoare se ridică peste tabără. Unii se adună pentru rugăciunile de seară și-și întind rogojinile pe pământul ars de soare, cu fața spre Mecca. Gittens, care stă la parapet, se uită la biserica năruită și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
grupul de femei care să le cânte cântece tradiționale de bun-venit, nu găsește nici o explicație. În seara aceea își instalează tabăra adânc în inima Fotselandului, fără să fi văzut măcar un Fotse. Îi ordonă lui Yusef să dubleze paza. Când apune soarele, Jonathan privește înapoi spre câmpii și se întreabă când le va mai vedea din nou. Dimineața, ajung la capătul călătoriei. Sub povârnișul pe care Fotse îl numesc Lizard’s Back este reședința Daou, a marelui șef. În jurul acesteia, pajiștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de furioase. Unele, ca Massa Missi, îi ceartă pe toți și le dau ordine. Altele, precum Sahjat iau oamenii în stăpânire și încearcă să-i răpească. Sunt dure și imprevizibile și pentru mulți Fotse sunt semnul că timpurile vechi au apus, că vremurile noi vor fi mai rele. În trecut, nimeni nu ieșise din ținutul Fotse, sau dacă o făcuseră, coborâseră până la câmpie și dispăruseră în satele de acolo, nu mai fuseseră văzuți. Acum există Fotse care au plecat și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul. 25. De aceea, lăsați-vă de minciună: " Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", pentru că suntem mădulare unii altora. 26. "Mîniați-vă și nu păcătuiți." Să n-apună soarele peste mînia voastră, 27. și să nu dați prilej diavolului. 28. Cine fura, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mîinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. 29. Nici un cuvînt stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85080_a_85867]
-
corpul să se rostogolească într-un bazin, pe care un val țâșnit din fluviu îl umplea cu o mâzgă neagră-verde-vânătă. Homer se târî pe faleză. Departe, în stânga lui Tombigbee River, scăpărau fascinant benzile continue ale bolizilor. Și mai departe, soarele apunea maiestuos deasupra acestor curcubee întoarse. Omul se simțea singur și zdrobit, deși nu-l durea nimic. Frumusețea pe care o vedea cu ochii împăienjeniți îl lăsa aproape indiferent. Își continuă drumul, împleticindu-se, ținându-se de balustrada de marmură ajurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune. 3. Ce folos are omul din toată truda pe care șio dă sub soare? 4. Un neam trece, altul vine, și pămîntul rămîne veșnic în picioare. 5. Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6. Vîntul suflă spre miazăzi, și se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăși se întoarce, și începe din nou aceleași rotituri. 7. Toate rîurile se varsă în mare, și marea tot nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85079_a_85866]
-
Și spun o rugăciune pentru ei, Mama și tata dragi părinții mei Și pentru timpurile din copilarie Frunză învelișul pentru tine Gândul meu și grija mea, Nu o are orișicine Frunză, lacrimă de stea. îndoit și plin de teamă Văd apusu-nsângerat, Nimenea nu te mai cheamă Frunză verde-n ram uscat. Ploaie n-a căzut demult Rădăcina să ți-o spele, Nu am cum să mai ascult Frunză, doina ta de jele. Te-am lăsat înmugurită Să te crească alt
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
sfârtecate De-amare drumuri ce păreau iubiri, Cad picuri grei pe frunze amestecate Cu vânt, cu grindină, cu amintiri. Te caut printre norii de furtună, Prin gânduri ce se pierd pe cerul plâns, Cu stele ce-au uitat să mai apună Și cu fior ce încă nu s-a stins. Mă întristez cu fulgere de ape, Cu răni de tunete care mă dor, O mână-ntind, visând că ești aproape Și vis și frunze rupte cad și mor. O rază-n
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mă-ntrebi cine sunt vin ninsori din povești să-mi aducă pe rând un răspuns un cuvânt un popas în legenda de-o zi într-un dor ce-a rămas dintr-un vis de-a mai fi eu un soare apus tu un soare cu dinți nu îți spun nu mi-ai spus doar te mint doar mă minți nu mă tem nu ți-e teamă o poveste ciudată nici sf dar nici dramă că a ta ... niciodată DOINIȚA NISTOR îi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în joc, mărește miza. Nu vrea să piardă, îi e teamă; Cu vânt, înlocuiește briza. Dar într-o zi, stând obosit Pe-o tristă piatră de hotar... Pariul se va fi sfârșit; Iar idealul? Un gust amar. Din timpuri demult apuse Din timpuri demult apuse, Când nu știam ce-i un atom, Când, din copac se coborâse Maimuța, vrând să fie om, De-atunci omul este slugă Și cel mai crud al său stăpân. Unul a învătat ce-i ruga Și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ploile de ieri Cuprinse-n iureșul ce stă să vină în ropote de ape sau cu pași stingheri Și ochii plini cu lacrimi de rășină Iar glasuri goale vântul mi le poartă Ca un ecou venind din două strune Și-apune ispitit în taina spartă Și în priviri arzând ca un tăciune Tot vin glasuri din noaptea de departe Glasuri goale, mai goale decât stele Și mă pătrund gândurile sparte Ce mă adorm cu liniștea din ele Destin Uitat de soartă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Râului; Ho-wei, Sfârșitul Râului. Deși numele lor încep cu ho, care înseamnă „râu“, ei nu sunt în nici un fel rude. Numele câtorva dintre doamnele mele de onoare încep cu chun, care înseamnă „primăvară“. Ele sunt Chun-cheng, Răsărit de Primăvară; Chun-hsia, Apus de Primăvară; Chun-yueh, Lună de Primăvară; Chun-meng, Vis de Primăvară. Toate sunt plăcute la înfățișare și curate. Răspund prompt chemărilor mele și nu afișează nici o caracteristică anume. Părul lor este aranjat la fel. În vreme ce eunucii poartă cozi, doamnele au cocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă îmbătrânește lupta ta de a controla ambiția lui Su Shun, îmi zice Nuharoo, rugându-mă să o scutesc de effort. N-ai decât să faci ce vrei în legătură cu Su Shun, atâta timp cât respecți faptul că „soarele răsare la est și apune la vest“, spune ea, referindu-se la noi două. Mă uimește că Nuharoo consideră lucrul ăsta important, însă îi dau cuvântul meu. Se calmează pe loc și spune: — De ce nu te ocupi tu de asta și pe mine doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vremurile de început, erau patru modele uriașe de stele pe cerul înstelat. De-a lungul Fluviului Galben erau figuri de animale... — Continuă. Un dragon... — Un dragon, o țestoasă cu un șarpe, un tigru și o pasăre care răsăreau și apoi apuneau... Clatină din cap și spune că nu-și amintește rândul următor. — Ia-o de la capăt și citește din nou! Își deschide manualul, dar se încurcă în cuvinte. Îi citesc eu: — „...una după alta, arcuindu-se în jurul polului nord ceresc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
delicat umerii, gâtul, spatele. Corpul meu este alinat. El continuă să maseze. Mâinile sale sunt peste tot. Ca într-un vis, el îmi rostește liniștitor la ureche versuri dintr-un cântec: El a venit prin pădurea luxuriantă. Crânguri de bambus apun printre dealuri Un templu pe jumătate ascuns Intrarea sa - o ruină. Golul din mintea mea se dilată, și flori de prun dansează în aer ca niște pene albe. An-te-hai devine mai viguros în clipa în care îmi descoperă excitarea. Respiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Îndrăzneala să-și spună ceva. Spre seară vânzoleala se potoli. Pe Lică, Înfășurat În foaia lui de cort, Îl urcară Într-o mașină. Băieții Își luară plasa și bicicletele și coborâră fața dinspre sat a Digului. Se opriră. Soarele, roșu, apunea. Câmpurile miroseau a tot ce putea fi mai bun pe pământ. Pe Dig, Sergentul, nemișcat, se uita la ei. Arma Îi atârna cu gura țevii În jos. Blondul Își făcu mâinile pâlnie. În praful de pe obraz lacrimile săpaseră dâre albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aștepta să‐ l cheme de la poartă Măicuța lui, de - atâta vreme moartă. CÂNTEC DE LEAGĂN, CÂNTEC DE PACE Dormi puiul mamei, dormi . Când te‐ai trezi, Să fie o zi Cum n‐a fost încă zi ... Se- ntunecă spre soare‐apune și clocotesc prelung sub zări, departe Furtuni de sânge, hohote de moarte Flămândă ură de sălbătăciune. Vin păsări negre să ne dea ocol ... Dar nu‐ i nimic: la noi e cald și bine și tunetul s‐ a prăbușit în gol
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
război, filiala Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași (1999)”Cronica de la Bucium”, vo lum în colaborare cu Virgil Arsene, Editura Altius Academy, Iași, 2003,”Monografia comunei Boțești‐ Gugești, Editura PIM, Iași, 2008. LA MOARTEA MAMEI Când steaua mamei a apus și ea s‐ a stins din viață, Un roi de stele au bocit 135 Jelind‐o la fereastră. Pe masă într‐ un colț ferit Sta gata de plecare; Ne‐ apropiam cu glas smerit, Pe rând cerând iertare: Din viața ta
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
îți crești din mine propria ‐ întrupare. Vedem în celălalt un elizeu: sunt clipa ta, iar tu ești timpul meu, pierd pân‐ și restul ce mă face parte, îți trec viața și‐ mi închei o moarte. 322 în pretutindenele nostru au apus la dreapta și la stânga, jos ori sus, te miști, mă mișc, trăim fără soroc dulceața seacă‐a stărilor pe loc ... Ni‐ s împletite viețile ‐ odgon întins între fregată și ponton, în care, prin furtuni, nu este chip să ni se
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
altceva? Călătoria din Okayama până la Castelul Takamatsu dura mai puțin de o zi, iar mesagerii ajunseră cu atât mai repede, cu cât se deplasau călare. Trecând prin primele linii ale propriei lor armate, priviră în direcția Munților Kibi, unde soarele apunea roșu. Din acel punct, n-aveau să mai întâlnească decât inamici. Nu mai era primăvara pe care o lăsaseră în Okayama. Câmpiile și satele erau pustii. Un călăreț plecă în galop din linia întâi, spre palisada ce înconjura Castelul Takamatsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de-a șaptea zi din Luna a Cincea, Hideyoshi se mută la Muntele Ishii, care fusese ales fiindcă domina Castelul Takamatsu. A doua zi, Hideyoshi spuse: Hai să-ncepem să măsurăm distanțele. Însoțit de șase generali, Hideyoshi merse călare până la apus de Castelul Takamatsu, în Monzen, pe malurile râului Ashimori. Nu scăpa din ochi nici un moment castelul aflat în dreapta sa. Ștergându-și nădușeala de pe față, îl chemă pe Kyuemon. Care e distanța dintre lanțul Muntelui Ishii și Monzen? întrebă el. — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se îmbrățișară, cu lacrimile rostogolindu-li-se pe obraji. Mirosea a vară; prima zi din Luna a Șasea fu mai fierbinte decât fusese de mulți ani. După-amiaza, coloane de nori acopereau o parte a cerului dinspre miazănoapte, dar soarele, care apunea încet, continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe umeri un palanchin sacru în timpul unei sărbători, urlând la unison, luptătorii își croiră drum cu forța în primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi în mijlocul inamicilor. Soarele începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, își reflectau culorile peste pâlcurile negre de oameni care urlau sub cerul pustiit. Violenta bătălie mai continuă încă o oră. Tenacitatea unității lui Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
paj să-l cheme pe Ishikawa Kazumasa. Secretarul lăsă scrisorile în fața lui Ieyasu, făcu o plecăciune și se retrase. La plecarea lui, un ajutor personal intră cu o lumânare și aprinse, în liniște, două lămpi. La un moment dat, soarele apusese. Privind lămpile, Ieyasu simți că, într-un fel sau altul, ziua aceea fusese nefiresc de scurtă. Se întrebă dacă din această cauză - chiar și cu toate presiunile muncii - încă mai simțea un gol în inimă. Ca de la o mare distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]